Aniversare blog, 5 ani!

de | sept. 22, 2021 | Stare de bine

Când am început să scriu pe blog, acum 5 ani, purtam tricouri pătate de lăptic, aveam în brațe nonstop un dolofan de 2 luni (Alexandru) și o mogâldeață de fată de un an și 10 luni, mereu prinsă de picioarele mele.
Dormeam puțin și chiaună cum eram, scriam pe unde apucam dar scriam.
Scrisul m-a ajutat mereu, căci o fac de când mă știu. Multă vreme doar pentru mine și din 2016 public.
Să scrii în ‘văzul tuturor’ nu este deloc ușor, dar dacă esti autentic și ce scrii este despre cum ești ca om și ce trăiești cu bune și mai puțin bune, atunci totul vine de la sine. Ușor să fii public nu este, pentru că oamenii sunt schimbători (și să te ferești de zilele lor proaste? 🙄).
Am avut mămici care m-au citit multă vreme și la primul articol în care nu au rezonat, poc, au dat cu nuci după mine. (Dar hey, nici cu soțul nu sunt mereu de acord 😬 și pe bune că nu îl alerg prin casă).
Sunt recunoscătoare pentru toți cei (peste 4 MILIOANE de oameni) care mi-au trecut ‘pragul inimii’ și mai bucuroasă când ați revenit cu drag.
Nu sunt perfectă, greșesc, cele mai multe texte sunt publicate la prima strigare (cea mai mare greșeală a unui scriitor, chiar el și de blog), mă înfurii (sunt om și nu poți da cu pietre, așteptându-te să zâmbesc), dar scriu cu sufletul, iar asta o simțiți cele mai multe dintre voi.
Blogul îmi este terapie, căci m-a ajutat când eram în prag de depresie la 6 luni după ce îl născusem pe Alexandru.
Blogul îmi este prieten, căci în el îmi răstorn cele mai profunde trăiri.
Blogul îmi este serviciu de 4 ani, căci datorită partenerilor care cred în mine și se identifică cu cine sunt eu, realizăm super proiecte din care eu plătesc facturile.
Blogul îmi este locul unde pot fi liberă și creativă, de aici și multe visuri împlinite: prima Campanie de conștientizare ‘Nu fuma în sarcină‘, primul și unicul ‘Campionat de mămicie‘, primul proiect auto pentru mămici ‘Speed’n mommy‘, ‘Îmbrățișarile vindecă’, prin care încurajam îmbrățișările că terapie, primul podcast ‘Fii bine cu tine‘, seria de povești ‘Povestea de seară‘, UPEdu și HealthUP. Mă urmăriți cu drag și pe canalul de Youtube dar și pe pagina de Instagram, unde mă vedeți video aproape zilnic.
TOATE în doar 5 ani de blog.
🙏🙏🙏Vreau să vă mulțumesc VOUĂ, pentru că sunteți atât de minunate și să vă spun că sunt super norocoasă să vă am!
🙏🙏Vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, pentru că au crezut în proiectele de multe ori, nebune!
Tortul este realizat de Ramona Lazăr (o găsiți pe Torturile mele by Ramona Lazăr), o super mămică care îmi face cele mai faine torturi de aproape 2 ani.
Și pentru că nu am cum sa împart o felie de tort cu voi toate, vreau să ofer UN CADOU de suflet unei mămici. Acesta cuprinde: Carte pentru copii (dar care să îi ajute pe părinți) ‘Iepurașul care nu voia să doarmă’, cartea de bucate a lui chef Nicolai Tand ‘Maramureș în bucate’, perie de păr Parsa (pe care o folosesc și eu) și un gel de duș revigorant de la Gerovital.
Ce trebuie să faceți?
🎉 Să îmi lăsați în comentariu unde să îmi scrieți de când mă citiți și de ce ☺️. E doar pentru a vă cunoaște mai bine pe voi ❤️.
Distribuirea este opțională dar apreciată 🙏.
Concursul se încheie pe 1 Octombrie.
5 ani? Minunați! Abia îi aștept pe următorii 🤗🤗🤗
Viața e o bucurie!
Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole