Îmi aduc aminte de mine când eram însărcinată cu David (acum are 3a3l). Hehe…mă amuză teribil numai când mă gândesc cum eram eu ca o floricică mândră de burtica mea, ne știind ce urma să vină 😂😂😂
Văd graviduțe acum pe stradă și mă bufnește râsul numai aducându-mi aminte. Bun, a venit David, bebelușul ăla de îl vezi doar în filme. Până la 1 an nici nu am știut că am copil în casă așa că Doamne Doamne s-a gândit să îmi arate cum sunt și bebelușii aia de îmi povesteau prietenele mele ne dormite de când au născut.
Și uite așa, când David a făcut fix 1a7l, s-a născut Maya. Bebelușa cu părul negru și ochii mari, care din prima noapte petrecută, în maternitate împreună, mi-a arătat cum e să nu dormi deloc, în timp ce, toți bebeii din salon, dormeau buștean.
De atunci toată viața mea și ideile făcute de cum e să fii părinte, au dispărut. Au apărut nopțile nedormite, stat numai la mama în brațe, plâns non-stop și altele.
Cel mai greu mi s-a părut perioada cam de când a făcut M. 2 luni și până a împlinit 1 an. Am rămas fără ajutor, cu soț plecat cu proiecte în străinătate, ce venea la 2 săptămâni acasă câte un weekend; cu mama/soacra plecate în afară, împârțindu-se între mine și fratele meu/sora soțului. Cel mai greu în perioada asta mi s-a părut momentul somnului de prânz. Maya dormea atunci de 3, 4 ori pe zi în timp ce David doar odată și bineînțeles că orele nu coincideau.
El voia să se joace în timp ce Maya dormea sau ea oracăia în timp ce încercam să îl culc pe el. Seara reușeam să îi culc la aceeași ora, M. la sân în timp ce D. era legănat pe picioare, adormeau în același timp însă era o adevărată provocare să îi dau jos în pat.
Alte momente grele mai erau când cea mică dormea și cel mare dorea să mănânce fix atunci, sau ea dormea la sân și pe el îl apuca mersul la baie (cam atunci a scăpat de scutec și mersul la baie trebuia să fie fix când zicea). Nu mai zic că stau la etajul 4 și zilnic coboram de 2 ori cu amândoi și uneori și cel mare obosea și îl luam în brațe pe lângă sistemul în care era cea mică. Nu mă puteam deplasa mai departe de casă pentru că ea nu statea în scoică singură în mașină. Baia era o adevărată provocare, cu ei, singură în casă 😂😂. Am avut momente în care, rămâneam pe loc câteva secunde găndindu-mă: și eu ce fac acum?
Nu mi-a fost ușor dar îmi amintesc cu drag de acele momente. Sunt momente din viața mea care m-au întărit. Am realizat că sunt puternică și ca pot muta și munții din loc.
Am avut ocazii pe care nici nu mi le puteam imagina cu 2, 3 ani înainte, iar să îmi zică cineva că pot trece peste ele, mi s-ar fi părut imposibil. Acum plec singură cu ei cu mașina chiar și km buni, zilnic il duc și il iau pe D. de la grădinița cu M. în sistem. Ce-i drept cu somnul s-au reglat amândoi și e mai ușor, mă odihnesc și eu odată cu ei.
Am învățat să văd în orice problemă o rezolvare. Știu că pot, chiar dacă uneori sunt frântă de oboseală. Dar și dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș fugi de responsabilitați. Nu regret o clipă că am ales să le fiu mamă chiar și la distanță așa mică.
Am știu de când a venit D. pe lume că nu suntem compleți, iar M. ne-a întregit familia. Le mulțumesc zilnic că există în viață mea și că m-au făcut să mă redescopar, să capăt mai multă încredere în forțele proprii și să nu mai existe în vocabularul meu: nu pot!
Pe Iris vă invit să o citiți pe Badssmoms.
