De coronavirus sigur scapam in cateva luni, sunt curios cine scapa si de divort. Cu cateva sute de ani in urma, cei ce voiau sa divorteze erau obligati sa stea o luna inainte de divort inchisi intr-o camera cu un singur obiect din cele casnice (o perna, o lingura, o farfurie, etc.) fiind fortati de conjunctura sa le imparta. Culmea e ca cei ce divortau dupa luna aceea erau foarte putini. Care era secretul? Niciunul, pur si simplu se redescopereau unul pe altul si aveau timp de ei.
Astazi avem cu totii o viata foarte dinamica, plina de ‘eu’. Acasa stam foarte putin, suficient cat sa ne ‘apreciem’ jumatatea si sa petrecem timp impreuna cat apucam. Acum dupa ce suntem cantonati cu totii la domiciliu si avem teoretic tot timpul ala dupa care plangeam, suntem din ce in ce mai nervosi si mai iritati. Parca nu mai avem loc sa respiram de celalat, ne certam din orice si nimic din ce face partenerul nu e bine. Imi scapa ceva?
Da, imi scapa faptul ca m-am obisnuit sa fiu mai mult eu decat noi, iar acasa a devenit un loc de retragere in care nu mai e loc de indragosteala ci de griji si facturi. Noi nu mai suntem impreuna pentru ca ardem de nerabdare sa stam impreuna ci pentru ca trebuie sa avem grija de copii, sa facem de mancare si curatenie. A fi doar ‘eu’ nu este un lucru rau, cu totii ne dorim sa avem si viata noastra separata de ceilalti, insa uneori simtim ca nu ne mai intregim unul cu celalat.
Eu si Ana avem zile si zile, nicidecum toate roz, insa toate sunt placute daca le facem impreuna. Lucrurile pentru casa ni le-am reimpartit pe perioada de cantonament astfel incat fiecare stie ce are de facut si cand (cred ca ati ghicit ca eu frec baile, nu?), impartim timpul de lucru si timpul cu copii si fiecare face tot ce ii sta in putinta sa avem timp si pentru noi. Avem zile in care ne vine sa urlam unul la altul, insa respiram adanc, ne imbratisam (si zicem de dulce in gand) si mergem mai departe.
Nu ne calcam pe bataturi nicidecum, suntem fericiti ca stam mai mult timp impreuna (ne-am dori insa mai mult timp si in DOI dar nu se poate). Cautam cat putem sa recuperam toate momentele pierdute cand eram amandoi foarte activi, ne povestim lucruri de acum o luna de parca s-ar fi intamplat azi pentru ca pur si simplu nu am avut cand altcandva. Ne mai si aducem aminte de chestii care ne-au suparat si le discutam, dar in principiu punem accentul impreuna. Activitatile cu copiii sunt in principiu cele casnice si ii pun la treaba si pe cei mici sa le consumam energia: de carat pernele dintr-o parte in alta, de alergat 50 de ture in jurul mesei fara sa cada, de urcat scarile pe varfuri, etc.
Va fi o perioada solicitanta ca familie si cuplu dar ne vom bucura de fiecare clipa asa cum vom putea. Este trist ca oamenii ajung sa divorteze (cum am auzit ca au inceput cei din China) dupa o situatie de criza pentru ca s-au cunoscut mai bine. Probabil acesti oameni s-au casatorit din motivele total gresite, asa cum o fac multi:
- ba ca relatia era deja lunga si cica se se ia si ei ca e normal (pai daca nu te ia in primii ani… degeaba te mai ia dupa…)
- ba ca s-au casatorit de lene (ce naiba inseamna asta??)
- ba ca s-au casatorit pentru ca nu gasea altul mai bun, etc.
Aveti grija de voi si daca tot stati acasa (si sper ca stati acasa) incercati cel putin o saptamana sa impartiti totul cu iubirea vietii voastre.
P.S. Noi inca impartim paharul de vin de 6 ani. La farfurii ne-am despartit, ca Ana le imparte cu cei mici acum si dupa ce termina micile rasnite de la ea vin la mine in farfurie.
Sotu’ Zanei
