Când am auzit prima oară de cuvântul ‘tantrum’ mi s-a ridicat părul în cap, având în minte doar imagini cu mulțimi de Domnul Goe care urlă neîncetat.
Adică, acum pe bune, cui creier suportă țipete la decibeli de îți vine să o iei la sănătoasă?
Ba mai și râdeam la articolele care spuneau să îți iei copilul în brațe, când de fapt ție îți ardea palma să o atingi de fundul lui… (Nu o facem dar nu înseamnă că nu îți vine 😉, știi ce zic?)
Da, sigur, teoria o știm cu toții, practica ne omoară.
Și eu ca și voi, sunt om. Unul care scrie public, dar tot om. Nu am puteri supranaturale și nici ștrumfi care dansează prin cap, atunci când își aud copiii țipând.
Ba am și sfeclit-o de multe ori față de ei, de am plâns cu orele după. Că na, vine doamna Vinovăție și te arată cu degetul de îți vine să îți sapi o groapă cum face Tom (din desene) când este alergat de dulău.
Totuși, am învățat ceva din toate cărțile citite, deși cele mai bune lecții le-am luat de la copiii mei: este suficient să îi privim, să încercăm să îi educăm corect, cu bun simț, valori și principii.
🌿Videoul cu mine și copiii e de acum 2 luni
Am văzut zilele trecute un video cu o doamnă care dă lecții părinților despre cum să își educe copiii (nu mă comparați că eu nu învăț pe nimeni nimic, doar îmi expun experiențele bune, rele, alea sunt și fiecare își ia dacă are nevoie, din ele). Bun, această doamnă explica cuiva că ea nu crede în Bine și Rău, că ele sunt relative.La nivel de teorie și filozofie, sigur că putem să îi dăm dreptate. Dar măi mămică mă, dacă am ajuns să trăim într-o lume în care nu există bine și rău, pentru că sunt relative, unde mai sunt principiile, după ce ne ghidăm viața, ce Doamne iartă-ma ne mai învățăm copiii?
🌿Trecând peste această paranteză, aflați că eu îmi învăț copiii și ce este binele și ce este răul (filozofez cu ei când vor avea mintea destul de matură pentru așa ceva), îi învăț cum să fie buni într-o lume din ce în ce mai agresivă, cum să pună limite sănătoase în toate relațiile pe care le au, cum să își trăiască viața după principii și valori și că ei singuri sunt cei care și le trasează, dar pentru asta au de învățat punctul 1 (binele și răul și să aleagă de ce parte vor să fie).
👉De ce țipă copiii și fac tantrumuri?
🌳Pentru că au nevoi nesatisfăcute.
Dar! Atenție mare la nevoi! Aici facem diferența dintre copiii Dl Goe și copiii educați.
Tantrumul din afară se vede la fel: copilul plânge, țipă, poate se și învârte pe jos și dă din picioare și mâini (ai mei nu au făcut așa dar există) sau mușcă și lovește (pe mine Achim când e nervos mă lovește cu mâna peste picior sau mă mușcă de unde apucă, revin și ce fac când el reacționează așa!).
🌳Diferența de mai sus stă în MOTIVUL pentru care copilul are un tantrum: nevoia nesatisfăcută.
Iar aici am observat nevoi bune și mai puțin bune. Habar nu am dacă există așa ceva, sunt pur observațiile mele.
📍Nevoia bună pentru mine este cea în care copilul: vrea atenția părintelui și nu știe cum să o ceară (atenția la vârstă mică, nu la 10 ani!), îi e foame, îl doare ceva, vrea în brațe, vrea iubire, vrea joacă cu părintele, cereri absurde (ex: vreau să vars apa din pahar iar și iar, aici vine din curiozitatea copilului de a vedea cum cade apă și se poate face într-un mod controlat în cadă sau în curte).
📍Nevoile mai puțin bune sunt capriciile: telefon, jucării noi, cereri absurde (ex: ‘vreau să beau apă de la WC’ sau care țin de siguranța lui!).
Modul în care reacționăm noi, îi ajută să depășească un tantrum mai ușor sau mai greu, să îl repete pe același subiect sau nu.
🌿🌿🌿În funcție de MOTIVUL tantrumului, reacționăm și noi.
Dacă vrea în brațe, îl luăm și îl ținem cât dorește la pieptul nostru.
Dacă vrea o jucărie nouă deși ați stabilit că nu va lua una, NU cedați doar pentru că se tăvălește pe jos ‘si îl vede lumea’, ci îi explicați la înălțimea lui, pe un ton frumos că este dreptul lui să plângă dar că NU va primi ceea ce își dorește în acea secundă doar pentru că plânge.
Dacă vrea să bea apa din WC sau alte lucruri periculoase pentru el, NU îl lăsăm, nu?
Dacă vă lovește sau mușcă, nu îi dați voie să o facă. Îi prindeți mânuțele și îi repetați, oricât ar țipa, că nu are voie să facă asta pentru că vă doare.
✋Ce să evitați să faceți:
👉Să țipați la el. Nu ajută. E drept că ne descărcăm noi, dar nu îi ajută pe copii, eventual îi sperie și atunci tac, dar nu fără efecte pe termen lung. Că se întâmplă? Sigur. Ca excepție! Ca momente proaste pe care le avem cu toții. Dar nu rutină. Și credeți-mă că știu cât de greu.
👉Să îi pedepsiți. Nu pentru că țipă să se descarce sau pentru că au o zi grea. In funcție însă de situație, mai bine le povestiți de consecințe. Unii spun că e același lucru. Eu spun că nu există acțiune fără consecință în viață și că asta ar trebui să învețe de acasă. Depinde cum le-o spuneți și să fie pe subiect.
👉Sub nici o formă NU îi loviți. Mai bine loviți voi o pernă, un perete sau orice altceva, dar nu copilul!
E greu să deschizi brațele după un șir lung de tantrumuri, după un șir lung de zile (dacă sunt și mai mult de unul, e clar!) dar MERITĂ!
Câteodată îi iau în brațe deși fierb de nervi, dar încerc să mă concentrez pe ei.
Ideal ar fi să ne liniștim noi în primul rând și abia să ne ocupăm de copii. Realitatea e că o facem puțini dintre noi și chiar și cei care reușesc să fie conștienți de momentul tantrumului, nici aceia nu o fac tot timpul.
Ce vă pot spune din proprie experiență (și am ceva) este că fiecare dintre noi are propriul mod de a își liniști nervii. Încercați-le rând pe rând și vedeți ce vi se potrivește. Dacă atunci când primii doi copii erau mici mă ajutau lucrurile banale (respirat adânc, ținut mâinile în apă rece), odată cu al treilea și nervii mei s-au tocit. Uite așa m-am apucat de exerciții mentale în toată regula. Pentru că ei, copiii mei, merită asta!
Și eu! Și eu merit să mă iubesc ca mamă și să fiu vizitată rar de Dna Vinovăție.
Sper doar să vă ajute și să vă încurajeze ce vă scriu aici, să faceți ce ține de voi dar să fiți blânzi și cu momentele în care vă scapă tonul mai sus. Vorbiți cu ei și explicați-le că și voi greșiți și veți vedea ce înseamnă iubirea necondiționată și iertarea într-o secundă.
Ați trecut prin asta? Ce fel de tantrumuri au copiii voștri? Cum le faceți față?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
