‘Pip descoperă orașul’ și împreună cu el toți preșcolarii 

de | iun. 19, 2022 | Proiecte speciale

 

‘- Trecerea de pietoni sau zebra este o zonă destinată pietonilor, adică oamenilor care merg pe jos, pentru a traversa strada și este marcată, de regulă, printr-o serie de dungi albe pe trotuar. Datorită felului în care e desenată, îi spunem zebră. Doar are dungi albe pe asfaltul aproape negru, corect? Zebrele se găsesc de obicei în locurile aglomerate.

– Eu credeam că zebrele locuiesc în savană! interveni contrariat domnul Rânjilă.

– Ei bine, aici sunt altfel de zebre. Zebrele pentru pietoni, zâmbi mama.’ (pasaj din ‘Pip descoperă orașul’)

Am scris povestea lui Pip, cu gândul la toate explicațiile pe care le-am dat copiilor mei în ceea ce privește regulile de circulație. Cred cu tărie că având o educație corectă devreme, vor fi participanți la trafic prezenți și atenți, iar numărul accidentelor auto se vor reduce.

Fundația Siguranță Auto Copii este singura organizație de la noi din țară cu specialiști acreditați și premiați la nivel internațional în diferite Congrese pe tema siguranței auto.

Anul acesta împlinesc 3 ani și împreună cu ei am realizat într-o poveste, cel mai frumos și complet ghid pentru copiii de vârstă preșcolară, în tot ceea ce înseamnă siguranța micilor pasageri.

IMG 20220609 WA0149 01

‘Cartea de față se adresează copiilor, începând cu cei de vârsta preșcolară. Scopul cărții este unul educativ, menit să îi învețe, prin mijloace ludice regulile de circulație adecvate celor mici. Astfel, povestea expune diverse locuri din oraș în care copilașii trebuie să fie atenți, să respecte anumite reguli pentru a se menține în siguranță: în apropierea trecerii de pietoni semaforizată sau nu, cu sau fără un mijloc de locomoție specific micuților, în cadrul locurilor de joacă și în mijloacele de transport în comun cu care ne putem deplasa în cadrul localităților. În această carte veți găsi răspunsul la nenumărate întrebări la care v-ați gandit, sau poate nu, în calitate de părinți, bunici sau persoane care se îngrijesc de educarea micuților. Practic, cartea îi pregătește pe cei mici pentru responsabilitatea pe care încep, încă de pe acum, să o aibă față de propria persoană: integritatea fizică și emoțională, încrederea în capacitatea de a-și purta de grijă, au nevoie de schelete de sprijin solide, care se vor consolida treptat. ‘Psiholog Roxana Șotreanu

Invitata specială, Psihologul Roxana Șotreanu, a alcătuit 5 jocuri pentru copii (pe care le găsiți în carte).

‘Pip descoperă orașul’ conține activități practice de aplicat împreună cu copiii acasă dar și un element surpriză inedit, unic pe care îl veți regăsi la final de carte.

Cartea își propune să înceapă responsabilizarea celor mai mici participanți la trafic cu privire la modul de deplasare pe drumurile publice, indiferent de calitatea pe care o au: pietoni, bicicliști, pasageri în mașină sau autobuz.

Ce spune Col. (R) Costin Tătuc, specialist în siguranța rutieră (un om cu o experiență de peste 25 de ani) despre această carte:

‘Siguranta rutieră a copiilor reprezintă una dintre problemele importante ale zilelor noastre, în condițiile în care traficul rutier devine din ce în ce mai aglomerat și mai complex. Este clar că pentru a face față acestei provocări, copii trebuie să învețe de mici cum să circule corect. Din păcate, sarcina de a explica micuților normele rutiere nu este ușoară, mai ales în lipsa unor materiale suport care să vină în sprijinul acestui demers. Povestea de față își propune să faciliteze deprinderea regulior de circulație de către copii, fiind de ajutor atât parintilor cât și cadrelor didactice. Sunt plăcut surprins să găsesc în această carte sfaturi rutiere pentru preșcolari formulate într-o manieră simplă și atractivă. Cartea, realizată cu multă pasiune, înglobează toate ingredientele necesare pentru a stârni interesul copiilor: harul de a povesti, grija părintească, experiența în lucrul cu copii și grafica sugestivă. Este un instrument de lucru foarte util pentru cadrele didactice și părinții preocupați de siguranța copiilor în trafic, o modalitate plăcută de a le explica micuților cum să circule corect.’

IMG 20220609 WA0150 02

🌿☘️🌿Pe 19 Iulie, în cadrul Conferinței de Presă cu participare Internațională ‘3 Ani de Siguranță Auto Copii în România’ ce va fi ținută la Hotel Marshall Garden vom lansa ‘Pip descoperă orașul’. (Participarea se face pe bază de invitație, revin cu detalii)

Sunt mândră și onorată să le fiu Ambasador încă de la început și să realizăm împreună acest proiect atât de amplu și frumos din care fac parte, cele două povești: ‘Bebe Nu stă în scaun’ și ‘Pip descoperă orașul’.

IMG 20220609 WA0149 01

🎉🎉🎉Proiect Unic de educație Rutieră în grădinițe

Vă invit la cel mai frumos concurs pe tema educației rutiere realizat vreodată la noi în țară! 🎉🎉🎉

🌿☘️🌺3 grădinițe vor fi marile câștigătoare a câte un ‘pachet Siguranță Auto Copii’ ce constă în:

📕10 Cărți cu povestea ‘Pip descoperă orașul’ pentru a fi folosite în cadrul grădiniței.

🌿 Curs de educație rutieră ținut de cei de la Siguranță Auto Copii împreună cu mine pentru cei mici. (Rămâne de stabilit ziua pentru perioada septembrie-octombrie 2022)

Cine poate participa?

🌿 Orice grădiniță privată sau de stat de pe teritoriul României

Cum se poate înscrie?

🌿 Înscrierea se face printr-un comentariu la acest articol unde îmi lăsați NUMELE Grădiniței pe care o vreți în concurs. Înscrierea se poate face de către un părinte ce are copilul la acea grădiniță sau direct de către un cadru didactic

🙏 distribuirea articolului nu este obligatorie dar este foarte apreciată 🙏

🌺🌺🌺Cele 3 Grădinițe norocoase vor fi anunțate pe 19 Iulie, fix în ziua de lansare, adică peste o lună, pentru a avea timp să se înscrie cât mai multe grădinițe.

Revin curând și cu linkul de precomandă dar și cu un preț special de lansare.

Viața e o bucurie!

Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole