Stiu ca unul dintre cosmarurile parintilor este mersul cu masina deoarece copiii se plictisesc destul de repede. Maria (1an si 11 luni) este cea mai mare provocare! Alexandru (aproape 5 luni) doarme in cea mai mare parte a drumului.
Mariei ii place sa priveasca pe geam, doar ca dupa maxim 15 minute vrea altceva. Vrea sa se joace! Variante nu sunt multe, avand in vedere ca sta in scaunel (fara exceptii) iar eu stau intre scaunelul ei si scoica lui Alex. Nu, nu prea am loc, deci pt mine e cosmarul. Ta-su conduce linistit in fata. Drumul pana la bunici este de 2 ore, 2 ore si un pic, depinde de trafic.
Acum cateva luni, era vara, Maria se plictisise de carti (pe care le citeste foarte des in masina, adica se uita pe poze), de vorbit cu mami (dupa 10 minute isi pierde interesul) sau de cantat si dansat (tati pune albumul Danei Nalbaru ‘Bucurii pentru copii’) si uite asa am inventat un joc nou cu o soseta de-a ei, pierduta prin masina. Inventat e mult spus, caci este jocul cu mana in soseta, transformata in marioneta, care canta si danseaza, ciupeste si gadila. Maria vrea si ea! Asa ca schimbam soseta de la una la alta. Dupa 20 minute, orice as face, se plictiseste.
Deci trecem la aprinsul becurilor din masina. Alte 10 minute trec. Cand o luam de la capat cu jocul degetelelor (ale ei, ale mele) pana cand se plictiseste iar. Apoi ma tine strans de mana si priveste iar pe geam. Si cand stiu ca deja se evapora toata variantele de jucat, incep sa spun in gand o rugaciune sa ajungem mai repede.
Intotdeauna, dar intotdeauna se lasa cu frichineala exact in ultimele 5 minute. 5 minute care ma scurg de energie. Da, probabil ar fi mai usor sa ii pun telefonul sau tableta in brate, doar ca sunt o mama ‘denaturata ce refuza una dintre bucuriile vietii copilului’ (asta imi spun mie unele mamici), asa ca, prefer sa ma chinui cu jocuri vechi si demodate!
Cand eram mica mama imi facea papusi din carpe. Mi-a si cumparat foarte multe. De cele cumparate nu imi aduc aminte, doar de cele de carpa. Stiti de ce? Cand le aveam pe cele din carpa se juca impreuna cu mine cu ele. Cand mi le-a cumparat, nu mai avea timp de stat cu mine.
E simplu sa stiu ce isi doresc copiii mei. Imi aduc aminte ce vroiam eu! Timp cu mami si cu tati! Iar timpul nu se cumpara!
‘Vreau sa ii dau copilului meu totul’, ‘Vreau sa aiba tot ce n-am avut eu’, ‘Cum sa fiu plecata si sa nu ma intorc cu un cadou pentru el’? Sunt printre frazele pe care le aud frecvent de la parintii care vor sa dea totul (material vorbind) copiiilor lor sau de la parinti care vor sa compenseze lipsa timpului petrecut cu copilul cu o jucarie noua. V-ati gandit cum vor fi cand vor creste?
Multi parinti se plang de adolescentii pe care ii au, dar care nu sunt altceva decat rezultatul copilariei avute. Un copil care de mic este obisnuit sa aiba totul, in adolescenta va fi un copil razgaiat care va crede ca totul i se cuvine doar pentru ca el exista. Nu va sti ce inseamna a munci pentru un lucru, nu-l va aprecia si din pacate nu va avea capacitatea de a se bucura cu adevarat de lucrurile simple, de familie sau prieteni.
Exista sanse mari ca un astfel de copil sa fie un adult singuratic, pentru ca toti ceilalti il invidiaza pentru ce are, ajungand trist si depresiv. Nu va avea incredere in oameni iar singurele bucurii vor fi cele de moment, ca achizitionarea unui produs nou.
Meditati mai mult dragi parinti asupra a ceea ca va doriti sa devina copilul vostru ca adult si incepeti sa lucrati in directia dorita mai ales in primii ani de viata. Nu veti putea schimba un adolescent care deja are o baza superficiala.
V-ati uitat in jurul vostru? Treceti pe la un liceu, o scoala generala si observati copiii din ziua de azi. Ei sunt rezultatul unor parinti prea ocupati! Un copil nu are nevoie de o jucarie noua care sa ii capteze atentia 2 ore. Nu are nevoie de o camera plina de jucarii dar din care lipsiti dumneavoastra.
Intrebati-va copilul ce isi doreste si va va spune: Stai cu mine mami! Stai cu mine tati!
Vreti un copil modest care sa fie bun si darnic? Faceti curat impreuna cu el o data la cateva luni si oferiti jucariile cu care nu se mai joaca altor copii. Mergeti cu el sa vada ce inseamna un copil sarac care nu are dar care se va bucura enorm de o jucarie veche.
Cum va cresteti copiii de mici asa ii veti avea ca adulti!
Stiu ca unul dintre cosmarurile parintilor este mersul cu masina deoarece copiii se plictisesc destul de repede. Maria (1an si 11 luni) este cea mai mare provocare! Alexandru (aproape 5 luni) doarme in cea mai mare parte a drumului.
Mariei ii place sa priveasca pe geam, doar ca dupa maxim 15 minute vrea altceva. Vrea sa se joace! Variante nu sunt multe, avand in vedere ca sta in scaunel (fara exceptii) iar eu stau intre scaunelul ei si scoica lui Alex. Nu, nu prea am loc, deci pt mine e cosmarul. Ta-su conduce linistit in fata. Drumul pana la bunici este de 2 ore, 2 ore si un pic, depinde de trafic.
Acum cateva luni, era vara, Maria se plictisise de carti (pe care le citeste foarte des in masina, adica se uita pe poze), de vorbit cu mami (dupa 10 minute isi pierde interesul) sau de cantat si dansat (tati pune albumul Danei Nalbaru ‘Bucurii pentru copii’) si uite asa am inventat un joc nou cu o soseta de-a ei, pierduta prin masina. Inventat e mult spus, caci este jocul cu mana in soseta, transformata in marioneta, care canta si danseaza, ciupeste si gadila. Maria vrea si ea! Asa ca schimbam soseta de la una la alta. Dupa 20 minute, orice as face, se plictiseste.
Deci trecem la aprinsul becurilor din masina. Alte 10 minute trec. Cand o luam de la capat cu jocul degetelelor (ale ei, ale mele) pana cand se plictiseste iar. Apoi ma tine strans de mana si priveste iar pe geam. Si cand stiu ca deja se evapora toata variantele de jucat, incep sa spun in gand o rugaciune sa ajungem mai repede.
Intotdeauna, dar intotdeauna se lasa cu frichineala exact in ultimele 5 minute. 5 minute care ma scurg de energie. Da, probabil ar fi mai usor sa ii pun telefonul sau tableta in brate, doar ca sunt o mama ‘denaturata ce refuza una dintre bucuriile vietii copilului’ (asta imi spun mie unele mamici), asa ca, prefer sa ma chinui cu jocuri vechi si demodate!
Este un subiect delicat, dar mai presus de orice unul dureros. Si totusi, cineva trebuie sa o spuna.
Adevarul este ca nu stiu!
Sunt mama si am trecut printr-un cosmar la nasterea lui Alexandru cand a stat 10 zile la terapie intensiva. Am crezut ca o sa mor. Nu vroiam sa vorbesc cu nimeni si orice imi spuneau cei din jur mai mult ma enerva.
Vroiam doar sa imi tin copilul in brate. Copilul la care am visat toata sarcina! Copilul meu minunat care in sfarsit venise, suferea intr-o camera singur fara mama lui. Copilul meu mic inconjurat de atatea aparate si perfuzii. Mainile lui mici strapunse de atatea ace.
Nu-mi puteam inchipui viata fara el, desi inca nu apucasem sa traim impreuna nici o zi. Aveam un gol imens si o durere fizica enorma. In cazul nostru micul meu luptator a venit acasa! Dar nu pot uita cele 10 zile de disperare! Nu stiu cum as fi facut fata unei zile fara el. Nu-mi pot imagina asa ceva. Da, o aveam pe Maria, dar ea nu era Alexandru! Un copil nu inlocuieste niciodata alt copil!
Asa ca, ce ii spui unei mame de inger?
Am in jurul meu prea multe mame de ingeri. Cele mai puternice si minunate femei pe care le cunosc! Poate am gresit spunand prostii. Nu am facut-o cu intentie rea! Acum realizez ca ‘totul se intampla cu un motiv’ sau ‘asa a fost sa fie’ si altele, nu ajuta cu nimic sau mai mult rau face.
Sa taci! Atat cred ca ajuta! Sa ii spui cat de rau iti pare si sa taci.
Durerea pierderii unui copil nu trece niciodata!
Imi pare rau mame de ingeri si mereu ma gandesc la voi! Si tac..
Este un subiect delicat, dar mai presus de orice unul dureros. Si totusi, cineva trebuie sa o spuna.
Adevarul este ca nu stiu!
Sunt mama si am trecut printr-un cosmar la nasterea lui Alexandru cand a stat 10 zile la terapie intensiva. Am crezut ca o sa mor. Nu vroiam sa vorbesc cu nimeni si orice imi spuneau cei din jur mai mult ma enerva.
Vroiam doar sa imi tin copilul in brate. Copilul la care am visat toata sarcina! Copilul meu minunat care in sfarsit venise, suferea intr-o camera singur fara mama lui. Copilul meu mic inconjurat de atatea aparate si perfuzii. Mainile lui mici strapunse de atatea ace.
Nu-mi puteam inchipui viata fara el, desi inca nu apucasem sa traim impreuna nici o zi. Aveam un gol imens si o durere fizica enorma. In cazul nostru micul meu luptator a venit acasa! Dar nu pot uita cele 10 zile de disperare! Nu stiu cum as fi facut fata unei zile fara el. Nu-mi pot imagina asa ceva. Da, o aveam pe Maria, dar ea nu era Alexandru! Un copil nu inlocuieste niciodata alt copil!
Asa ca, ce ii spui unei mame de inger?
Am in jurul meu prea multe mame de ingeri. Cele mai puternice si minunate femei pe care le cunosc! Poate am gresit spunand prostii. Nu am facut-o cu intentie rea! Acum realizez ca ‘totul se intampla cu un motiv’ sau ‘asa a fost sa fie’ si altele, nu ajuta cu nimic sau mai mult rau face.
Sa taci! Atat cred ca ajuta! Sa ii spui cat de rau iti pare si sa taci.
Durerea pierderii unui copil nu trece niciodata!
Imi pare rau mame de ingeri si mereu ma gandesc la voi! Si tac..
Cand eram micuta mama ma striga fluturas. A zis ca mereu eram zglobie si vesela si alergam precum unul. Sa va mai spun ca la 21 ani mi-am tatuat un fluture pe umarul stang?
Fara sa ne dam seama, un alint poate ‘eticheta’, iar cel mic se va lupta sa isi merite alintul si sa actioneze ca atare. Minidiva, fashionista, smecherelul, printesica/printisorul, sofisticata si multe altele sunt doar o parte din alinturile intalnite in ultimii ani. Sunt apelative foarte frumoase si cred ca toate avem tendinta de a o face.
V-ati gandit cum le influenteaza personalitatea?
Ma intreb cum o mica fashionista, care lasand la o parte ca este adorabila imbracata in tot felul de outfituri de firma sau nu, va aprecia imbracamintea la 14 ani si ce atitudine va avea… Va inchipuiti o minidiva la maturitate cu aere de superioritate la adresa celorlalti? Sau un smecherel care invarte pe degete tot ce isi doreste? Sunt cateva exemple care arata unde ar putea ajunge atunci cand vor deveni adulti.
Imaginati-va o secunda cum va fi fetita voastra la scoala cu atitudinea ‘primita’ odata cu alintul de sofisticata! Va imaginati o fetita frumusica, imbracata in ultimul trend de hainute, cu mobilul lipit de palma si o atitudine usor sfidatoare? E cam greu sa credem ca o „Sofisticata” va fi cuminte, modesta si simpatica chiar si cu copiii din aceeasi categorie cu ea. Inconstient le insuflam niste valori sau atitudini copiilor nostri.
Lumea in care traim este in continua schimbare. Cineva imi spunea ca sunt o tipa simpla si nu inteleg aceste schimbari. Personal, vreau sa imi cresc copiii cu mult bun simt si respect. Eu imi alint picii: iubitii mei, minunatii mei, simpaticii mei. Vreau sa cred ca aceste alinturi nu ii vor schimba intr-un mod eronat. Nu imi doresc sa fie cei mai fashionisti sau smecherasi copii, ci imi doresc in schimb sa fie fericiti! Fericirea, asa cum stim toate vine din lucruri simple.
