Piața de legume și fructe și piața de pește din Kavala

de | aug. 14, 2021 | Călătoriile noastre

Am ales ca în aceste zile (azi și mâine) să nu mergem la plajă și să ne bucurăm de ‘viața de grec’ și ce înseamna aceasta.
Am ales acest lucru din mai multe considerente: unul pentru a face o pauză de stat la soare, doi pentru că fiind Sărbătoarea Sfintei Marii și biserica care oficiază o procesiune specială este fix lângă noi (toată strada a fost închisă de la orele amiezii până mâine la prânz, astfel că nu aveam decât să lăsăm mașina departe) și trei să facem ce fac grecii: piața de sâmbăta dimineață și timp de voie pentru restul zilei.
Deși ne-am propus să ne trezim devreme, azi nu mi-a ieșit nici mie și nici soțului, astfel că înainte de ora 09.00 nu am făcut ochi. Maria și Alexandru s-au trezit la 8, dar ei se joacă cuminți în pat mereu până ne trezim și dacă le este foarte foame își iau singuri câte o banană din coșul de fructe (asta fac și acasă). Iar Achim doarme și el târziu sau se uită pe cărți lângă mine sau tati în pat. Maxim jumătate de oră stă așa, timp în care ne alintă, ne pupaceste și ne dă trezirea într-un mod delicios.
P 20210808 205705 02

Diminețile cu ei sunt magie

Nu am mai avut timp de cafea, fiindu-mi frică că se vor închide toate dacă nu ajungem rapid, așa că ne-am îmbrăcat și duși am fost.
Prima oprire a fost la magazinul de pâine și patiserie din capătul străzii noastre, unul destul de mare și pregătit cu diferite produse minunate.

P 20210814 094555 01 1

P 20210814 094552 01 1

P 20210814 114348 01 1

Prăjitură cu miere

P 20210814 114310 01 1

Demențiale!!

P 20210814 122058 01 1

Minunat cornul cu ciocolată

Nu știu dacă așa este obiceiul peste tot, dar doamna de la magazin mi-a oferit cadou la fiecare produs cumpărat încă unul din aceeași categorie gratuit. M-am bucurat ca un copil mic. Am luat cornuri cu brânză, cornuri cu ciocolată (pe care l-am mâncat la cafea când m-am întors), plăcintă cu brânză sărată, brioșe cu ciocolată (dementiale!), prăjituri tradiționale cu miere și portocală (nu mai țin minte cum le spune) și două pâini (să avem la micul dejun și pentru mâine când va fi închis). Pe toate am plătit cu cardul 13 euro.
P 20210814 103216 01 1

Piața de legume și fructe

De aici am plecat la piața de fructe și legume. Recunosc că mă așteptam la celebrele piețe din Italia, care arată senzațional amenajate și în care găsești de la mâncare stradală, la o gamă foarte mare de fructe și legume, mirodenii și alte nebunii.
Ei bine piața din Kavala arată ca un mare talcioc cu tarabe întinse, toate împreună: haine, ulei de măsline, măsline, miere, legumele și fructele (stând foarte prost la capitolul acesta). Nu m-a impresionat dar măcar am găsit și produse tradiționale făcute de cei care le vindeau.
P 20210814 114514 01 1

30 centi pentru roșii

P 20210814 115106 01 1

Piersici de 5 euro

P 20210814 114252 01 1

2 euro pentru 30 ouă și unul cadou

P 20210814 114243 01 1

Miere de pădure, 8 euro

Am plecat cu: roșii (greu am găsit unele care să arate cât de cât bine, am dat 30 de cenți pe o jumătate de kg), usturoi imens (un cățel de usturoi este foarte mare), pătrunjel, ardei iuți și ardei grași, ceapă verde, miere de pădure (am dat 8 euro pe borcan și salivez la ea, dar o deschidem acasă), măsline (am dat 2 euro pe 2 feluri de măsline, fiecare câte 300 grame), suc de rodii (doar că abia acasă am realizat că era înghețat, am dat 2 euro pe 300 ml. Nu aș mai lua), 7 piersici cât pumnul (de când am ajuns mâncăm fără să ne săturăm, atât de dulci sunt. Am dat 5 euro pe ele), un pepene galben micuț (2euro), un pepene roșu (de 3 kg care a fost 6 euro!! Mi se pare exagerat de scump) și 30 de ouă (2 euro au costat și am primit un ou cadou 😬).
De aici am plecat la piața de pește care nu este chiar așa cum, din nou, mi-am imaginat că sunt prin alte țări. De fapt nu este o piață reală, ci câteva magazine pescărești, lângă un hipermarket din centru.
Dacă nu știați piata de pește din Kavala este una dintre cele mai mari din Europa vestită pentru peștele și fructele de mare proaspete care sunt pregătite și exportate către diferite țări din Europa, inclusiv în țara noastră. Am luat un calamar și un pește roșu pe care am dat (ambele) 10 euro. Aș fi vrut și caracatița dar nu am găsit.
Cam așa a fost cu piața și o zi de ‘gătit acasă’. Tare bine a fost doar să stăm.
Viața e o bucurie!
Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole