‘Ce stii tu, Zana, cate femei au murit pentru ca cele ca tine nu inteleg dreptul fundamental al unei femei de a alege pentru corpul sau. Ai idee cati ani femeile au luptat pentru egalitate si pentru dreptul lor de a decide singure?
Tu ca femeie, pui la zid pe cele care aleg diferit de tine. De ce?
Am 40 de ani si un copil de 12 ani. Am avut sterilet pana cand am facut rana. Nu pot lua pilule contraceptive pentru ca am diferite afectiuni. Nu vreau sa imi leg trompele. Am un sot minunat care ma iubeste si care este un tata exemplar. Si caruia ii place sexul. E dreptul lui si al meu. Nu vrea sa poarte prezervativ pentru ca ii ia din placere. Ne-am asumat amandoi ca daca se intampla, voi face avort. A avorta un embrion, un sac de celule, nu este acelasi lucru cu a omora un copil. A avorta pana la 3 luni, e normal. Si o sarcina se poate pierde in cele 3 luni sensibile. Mai citeste si tu ce spun specialistii. Tot o dai ca e un copil. Nu e pana cand nu se naste. Si da, e corpul meu, asa ca eu decid!
Ioana, Cluj’.
Dupa articolele publicate duminica si luni am primit foarte multe astfel de mesaje.
Mesaje care sunt in aceeasi directie ca a celor mai multe persoane publice, care sustin avortul, fara a intelege si ca nu toate cazurile sunt la fel.
Legile NU ar trebuie sa fie generale cu legal si ilegal avort! Da, pentru cele care aleg cu bunastiinta sa omoare un copil pentru ca refuza prezervativul ar TREBUI sa fie ilegal! Nu pot sustine crima!
Un sambure de migdala de 6 saptamani, a carui inima bate NU ESTE UN SAC DE CELULE SI ATAT!
Am intrebat-o pe Monica Zinca (Berceanu), psihotetapeut, despre mamele care vin la ea in cabinet, dupa ce au facut un avort.
‘Am avut cliente care au regretat enorm decizia de a avorta si cliente care nu au regretat.
Amandoua „categoriile” au insa ceva in comun: cel putin una din aceste intrebari: „Cum ar fi fost daca nu as fi avortat?/ oare sunt vinovata in fata lui Dumnezeu?/oare, in ultimele mele clipe de viata voi fi chinuita de sufletul acestui copil?”
Cu femeile care regreta lucrez pentru a se putea ierta, pentru a traversa doliul, pentru a-si asuma decizia si a-si cere iertare cui simt ele ca e necesar sa-si ceara, pentru a putea dori intr-o zi alt copil, pentru a descoperi ce s-a intamplat cu copilul imediat dupa moarte.
E crunt sa vezi o mama care plange amar in fata scaunului gol, pe care isi imagineaza ca sta copilul avortat, ii cere iertare si ii spune tot ce ar fi putut sa-i spuna daca n-ar fi ales sa nu-l aduca pe lume.
E crunt sa vezi o mama care striga: „Doamne, ma vei ierta vreodata?/ Doamne, copilul meu ma va ierta vreodata?”
Acestor femei, in prima faza, nimic nu le aduce alinare. Unele din ele, desi depasesc durerea, raman pe viata cu regretul. Altele ajung in depresii, altele dezvolta psihoze reale.
Femeile care nu regreta au recunoscut -vorbesc despre cele cu care eu am stat de vorba- ca sunt momente cand fie viseaza copilul/copiii, fie dau de pomana, din vinovatie, fie aleg sa nu se gandeasca sau sa alunge orice gand care le-ar aduce vinovatie. Altele isi dau seama dupa zeci de ani ca au ajuns in dependente din cauza ca nu si-au putut ierta niciodata decizia avortului si au ales dependenta ca mecanism de a face fata durerii, fara insa a fi constiente de ce simteau.
Iar altele spun: „Daca asa au facut si altele, asa am facut si eu. Nu exista Dumnezeu si daca exista, ma va ierta pentru ce am facut.”
Ca specialisti, nu avem voie sa influentam alegerile clientilor nostri, deci stam departe de sfaturi. Pro sau contra avort. Noi nu lucram cu legea, ci cu sufletul omului. Indifferent de decizia lui, omul din fata noastra are dreptul sa fie inteles si ajutat sa isi duca mai departe viata. Ce facem noi, psihoterapeutii, este sa cautam adânc in inima femeilor care au ales avortul si sa gasim acolo sentimentele care le declanseaza comportamente negative si sa le ajutam sa le recunoasca si sa traiasca apoi conform propriilor lor valori.’
Atunci cand vorbim de sarcini ‘speciale’, cu copiii cu malformatii, venite din violuri sau la varste foarte fragede, cred ca mamele au dreptul de a alege cat pot duce si daca vor asa ceva.
Cred ca femeile care aleg cu bunastiinta avortul in fata unei pilule, prezervativ sau altei metode de contraceptie, nu au dreptul de a ucide.
Totusi si unele si celelalte au nevoie de specialisti, care sa le ajute in decizia lor.
Si pentru asta AR TREBUI MILITAT! Pentru ca in fiecare cabinet in care se produce un avort, sa existe o minim sedinta de terapie, INAINTE de a lua decizia finala.
Cand un proiect in aceasta directie?
Cand iesim in strada pentru acest lucru?
Cand NU vom mai generaliza orice viata pierduta si va incepe sa conteze?
Multa grija si iubire!
