Nu ma laud! Nu incurajez! Cred ca tine de fiecare!
Toata lumea mi-a spus ca am ales calea cea usoara! Ihm? Usoara? Cezariana este o operatie in toata regula unde ai nevoie de zile intregi de recuperare, de cele mai multe ori cu un bebe mic cu care nu prea stii ce sa faci si fara ajutor. Eu am fost norocoasa, mi-am avut sotul aproape, dar nu toata lumea este la fel.
Este minunat ca atatea mamici si-au dorit si au si putut sa nasca natural. Dar, tot atatea mamici si-au dorit dar n-au putut. Totusi, nici o femeie nu ar trebui sa se simta vinovata sau judecata.
In cazul meu la prima sarcina in primele 3 luni am zis clar ca voi naste natural. Dar, stand de vorba cu femei care au nascut natural, inclusiv mama, (mi-au povestit ce dureri urate au avut, pentru ca nu toata lumea naste fara dureri si femeile trebuie sa fie pregatite si pentru asta) si afland ce consecinte pot exista dupa o nastete naturala (multe dintre femei nu au putut sta in sezut saptamani intregi dupa nastere, altora li s-a schimbat viata sexuala, cateodata in bine, alta data in rau) am ales sa nasc prin cezariana.
Cand eram insarcinata in 6 luni, din cauza unor complicatii mi s-a spus ca nu pot naste altfel decat prin cezariana.
Daca m-am simtit vinovata pentru aceasta alegere? Niciodata! Mi-am auzit ambii copii cum plang si i-am simtit langa mine.
Daca ma simt vreodata vinovata? Da! Ma simt vinovata ca nu am suficienta energie sa ma joc cu amandoi! Este singura data cand ma simt vinovata. Dar chiar si atunci, lipsita de vlaga, ii iau in brate si le spun ca ii iubesc si ii pupacesc pana se stramba!
Asa ca, dragi mamici, fara vinovatie! Doar multa, imensa, inegalabila iubire!
Cam de 2 ori pe saptamana dau cu aspiratorul in living (in rest toata curatenia o face doamna care ne ajuta o data pe saptamana), bag la spalat vreo 3 masini si zilnic pun cate-o masina de vase.
Maria are un an si aproape 11 luni. Alexandru face curand 4 luni. Maria este un copil independent care vrea sa faca cam tot ce facem noi prin casa. Alexandru cere atentie, dar ma bucur ca are 3 somnuri pe zi, timp in care ma distrez cu minunea mea mare.
Dinainte de a veni Alexandru, Maria a inceput sa ma ajute la scosul vaselor din masina de vase. Ta-su a invatat-o! Asa a inceput micuta mea sa scoata mai intai furculitele si lingurile si desi nu ajunge sa vada cum le pune in setar, le arunca pe toate gramada (de unde le rearanjez eu). Apoi ia ibricele si le pune unul peste altul in dulap. Apoi imi da pahar dupa pahar pana le pun pe toate la loc.
Bunica, venita o data in vizita, a invatat-o sa scoata rufele din masina impreuna cu ea si sa le puna la uscat. Ea ajunge la gratarul de jos si pune sosetele. Mai nou a invatat singura sa creara servetele ca sa poata sterge pe jos in cazul in care ii cade mancare sau apa.
Sa va spun cum dau cu aspiratorul, cu ea de partea cealalta, bineinteles. Este simpatica foc, mai ales ca toate aceste lucruri le face din dorinta de a fi langa noi si din faptul ca obisnuieste sa repete cam tot ce facem. Iar noi o incurajam, toti, pe rand.
Ma pregateam de cand eram insarcinata si pentru momentul in care si ea si frate-su vor vrea sa manance la aceeasi ora. Asa ca, am inceput sa o las sa manance singura (desi cam tot ce era de mancat cu mana o facea de la un anisor) cu tot ce inseamna folosit lingurita sau furculita (altceva nu foloseste). Recunosc, ma ajuta enorm sa o pun in scaunelul ei, sa ii pun mancarea in fata si sa-mi vad de ale mele prin casa (daca cel mic doarme).
Cu Alexandru ma ajuta sa-mi aduca scutece atunci cand ii cer pentru el, babetelele de pe calorifer, si il da si in balansoarul lui atunci cand eu sunt in bucatarie (e open space si supraveghez tot).
E greu cu 2 mici? Avem si noi momentele noastre! Dar de cele mai multe ori este un vis minunat!
Cam de 2 ori pe saptamana dau cu aspiratorul in living (in rest toata curatenia o face doamna care ne ajuta o data pe saptamana), bag la spalat vreo 3 masini si zilnic pun cate-o masina de vase.
Maria are un an si aproape 11 luni. Alexandru face curand 4 luni. Maria este un copil independent care vrea sa faca cam tot ce facem noi prin casa. Alexandru cere atentie, dar ma bucur ca are 3 somnuri pe zi, timp in care ma distrez cu minunea mea mare.
Dinainte de a veni Alexandru, Maria a inceput sa ma ajute la scosul vaselor din masina de vase. Ta-su a invatat-o! Asa a inceput micuta mea sa scoata mai intai furculitele si lingurile si desi nu ajunge sa vada cum le pune in setar, le arunca pe toate gramada (de unde le rearanjez eu). Apoi ia ibricele si le pune unul peste altul in dulap. Apoi imi da pahar dupa pahar pana le pun pe toate la loc.
Bunica, venita o data in vizita, a invatat-o sa scoata rufele din masina impreuna cu ea si sa le puna la uscat. Ea ajunge la gratarul de jos si pune sosetele. Mai nou a invatat singura sa creara servetele ca sa poata sterge pe jos in cazul in care ii cade mancare sau apa.
Sa va spun cum dau cu aspiratorul, cu ea de partea cealalta, bineinteles. Este simpatica foc, mai ales ca toate aceste lucruri le face din dorinta de a fi langa noi si din faptul ca obisnuieste sa repete cam tot ce facem. Iar noi o incurajam, toti, pe rand.
Ma pregateam de cand eram insarcinata si pentru momentul in care si ea si frate-su vor vrea sa manance la aceeasi ora. Asa ca, am inceput sa o las sa manance singura (desi cam tot ce era de mancat cu mana o facea de la un anisor) cu tot ce inseamna folosit lingurita sau furculita (altceva nu foloseste). Recunosc, ma ajuta enorm sa o pun in scaunelul ei, sa ii pun mancarea in fata si sa-mi vad de ale mele prin casa (daca cel mic doarme).
Cu Alexandru ma ajuta sa-mi aduca scutece atunci cand ii cer pentru el, babetelele de pe calorifer, si il da si in balansoarul lui atunci cand eu sunt in bucatarie (e open space si supraveghez tot).
E greu cu 2 mici? Avem si noi momentele noastre! Dar de cele mai multe ori este un vis minunat!
Stiti cum e cand ai o zi proasta, n-ai chef de nimic si vrei sa stai imbufnat? Sau cand te prinde o raceala si esti ursuz? Sau cum ai petrecut cu o seara inainte iar a doua zi vrei sa stai mahmur, linistit in treaba ta?
Stii ce e mai misto? Ca poti face asta la tine in birou, fara sa trebuiasca sa fii fresh, zambitor si vesel! Doar ca mamele nu au astfel de privilegii!
Mamele trebuie sa zambeasca 24h, 7 zile in 7! Pe copil nu-l intereseaza ca te-a tinut treaz si tie iti pica ochii. Nuuu! Tu trebuie sa te aduni si sa inventezi jocuri, sau sa il alaptezi, sau sa-i gatesti papa. Chestii d-astea!
Dar un pic, un pic de intelegere din partea celor din jur nu meritam? Poate tipam la bunica fara sa vrem, poate il repezim pe sot ca nu face suficient de repede lucrurile, asa cum o facem noi, poate am o zi cand vreau sa stau, pentru ca pur si simplu nu mai pot misca un muschi!
In weekend am avut botezul lui Alexandru! Oboseala peste epuizare! Cel mai bun cocktail! Dar e frumos, cand dupa toate astea, primesti putina intelegere!
Dragi soti, bunici, prieteni, va rog intelegeti o mama care sta acasa!
Mereu mi-am dorit sa ofer copiilor amintiri frumoase de care sa isi aduca aminte intreaga viata. Din pacate, noi nu suntem pe acest Pamant vesnic iar intr-o zi copiii nostri nu ne mai au langa ei.
Mi-am dorit totusi sa nu isi uite niciodata copilaria, micile bucurii pe care le aveau, nazdravaniile pe care acestia le faceau, asa ca atunci cand Maria s-a nascut i-am facut un cadou de care se va bucura cand va deveni adolescenta dar mai ales cand va fi la casa ei si va dori sa imparta copiilor ei, amimtiri din copilaria ei: adresa ei de mail. Ii scriu si eu si tatal ei pe mail ori de cate ori am sa ii povestesc lucruri. Ii scriu de zilele de nastere si tot acolo ii trimit cele mai frumoase declaratii de dragoste unde imi astern sentimele care ma incearca, sentimente pe care doar o mama le poate simti.
Lucurile materiale vin si pleaca, pe multe dintre ele le va uita, dar cuvintele raman mereu.
V-ati gandit sa ii faceti un astfel de cadou cand va creste?
Acum vreo 4 ani aveam un labrador negru. Dupa o ploaie sanatoasa de vara, l-am scos la plimbare. Al meu era un fitos! Ocolea fiecare baltoaca de parca purta pantofi cu toc. Ma uit la el surprinsa, mergem in parc la cea mai mare baltoaca si incep sa alerg si sa sar in ea. Al meu catel se uita lung la mine si intr-un final isi ia avant si sare cu mine in baltoaca.
Pe atunci visam ca atunci cand voi avea copii voi alerga cu ei in baltoace. Si da, asta se intampla acum. O ador cum se uda din cap pana-n picioare, sau cum ii place sa isi bage mana in noroi si imi trage un zambet strengaresc. Ma uit la ea si imi aduce aminte de mine. Exact asa eram si eu in copilarie!
Merg in parc si aud doar: nu alerga, nu sari, nu te catara, nu-ti baga picioarele in noroi, stai linistit.
Pai la ce a venit copilul in parc? Nu sa faca toate acele lucruri? Dati-le voie sa faca toate acele lucruri si inca multe altele! Dati-le voie sa isi murdareasca pantofii cei noi si bucurati-va de zambetele pe care vi le ofera cand fac asta!
Sariti cu ei in apa, in noroi si pe unde mai vor ei!
Asta inseamna copii fericiti!
