‘Tati, e război?’
Eram toți la masa de prânz când Maria l-a întrebat asta pe Alex. Ne-am uitat unul la altul și nu știam ce să facem.
‘Da, iubire’, i-a spus soțul în final. ‘Este război lângă țara noastră’.
‘Si de ce este război?’, a întrebat și Alexandru.
‘Greu de zis. Oamenii se luptă pentru pământ’.
‘Dar nu au destul?’
‘Au, dar unii vor mai mult’.
‘Si vine și la noi?’, i-a întrerupt Maria?
‘Nu știu’, i-a spus soțul.
‘Poti pleca și tu la război, tati?’
‘Nu știu. Există o șansă mică, dar există’.
‘Nu vrem să pleci’, a spus Maria cu lacrimi în ochi.
‘Nici eu. Dar va fi bine. Îl avem pe Dumnezeu și El va avea grijă de noi toți.’
‘O să mă rog diseară pentru asta’, a spus Maria.
‘Sa ne rugăm cu totii’.
I-am privit fără să spun nimic.
Apoi m-am dus la bucătărie să-mi duc farfuria și să îmi pot ascunde lacrimile care se prăvăleau pe obraji.
Nu-mi puteam imagina că vreodată vom avea o astfel de discuție la masă.
Dar nici nu am vrut să îmi imaginez că voi trăi un război.
Bunicul, a luptat în al doilea război mondial. Când eram mică și îl întrebam, îmi spunea atât ‘Sa va ferească Dumnezeu să trăiți vreodată ce am trăit eu!’. Iar bunica îmi povestea cum de foame mâncau ce găseau pe câmpuri și că atunci când era copilă a mâncat varul de pe casă.
✋✋✋Nu vreau război! Nu vreau să vorbesc despre el! Nu vreau să trăiesc cu frică. Vreau să îmi bag capul în nisip și să nu aud/văd nimic.
Dar nu ar schimba realitatea…
🖤🖤🖤Câți mai trebuie să moară pentru interesele unora?
Nu mă interesează cine a început, de ce și ce se ascunde în spate. Vreau doar să se oprească cât încă nu începe un al treilea război mondial!
Îți imaginezi cum ar fi într-o lume ideală în care nici un soldat nu ar mai face ce i se spune? Dacă ne-am privi în ochi și ne-am da seama că nimic din toate astea nu au rost? Că ne distrugem lumea frumoasă pe care Dumnezeu ne-a dat-o și noi o facem praf? Că am putea trăi împreună, în pace și armonie.
Într-o lume ideală…
Sigur că am fi putut să nu le spunem nimic din toate astea copiilor, dar ei simt. Ne simt pe noi și sunt suficient de mari să știe în ce lume trăim și să îi pregătim.
Orice va veni.
Voi ce le spuneți copiilor despre război?
Ana Maria
Apreciază:
Apreciază Încarc...