Cand copiii mei erau mici ma pregateam cu ceva vreme pentru mesele lungi care urmau. Fizic si psihic!
Ca mama, alergam de bezmetica cu vreo 2, 3 saptamani inainte de Craciun dupa cadouri, mancare, liste cu tot ce aveam nevoie.
Marea Curatenie de Craciun tinea ‘cu drag’ cateva zile: spalam geamuri, covoare (curate si aerisite), reparam cu ce mai trebuiau prin casa, impodobeam bradul.
Cand in sfarsit terminam curatenia incepeam pregatirile de mancare: carnatii ii faceam cu 3 saptamani inainte. In casa aveam soba pe lemne si ii agatam deasupra sobei ca sa se usuce. Apoi piftia o faceam si pe aceea cu cel putin 3 zile, ca sa aiba timp de stat. Caltabos, toba, sarmale si cateva feluri de prajituri.
Desi era o nebunie toata perioada eu ma bucuram sa cumpar cadouri pentru copiii mei (desi incercam mereu sa fiu cumpatata) si nu-l uitam niciodata nici pe sot si pe cei apropiati.
Pe 6 decembrie (asa decideau copiii) impodobeam bradul cu toata familia si cantam colinde (asta era partea mea preferata si a sotului meu). Ana impreuna cu fratii ei ne dadeau un mic specatcol la care se pregateau toata luna decembrie. Asta era ‘cadoul’ lor pentru noi.
Am iubit si imi lipseste zumzetul copiilor prin casa si curiozitatile lor cu ‘ce ne gateste mamii bun, bun’.
In perioada Craciunului era o adevarata magie in casa, iar magia erau chiar copiii, bucuriile lor de a isi cobora cerul in ochisorii lor de stele, si in zambetul lor inocenta raiului.
Magia era insasi familia mea.
Acum, privind inapoi, imi dau seama ca nu exista ‘conceptul de odihna’ la mame in aceea perioada. Cand in sfarsit venea Craciunul eram de multe ori epuizata si abia atunci incepea sirul de mese care tineau de la Craciun pana dupa Revelion. Le aveam si acasa, mergeam in vizita si parca nu se mai terminau…
Am aflat asta de cand Ana, fiica mea si sotul ei au o ‘altfel’ de Sarbatoare de Craciun mult mai echilibrata si mai frumoasa. Ii admir pentru ca ei se ajuta in aceasta perioada foarte mult, nu alearga dupa tot felul de prostii si gatesc doar strictul necesar, nefacand mancare cu nemiluita. Ei ne viziteaza de sarbatori in a doua sau chiar a treia zi de sarbatoare, iar noi ii asteptam cu bratele deschise. Pentru noi, ca bunici, abia atunci incepem sa simtim bucuria: cand copiii si nepoti ajung acasa.
Daca imi permiteti un sfat pentru aceasta perioada: este sa ‘munciti mai putin’ la sarmale si curatenie. Copiii nu isi aduc aminte de ele, ci de faceti cu ei in acele zile!
Bucurati-va mamelor impreuna cu copiii caci starea de bucurie pe care o aduc copiii in zilele Craciunului este o stare care nu se uita, dar cu care nu va mai intalniti dupa ce copiii se fac mari si pleaca la casele lor.
Sa aveti lumina-n viata, pace si iubire-n casa si in suflet!
Bubu
