Inainte de ’89 eram in plina era comunista. Multi spun ca pe atunci iti ‘interzicea’ statul sa mergi la biserica. Total gresit. Eu am trait toti anii tineretii in acea epoca.
Va spun din propia traire ca niciodata, dar niciodata nu mi-a interzis cineva sa nu merg la biserica sau sa nu ma rog.
Tocmai in acele timpuri bisericile Bucurestiului erau pline de credinciosi, iar manastirea Antim era arhiplina de tineret cam cum este acum Radu Voda.
Oamenii fiind cu sufletul mai aproape de Dumnezeu pentru ei copiii erau o binecuvantare a cerului. Ei, copiii dadeau sens vietii, nu serviciul si nici iesirile in lumea-ntreaga.
Nici acum educatia crestina nu s-a schimbat. A da viata din viata ta este cel mai frumos, cel mai duios si cel mai coplesitor moment al femeii.
Copiii erau sensul vietii
Imi aduc aminte de maicuta mea care spunea ca dupa primul ei copil-sora mea cea mare, nu mai putea sa nasca din cauza unei raceli la ovare. Sapte ani s-a tratat dorindu-si copii si sa nu fie cei mai saraci oameni din sat. Auziti voi?A avea un copil sau doi insemna a fi sarac.
Un om BOGAT era cel care avea multi copii. Seara stateau toti in aceeasi camera langa mama si tata si nu ar fi conceput sub nici o forma sa puna ziduri intre ei, si toti erau fericiti cu putin. Lucrurile simple aduc fericire si nu banii si starea materiala.
Mama aseza mancarea pe masa de trei ori pe zi si toti mancam ce ne punea inainte, altfel ramaneam nemancati.
Sa vezi cu ce pofta mancam a doua masa. Adevarat ca tot ce se manca erau alimente din gradina casei. Ouale si laptele erau si ele proaspete de la animalutele care si ele faceau la tara parte din familie. Ce frumoase erau serile cand ne asezam in cerc pe langa parinti si le ascultam povestile. Lucrurile au stat diferit fata de copilaria de la tara unde eu am crescut la copiii pe care i-am crescut in Bucuresti: cu cozi la paine, lapte, oua si altele.
Chiar si asa nu au fost infometati niciodata si au avut strictul necesar. Cred ca asta e cuvantul potrivit pentru a fi fericit. Toti pe atunci aveam strictul necesar dar eram fericiti, fericiti ca suntem impreuna, fericiti ca daca mergeam la serviciu si lasam copiii in parc sau cu cheia de gat la joaca in fata portii stiai ca acolo ti-i gasesti si nimeni nu ti-i fura, nici nu i se putea intampla nimic rau ca acum. Sincer, care mamici mai indraznesc in ziua de azi sa-si lase copilul singur in parc la 5-6ani?
Vedeti ce face diferenta?
STATUL OCROTEA FAMILIA
Tinerii se casatoreau pe la 20 de ani nu dupa 30 ca acum.
Apoi, tinerii aveau mare bucurie sa aiba copii. Nu se punea problema ‘sa ne facem casa, masina si apoi copii’. Nu se puneau astfel de probleme pentru ca oricat se arunca azi cu pietre in ‘comunisti’ – statul proteja foarte mult familia, copiii si intreaga societate.
Cum te casatoreai si aveai primul copil, statul iti oferea spre folosinta un apartament pe care nu trebuia sa-l platesti nici la inceput, nici mai tarziu, era primit de familie si ramanea familiei platind doar intretinerea si in nici un caz la preturile de azi. Alocatiile pentru copii erau niste bani care te ajutau sa-i cresti lejer pentru acele timpuri. Copiii aveau de mici, pentru mamele din toate ramurile sociale, posibilitate sa mearga la cresa, apoi gradinite unde erau in orice caz mai bine ingrijiti fata de multe de acum.
Si eu am avut copii in cresa, apoi la gradinita si niciodata nu am auzit pe vreo mamica sa fie nemultumita de educatoare, nimeni nu-i batea. Bataia in crese a aparut dupa ’89, cand se auzea ca pana si mancarea copiilor era carata acasa de personalul angajat, fiindca nu mai era nici un control.
Era anilor ’90
Era anilor ’90 a fost o perioada a schimbarilor. O perioada a trecerii de la comunism la ‘democratie’.
Doar ca democratia a adus cu ea si lucruri mai putin bune si cea mai afectata a fost FAMILIA.
Noile familii formate nu mai primeau de la stat nici case, nici alocatii consistente, ci toate tot mai mici, asa ca pe acest motiv s-a plecat masiv din tara.
In multe familii cu copii a plecat cel putin unul dintre parinti, motiv pentru care a crescut rata divorturilor, abandonul copiilor, multi fiind lasati pe la bunici, unchi sau vecini.
Asa in douazeci de ani am ajuns o tara de oameni nefericiti. Cum era mai bine cu strictul necesar, dar cu siguranta ca ai un serviciu sigur si o casa la casatorie, iar familia odata formata putea trai pana la adanci batranete fericita cu copiii in preajma, cu un serviciu de opt ore si timp suficient pentru familie?
Sau cum este acum cand luptam pentru case mari, masini sofisticate unul sau doi copii pe familie si un munte de datorii prin banci care ne streseaza si ne uzeaza deopotriva de nu mai reusim sa gasim FERICIREA?
Sufletul fiecareia poate decide la aceasta intrebare si fiecare stie ce apreciaza a fi mai bun si mai drag langa ele.
Sa aveti bucurie-n suflet, pace si iubire-n casa.
Bubu
