Am aflat despre osteopatie acum câteva luni de la un medic pediatru, foarte drag inimii mele.
Până atunci nici nu știam despre această denumire, cu atât mai puțin cu ce se ocupă.
Pentru cine nu știe, Osteopatia reprezintă o concepție holistică de funcționare a organismului, devenind o metodă modernă de diagnostic și tratament utilizată pentru depistarea tulburărilor patologice ale biomecanicii corpului, organelor și țesuturilor, cu tehnici manuale blânde.
Ce face osteopatul? Acesta acționează manual asupra structurilor craniului, coloanei, coastelor, bazinului, sacrului, articulațiilor, aparatului musculo-ligamentar și fascial, asupra organelor interne cu scopul de a îndepărta disfuncțiile identificate din respectivele structuri și a restabili mobilitatea lor.
Osteopatia îndepărtează nu numai manifestările unei boli, dar descoperă și înlătură eficient cauza acestei boli.
Nu vă imaginați că atunci când am aflat, mi-am și făcut programare, pentru că nu ești sceptic dacă nu ești până la capăt și cred că fiecare ajunge la momentul potrivit.
Încă de atunci, am aflat despre un terapeut osteopat foarte bun, în București, dar cam aglomerat de făcut programare la el. Am eu ceva cu treaba asta, pentru că nu am sunat.
Voiam foarte mult să o duc pe mama, care are multiple probleme de sănătate: osteoporoză, un preinfarct și coloana fracturată în câteva locuri de la un accident de mașină de acum câțiva ani.
Voiam să o duc și pe Katarina, care deși nu mai are probleme, aș fi vrut să o mai vadă un medic, dar care să nu o facă să treacă prin analizele greoaie prin care mai trecuse.
După toată povestea cu problemele Mariei, am ajuns să înțeleg (din tot ce am citit și de la toți medicii la care am fost) că rectoragiile ei au fost legate de emoții și cumva am început să văd și eu mai clar, ca pe un tot unitar corpul nostru: biologic, emoțional și spiritual.
Ba și pentru mine visam să ajung, pentru că de câțiva ani buni, aveam niște gâlme dureroase pe gât care nu au reușit să treacă cu nici un masaj.
👉Nu e când vrem, ci când trebuie!
În septembrie când a venit mama la noi ultima oară, de drag l-a ținut mult pe Achim în brațe (deși din cauza coloanei fracturate, ea nu are voie să ridice mai mult de un kg în brațe), astfel că atunci când a plecat, a plecat în dureri groaznice de spate.
La Piatra Neamț are o kinetoterapeută care îi face masaj acasă când are nevoie, dar nici ea nu a reușit să o ajute.
În final, printr-un prieten, a aflat de un osteopat care locuiește la Vaslui.
Cum mama mea fuge de spitale, doar aici a vrut să meargă. Cu tata, care era cu ea, au plecat amândoi la Vaslui. Mama abia putea să stea în șezut de dureri, dar după vizita la osteopat, a plecat dansând. Nu exagerez! Dansând!
Nu mi-a venit să cred, așa că încă de acum două săptămâni am decis să vin cu cei mari în vacanța lor de școală, la mama pentru a merge o zi la Vaslui la acest terapeut.
Uite așa, ieri dimineață, am plecat spre Vaslui, cu Maria și Alexandru, mama și tata.
Trebuie să vă spun că până acum nu am mai fost în zona Vasluiului și din ce știri vezi la TV, mă așteptam la ceva urât, sărăcăcios și de speriat.
Dar! Surpriză, drumul de la Bacău la Vaslui este tare frumos, curat, fără gunoaie, casele din sate îngrijite și un peisaj de vis. Chiar nu înțeleg de ce nu se investește în turism în această zonă.
Vasluiul, ca oraș, ar avea nevoie de multe îmbunătățiri, stăzile sunt făcute din gropi și blocurile păreau că stau să cadă, dar și aici ca peste tot, sunt și oameni înstăriți. Păcat de primar.
Osteopatul nostru este un bunic de 70 și ceva de ani, cărunt la barbă și la par, cu o experiență de peste 40 de ani în medicina germanica, cu o față luminoasă, vesel și desculț. Da, ați citit bine, umblă desculț. Deși erau 10 grade afară, el umbla peste tot desculț, chiar și afară în ploaie, când ne-a condus.
Ce mi-a plăcut la el?
Știe de toate! Știe despre religie, credință, Dumnezeu, legea atracției, de medicina alternativă, de bolile emoționale și corpul uman.
Mi-a plăcut încă de la început când mi-a spus că în afară de viruși, corpul uman se îmbolnăvește doar din cauza emoțiilor
Vai, cât de greu am acceptat eu această idee. Mi-a luat 7 luni să înțeleg (și încă nu înțeleg complet), să trecem prin calvarul și dispersarea cu boala Mariei și abia acum să iau această cale.
Copiii au fost primii, apoi eu, tata și ultima mama.
Pe scurt, procesul este așa: ești pus la un aparat de biorezonanta care îi arată ce probleme ai.
Apoi, în funcție de ele, osteopatul încearcă să afle cauza de la tine. Abia la final, te ajută pe masa de terapie să îți deblocheze mușchii contractați sau să îți îndrepte oasele (dacă și unde este nevoie).
Ce vă pot spune este că am plecat fără acele gâlme la gât pe care le aveam de atâția ani, cu spatele îndreptat și fără vreo durere (deși mai am de venit, pentru că am avut multe de vorbit și aflat).
Tata e cel mai sănătos dintre noi. Dumnezeu să îl țină așa.
Mama a reușit să plece fără să o mai doară mâna și gâtul. Deși și ea mai are de venit.
Copiii sunt bine, dar ambii au paraziți în intestinul subțire, astfel că mi-a dat ce să le dau pentru a scăpa de ei. Aseară le-am comandat Parafight (îl găsiți AICI și voi), Garlic (îl găsiți aici dacă aveți nevoie), Papaya (îl găsiți aici), SuperFlora (probioticele pe care am început acum două săptămâni să le luăm, de data asta mi-am luat și mie și le găsiți aici) și am comandat pentru luna asta ce îmi trebuie pentru apa alcalină pe care deja o consumăm de aproape doi ani (informații găsiți aici).
✋De ce v-am povestit toate astea?
Cât de diferit este acest tip de medicină (fără ace, analize, dureri, țipete, plânsete, nervi și medici la care greu ajungi) și cât de greu am înțeles că există și rezultate. Dar! Cât contează omul.
În ultimul an am mai fost la doi medici de medicină integrativă dar fără rezultat și acum pot face clar și diferența. Ce vă pot sfătui este să nu renunțați, ci să găsiți omul potrivit.
Se poate. Se poate dacă începi să privești și să cauți cauza, nu doar să repari efectul, atunci abia ești unde trebuie.
Dacă aveți nevoie de o astfel de recomandare sau vreți să încercați, să îmi scrieți în privat.
Omul nu vrea publicitate, nu are nevoie. Vă pot da recomandarea din București sau puteți face un drum la Vaslui și să vă bucurați de peisajele frumoase.
Ați fost la osteopat? Cum a fost experiența voastră?
‘Mama nu a țipat vreodată la mine. Este cea mai bună și blândă mamă din lume’, o spun des.
Într-o zi fratele mijlociu, Radu, mi-a spus: ‘Tu chiar nu mai ții minte când mama țipa la noi?’
Am avut un șoc. Puteai să mă pici cu ceară că nu îmi aduceam aminte de așa ceva.
Dar uite că, pe anumite situații, Radu îmi povestea lucruri de care eu habar nu aveam. Nu doar el. Căci și eu i-am povestit de lucruri pe care el nu le mai ținea minte.
Cum se face că fiind apropiați ca vârstă (este un an diferență între noi), crescuți împreună, fiind nedespărțiți (toate amintirile noastre sunt comune) avem totuși și amintiri diferite cu părinții.
Eu sunt o tipă extrovertita, veselă și deschisă. Fratele meu a fost mereu introvertit (s-a schimbat și s-a mai deschis în ultimii ani), pozitiv dar nu la fel de deschis ca mine.
Suntem două personalități foarte diferite, crescuți cu aceeași iubire de mamă. Totuși, unul a rămas predominant cu amintirile pozitive iar altul își aduce aminte mai mult de cele negative?
Am stat și mi-am privit copiii, după ce am stat de vorbă cu unchiul lor.
Maria este un copil introvertit, cu care am lucrat încă de la vârsta de 3 ani să o încurajez să își exprime emoțiile și stările. Lucrez continuu să îi insuflu dragostea de viață și bucuria de a trăi prezentul cu tot ce este. Maria tinde să rețină mai ușor lucrurile care o supără și nu îi convin sau nu ies cum își dorește ea. Este genul căruia dacă primește tot ce își dorește și doar un singur lucru nu e cum trebuie, ea fix pe acel lucru se concentrează.
Alexandru este un copil decshis și vesel, care nu își bate capul cu ce nu iese, ci vede mereu partea plină a paharului.
Ei, dar cum cu unul am reușit și cu unul nu?
Multă vreme am crezut că e vina mea. Că eu fac ce nu trebuie. Pentru că nu-i așa, e mai ușor să ne învinovățim.
Discuția cu fratele meu m-a ajutat foarte mult să conștientizez un lucru greu de acceptat: copiii noștri vin și cu o moștenire genetică, care NU ține de noi. O putem îmbunătăți, ajuta, sculpta dar NU schimba.
Acum un an și jumătate am văzut filmul ‘3 strangers’ de pe Netflix, un film documentar, despre o familie de tripleți, separați la naștere și puși într-un experiment în care nu știau că se află (filmul este din cazuri reale!!). Cei implicați urmăreau să afle cât din gena cu care ne naștem ne impactează viața și cât mediul în care trăim.
Foarte interesant de văzut și de tras propriile concluzii.
Din păcate, abia în 2065 se va afla rezultatele studiului (sunt sigilate și puse bine), dar deși nu sunt datele oficiale publicate, ce am constatat eu văzând filmul, și acum stând de vorbă cu fratele, este că este 50-50!
50 cu ce ne naștem și 50 cu ajutorul pe care copiii îl primesc, prin modul în care sunt crescuți.
🙂De ce mă ajută să conștientizez aceste lucruri?
Pe mine mă ajută să știu cum să îmi educ copiii, să îi privesc așa cum sunt (nu cum vreau eu să îi văd, pentru că toate putem pica în plasa iubirii enorme pentru ei) și să îmi dau seama ce am de lucrat la mine ca mamă dar și la modul în care le vorbesc lor.
Un țipăt într-o zi proastă, are un efect mai mare asupra Mariei decât asupra lui Alexandru, spre exemplu.
Nu înseamnă că pot țipa liniștită la Alexandru, dar înseamnă că am grijă de ‘cat de des se întâmplă’ și mai ales de cum vorbesc cu ei după.
Iar acesta e doar un exemplu.
Cu Maria vorbesc mult despre viață, prezent, cum facem față lucrurilor mai puțin pozitive, cum să nu pună la suflet altele. Este o muncă ce va dura ani, dar știu că merită.
Este normal și firesc să ne divinizăm copiii și să îi vedem cei mai cei, dar în procesul de educație nu ne ajută să îi vedem doar cu ochii iubirii.
A îți ‘vedea’ copilul înseamnă și a ști cum să îi vorbești și cum să îl ajuți atunci când are nevoie.
Pe 1 octombrie 2016 scriam primul articol pe blogul zanascutecel.ro (din 2021 devenit Zanana). Mi-a luat un an și un pic să mă decid să scriu public și să am curajul de a povesti despre viața mea în ‘văzul tuturor’.
Pe atunci Alexandru avea 3 luni și Maria un an și 10 luni, eram singură acasă toată ziua cu ei cât soțul era la serviciu, fără bunică sau bonă.
Scriam când copiii dormeau pe mine, de multe ori, la propriu, cu un ochi adormit și el de oboseală.
Blogul acesta m-a salvat de la depresie, mi-a adus bucurii, realizări, cărți pentru copii, m-a făcut speaker la evenimente, coach de vrute și nevrute (pentru că rar am timp să mă ocup de partea aceasta) și o rubrică de părinteala de care mă ocup deja de aproape 3 ani la Metropola TV în cadrul emisiunii ‘Intre prieteni’cu Dana Istrate.
În acest timp am scris peste 2000 de articole și m-au citit peste 7 Milioane de oameni (femei, mămici, bunici și tătici). Nu îndrăzneam să visez la aceste lucruri pe atunci și mi se păreau că sunt la fel de intangibile precum stelele.
🙏🙏🙏Vă mulțumesc vouă, fiecăruia dintre voi care mi-ați trecut pragul sufletului, pentru că fără voi nu existam.
Vă mulțumesc pentru miile de mesaje din tot acest timp. Vă mulțumesc că îmi scrieți chiar și cele mai profunde gânduri pe care nu aveți cu cine le împărtăși. Vă mulțumesc că îmi spuneți când greșesc. Vă mulțumesc mai ales pentru că știți cum să o faceți. Vă mulțumesc pentru tot suportul și sprijinul din acești ani. 🙏
Mulțumesc și celor care s-au retras (voit sau blocat) pentru că ați deschis această pagină. Nu sunt obligată și nici forțată de nimeni să las pe cineva să îmi murdărească viața cu noroiul de pe bocancii sufletului lor sau să fiu sacul lor de box.
Dacă vă place ce citiți aici, singura rugăminte este să lăsați un 🙂❤️🤗sau un comentariu. Dacă nu vă place, închideți pagina sau dați Block pentru a nu vă mai apărea, dar nu vă lăsați otrava la plecare.
Bun simț și respect găsiți aici și tot asta cer.
Prefer o comunitate strânsă și veselă decât cifre umflate cu oameni negativi.
Am lipsit o săptămână și cei 6 ani de blogging au început cu o pauză forțată dar binevenită.
Forțată de către Faceb**k care a binevoit să mă ‘sărbătoreasca’ cu un cont blocat (fără să pot posta 5 zile) și timp de o lună să nu mă ducă pe paginile voastre deloc. (Aici doar voi mă puteți ajuta, verificând zilnic sau când vă e dor pagina de Zanana și lăsând un like, un share sau un comentariu).
O pauză binevenită pentru că toți avem nevoie de pauze de viața din online să ne putem bucura mai mult de viața pe care o trăim lângă cei dragi.
Binevenită pentru că mi-a adus claritate încotro vreau să mă îndrept cu blogul, cu proiectele, cu mine.
Când nu știți ce să faceți sau pe unde să o apucați, vă recomand câte o pauză și o reîntoarcere la sufletul vostru. Vă va da o energie nouă și pozitivă.
🤗🙂🤗Ce am făcut cât am lipsit?
Am plecat cu copiii mari la Pătârlagele cu școala lor (o zi extraordinară, unde copiii au învățat tot ce trebuie să știe despre supraviețuirea in natură dar și cu o drumeție superbă) și la întoarcere am făcut pană, la 8 seara. Noroc cu tatăl unei colege de școală care m-a ajutat cu kitul de urgență, doar că pe drum în loc de 2 ore am făcut 3 ore și jumătate.
Superba pădure de pini de la finalul drumeției
Maria și Alexandru
Timp de gândire și ascultat gândurile la volan, pentru că Maria și Alexandru au adormit.
Am rămas singură de Duminică cu copiii, soțul plecând la Sinaia la congres (o săptămână!!). Așa că viața mea a fost despre copii, power plate, Metropola, gătit, joacă și vopsit singură acasă 😬.
Ador genul acesta de exerciții care mă ajută să fiu în formă și sănătoasă (Pe Elena de la The Shape o găsiți aici)
M-am vopsit si aranjat singură și ce îmi place cum a ieșit ❤️
Am fost la Metropola marți și am vorbit despre copii sclifosiți. Rochia mea tot de la Idyllic.ro este
Noroc că de miercuri a venit tata să mă ajute cât de cât cu copiii, astfel că Vineri am ajuns să îi fac o surpriză soțului la Sinaia (o fugă de câteva ore).
Ieri am fost la soț 🙂(și azi a revenit și el acasă)
Dimineață am fost la Ziua Recoltei la grădinița lui Achim cu toți 3 dar și cu tata. Oamenii aceștia fac magie în fiecare an!!
Azi, la Ziua Recoltei
Superbe decorurile și tot ce au pregătit nu doar pentru copiii care urmează Grădinița, ci și pentru toate generațiile care au terminat (pentru că toate au fost invitate).
6 ani de când scriu public
🎂🎂🎂🎂🎂🎂6 ani de blog și un cadou de suflet pentru o cititoare.
De fapt aș oferi tuturor dar îmi este imposibil, totuși vreau să ofer câte o carte din cele 3 unei cititoare.
Voiam oricum să știu DE când mă citiți și ce vă place la acest blog sau ce v-ar plăcea să vedeți/citiți (poate să reluăm live-urile sau materiale video?), așa că voi alege aleatoriu sau nu (nu m-am decis) o persoană din cele care îmi lasă un comentariu la acest articol.
Irene Montero este ministrul egalității care face parte dintr-un guvern de stânga eminamente progresist ce susține dreptul copilului „de a avea relații sexuale cu adulții”. Cu o condiție însă, pentru că este generoasă: copilul trebuie să fie de acord!
Ministrul Irene a declarat: „Ei au dreptul să știe că pot iubi sau întreține relații sexuale cu cine vor ei, bazate, da, pe consimțământ și acestea sunt drepturi recunoscute. Și nu vă place”.Sursa: atlantico.fr și okdiario.com
Acum, nu știu exact ce susțineți voi, de ce parte a baricadei sunteți dar AȘA ceva NU poate fi considerat vreodată normal!! Decât dacă ne-am dereglat cu toții…
De când copiii au capacitatea de a își da acordul pentru sex??? Ce fel de timpuri trăim?
Femeia nu doar că nu are ce căuta într-un post politic cu astfel de mentalități, dar ar trebui să treacă cel puțin printr-un test psihologic.
Liderul Vox, Santiago Abascal , a cerut demisia „urgentă” a ministrului Egalității pentru aceste declarații făcute în Camera Inferioară: „Este o urgență ca această doamnă să demisioneze sau să fie demisă. Și desființați acel minister totalitar când plecați. Luați mâinile mizerabile de pe copii!”, a scris el pe rețelele de socializare.
Dacă ne aducem aminte din istorie pe vremea naziștilor, Hitler înființase „case de dragoste” în care tinerii (de vârstă mică!) arieni și tinerele ariene trebuiau să întrețină relații sexuale pentru a face arieni mici și frumoși. Ajungem iar acolo?
🌍🌏🌎Alooo! Planeta! Vreau să cobor!
Pai bine măi oameni buni, acum 4 ani, 3 ani, un an…când scriam că aici se va ajunge, ați zis că sunt de modă veche.
Sunt curioasă dacă dragele mele colege de breaslă care au susținut mințile bolnave ale unora, precum moda schimbării de sex la copii sau care sunt atee și care au soți ce își bălăngăne organele sexuale prin fața copiilor (despre care scriu sus și le sfătuiesc și pe alte mame să facă asta!!) dacă și ASTA susțineti??
Vă susțineți oare copiii să aibă sex cu adulții? Susțineți pedofililia legală în condițiile în care România se chinuie să fie numit viol sexul cu un adolescent sub 16 ani?
Pe mine? Ce mă doare este că am avut dreptate când am spus că aici se va ajunge pentru că asta s-a urmărit de la început cu toată prostia de LGBTQ pușca mea că s-au terminat literele alfabetului cu toți dezaxații care nu știu dacă vor să fie animal sau om…
Pentru că da ultima fiță în materie de nebunie este transpeciismul adică ambitia bizara a unor ființe care aparțin speciei homo sapiens de a se identifica drept animale. Și da, se poate legal acum!
Dacă până acum se preda deja în unele școli și grădinițe din țările ‘dezvoltate și educate’ despre identitatea de gen și cum copiii își pot alege singuri sexul sau nu, stai că își vor putea alege să fie și animal, ce vor ei. Cum de mama pisicii mele nu m-am gândit că Maria vrea sa fie pisică când la 4 ani mieuna că vedea una?
Și vă rog nu îmi lăsați comentarii că sigur nu se va ajunge aici pentru că nu e ÎNCĂ lege pentru așa ceva…. toate au fost spuse doar o dată și ușor ușor au devenit legi! Toate lucrurile din ziua de azi au fost considerate anormale și acum sunt la rang de MODEL!! Toate au fost considerate nebunie până când nebunia a fost susținută de cine trebuie. Toate au fost ‘interpretate greșit’ până când … nu a mai fost.
În vremuri normale acești oameni erau tratați în clinici specializate!
Nici acum nu vă treziți?
Ce trebuie să se întâmple să vă dați seama de cât am decăzut ca oameni dacă am ajuns să susținem toate aceste lucruri?
Dacă vi se pare că sunt ironică pe alocuri în articol, nu vi se pare, chiar sunt! Este incredibil halul în care am ajuns, culmea susținuți de părinți care de dragul like-urilor și al popularității au uitat să fie normali!
Eu tot mai sper că ceva, orice îi va trezi. Sper, înainte ca proprii lor copii să fie afectați!
De SUS. Ne aude CINEVA? Hai să ne revenim. Totul până la copii!
‘Ce e moartea, mama? Ce se întâmplă după ce murim? Ce se întâmplă cu corpul nostru? E înfricoșător?’
Sunt doar câteva dintre întrebările pe care mi le-au pus de multe ori copiii mei, dar pe care și mamele mi le-au trimis pentru copiii lor.
Cred că ar trebui să începem despre cum le vorbim adulților pe acest subiect pe care cei mai mulți dintre noi îl evităm ca pe un mare Bau bau.
Dar moartea face parte din viață și odată ce acceptăm acest lucru și ne pregătim pentru când va fi, nimeni nu își știe ultimul ceas, atunci cu siguranță vom ști cum să o explicăm mai ușor și copiilor noștri.
Maria mea rugându-se seara
🙏 NU așteptați un eveniment tragic pentru a vorbi cu copilul vostru despre acest subiect!
Despre moarte puteți vorbi oricând așa cum vorbiți despre viață.
Prima oară când Maria m-a întrebat ce este moartea avea 4 ani și ne uitam la un desen animat. Sigur mai auzise și înainte acest cuvânt dar nu rezonase cât să mă întrebe de el. Începeți să vorbiți cu copiii voștri în diferite contexte, în funcție de situație, starea emoțională a copilului, dar și curiozitatea lui.
‘O altă viață. Un nou început’, i-am răspuns atunci și șirul de întrebări a continuat.
I-am explicat că după moarte, corpul nostru rămâne pe pământ dar că pentru a trăi fiecare dintre noi are un suflet, care este o energie, ce pleacă în cer la Cel care ne-a creat, adică la Dumnezeu.
(Nu toți avem aceleași credințe sau aceeași religie, astfel că puteți adapta la valorile familiei voastre).
Moartea este ceva ce se întâmplă tuturor, mai devreme sau mai târziu. Este o parte naturală a vieții și este important ca cei mici să învețe despre ea de la o vârstă fragedă. Există mai multe modalități de a le prezenta copiilor conceptul de moarte, în funcție de vârsta și nivelul de înțelegere al acestora.
Pentru copiii foarte mici, simpla explicație că moartea este momentul în care o persoană încetează să mai trăiască poate fi suficientă.
Puteți da exemple despre lucrurile care se termină: plantele se ofilesc, despre frunzele cad toamna pentru a veni iarna.
Celor mai mari le puteți da explicații mai detaliate, cum ar fi discutarea a ceea ce se întâmplă cu corpul după moarte.
Acum Maria (7 ani și 9 luni) și Alexandru (6 ani) știu despre ce este o înmormântare, despre ce este un sicriu, despre cum cel decedat este îngropat.
‘Si cum se fac înmormântarile?’, a fost cea mai mare curiozitate a lor.
Le-am povestit despre tradițiile noastre religioase dar și că fiecare își poate alege cum își dorește să fie sărbătorit la trecerea spre cealaltă viață. Și da, am folosit cuvântul sărbătorit pentru că eu chiar cred că așa ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi.
‘Si cum ai vrea să fie la tine?’, mereu Alexandru vine cu cele mai simpatice întrebări.
Le-am spus că mi-ar plăcea să nu poarte nimeni negru, ci să fie toți în alb, să nu aducă flori ci baloane cărora să le dea drumul spre cer atunci când sunt îngropată (pentru ca sufletul meu să se înalțe odată cu ele, pentru că se spune că sufletul stă 3 zile lângă corp până să plece), că nu vreau să plângă nimeni ci să povestească fiecare despre cum am fost ca om, să mănânce pizza și să bea prosecco (adică ce îmi place mie mai mult).
După o așa povestire, copiii mei s-au amuzat teribil și nimic din ce părea înfricoșător nu au mai simțit că este.
‘Ne va fi dor de tine când vei muri, mama’, mi-a spus Maria când a realizat că nu voi mai fi langa ea.
‘Intotdeauna este trist pentru cei care rămân și nu pentru cei care pleacă. Dar știind că este bine cel care pleacă, cumva ne simțim mai bine și noi. Dorul este normal și firesc când iubești pe cineva. Dorul este un sentiment atât de frumos. Și când ne este dor putem privi cerul sau veni la mormântul celui care nu mai este și sta ‘de vorbă’ cu el acolo. Acest lucru ne alină sufletul’, le-am spus amândurora.
Este foarte important să vorbiți despre cum se simt oamenii atunci când moare cineva drag. Copiii ar trebui să fie reasigurați că este normal să se simtă triști, speriați sau furioși după un deces și că există multe persoane care îi pot ajuta să treacă peste durerea lor.
Moartea este o parte naturală a vieții și este esențial ca cei mici să învețe despre ea pentru a înțelege și a face față pierderii.
‘Nu vreau să îmi sperii copiii’, mi-a spus o prietenă când am vorbit despre acest subiect cu ea.
Tocmai de aceea contează cum o facem, de la ce vârstă și cum le prezentam lucrurile.
Specialiștii recomandă să nu ne ferim de acest subiect (ca și multe altele) ci că trebuie să ne cunoaștem copilul foarte bine și să ne mulăm pe nevoile lui.
Nu există rețetă general valabilă, ceea ce îi transmiteți este important să fie în concordanță cu valorile și principiile voastre de familie.
Ați vorbit cu copiii până acum despre acest subiect?Care au fost reacțiile lor?
