Învăț să fiu tată în fiecare zi cu ajutorul copiilor, cu ajutorul Anei dar cu precădere datorită dorinței mele de a fi tată. Ei sunt doar instrumentarul, eu sunt esența!
Deși sunt multe lucruri pe care le fac bine conform spuselor soției și a unor norme sociale nu pot spune că știu cum este să fiu un tată, nu mai vorbim de un tată bun.
Cred că voi putea spune ce fel de tată am fost pe la 80 de ani când mă pregătesc de plecare și sunt foarte convins de asta. Un tată este mereu în schimbare și a fi tată de un nou născut e total diferit de a fi tată de un copil de 6 luni, 2 ani, 5 ani și așa mai departe.
Când am adus ambii copii acasă în prima săptămână pot spune ca aproape 70% din timp m-am ocupat doar eu de ei și asta m-a făcut un „tata bun”. La Maria soția mea avea nevoie de timp să se refacă și i l-am acordat timp cât am putut, iar la Alexandru a fost ocupată și cu Maria care avea nevoie de atenția ei.
Timpul acela a trecut repede și acum mă aflu în fața unei domnisoare extrem de dominante și a unui gentilom foarte selectiv cu emoțiile față de mine.
Ce fac și cum sunt ca tată? Aș putea să copiez un model pe care îl știu de când eram eu mic însă nu prea am ce copia. Pot să citesc și să aplic dar nu prea am timp să mai fac și asta si atunci nu îmi prea mai rămân soluții multe, deși tot ce am nevoie se află lângă mine.
1. Am o soție pe care mă bazez mult de fiecare dată când am nevoie de informații (nu știu dacă e așa din cauza că are blogul sau toate femeile sunt un fel de bibliotecă universală)
2. Îmi cunosc copiii foarte bine pentru că petrec timp cu ei. (Asta înseamnă că știu toate schimbările lor și pe cuvânt că sunt și multe și dese. Ai ratat o oră și deja nu îi mai plac rochiile și preferă gutuile în loc de capsuni)
3. Îmi urmez principiile de viață și încerc să le traduc pentru nivelul lor.
4. Îi iau în brațe când au nevoie și evit conceptele de tip „esti mare acum și nu trebuie să plangi” sau „esti barbat sau femeie?” Din cauza primei expresii eu sunt inapt pentru a-mi exprima emoțiile prin plâns și atunci devin agresiv emoțional pentru a mă elibera, iar din cauza celei de-a două am discreditat mult timp fetele până târziu în adolescență.
5. Greșesc mult și recunosc asta față de ei prin faptul că îmi recunosc mie în suflet și în minte că am greșit și îmi repar prostiile schimbandu-mi comportamentul sau cerandu-mi iertare în funcție de situație.
Cu fiica mea sunt într-un proces continuu de „seductie”. Cred că tot antrenamentul de a face o fată să se îndrăgostească de tine este de fapt pregătirea pentru a deveni tată de fată, iar toate momentele de testosteron extrovertit din adolescenta pentru a-ți gestiona băiatul. Zău așa…
Nu știu cum este să fii tată pentru că am o experiență de doar 3 ani și jumătate. Ne descoperim zilnic și ne modelăm împreuna.
Evoluția este echivalenta regresului cu fiecare moment în care noi nu suntem alături de ei trup și suflet. Până la urmă identitatea copiilor noștri este dată de suma trăirilor noastre ca familie.
Soțu’ Zânei
