Maria a început o terapie nouă

de | oct. 3, 2021 | Viata cu copii

La sfârșit de Aprilie (fix în Joia Mare) am ajuns cu Maria la spitalul Marie Curie după câteva episoade de rectoragie. Am stat o săptămână internate pentru o mulțime de analize (incluisv o colonoscopie cu biopsie). La câteva zile am fost la spitalul Grigore Alexandrescu unde a mai făcut o serie de analize, în plus față de ce avea făcut. Nici până acum nu are un diagnostic clar, doar că este o boală autoimună inflamatorie de colon (cu predispoziție pentru Boala Crohn și Celiacă, dar neconfirmate).
Medicul de la Marie Curie ne propunea ca schemă de tratament cortizon și câte o colonoscopie la câteva luni cu anestezie totală (🙄🙄🙄de parcă erau acadele mâncate pe băț).
Motiv pentru care am și ajuns la Grigore Alexandrescu unde am găsit un medic empatic care să ne ajute cu o schemă de tratament noninvaziva și blândă cu organismul Mariei.
Încă de la primul articol postat despre boala Mariei, mi-au scris multe mămici să mă îndrept spre medicina integrativa. Nu am luat în calcul că e ceva ce vreau să încerc …. până acum.
De ce acum?
Pentru că am încercat tot ce mi-a spus medicul Mariei (și cel mai bun sfat a fost să îi urmăresc toate emoțiile și ce ii declanșează acolo rectoragiile) și am ajuns în același loc. În lunile Mai, Iunie și jumătate din Iulie, Maria a luat tratament și i-am scos tot din alimentație cu gluten, lactate și lactoză, începând de la jumătatea lui Iulie i-am reintrodus un pic câte un pic din alimente.
Toată luna August Maria nu a luat nici un tratament (doar apa schimbată pe apă alcalină despre care v-am scris AICI și probioticul pe care îl ia din Mai despre care v-am scris AICI) și a mâncat mâncare normală. Și a fost bine!!! Fără nici un semn sau simptom. Doar bine!
Tot în această perioadă am citit cărți despre bolile emoționale și cum părinții își pot îmbolnăvi copiii (prin diferite moduri, inconștient).
Am citit și despre terapiile SCIO dar și ce clinici sunt în țara noastră, inclusiv le-am scris celor de la Cluj (Transylvania Healing) la recomandarea voastră.
Odată cu începerea școlii și plecarea mamei mele de care Maria este foarte atașată, au început rectoragiile.
Așa că am zis să încerc și medicina integrativa la recomandarea medicului meu de familie.
Extrem de sceptica am fost la testare cu Maria și la fel am fost și la prima ședință de terapie.
Dar acum sunt, sunt în sfârșit liniștită.
Îmi dau seama că pentru orice părinte este extrem de greu să meargă pe acest drum din atât de multe motive.
Medicina integrativa vindecă analizând emoțiile, nu doar ale copilului ci și ale părinților. În vindecarea copilului sunt implicați părinții deopotrivă iar acest lucru este greu de acceptat, așa cum a fost și pentru mine.
Afli că parte din problema copilului poți fi chiar tu, iar acest lucru este extrem de greu de acceptat.
Problema Mariei pornește de la emoții, lucru observat de mine în toată această perioadă și confirmat la testarea SCIO. De ce simt copiii noștri suntem o bună parte responsabili noi(conștient sau inconștient), gena cu care se nasc, viața intrauterină (și emoțiile trăite de mamă), dar și cuvintele pe care le aud.
În ultimele 5 luni de zile am aflat atât de multe lucruri noi despre Maria, despre mine și despre noi ca familie, încât chiar dacă prin ce trecem nu este ușor, îmi dau seama că este șansa noastră de a îndrepta ceea ce am greșit (Inconștient).
Nu este o cale ușoară, dar este noninvaziva, Maria se distrează la terapie, nu merge cu frică și plecăm relaxate. Are două ședințe pe lună iar peste 2,3 luni va rămâne doar la una singură.
Am ales o clinică din București, tocmai pentru că este pentru o perioadă lungă și ne-ar fi greu să mergem în alt oraș, ceea ce vă recomand și vouă, să alegeți o clinică aproape de voi.
De ce nu am ales psiholog?
M-ați întrebat în multe mesaje dacă am mers până la urmă sau nu la psiholog cu ea sau dacă m-am apucat și eu.
În primul rând vreau să vă spun că eu am fost după primul meu divorț și cred că terapia la psiholog este musai dacă nu reușești altfel să te ajuți.
În cazul Mariei după ce am stat de vorbă cu medici dar și două prietene psiholog, mi-au spus că nu avea rost. Un copil de vârstă mică nu va comunica cu un străin ce are pe suflet (de cele mai multe ori vorbesc părinții în locul lor). Copiii de vârstă mică cel mult desenează și prin diverse jocuri, psihologul trage niște concluzii. Psihologul este indicat atunci când copilul a avut o traumă sau când are o relație deficitară cu părinții și nu are cu cine vorbi. Ceea ce nu este cazul Mariei.
Nici eu nu am mai ajuns la psiholog, în primă fază din lipsă de timp, în al doilea pentru că mi-am găsit cu ajutorul soțului și a celor dragi răspunsurile la întrebări dar și ce mă ajută să mă relaxez. Un prieten drag (cu studii în psihologie) mi-a spus că ajungi la psiholog atunci când lipsește sinele interior sau când nu ai cu cine vorbi. Nu știu dacă e real sau nu, dar am realizat că atunci când am trecut prin divorț, m-am dus la psiholog pentru că nu aveam cu cine vorbi (la vârsta aceea nici una dintre prietene nu putea înțelege prin ce trec).
Cred cu tărie că fiecare terapie are rolul său bine determinat și cred că fiecare dintre noi trebuie să găsească ceea ce i se potrivește și reușește să îl vindece, nu să bage sub preș sau să amâne.
Maria e pe drumul cel bun deși nu va fi ușor și am certitudinea că va fi bine. Acum știu că va fi așa!
Viața e o bucurie!
Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole