Bărbații care jignesc femeile NU sunt bărbați!

octombrie 21, 2021

iconita

Ana Maria Ivan

P 20211021 121226 01
‘Esti o retardată. Cum poti să scrii așa ceva?’
‘Femeile ca tine merită ținute în casă și bătute’.
Certurile dintre femei sunt certuri. Nici femeile nu se dau înlături de a jigniri atunci când nu rezonează cu cineva. Dar când primesc mesaje urâte de la bărbați am un gust amar.
Am doi frați pe care niciodată nu i-am auzit să vorbească urât la adresa unei femei. Ei nu vorbesc urât defel, dar cu atât mai mult să adrese un cuvânt deplasat sexului frumos.
Când mi-am întâlnit soțul am fost foarte atentă nu la cum îmi vorbește mie, ci cum se adresa și vorbea colegelor și prietenelor mele. Atunci când un bărbat face curte unei femei va fi doar lapte și miere, dar îți dai seama de principiile pe care le are din comportamentul pe care îl are cu cei de lângă el.
Soțului meu nu îi place să înjure sau sa vorbească urât cuiva iar asta este calitatea pe care o admir cel mai mult. Nici dacă mi-ar lua apărarea nu ar face asta pentru că a jigni o femeie este sub demnitatea oricărui bărbat.
Cum ne creștem copiii se vede din modelul personal!
Mesajele primite m-au făcut să îmi aduc aminte de cum am fost jignită de soțul unei doamne care m-a bălăcărit public, acum ceva vreme. Un fel de ‘femeia mea te ține jos și îți dau și eu cu piciorul’.
Nu ar fi contat prea mult, dacă cei doi nu scriau des public despre empatie și blândețe. Mă întreb, fără să fiu ironică, cum își cresc copiii și ce vor face când aceștia se vor face mari și vor ajunge la postările lor agresive despre terțe persoane.
Oare ce va învăța băiatul? Că e ok sa jignești o femeie pe care nu o cunoști? Că dacă o faci online, nu se pune?
Că își arată mușchii de bărbat luând apărarea soției? (Deși nu era în vreun pericol 🙄🙄)
La genul acesta de bărbați de la jignire la palmă este doar un drum scurt. Genul de bărbați care jignesc femei și sunt agresivi public, sunt capabili de orice. Ce îl va reține pe acest bărbat să nu devină violent în viața reală?
Învățați- vă băieții să nu jignească o femeie! Niciodată. Pentru nici un motiv!
Bărbația NU stă în cum lovești o femeie fizic sau psihic.
Un bărbat adevărat știe să vorbească frumos unei femei chiar dacă aceasta l-ar jigni și indiferent de situație.
Un bărbat NU se bagă în discuțiile femeilor.
Un bărbat nu insultă o necunoscută căreia i-a ajuns un text pe contul lui.
De obicei, bărbații au alte preocupări decât să se certe pe diferite teme, pe rețelele de socializare
Am spus bărbați, nu băieți!
Învățați-vă băieții să devină bărbați și să respecte femeile de orice vârstă!
Ce fel de băieți creșteți? Ce fel de gineri vă doriți?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: