Cort sau rulotă? Nu sunt un copil crescut prin munți, deși mamei i-ar fi plăcut mult, tata a fost genul care să nu facă drumeții sau să meargă cu cortul.
Prietenii pe care îi am și i-am avut de-a lungul vieții, nu au fost nici ei mari drumari, așa că am ajuns abia anul trecut să experimentez dormitul la cort, de fapt glamping, la mare cu soțul.
Adică pat mare, matrimonial în mijlocul unui cort, ceea ce nu e chiar dormit la cort, în adevăratul sens al cuvântului.
Cu Ana de la Bibi Adventure
Încă de când ne-a invitat Ana de la Bibi Adventure la Vibe Camp-ul ținut la Pătârlagele din Buzău, am spus că sigur va fi o experiență memorabilă pentru copii.
Și a fost!
Cu cortul unde am dormit
Tot la glamping, într-un cort cu 2 paturi matrimoniale cu plapumă și perne și chiar calorifer electric, pentru că încă fiind Maria în recuperare de săptămâna trecută cu laringita, mi-a fost frică să o luăm de la capăt.
Am privit stelele cât am ascultat concertul
Ne-am ghemuit
🔥🏕️🌿Cum au fost cele două zile?
Fantastice pentru copii. Copiii au această putere de adaptabilitate la orice trăiesc, o bucurie inocentă și o deschidere spre nou incredibilă așa că am privit și eu totul prin ochii lor.
Cu ochii de adult ți-aș fi spus că în prima noapte abia am închis un ochi de trenul care trecea la depărtare, de cucurigul cocoșilor de la 3 dimineața, de vântul care șuiera. Abia a doua noaptea, obișnuită deja, am dormit dusă.
Copiii nu au fost deloc așa. Ei au picat la somn din prima seară, la 9 și un pic și au dormit duși, nestingheriți de nimic.
Focul de tabără, atracția copiilor
Pe lac s-a pescuit
Ziua au alergat cât a fost ziua de lungă, au explorat, și-au făcut prieteni și s-au bucurat de experiențele noi.
Au aruncat pietre în râu
Au stat în hamace
De ce să țineți cont când alegeți o astfel de aventură dacă nu ați mai încearcat până acum?
🌺🌺🌺De organizator! Cel care are grijă ca și cei novici să se bucure cu adevărat de ce trăiesc.
Nouă nu ne-a lipsit nimic. Am avut toate condițiile de la băi mari și curate, dușuri suficiente, săpun lichid pus peste tot cu hârtie igienică și role de hârtie pentru mâini, menținerea curățeniei continue, lucru extrem de important mai ales când ai copiii cu tine.
Mâncarea a fost tradițională, pentru toate gusturile.
Atelierele au fost foarte frumos organizate pentru copii, care au participat cu drag, deși ploaia a dat ceva bătăi de cap organizatorilor.
Am avut parte de seară de concert (așa i-am ascultat și descoperit cu drag pe cei de la Cobzality, Eugenia Nicolae, care a cântat sâmbătă după amiază)dar și alți artiști), de foc de tabără și film în aer liber.
Pauză după drumeție
S-au organizat ateliere de gătit, de pictură pe pietre, de citit (susținut de mine), de pictut pe tricouri, de teatru, de tras cu arcul, pescuit, caiac, rafting și drumeții pe jos sau cu bicicletele.
Maria a câștigat coiful pentru că a răspuns corect la întrebări și șorțul pentru că a terminat prima frigăruile de legume
Au pictat pe pietre
Au tras cu arcul
M-au ascultat citindu-le povești la atelierul de citit
Și au ales singuri povestea cu Pip descoperă orașul
⛰️🔥🏕️🌿De ce să mergi cu copiii la o astfel de experiență?
⛰️Natură și aer curat, pură sănătate pentru întreaga familie.
🔥Focul de tabără cu cântece, stele și scântei.
🏕️Dormitul la cort sau rulotă sunt amintiri magice pentru copii.
Urmăriți pagina Bibi Adventure și vedeți când și ce evenimente urmează să mai organizeze și poate ne vedem acolo.
Nu știu dacă copiii își aleg părinții dar eu sigur mi-am ales mama! Și din toate mamele din lumea asta, tot pe mama aș alege-o de un milion de ori.
Nu a citit o carte de parenting în viața ei, dar m-a crescut cu iubire necondiționată, respect pentru viață, principii sănătoase și dragoste de Dumnezeu.
Mi-a dat cei mai frumoși ani, parte din sănătatea ei, zile și nopți fără număr.
Nu a trecut o zi din viața ei în care să nu îmi spună cel puțin un ‘te iubesc’.
Cele mai calde îmbrățișări la mama în brațe le găsesc chiar și la 39 de ani.
La mulți ani, mamă iubită!
Să te țină Dumnezeu mulți ani sănătoasă ❤️❤️❤️
Săptămâna trecută, am sărbătorit-o pe mama
Te iubesc 3 copii, 2 nurori, un ginere și 4 nepoți (și de la fratele meu mic o nepoată)!
Săptămâna trecută i-am făcut mamei o surpriză și am sărbătorit-o pe mama în familie mai devreme cu câteva zile bune de ziua ei.
La mulți ani, binecuvântați!🙏❤️🙏
Viața e o bucurie! (Mai ales când mamele sunt lângă noi!)
A fi sau nu a nu fi vina unei biete înghețate pentru un gât roșu?
‘Păi, depinde de copil’, mi-a spus ieri medicul ORL. ‘Nu, nu înghețata propriu-zisă dă roșu în gât, dar dacă este mâncată prea repede și prea rece pe un gât sensibil favorizează apariția roșului în gât.’
Maria are roșu-n gât și a lipsit toată săptămâna de la școală. Am fost la pediatru prima dată și după am ajuns și la ORL. Are roșu în gât, primele 2 zile a avut și febră (până în 38.5 și controlată cu homeopate), durere în gât, lipsa poftei de mâncare și ceva dinsconfort abdominal.
Mulți părinți sunt familiarizați cu experiența copilului lor care se îmbolnăvește brusc de un caz de ‘roșu în gât’ sau amigdalită. Această afecțiune se caracterizează prin durere în gât, înghițire dureroasă și poate duce adesea la pierderea poftei de mâncare la copiii mici.
👉Amigdalita poate fi de două feluri: virală sau bacteriană.
✋Cea bacteriană are un debut brusc și se manifestă printr-o durere puternică în gât și o stare generala de rău și este cauzată de Streptococ beta-hemolitic grup A; Pneumococ; Haemophilus influenzae; Stafilococ auriu.
✋Amigdalita virală este cel mai frecvent tip de amigdalită și este cauzată de viruși. Acest tip de roșu în gât nu se tratează cu antibiotice, ci cu medicamente antivirale. De asemenea, poate dispărea de la sine, fără tratament, dacă sistemul imunitar este suficient de puternic.
Amigdalita este o boală comună a copilăriei care, de obicei, dispare de la sine după câteva zile. Cu toate acestea, în cazuri rare, pot apărea complicații.
Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani sunt cei mai expuși riscului de complicații, acestea pot fi: dificultăți de respirație pe termen lung și întreruptă în timpul somnului (apnee obstructivă în somn), scarlatină, febră reumatismală, infecție care se răspândește adânc în țesutul înconjurător (celulită amigdaliană) și, cel mai grav, infecție care poate degenera într-o acumulare de puroi în spatele unei amigdale, transformându-se într-un abces peritonsilar.
Deși unele dintre aceste complicații sunt mai grave decât altele, este important să le cunoașteți pe toate, astfel încât să puteți căuta tratament din timp, dacă este necesar.
Alexandru a avut super multă grijă de sora lui
Când eram mică se spunea că dacă te doare în gât, dai cu înghețată și trece.
Doar că la mine nu a funcționat niciodată, ba a și agravat, adică aveam gâtul de două ori mai dureros.
Se pare că Maria îmi moștenește această sensibilitate la rece și pentru că și ea (ca și mine) mănâncă înghețata mult prea repede și prea rece, foarte des o doare în gât după. Așa cum s-a întâmplat sâmbătă, când a primit porție dublă de înghețată și a mâncat-o pe nerăsuflate.
👉Câteodată trece cu un drops pentru gât, alteori e ca acum.
Pentru tratamentul amigdalitei virale copilul trebuie bine hidratat și are nevoie de odihnă suficientă. Are nevoie să consume lichide calde, dar nu fierbinți, precum ceaiuri, supe, ciorbe și apă cu lămâie.
Amigdalitele bacteriene se tratează cu diferite variante de antibiotice, recomandate DOAR de medic.
📍Cum o tratez pe Maria? Pe lângă tratamentul de la medic (nu are antibiotic) urmăm și sfaturile băbești care ajută:
Ceai de lămâie cu ghimbir și miere
Gargară cu sare
Băi de aburi cu plante
Lapte cald cu miere, turmeric și scorțișoară
Supă de pui (ajută în orice răceală).
Înghețată? Poate ajuta spun unele studii în unele cazuri. Important e să NU generalizăm și să nu abuzăm de ea! pentru că depinde de cauza gâtului roșu dar și de cum răspunde mai bine organismul copilului vostru: la cald sau la rece.
✋Ce nu se recomandă deloc în perioada cu roșu în gât din cauza disconfortului pe care îl poate crea: sunt mâncările condimentate, picante, fierbinți, băuturile acidulate, fructele și legumele acide (lămâi, kiwi, roșii).
Roșu în gât de la înghețată? Eu cred că depinde de organism. O văd pe mine de o viață și pe Maria în ultimii ani.
Am trecut azi pe lângă o școală din nordul Bucureștiului. Aș fi putut ‘sta și lua notițe’ în materie de ce se va purta în toamna asta în tendințe de la copii de 8 – 10 ani!
Fetițe cu pantofi cu tocuri (de câțiva cm), fuste mult prea scurte pentru vârsta lor, sclipici, ruj pe alocuri, unghii de toate culorile.
Nu, nu zice nimeni să revenim la perioada comunistă și să ne prindem părul ca atunci sau să purtăm uniforme odioase și gri, dar e cale lungă de la atunci la ce găsim în ziua de azi în școli.
Prima zi de școală
Primii vinovați sunt părinții, pentru că sunt într-o competiție continuă cu vecina, prietena, omul de pe Facebook pe care nu îl cunoaște și nevoia nebună de a epata. Iar școala este în aceeași măsură de vinovată pentru că acceptă să fie podium pentru defilările din pauze.
Și nu mă refer grupa de vârstă +12 ani, pentru că acolo e jale! Nu generalizez, dar avântul mamelelor de a își trimite la școală copila ‘sa fie cea mai cea’, crește cu niște așteptări irealiste, mai întâi pentru ele.
Fiecare fetiță vrea să se simtă frumoasă. Și nu este nimic greșit în asta. De fapt, este perfect natural. Din păcate, media promovează că fetele trebuie să se îmbrace într-un anumit fel pentru a fi considerate atractive. Susținute de părinți!
Acest lucru nu numai că nu este adevărat, dar poate fi și dăunător pentru stima de sine a fetelor tinere. Fetele nu au nevoie de haine sexy pentru a fi frumoase. Ele pot obține validarea faptului că sunt frumoase de la părinții lor la o vârstă fragedă. Iar această validare este mult mai importantă decât aprobarea străinilor.
🙏Le spuneți fetelor voastre că sunt frumoase și în pijamale? Și când plâng? Și când sunt supărate? Și când țipă? Și când au o zi proastă?
🙏Le spuneți că sunt minunate pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce poartă pe ele?
🙏Cât din ce le transmiteți are legătură cu persoana lor și cât cu aspectul fizic?
Fetele tinere și chiar femeile din ziua de azi se confruntă cu o presiune imensă pentru a se conforma standardelor de frumusețe ale societății. Încă de când sunt foarte mici, ele sunt bombardate cu mesaje care le spun că trebuie să fie subțiri, fără cusur și perfecte pentru a fi demne de dragoste și atenție. Ca urmare, multe fete cresc simțindu-se nesigure și neliniștite în legătură cu corpul lor, iar acest lucru poate avea un efect profund asupra stimei de sine. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care părinții și în special mamele le pot face pentru fiicele lor este să le modeleze obiceiuri sănătoase de imagine corporală. Dacă mamele își fac timp să își aprecieze propria frumusețe naturală, fiicele lor vor învăța să facă același lucru. Mai mult, dacă mamele evită să vorbească negativ despre ele însele, fiicele lor vor fi, de asemenea, mai puțin predispuse să dezvolte obiceiuri dăunătoare, cum ar fi mâncatul compulsiv sau epurarea. Învățându-și fiicele să se iubească și să se accepte așa cum sunt, părinții le pot ajuta să își construiască o bază de încredere în sine care va dura o viață întreagă.
O altă zi la școală
O treime dintre femeile din ROMÂNIA au fost hărțuite sexual! Hărțuirea începe în școală sau acasă.
✋NU vă mai sexualizati fetele la vârste fragede!
Au ele timp de haine sexy și la modă, machiaje exagerate și unghii lungi.
✋Nu este vina victimei că a fost violată. Dar nici faptul că a arunca-o în gura lupului nu este un sfat parental de dat! Copiii NU știu să se apere singuri. NU știu cum să spună „NU” decât dacă sunt învățați acasă. Fetele, mai ales din rândul celor tinere, sunt victime sigure. Deși, nu este NICIODATĂ vina lor când bărbați josnici le agresează, pot fi învățate cum să se protejeze mai bine!
👉Ar trebui să le dăm copiilor noștri – atât băieților, cât și fetelor – instrumentele de care au nevoie pentru a rămâne în siguranță într-o lume în care există prădători sexuali.
Suntem datori să purtăm aceste conversații inconfortabile (pentru unii dintre noi) care, într-o zi, le-ar putea salva viața. Suntem datori să îi protejăm. Suntem datori să nu îi expunem în situații ce pot deveni dificile. Suntem datori să îi învățăm cum să aibă grijă de ei și cum să ia decizii bune.
Cele mai multe cazuri de viol si agresiune sexuală se întâmplă în locurile în care copiii ar trebui să se simtă în siguranță: acasă sau la școală.
Oare tu ca părinte îți dorești ca vreunui profesor să i se scurga privirile după fiica ta de 14 ani? Nu ai nici o problemă că este privită ca un obiect sexual la 8 ani?
📍Decența este adesea văzută ca un concept depășit, ceva ce aparține trecutului. Dar eu cred că este încă o valoare importantă de susținut, mai ales când vine vorba de creșterea fetelor tinere. Problema este că trăim într-o cultură care sexualizează și obiectivizează constant femeile, iar acest lucru începe de la o vârstă foarte fragedă. Vedem acest lucru în modul în care fetițele sunt comercializate, cu jucării și haine care au ca scop principal să arate bine și să fie sexy. Și vedem acest lucru în modul în care mass-media se concentrează pe aspectul femeilor mai degrabă decât pe realizările lor. Acest lucru le transmite fetelor mesajul că ele nu sunt valoroase pentru ceea ce sunt, ci doar pentru felul în care arată. În schimb, învățându-le pe fete decența le insuflă un sentiment de valoare și respect pentru ele însele și pentru ceilalți. Aceasta le ajută să se dezvolte în femei puternice, independente și încrezătoare în propria piele. Să încercăm să nu uităm de decența, s-ar putea să fie cea mai importantă lecție pentru fiicele noastre.
👉’Haide mă, că și pe vremea ta te îmbracai așa’.
NU! Pe vremea mea existau și femei care se îmbrăcau așa! Și da și eu în anumite contexte din viață mi-am pus fustă scurtă și m-am dat cu ruj roșu. Dar NU înainte de 16 ani! NU înainte de a fi învățată acasă să spun ‘Nu’! NU înainte de a învăța să mă apăr, de către părinții mei! NU înainte de învață că este un loc și un moment pentru toate! NU înainte de fi învățată că deși NU este vina victimei că este agresată, ea se poate apăra și poate preveni multe situații riscante.
Și pe vremea mea muncitorii fluierau de pe macarale, dar aveam grijă pe unde merg, la ce oră, cu cine și mai ales cum mă îmbrac în funcție de situație.
E ca atunci când mergi pe trecerea de pietoni și nu te asiguri dar ‘strigi tare că ești pe trecerea de pietoni’ când te ia ambulanța și te duce la spital…. Cu ce te mai ajută că teoretic NU a fost vina ta, practic puteai evita?!
Nu ocolesc nici băieții, pentru că văd freze care mai de care la vârsta la care copilul ar trebui să știe de joacă nu de cum să îi mai adaugi niste dungi prin păr.
Vorbește cu fiica ta despre frumusețea naturală, despre îngrijirea sănătoasă și iubirea de sine❤️
🌳Vrei să crești stima de sine corectă a fiicei tale?
❤️Iubește-te pe tine mai întâi. Admirată-te și transmitei că hainele sunt un accesoriu la ceea ce suntem noi și că nu ele ne fac să fim ceea ce suntem! Și cu ele și fără ele, noi suntem aceeași persoană! Sau ar trebui să fim!
✋Școala NU este nici discotecă, nici podium, nici studio de TV! La școală se învață!
‘Nuuu, nu i-am păcălit de data asta. Dar a fost mai bine. Ne-am dus în Parc în Mogoșoaia în fiecare zi și am mâncat înghețată porție dublă. Plus vată pe băț. Iar tataie ne-a adormit aseară!’, mi-a spus Alexandru pe nerăsuflate.
‘Si ne-am dat în trenuleț cu ei și în mașinile rotunde de câteva ori. Când mai plecați?’, a întrebat și Maria zâmbind.
E da, știi sigur că ai tăi copii s-au distrat când deja te întreabă când pleci iar deși abia ai intrat pe ușă. Doar Achim mi-a spus ‘Mama, să nu mai plecați curând.’
Toată fața în vată pe băț
Dar e încă mic. O parte din mine este cea mai fericită când pleacă singură cu soțul, iar o parte mereu se simte vinovată și chiar geloasă pe timpul pe care îl au cu bunicii. Țin sub control aceste sentimente de mamă cloșcă pentru că nici lor și nici mie nu mi-ar face bine. Dar le am.
Bunicul și Achim
Cum își răsfață bunicii nepoții, chiar dacă mai scapă la zahăr sau o oră în plus de joacă înainte de somn sau alintat și iubit peste măsură, NU o face nimeni. Toți 3 s-au distrat cu Bubu și Tataie atât de frumos și de minunat.
Poza mea preferată
Iar tata, NU îmi vine să cred că i-a adormit pe cei mai singur. Ei da, părinții mei nu încetează să mă uimească.
Bunicii sunt darul cel mai de preț pentru copii și relația dintre ei este cea mai specială.
Cel mai grijuliu bunic, pune atent centurilor fiecărui copil în parte
Sunt atât de fericită pentru tot ce au împreună și mă rog la Dumnezeu să mi-i țină sănătoși, ani mulți!