Cum folosesc eu uleiurile esențiale

februarie 8, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

P 20220208 134218 1 01
Doamne câte dezbateri am văzut pe această temă în trecut, că recunosc mi-a fost și frică să scriu acest articol.
Dar, până la urmă un blog este experiența personală pe care autorul o trăiește. Nu e nici site medical și nici nu conține vreun adevăr absolut.
Experiența de vara trecută, în care Maria mea a fost diagnosticată cu o boală autoimună inflamatorie de colon (nu întrebați care anume, pentru că după 4 spitale, 15 medici, nu avem un diagnostic nici acum, doar ce au spus toți la unison ‘un caz serios și provocator’. Nu sunt medic, habar nu am ce înseamnă asta pentru fiecare dintre cei care i-au citit dosarul medical complet cu toate analziele vieții), m-a făcut pentru prima oară să mă uit și spre medicina alternativă.
Deși sceptică la început și cu un mare NU în brațe, am început să citesc și sa caut medicii potriviți pentru ea.
💆A făcut terapie scio pentru câteva luni dar cu efecte doar pe termen scurt, astfel că am renunțat în Decembrie la ea. De două luni este tratată de un medic homeopat, care a avut până acum cel puțin, rezultatele cele mai bune. Dar! Nu doar cu remediile homeopate, ci înțelegând mai bine ce înseamnă bolile emoționale, ce nevoi are Maria, cum să i le îndeplinesc mai bine.
Cele 3 cărți despre boli emoționale m-au ajutat foarte mult, deși nu cred în total conceptul fix așa cum este scris în cărți, ci mai degrabă, așa cum fac la orice carte citită, o trec prin logica mea și iau doar ce i se potrivește. Am mai scris și în alte articole, că nu cred că există vreun articol, curs, carte, specialist care să aibă răspunsul pentru toate problemele din lume, ci că trebuie să luăm de la fiecare ce ni se potrivește.
🤫Nu pun uleiurile esențiale în aceași oală cu medicina alternativă, nu știu dacă e corect sau nu, pentru că nu sunt specialist.
Cred însă că orice te poate ajuta să te vindeci atât timp cât tu crezi în asta. Există studii care spun că efectul placebo ajută psihic și emoțional pacienții. Și atunci, de ce nu să încercăm totul pentru asta?
Personal nu cred în uleiurile esențiale și efectele lor vindecătoare. Nu sunt de blamat. Poate nu am ajuns în punctul în care să cred și poate peste un timp îmi voi schimba părerea. Habar nu am. Nu am avut o părere bună nici despre homeopatie, deci nu pot fi radicală.
După ce v-am întrebat într-un articol despre care sunt cele mai eficiente/bune uleiuri esențiale de pe piață, am stat de vorbă și cu câțiva prieteni ceva mai ‘experți’ ca mine să îmi povestească despre diferențele dintre ele.
Concluzia a fost că totul stă în calitatea ingredientelor dar și modul în care acestea sunt procesate, ambalate, păstrate.
Dar, că, per total, nu sunt mari diferențe între ce găsești în plafaruri sau cele mai cunoscute branduri.
Eu am în casă: de la Young living, doterra, fares și Niavis.
Ca opinie personală, cele care îmi plac cel mai mult cum miros sunt cele de la Niavis și Young living, dar e doar o părere personală, nu una avizată.
Cu sau fără difuzor?
Nu am  difuzor acasă, încă testez dacă să îmi iau și de unde mai exact. Încă întreb în jur dacă în toate pot pune uleiuri esențiale, mă uit la buget dar iau în calcul și designul acestuia.
Se știe că există beneficii în aromoterapie, așa că aici nu pot decât să spun că și dacă ajută doar la nivel mental să ai o stare mai bună, de ce să nu încerci?
Pentru că încă nu am difuzor, am pus prin casă, ca pe vremuri, apă pe calorifer cu câteva picături de lavandă.
Nu știu dacă și cât funcționează (nici nu știu ce beneficii are) dar măcar miroase frumos.
P 20220208 184202 01

Fac pe rând și abia așteaptă să stea fiecare cu picioarele în apă

Băi cu sare și uleiuri
Asta fac o dată pe săptămână ( de două luni încoace) și le fac și copiilor sâmbăta, ziua în care avem mai mult timp de lăfăială. Și de cel puțin încă o dată pe săptămână, după duș, le fac copiilor băi la picioare cu sare și uleiuri, fix ca pe vremea copilăriei mele. Mariei și mie ne place și masajul la tălpi după.
🤔Aerosoli cu sare și uleiuri
De vreo doi ani nu mai avem aparat de aerosoli pentru copii (l-a făcut Achim praf) și atunci când nu am împrumutat de la vreo vecină, am făcut băi de sare cu uleiuri și băgați toți sunt pătură. Funcționează și ne și distrăm.
Nu am vreo listă cu ce ulei merge în ce problemă, deși la nevoie caut pe internet.
Am folosit o singură dată uleiurile pentru efect terapeutic, când Alexandru făcuse o otită urâtă și făcea febră din două în două ore și între antitermice am încercat și masajul cu ulei (mi-a povestit cineva cum trebuie făcut și ce ulei să folosesc) dar fără să am vreun rezultat. Tot la băi în apă am ajuns.
De atunci, nu am mai încercat pentru altceva.
🧐Dacă au efect sau nu, nu știu să vă spun. Momentan doar așa le folosesc și nu știu dacă în viitor îmi voi schimba părerea.
Mi-ar plăcea să aud despre experiențele voastre cu uleiurile esențiale, din care putem învăța toate, dar fără adevăruri absolute sau povești cu a ‘vindecat cancerul’.
Și da, m-ar ajuta dacă mi-ați trimite și o listă cu ce ulei esențial merge în ce problemă, pe care să le iau un considerare dacă vreau să le încerc. Și m-ar mai ajuta și recomandări de aparate de difuzat.
La articol nu pot fi încărcate pozele, așa că vă rog sa mi le trimiteți pe mail [email protected]
Cum și cu ce rezultate ați folosit uleiurile esențiale?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: