Bine v-am gasit!
Am acceptat cu drag invitatia de a scrie pentru blogul Zana Scutecel. Din cate imi dau seama, cred ca sunt primul sau printre primii tatici care vor scrie la aceasta rubrica saptamanala de guest post.
Dar de la a accepta si pana la a scrie efectiv a trecut insa ceva timp. Timp in care am scris putin spre deloc si pe blogul meu.
Emotii amestecate
Tocmai se implinesc doi ani de cand aflam ca voi fi a doua oara tata. Insa toata bucuria pe care ar fi trebuit in mod normal sa o simt, avea si o umbra. Neagra. Rece. Chiar atunci se rupea ceva in mine.
Treptat, am inceput sa trec peste greul moment de incercare. Cu fiecare control in care ii auzeam inima, cu fiecare ecografie in care vedeam cum se dezvolta frumos minunea noastra. Mai ales la sfarsitul primaverii, cand a venit timpul sa rasara, in viata noastra, ca o floare dupa o lunga iarna.
Temeri
Pentru mine, temerile din timpul sarcinii au coincis cu cele ale sotiei. Insa au fost cele clasice, legate de evolutia sarcinii. Daca va fi dusa pana la capat, in conditiile in care trecusem printr-o experienta destul de traumatizanta cu vreun an inainte. Cand, la scurt timp dupa ce ne bucurasem de vestea de a fi parinti, o pierdere spontana a sarcinii a cazut ca un traznet peste noi. Este prima oara cand amintesc despre acest episod inca dureros, dar oarecum ascuns undeva in strafundurile sufletului.
Cred ca toti avem dureri mai mici sau mai mari pe care le ducem. Neimpliniri, regrete, pierderi. Insa viata te face sa mergi mai departe. Chiar daca se spune ca ce nu te omoara te intareste, as adauga si ca lasa semne.
Cand temerile dispar pentru a face loc… altora.
O mare parte din temeri s-au sters cu buretele in acel moment magic. Nasterea. Cand mi-am dorit atat de mult si am reusit sa asist la nasterea celei de-a doua fetite. Mi-am dorit sa fiu aproape de sotie, sa o tin de mana, sa o incurajez in acele momente. Mi-am dorit sa-mi vad copilul inca de cand apare pe lume. Sunt momente unice. Dar, printre amalgamul de sentimente coplestitoare care m-au invadat cand mi-am simtit prima data copilul in brate, au inceput sa-si croiasca drum alte griji.
In cazul meu, diferenta intre cele doua fete este de zece ani. Dupa zece ani, incepusem sa imi pun altfel de intrebari. Nu cred ca la al doilea copil este mai usor. Este doar diferit. Este adevarat ca ai o oarece experienta acumulata. Dar, dupa zece ani, primul lucru la care m-am gandit a fost daca mai stiu sa schimb un scutec. Apoi, mai stiu cum se face baita? Cum la prima fetita mi-am luat pauza profesionala un an de zile pentru a fi tata 100%, toate lucrurile pe care le-am invatat atunci au revenit. Nu se uita Este ca mersul pe bicicleta, oricati ani ar trece.
Spuneam de pauza profesionala. La momentul respectiv eram privit ca un ciudat. Intre timp lucrurile s-au schimbat, a aparut o generatie noua de tatici. Mai implicati. Pe care ii vad la diverse evenimente de parenting la care particip si eu. Ceea ce ma bucura.
Este greu sa fii tata? Sunt si momente mai grele. Sunt insa mult mai multe momente frumoase. A fi parinte, indiferent ca esti mama sau tata, implica responsabilitate. Dragoste. Calm. Intelegere, mai ales intre parteneri. Indiferent ce pregatire ai, cati copii ai, tot timpul vei mai avea ceva de invatat. Asa cum fiecare dintre noi este unic si copii nostri sunt diferiti si nu exista o reteta general-valabila de crestere copii.
Nu dau sfaturi. Dar am opinii. Cum blogul Zanei Scutecel este in primul rand adresat mamicilor si viitoarelor mamici, invitatia de a scrie a venit si cu o recomandare de a aduce niste sfaturi, insa nu le-as numi tocmai sfaturi.
In cei peste unsprezece ani de cand sunt tata am vazut multe. Asa ca pot aduce niste ganduri, niste dorinte, mai degraba.
Sunt in total acord cu Zana Scutecel – taticii sunt la fel de importanti in viata copiilor ca si mamele si tocmai de aceea trebuie implicati de la inceput si cat mai mult.
De la inceputul sarcinii..
Cat de mult ajuta ca viitoarea mamica sa fie insotita de viitorul tatic la cabinet pentru controalele de rutina! Poate viitorul tatic nu-si da seama si e prins cu munca. Vorbiti cu el din timp. Sa isi ia vreo doua ore liber si sa mergeti impreuna.
Cat de mult ajuta sa stiti ca aveti un sprijin! Da, si noi putem face cumparaturi. Si noi putem face ceva de mancare. Si noi va pot ajuta sa va incaltati cand burtica transforma aceasta banala activitate intr-o adevarata aventura. Cereti ajutorul.
Aveti pofte in primul trimestru? Imi place sa cred ca sunt raritati barbartii in ziua de azi care nu ar pleca in toiul noptii sa alerge si apoi sa se intoarca victoriosi cu acel ceva la ce pofteati.
Dupa nastere. Implicati tatal! Numai asa va intelege intr-adevar cat de complexa si totodata delicata este ingrijirea bebelusului.
Nu neglijati relatia cu partenerul vostru! Aparitia unui copil nu trebuie sa insemne declinul relatiei voastre ca adulti. In ciuda oboselii, printre picaturi, gasiti momente de tandrete.
Dupa alaptare. Vine momentul diversificarii. Aici tatal chiar poate ajuta. De la cautarea si gasirea retetelor adaptate si pana la prepararea lor.
Ma opresc aici. Pentru ca daca implicarea tatalui va fi inca de la inceputul sarcinii, greu sa dezamageasca mai tarziu.
As sintetiza totul intr-un cuvant: comunicare.
In cazul nostru, pe langa comunicare mai sunt totusi cateva ingrediente-cheie: incredere, calm, intelegere, umor. Iar cum toate sunt impachetate cu multa dragoste, atunci reteta este de succes.
Cu drag,
Cristian, Sot bun (cum spune sotia si doar am incredere in ea); Tata a doua fete minunate; Colectionar de zambete; Iubitor de animale; Pasionat de viata; Autor al blogului Jurnalulunuitata.
