Sunt norocos să am lângă mine o femeie frumoasă care îmi face și mai viața frumoasă.
Eu și soția mea nu am avut timp foarte mult să fim doar noi doi înainte de apariția copiilor, decât aproape un an si asta pentru că la nici 6 luni de relație o așteptam deja pe Maria. Nu are rost sa vă povestesc cât de surprins am fost când Ana mi-a adus un cadou micuț într-o cutie mică și mi-a spus că este nereturnabil. Nici sentiment de fericire mai mare nu am trăit ca atunci când am văzut-o prima oară pe Maria la ecograf.
Dacă eram pregătit? Nu știu cine este cu adevărat. Poate doar soția mea. Ea este cel mai pregătit om pe care îl cunosc. Știu sigur că și in caz de calamitate ea ar ști ce trebuie să facă….și ea și noi toți cei din jur. Asta este o calitate, desigur.
Acum să fiu foarte sincer nu am fost panicat de schimbările pe care le aduce copilul în viața noastră, cât am fost de schimbările pe care le va avea Ana.
Auzisem povești de groază de la prieteni despre cum soția drăgălașă se transformă în balaur când devine mamă. Nu că ar vrea ea, ci pentru că hormonii își fac de cap.
Nu știu dacă puteam evita cumva ca acești ‘demoni’ să ne ocolească, cert este că și ea a fost atinsă de ei, în sarcină mai mult. Și uite așa dă-i cu toanele, sensibiltate crescută, irascibilitate, țipete din te miri ce…
Ca să vă dau un exemplu: era însărcinată în 4 luni și am fost la delfinariu și cât a ținut reprezentația ea a plâns de mila lor, că nu trăiesc liber. Vă imaginați cam cum se uita lumea la mine, ‘nenorocitul’, care avea lângă el o femeie înecată de lacrimi…
Am trecut cu drag, iubire și multă răbdare peste toate și am ajuns la naștere.
Am adus micuța acasă iar soția mea (v-am spus că este cea mai pregătită) știa tot ce trebuie făcut. Nici o urmă de îndoială nu îi brăzda chipul frumos atunci când copilul plângea și ea știa mai bine ca oricine ce trebuie făcut.
Dacă am făcut și eu ceva? Daaaaa. Totul. Cot la cot cu ea. Asta pentru că mi-am dorit mult să ne creștem împreună copii. Așa că, făceam cu schimbul la somn, la mâncare, la pregătit orice. Nu uitați că soțul devine tată, și nu ajutorul soției!
Am fost impresionat de Ana și de forța pe care mi-a arătat-o încă din primele zile. Eu eram gata să fac totul singur și să am grijă și de ea și de Maria (știam că după operația de cezariana durează până te refaci), dar nu a fost nevoie, pentru că Ana s-a simțit bine, chiar foarte bine.
Revelion cu Maria Mică
La 7 zile de la naștere
Am admirat-o când am sărbătorit Revelionul la 3 zile după externare și pentru ca ea nu și-a dorit să stăm în pijamale (lucru care nu m-ar fi deranjat), deși eram doar noi trei acasă. Ea s-a îmbrăcat frumos și chiar și-a pus un pic de machiaj și ruj roșu, deși ea nu avea nevoie, este frumoasă oricum.
Am admirat că la 3 săptămâni de la naștere am plecat toți 3 la munte, iar ea s-a dus la coafor sa își facă buclele care mie îmi plac atât de mult.
Am admirat-o când veneam acasă și mereu mă aștepta cu un zâmbet (epuizat câteodată) pe buze. Am admirat că foarte rare au fost momentele în care nu am găsit în ea femeia de care m-am îndrăgostit. Am admirat-o și când a ales să stea în pijamale, a ales să o facă în cele frumoase. Am admirat că deși i-a fost greu, a avut puterea de a NU uita sa fie femeie.
Noi bărbații uităm de toate într-un cuplu. Uităm certuri, uităm momente grele, uităm tot ce este urât. Dar NU uităm când femeile uită să fie femei.
Inevitabil mă uit în jur la cupluri care s-au despărțit după apariția unui copil, deși NU copilul a fost de vină. Orice bărbat ar trebui să își susțină soția în toate, mai ales după ce vin micuții. Iar soțiile care devin mame pot uita că sunt soții, depinde doar cât timp uită. Este normal și firesc să fie dedicate trup și suflet copiilor, mai ales în perioada de început. Dar, să nu uite că soțul rămâne soț și că și el are nevoie de ele. Zile mai puțin bune avem cu toții. Nu lăsați ca aceste perioade să devină săptămâni, luni sau chiar ani. Comunicarea, timpul în doi, respectul, micile detalii romantice și înțelegerea reciprocă sunt ceea ce țin un cuplu închegat. Nu copilul ‘îți fură soția’ de lângă tine. Amândoi trebuie să fie la fel de implicați, pentru că viața în doi este și despre îngrijitul copiilor, nu doar despre împărțitul patului (în primii ani, câteodată nici pe ăla nu îl mai împarți).
Clar un cuplul se schimbă după apariția copiilor. Depinde însă doar de ei dacă devin mai puternici după ce aceștia apar sau dacă uită și ajung să trăiasca singuri în doi.
La voi cum a fost?
Soțu’ Zănei
