Încheiere de vacanță neașteptată

ianuarie 8, 2023

iconita

Ana Maria Ivan

‘Mama, mă doare burtica.’, mi-a spus Achim azi noapte la 12, trezindu-se brusc. Nu am apucat să deschid ochii că a și început să verse.. peste tot.

‘Aleeeex!’, s-a auzit în miez de noapte, căci nu știam cum să ies din pat cu copilul murdărit tot, eu și cele din pat.

Am ajuns marți la Bran, într-o locație tare frumoasă pe care am găsit-o pe net, ‘Hai la munte’, cabane în formă de A, la 3 km de centrul Branului, între poalele munților. Vilele au priveliști superbe, unde munții se pot admira prin peretele din geam imens.

Zilele la munte sunt parte din cadoul-surpriză pe care l-am pregătit pentru soț, el aflând abia Duminică seară unde urma să plecăm.

Încă din August m-am gândit și răzgândit unde să plecăm, ba chiar am cochetat și cu ideea de autorulotă, pe care în final nu am încercat-o din mai multe motive. Deși sigur merită experiența, cred că vom alege pentru autorulotă o vreme mai bună.

Am petrecut niste zile minunate, cu toate că nu am găsit cea mai prietenoasă vreme, pe noi nu ne-a împiedicat să ne plimbăm, să vizităm și pur și simplu să ne relaxăm.

Și am dormit și foarte bine, până aseară.

La cină am mâncat niste plăcinte cu mere, luate din Bran de la ‘Mama Cozonacilor’, de unde am luat și un cozonac regal fantastic, făcut fix în dimineața aceea.

‘Mama Cozonacilor’ este o pensiune frumoasă din Șimon (localitate lângă Bran) unde am stat acum mulți ani, la parterul căreia se coc cozonaci și tot felul de nebunii. Îi știu de mai bine de 15 ani, deci aveam încredere în ce cumpărăm.

Acum, nu știu dacă vărsăturile lui Achim sunt de la faptul că a mâncat o felie mare de plăcintă sau pur și simplu nu i-a priit lui, cert este că după episodul de vărsături în serie, s-a liniștit.

El da, eu și soțul am avut ce curăța: cearceaful de pat, cearceaful de plapumă plus o față de pernă.

Ceva înfiorător.

Uite așa eu am dormit restul nopții cu toți trei în patul de la parter, care era mult mai mic decât cel de sus iar soțul cu o păturică pe el, în patul gol, dar doar pe un sfert din el.

Dimineață mă simțeam de parcă dormisem într-o cutie de chibrituri. Nici Alex al meu nu era prea bine.

Primul lucru făcut dimineață a fost să scriu gazdelor să le spun pățania din noapte și să îi rog să ne spună cât ne costă curățenia în plus. Oamenii au fost extrem de simpatici și pe lângă faptul că nu s-a pus problema de cost suplimentar, am apreciat enorm că au întrebat cum este cel mic.

Am băut cafeaua, copiii au luat micul dejun, am făcut bagajele, strâns paturile, dus gunoiul și aranjat tot, atât cât s-a putut cum am găsit.

Cearceafurile murdare le-am scuturat bine și le-am pus într-un sac de gunoi pentru ca doamna care face curat să le poată duce direct la spălat.

Nu am făcut nimic special, ci așa plecăm de oriunde ne cazăm. Ține de buna creștere de acasă și cred că toți ar trebui să facem curat după noi, deși se face curat și după noi. Sau acolo unde nu avem coșuri de gunoi, măcar să le strângem pe toate într-un loc.

Achim este bine! De aseară nu a mai avut nimic. A dormit bine. A mâncat bine. Și a sforăit pe drumul de întoarcere acasă.

Ne-am oprit la Câmpulung să îl vizităm pe tata și pe după amiază am ajuns acasă.

Deja toate bagajele sunt despachetate, puse la locul lor iar hainele murdare sunt la uscat. (Nici aici nu mă pot dezminte deși aud de cazuri unde bagajele sunt nedesfăcute cu zilele, eu NU pot sta liniștită cu ele așa. Unde pui că în maxim 2 ore toate sunt la locul lor iar eu fericită).

Așa procedați și voi?

A fost tare, tare frumos și sigur vom reveni la această locație. Nu e plătită postarea, nici nu cred că știu oamenii că scriu public despre ei, dar atât de tare sunt locurile faine, încât merită să știm despre astfel de cabane.

În ianuarie vrem să facem iar o escapadă la munte, la zăpadă, așa că dacă aveți recomandări la maxim 3 ore de București, vă rog să îmi scrieți. 🙏

Unde v-a plăcut vouă la munte cel mai mult?

Viața e o bucurie!

Ana Maria

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!