‘Fă avort sau te părăsesc’, mi-a zis iubitul. El era cu 5 ani mai mare și eu eram îndrăgostită.Acum 7 ani am fost pusă în situația de a alege între a îmi ‘vedea de viața mea’ (cum spunea partenerul meu) sau a face avort, să putem ‘trai liniștiți’.Îmi făcuse el programare în Aprilie 2015 la o clinică privată. Sarcina decurgea bine, aveam 6 săptămâni.El nu voia sub nicio formă să păstrăm copilul și mă ruga cu cerul și cu pământul.Am fugit când medicul mi-a spus că sunt programată la avort și nu la control.Apoi, mi-a făcut altă programare la altă clinică, de unde am fugit din nou.În acea perioadă eram între două examene importante din viața mea: titularizare și definitivat.La două săptămâni după titularizare, el m-a programat a treia oară la avort.Când am ajuns din nou la clinică, m-a lăsat la ușă, mi-a luat telefonul să nu pot suna pe nimeni, mi-a lăsat doar buletinul și 20 de Ron, de frică că iar fug.Văzând iar sala, cu toate femeile care așteptau la rând să renunțe la copilul lor, m-am ridicat și am fugit pe o ușă din spate.Am fugit pe jos până la gară din oraș (erau câțiva kilometri de mers), unde am cerut un telefon de la cineva și l-am sunat pe iubit. I-am spus că eu nu renunț la copil și că de câte ori mă va duce la clinică eu voi fugi. I-am spus că eu nu pot face crimă și că dacă Dumnezeu mi l-a dat, pentru mine este un semn că e al meu și eu îl voi crește.Abia atunci a înțeles că voi păstra copilul cu el sau fără el.A venit după mine și cel puțin atunci, am rămas împreună deși simțeam că îl voi face mare singură.Sarcina nu a fost deloc ușoară, până la 4 luni nici apa nu reușeam să beau fără să vărs. La 6 luni am fost în risc de avort spontan. Dar TOTUL a meritat!Sunt mamă singură, de băiat minunat de 6 ani. O minune de la Dumnezeu.El este puterea, fericirea și totul meu!Nu sunt în măsură să judec deciziile altor mame, pot spune doar ce văd în jur: prea multe femei renunță la copilul lor de frica partenerului. Prea puține femei luptă pentru viața dinăuntrul lor. Prea puține știu să spună sus și tare: e al meu și nu renunț la el.’
De săptămâna trecută au curs poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci.
Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă.’ Mâine cunoaștem povestea Adelei, o mamă care nu se iartă nici după 10 ani.
Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]
Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.
Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.
Viața e o bucurie!
Ana Maria
