A fi femeie înseamnă să ai puterea de a îmbrățișa tot ceea ce ți se oferă în viață - fie că e vorba de maternitate, căsătorie, antreprenoriat sau carieră, posibilitățile sunt nelimitate. Ne putem duce oriunde dorim cu tărie de spirit și determinare, pentru că noi suntem forța care dă startul lumii.
Cine sunt eu?
Sunt Ana și anul acesta împlinesc 40 de ani, o vârstă și o etapă nouă magică în viața oricărei femei.
O aștept cu inima deschisă împreună cu toate minunățiile pe care le voi dărui și primi.
Sunt Ana, o femeie simplă, care iubește viața.
Acum 13 ani am trecut printr-un divorț care deși mi-a făcut viața bucăți, mi-am dat timp să trăiesc durerea în cea mai frumoasă formă a sa și am avut răbdare să vindec fiecare parte din suflet, astfel încât să fie gata de iubirea adevărată.
Mi-am cunoscut soțul când eram pregătită pentru acest moment și împreună am adus pe lume 3 minuni fabuloase, pe care îi iubim până la cer și înapoi.
De-a lungul timpului am învățat să mă iubesc așa cum sunt și să îmi dau timp să le fac pe ‘toate’ așa cum le ‘văd’ eu pe toate făcute.
Nu sunt perfectă dar îmi iubesc fiecare părticică de imperfecțiune. Sunt perfectă pentru sufletul meu și pentru ochii soțului meu, iar asta este cea mai frumoasă ‘perfectiune’ după valorile și principiile
Trăiesc fiecare zi cu recunoștință pentru darurile primite de la Bunul Dumnezeu, cu respect și iubire pentru ce SUNT.
Viața este o bucurie, ce merită sărbătorită cu fiecare clipă! Să nu uităm să FIM și să ne FIM.
Metropola TV
Din august 2020 mă ocup de rubrica de Parenting în cadrul emisiunii ‘Între Prieteni’, de la Metropola TV.
Coaching
În 2019 am terminat școala de coaching ‘Coaching Partners’ și de atunci am început viața de coach cu cei care au nevoie de mine.
Găsirea unui coach este la fel de importantă ca găsirea pantofilor perfecți: trebuie să se potrivească.
Publicații
În decembrie 2020 a apărut prima poveste educativă scrisă pentru părinții care nu știu cum să îi țină pe cei mici în scaunul auto ‘Bebe nu stă în scaun’.
Ambasador
Din 2019 sunt Ambasador Fundația Siguranța Auto Copii și lupt pentru ca nici un copil să nu mai meargă în mașină fără scaun auto.