Eram adolescentă în perioada revistelor ‘Liceenii’ și ‘Bravo’ pe care le devoram în fiecare lună. Furișam însă și revista mamei, ‘As’, de unde de la 14 ani am început să îmi prepar tot felul de măști pentru ten.
Am fost o adolescentă lipsită de grija coșurilor și a acneei, cu un ten frumos moștenit de la părinți și pe care l-am îngrijit toată viața.
Nu mi s-a întâmplat vreodată să dorm machiată, nici măcar în anii de facultate când veneam și pe la 4 dimineața din club și nici vreo zi fără să mă dau cu cremă chiar ai atunci când am născut și eram la terapie intensivă. Da, sunt una dintre acele mame care și-au luat trusa de îngrijire ten și la spital.
De la 36 de ani am introdus în rutina mea și procedurile la salon dar chiar și așa nu am renunțat la măștile făcute în casă, cu tot felul de ingrediente de prin frigider.
Încă simt că cel mai bun spa, mi-l organizez singură, atunci când am puțin timp pentru mine. Încep cu o baie lungă cu sare și tot felul de uleiuri esențiale, cu scrub de corp, tălpi, mâini și față, mască pentru păr și mască pentru față, plus cremele (multe) de la final.
Se spune că pentru a arăta minunat ai nevoie de bani, eu v-aș spune că e nevoie de interes, pentru că grijă poți avea și cu foarte puțini bani.
Măștile mele preferate cu ingrediente din casă sunt:
Probioticele din chișleag ajută tenul la prevenirea și tratarea afecțiunilor pielii. Acestea echilibrează microbiomul tenului, după cum urmează:
Bifidobacterium – diminuează sensibilitatea pielii și stimulează ceramidele.
Lactobacillus – îmbunătățește funcția de protecție a pielii pentru a reduce acneea și roșeața.
Vitreoscilla – reduce pierderile de apă și reduce eczemele de pe piele.
Bacillus coagulans – crește radicalii liberi necrofagi pentru a lupta împotriva îmbătrânirii pielii.
Staphylococcus hominis și Staphylococcus epidermidis – pot stopa creșterea unui tip de bacterie care poate conduce la simptome de eczeme și piele uscată.
Streptococcus thermophilus – poate contribui la creșterea producției de ceramide la persoanele cu eczeme sau piele uscată și sensibilă. Sursa healthline
Eu mi-l întind bine față, rece din frigider, după ce mi-am curățat foarte bine pielea. Îl las pe față 15 minute, apoi clătesc cu apă călduță. Mă dau apoi cu ser de față, ser de ochi și creme.
Masca cu Chișleag pe care mi-am făcut-o azi
Mască cu miere și banană
Amestec bine o jumătate de banană cu o lingură de miere naturală și o întind pe față pentru minim 20 de minute. O clătesc cu apă călduță și continuu cu restul de rutină.
Este o mască hidratantă, extraordinară în sezonul rece.
Mască cu argilă roz și sucul de Aloe Vera (direct de la planta)
Amestec bine până devine o pastă și stau cu ea maxim 20 de minute. O îndepărtez tot cu apă călduță.
Este o mască antirid datorită proprietăților benefice din Aloe Vera și Argilă roz.
Evit măștile cu uleiuri pentru că tenului meu nu se potrivesc. Înainte de a alege o mască, aflați întâi ce ingrediente merg cu tipul vostru de ten.
Da, merg cât de des pot și la salon pentru diferite proceduri, dar Atenție! Nu sunt suficiente pentru dacă nu întreții și acasă!
Trebuie avut o rutină clară și consecventă pentru rezultate notabile.
Idei romantice de Ziua Îndrăgostiților pentru 5 tipuri de cuplu 'Cine mai are timp de Ziua Îndrăgostiților după ce devii părinte?' De fapt, e un motiv în plus să îți faci...
7 lucruri de care să ții cont în cazul unui cutremur (plus 3 aplicații detector) Mama a prins cutremurul din '77 și mereu mi-a spus că nu mai vrea să trăiască ce a fost...
5 tipuri de afectiuni mentale mai puțin știute 'Sunt bine. Nu am nimic. E și ce dacă nu dorm bine? Cine doarme bine în zilele noastre?', mi-a spus o amică zilele trecute....
Călăuză spirituală, psiholog, coach, preot? De când mă știu m-am dus la biserică, am început să mă spovedesc la 6 ani (din propria-mi dorință) și am fost norocoasă în...
V-am pregătit 9 recomandări de cărți despre emoții pentru copii și părinți. Unele dintre ele le avem și noi, pe altele abia aștept să le aduag colecției noastre. Ce este furia...
Puterea cuvintelor stă în noi Vă spuneam săptămâna trecută că încep un experiment despre 'Puterea cuvintelor' cu Alexandru să putem observa efectul acestora atunci când le...
Cand am văzut 'Click' filmul cu Adam Sandler care control totul cu un click de telecomanda, m-a făcut să visez nu la cum as apasă pe un buton pentru a schimba viața, dar cu...
Schimbă cearta cu copiii printr-o frază magică! Înainte să devin părinte am 'cel mai bun părinte' și eram convinsă că așa voi fi și cu 10 copii. Fusesem dădaca câțiva ani în...
Mi-aș fi dorit să existe la Maria când a venit pe lume, toate aplicațiile utile care pot fi un real ajutor pentru proaspetele mămici. La primul copil însă mi-am luat câteva...
'Se pot îmbolnăvi copiii de la emoții?'. Este întrebarea pe care am pus-o în urmă cu doi ani, când refuzam să cred că există o legătură clară. Experimentasem un astfel episod...
Detoxifierea corpului este procesul prin care eliminăm substanțele nocive din organism. Acestea pot fi de origine internă, cum ar fi produșii metabolici, sau de origine...
este un supliment alimentar ayurvedic renumit pentru beneficiile sale asupra sănătății digestive și imunitate. Acesta este format din amestecul a trei fructe: Amla, Haritaki...
Cel mai frică de constipație mi-a fost în sarcină despre care am auzit atât de multe mituri, am citit despre cauze și remedii. Ținând cont de câteva reguli, am reușit să o...
Am aflat acum doi ani, într-o variantă grea pentru fiica mea, că sistemul digestiv (stomacul) este al doilea creier. Ai spune că toți ar trebui să știm asta, mult mai devreme,...
Vrem nu vrem să scăpăm de telefoane, cumva acestea fac parte din viața noastră, iar o listă de aplicații utile ce ne pot face viața mai ușoară nouă, femeilor, nu poate fi...
5 activități pentru a le reîncarca sănătatea mentală a copiilor, într-o epocă în care nu avem timp de prea multe, nu par așa multe. Grădiniță sau școală, teme sau activități...
La început de an îmi fac mereu o listă cu ce vreau să fac dar aproape niciodată cu ce nu vreau să repet, deși obiceiurile ne fac să repetăm mai mereu lucrurile, astfel că anul...
'Mama, mă doare burtica.', mi-a spus Achim azi noapte la 12, trezindu-se brusc. Nu am apucat să deschid ochii că a și început să verse.. peste tot. 'Aleeeex!', s-a auzit în...
Încă de acum o lună și jumătate, am avut mame în jurul meu care mi-au spus să am grijă la răcelile de anul acesta. Eu? Nu am băgat prea mult în seamă. Batman! Pentru că doar...
'Mama, de unde știi că Dumnezeu este bărbat?', m-a întrebat Maria aseară la somn când vorbeam de El. Dacă era un pic mai mare și aș fi putut glumi cu ea, i-aș fi spus...