Aplicații utile pentru proaspetele mămici

ianuarie 21, 2023

iconita

Ana Maria Ivan

Compress 20230121 175825 5322

Mi-aș fi dorit să existe la Maria când a venit pe lume, toate aplicațiile utile care pot fi un real ajutor pentru proaspetele mămici.

La primul copil însă mi-am luat câteva cărți în care urmăream săptămânal cum arată bebelușa mea în burtică, cum se dezvoltă și multe alte lucruri ce trebuia să le fac după venirea ei

În primele 3 luni de zile am ținut un jurnal zilnic în care notam pe rând (eu sau soțul) ora de trezire, ora de somn, cât a mâncat la fiecare masă dar și dacă a avut scaun (un element extrem de important în viața unui bebeluș, pentru liniștea părinților).

Țin minte că atunci când am fost la controlul din prima lună cu șefa secției de neonatologie din spitalul în care am născut, ne-a spus ‘ca în cei 35 de ani de experiență nu a văzut familie mai organizată ca noi’. Nu știu dacă era de bine sau nu, dar nouă ne-au prins bine toate acele lucruri. Ne simțeam în control.

În ultimii ani au apărut tot felul de aplicații utile pentru proaspetele mămici, mult mai ușor de folosit și de urmărit evoluția bebelușilor.

Aplicații utile pentru proaspetele mămici:

Pregnacy (What to expect)

Este aplicația unde autoarea cărții ‘La ce să te aștepți când aștepți..(un bebe)’ prezintă în mai multe video-uri și articole tot ce este nevoie să știi despre bebeluș și mamă în perioada sarcinii.

MilkStash

Este aplicația ce le va ajuta pe mamele care doresc să alăpteze. Aplicația o ajută pe mamă să îi spună ce să facă cu laptele muls, când expiră, cât timp mai ai până la următoarea sesiune și dacă sau când să folosească pompa.

The Wonder Weeks

Este o aplicație de vis în care mamele pot urmări toate puseele celor mici și cum să le facă față.

Important este să înregistrați data probabilă a nașterii (așa cum apare la ecografie) și nu data de naștere. Este o diferență de câteva săptămâni la copiii născuți prematuri și doar așa veți avea cu exactitate informațiile corecte

Huckleberry

Este aplicația care îți spune când să pui copilul la somn! Recunosc că nu mă așteptam să îți spună cineva că trebuie să faci asta, dar umarind fix ce spun și specialiștii, am observat cât de exactă este. Veți vedea cât vă va ajuta, mai ales că mămicile sunt zombie în primele săptămâni și nu mai știu exact când să doarmă bebe sau ele…

Unimeal

Pentru mamele care vor să slăbească într-un mod sănătos, aplicația le ajută să își calculeze câte calorii trebuie consumate pe zi, putând ține un jurnal zilnic, dar și să aibă inspirație pentru rețete sănătoase

Sigur că unele dintre mame vor prefera în continuare cărțile, important este să găsească fiecare informațiile de care au nevoie mai ușor.

Ați folosit astfel de aplicații? Care v-au fost de folos?

Viața e o bucurie!

Ana Maria

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: