Toti parintii vor ce e mai bun, mai scump, mai bun calitativ pentru copiii lor. Unii din dorinta de a-si pastra si a-si confirma statutul de oameni de succes, altii pentru ca nu au avut niciodata. De aici se naste competitivitatea pe care multi parinti o au fata de cei din jur si pe care o transmit propriilor copii. Copiii nu se nasc competitivi!
Copii au nevoie de lucruri putine si simple pentru a fi fericiti. Cei care nu inteleg asta sunt parintii.
Parintii sunt cei care le insufla acest spirit competitiv unde daca nu esti ‘primul’ din clasa/la un sport/la olimpiada etc. inseamna ca nu vei realiza nimic in viata.
Acestia isi incurajeaza copiii spre competitivitate din motive diferite:
1. Copilul sa isi depaseasca fortele proprii
2. Il va ajuta pe copil sa fie cel mai bun si sa aiba tot ce isi doreste, pentru ca doar asa ai succes
3. Sa se obisnuiasca cu greul, competitivitatea facand parte din viata
Este buna competitivitatea?
Da, atunci cand o faci cu tine insuti. Aceasta competitivitate este constructiva, te ajuta sa te autodepasesti si sa iti setezi singur obiectivele spre care tinzi. Este varianta in care nu ai cum sa pierzi, atat timp cat nu te suprasoliciti si nu ajungi la extreme (atunci ajunge sa faca mai mult rau decat bine).
Nu, atunci cand o faci in comparatie cu altii. Genul acesta de competitivitate este nociva pentru stima de sine (chiar si atunci cand iti depasesti persoana cu care erai in competitie, mereu va aparea o alta care e mai buna decat tine), iti ofera implinire de scurta durata pana cand iti gasesti un tel nou, este epuizanta si grea, fiind in alerta continua. Un adult competitiv nu va fi niciodata multumit. (Intotdeauna va exista altceva mai bun). Competitia comparativa cu cei de langa tine alimenteaza invidia, agresivitatea si neincrederea. (Asa cum spune Alfie Kohn ‘Toata lumea pierde atunci cand educatia devine o cursa spre castig’. Acesta sustine ca numeroase studii au aratat ca lucrul prin colaborare cu ceilalti este mult mai productiv decat cel din prin competitivitate).
Ajutati-va copiii sa isi urmeze visele, fara a face comparatie intre ei si ceilalti, sa traiasca prezentul si sa isi seteze teluri cu termene realiste (fara a pune presiune pe ei).
Sunt cateva lucruri pe care parintii le fac pentru a le stimula competitivitatea intr-o directie gresita:
1. Fac comparatii intre frati (prieteni, colegi)
2. Dau exemple pe altii copii/prieteni
3. Se dau exemplu pe ei (intr-un mod laudativ exagerat)
De ce are nevoie copilul?
De sprijin si suport in alegerile pe care le face, de sustinerea dorintelor lui, de intelegere oferita atunci cand greseste.
Cum ii afecteaza pe copii aceasta competitivitate?
Ii afecteaza inca din copilarie, la scoala, atunci cand invata pentru note si pentru a fi cei mai buni din clasa. Studiile spun ca de obicei acesti copii au probleme in a relationa cu cei din jur atat la scoala cat si in viata mai tarziu. (Unii dintre ei se simt superiori fata de ceilalti, iar altii pur si simplu nu stiu cum sa relationeze). Atunci cand inveti pentru note, nu exista bucuria de a asimila informatii noi, ci de a avea premiul de la sfarsit. Cei mai multi dintre ei vor avea putini prieteni, vor fi neincrezatori in cei din jur si rar vor fi multumiti atat de ei cat si de cei din jur.
Ce ne spune psihoterapeutul Gabriela Maalouf despre competitivitate?
Dorinta de autodepasire face parte din fiinta umana. Ne dorim un loc mai confortabil in care sa ne ducem traiul si conditii mai bune de desfasurare. Visam la odihna si relaxare, dar ne trezim la gandul ca doar efortul ne poate obtine aceste teluri. Asta ma face sa imi aduc aminte de o poveste simpatica:
‘Un mare om de afaceri ajunge intr-o destinatie exotica cu multa treaba si dorinta de expansiune. Obosit omul se tranteste in nisipul fierbinte imbracat in costumul scump, dar incomfortabil de acum pentru caldura de acolo. Priveste un pescar imbracat in haine simple cum ia cei patru pesti prinsi in dimineata respectiva si pleaca spre casa. Omul socat il intreaba: ‘Ce faci? De abia s-a terminat dimineata! Pleci? Cu 4 pesti? Daca stai pana diseara poti ajunge sa ai de 10 ori mai multi pesti. Apoi te duci in piata, ii vinzi, iti cumperi undite noi si mai bune, apoi tot asa, ajungi sa iti cumperi barci, sa angajezi oameni si vei avea foarte multi bani. Imagineaza-ti! Vei putea pleca in fiecare an in excursii exotice, sa te relaxezi pe plaje cu nisipuri fine si cocktailuri in fata. Un vis!’
‘Domnule draga, eu deja ma relaxez pe o plaja exotica, am un cocktail langa mine (aratand spre licoarea din coaja de nuca de cocos de langa el), am luat cat am nevoie sa mananc astazi eu si familia mea, iar restul zilei il vom petrece impreuna.’
Din punctul meu de vedere, totul tine de perspectiva. Cu siguranta competitia a adus mare parte din progres. Cu toate acestea accesul la visele si dorintele noastre nu tine obligatoriu nici macar de competitia cu tine insuti, daca asta inseamna suprasolicitare. Suntem suficient de inteligenti sa nu ne mai luptam pentru cel mai bun loc in haita prin forta, ne putem atinge telurile si echilibra balantele privind situatia inteligent.
Ma intreb cum ar arata planeta daca toti oamenii ar intra in competitia ‘cel mai bun om pentru mine insumi’, ‘apoi cel mai bun om pentru cei din jurul meu’? Daca ne impingem copiii sa intre in competitivitate cu ei insusi pentru a-si indeplini teluri materiale si egoiste, povestea nu poate avea un sfarsit fericit. Il pot inspira pe micut sa deveni cel mai bun doctor pentru aduce beneficii lumii in care traieste, nu pentru castigul material.
A fi sau nu competitiv..
Dar revenind la lumea reala in care traim, unde nu poti ajunge cel mai bun doctor decat daca ai resurse materiale si parintii iti pot sustine educatia, nicidecum traind o viata relaxata cu familia pe plaja exotica, mancand jumatate de peste si privind apusuri arzatoare, ce e de facut?
1. Cunoasterea de sine. Sa ne lasam copiii sa experimenteze, sa-si aleaga drumul si sa nu ne fie frica sa ii lasam sa mearga pe el ( fie ca vrea sa fie doctorul care salveaza lumea, fie ca vrea sa fie pescarul de pe plaja exotica)
2. Definirea perspectivei. Ce sunt? O fiinta care iubeste orasul, cu toate provocarile lui sau sunt o fiinta pentru care telul suprem este sa traiasca, iar viata curge asa cum stie ea mai bine?
3. Trairea competitivitatii. E musai sa invat ca emotiile ce urmeaza starii de competitivitate nu sunt usor de gestionat, dar nici imposibil de trait. Putem experimenta dezamagire, frustrare sau furie. Toate aceste emotii, traite corect, pot ajuta persoana sa creasca si sa se dezvolte personal si emotional. Daca decid sa intru in competitivitate cu mine insumi pentru a creste pe zi ce trece mai mult voi alege sa nu transform dezamagirea sau frustrarea in arme impotriva propriei persoane, ranindu-ma prin ganduri de genul ‘nu pot, nu sunt bun de nimic.’
Daca decid sa experimentez competitia alaturi de alta persoana, tot in scopul cresterii si progresului, atunci nu voi transforma furia in gelozie, invidie si nu voi rani persoanele din jurul meu. Emotiile sunt forme de energie, ce e musai sa fie traite , exteriorizate si duse in directii proactive. Stiinta spune ca energia emotiei dureaza doar 90 de secunde( cu marje de eroare, ca nu suntem roboti). Ulterior trairii proactive a energiei adusa de emotie, ea nu se mai tranforma in arme ce ne pot rani pe noi sau pe ceilalti.
Competitivitatea poate fi toxica sau poate aduce beneficii, indiferent de varianta pe care o alegem , cu noi insine sau cu altii. Totul tine de gestionarea emotiile ce apar in urma ei. Daca gestionam deficitar, ea ne poate conduce catre stari dureroase atat pentru noi, cat si pentru ceilalti. Daca facem parteneriate cu noi insine sau cu cei cu care alaturi de care vrem sa ne dezvoltam, orice traire avem fata de propria persoana sau fata de ceilalti o vom trai proactiv. ( Proactiv= diferit de reactiv, calitate evolutiva si specifica fiintei umane)
4. Asculta, vorbeste, intelege! Adaptarea la o societate bolnava nu e semn de sanatate. Indiferent de ce spun altii sau cred ca e bine si de viitor, decizia cea mai buna sta intotdeauna in ascultarea copilului si intelegerea pasiunilor lui si vorba lunga, care nu e deloc saracia omului. Sustine-l in trairea emotiilor si nu creste anxietatea unei stari de competitie ( cu el insusi sau cu altii) gresit inteleasa.
5. Ia deciziile intelept! Nu te grabi pe drumul care pare cel mai scurt. Fii tu cel mai bun exemplu pentru copilul tau. Traieste tu primul in acord cu pasiunile si dorintele tale!
Multa grija si iubire!