Într-un cuplu fericit, partenerii NU sunt în competiție, ci coechipieri!

septembrie 8, 2021

iconita

Ana Maria Ivan

P 20210904 153620 01
‘Ba eu am dreptate!’
‘Lasa că îți arăt eu cum se face’
‘Stiu eu mai bine. Tu nu vezi că nu știi nimic?’
‘Daca ne certăm înseamnă că NU ne potrivim, mai bine ne despărțim’.
‘Lasa-ma pe mine, că rezolv eu. Tu nu ești în stare’
‘Simt că nu am aer lângă tine’.
Lista e lungă și deschisă….
O parte din cele de mai sus le-am trăit și eu în fosta căsnicie. Mi-am adus aminte de asta, povestind azi cu o prietenă dragă despre orgoliile și rănile dintr-un cuplu.
Când partenerii sunt în competiție (indiferent de tipul acesteia), rar au șanse la fericire.
Competiția aceasta indirectă, le pune orgoliile înaintea iubirii și a scopului pe care îl au împreună.
‘Dar tu nu te cerți cu soțul tău?’
Ba și încă cum. Contează însă cum te cerți cu cel de lângă tine. Femeile sunt firi mai pasionale, așa suntem noi, ne aprindem din orice și unora ne trece chiar repede. Dar să te certi este O ARTĂ! Să știi care sunt limitele, ‘să te certi cu respect’, să te certi știind că în final nimeni nu va pleca. Pentru că cel mai ușor în viață este să închidem ușa și să plecăm.
Nici o relație fericită nu are în spate doar zile de lapte și miere. Cu siguranță cei care reușesc să îmbătrâneasca iubidu-se, au ei un secret. Secretul răbdării, al respectului, al dorinței de a fi fericit cu omul de lângă el, secretul zilelor grele când unul nu mai poate, secretul zilelor când ambii parteneri nu mai vorbesc aceeași limbă.
De fapt, nu iubirea dintr-un cuplu dispare, ci răbdarea și dorința de a lupta împreună.
Aici vorbim de cazurile fericite, nu de cupluri între care au loc agresiuni de orice fel, căci acolo fără dorința de schimbare și un terapeut bun, nu cred că există șanse reale a de reuși. Poate doar un compromis lung și apăsător pentru ambii soți.
Soții nu sunt competiția unul altuia, ci coechipieri. Coechipieri care nu sunt mereu de acord, dar care depun eforturi să se înțeleagă unul pe celălalt. Coechipieri deschiși la discuție. Coechipieri care nu fug la primul hop.
Încrederea într-un cuplu se construiește în timp și se poate zdruncina foarte ușor. Depinde doar de cei doi parteneri să își fie sprijin la nevoie.
Competiție sau coechipieri? Ce vă sunteți?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
Ne puteți urmări cum ne certăm AICI
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!