Anul trecut in noiembrie sotul meu a facut 30 ani. Mi-am dorit un cadou special pentru el si am luat bilete la Roma pentru … luna mai, anul asta. Mda si lui i-a picat fata, dar Alexandru avea doar 4 luni si nu il puteam lasa asa mic, asa ca am preferat sa mai creasca putin. Plus ca Mai este o luna superba de mers la Roma: cald cat trebuie (dar nu sa te sufoci), turisti (dar nu cat sa te impiedici de ei), verdeata si flori multe.
Unde am stat?
Va recomand cu drag hotelul la care am stat pentru un sejur in doi. Hotel Donatello este micut, cochet si cu personal amabil. Nu stau bine la capitolul mic dejun, dar in Italia cam nici un hotel mic nu sta. Desi are doar 3 stele, camerele erau frumos decorate, curate si cu o saltea buna de dormit (am avut experiente cu dureri de spate, deci este important de mentionat). Este localizat la 2 km de Colosseum (cam o statie si jumatate de metrou de Colosseum), aproape de gara centrala Termini (unde va vor lasa toate autobuzele dinspre orice aeroport).
Ce va recomand?
Intai de toate va recomand toate locatiile turistice: Piazza di Popolo, Fontana di Trevi, Palazzo Sant’Angelo, Palazzo Venezia, Columna lui Traian, Colosseum-ul, Vaticanul, Pantheon-ul, Basilica Papale di Santa Maria Maggiore, (care mie imi place cel mai mult ca si constructie), Forumul Roman, Piazza di Spagna, Villa Borghese (este un parc situat undeva sus pe o colina din Piazza di Popolo, de unde ai o panorama superba deasupra orasului). La Vatican toata lumea merge sa vada Capela Sixtina, insa putini stiu ca in Basilica di San Pietro (Biserica mare a Vaticanului) sunt catacombele Papilor ce pot fi vizitate. Printre acestea cel mai important mormant este cel al Sfantului Apostol Petru. Pentru mine a fost locul cu cea mai mare traire sufleteasca.
Ce este cu adevarat aparte
Ce sa nu ratati?
Campo de’ Fiori in weekend: o piata cu de toate, de unde te poti intoarce cu delicatese italiene acasa, poti bea o cafea la terasele din jur sau poti gusta o salata de fructe proaspata direct de la tarabele cu fructe. Aceasta piata este mai mult de vizitat si mai putin de cumparat pentru ca este destinata turistilor cu preturi mai mare si produse mai de export. Daca vreti un adevarat spirit italienesc cautati pe google maps sau intrebati la hotel de cea mai apropiata piata (mercato). Acolo veti gasi produsele pe care le cumpara si mananca italienii.
Travestere: este o alta locatie putin mai departe de centrul turistic, dar foarte frecventata de cunoscatori, cu multe cafenele si restaurante de familie, cu mancare si preturi mult mai bune ca in centru. Ce este cu adevarat aparte la aceasta zona „dincolo de rau” este faptul ca aici inca mai gasesti spiritul italienesc pe care speram sa il gasim la Roma si care este umbrit de numarul mare de turisti si imigranti in zona foarte centrala a Romei. Aici vezi italieni frumosi tineri si in varsta iesind la masa la un pahar de vin sau prosecco povestind cu pasiune si emotie ce au facut in ziua respectiva.
Pannini (sandvisul lor specific) proaspat facut cu de toate. Din pacate desi traditia lor spune ca un pannini delicios este cel in care tu iti alegi cu ce iti faci pannini-ul, gasesti destul de greu un astfel de magazin. Majoritatea il vand gata facut si este pacat sa pierzi o astfel de experienta. (Noi am mancat unul in fiecare zi!). Aceste magazine sunt de fapt magazine alimentare unde intri sa iti cumperi preparate specifice italienesti. In fata vitrinei cu de toate cand te gandesti ce ai manca intreaba pur si simplu pe domnul care iti taie daca face pannini. Veti fi surprinsi de bogatia gusturilor italienesti in combinatiile pe care le vreti voi pentru ca va va taia din absolut orice. Pretul nu este nici el piperat pentru ca 2 pannini facute cu ce vreti voi costa maxim 15 euro si ca marime seamana cu sandvisurile facute de noi in copilarie dintr-o paine intreaga.
Gelato, inghetata lor, care este atat de buna si pe care o gasiti la fiecare colt de strada.
Tips&tricks:
- Pentru cei care nu isi doresc sa stea la cozile mari care exista la toate punctele turistice unde se plateste, exista cardul Pass Roma pe care il gasiti de cumparat online AICI.
- In afara de cozile de bilete mai gasiti si cozile de securitate pe care nu aveti cum sa le sariti, decat daca mergeti cu un grup. Peste tot grupurile merg inainte. Asta ar fi partea buna. Partea mai putin buna este ca daca mergi cu un grup cu ghid platesti in plus 10-15 euro de persoana, nu poti sta cat iti doresti sau sa faci cate poze vrei, pentru ca trebuie sa insotesti grupul.
- La fiecare intrare de punct turistic vei fi ‘hartuit’ de cei care te invita sa mergi cu ei ca ghizi, spunand ca vei sta peste o ora sau doua la cozi. Noua la Vatican ne-au spus chiar 5 ore, fiind coada de securitate in Basilica destul de lunga. Ei bine cu toata coada aia lunga, am trecut in 20 minute, iar la Colosseum am stat 25 minute la coada de bilete. Deci, nu se sta chiar cu orele…
- Majoritatea cafenelelor din cladirile vechi au toaletele la subsol pe niste holuri mici, inguste, intunecoase si foarte alambicate unde nu aveti semnal la telefon. De asemenea de cele mai multe ori toaletele sunt comune ladies and gentelmen si ar fi indicat sa va stabiliti cu partenerul un semn de alarma de genul „daca nu vin in 10 minute inapoi vin-o dupa mine” :). Glumesc, nu am avut probleme dar e putin ciudat pe acolo pe jos.
- Luati-va incaltaminte confortabila. Orice ati spune de acasa ca nu veti merge mult si ca va veti plimba relaxat… nu va tine. Veti fi furati de strazile fabulos de frumoase si veti merge da va veti rupe picioarele. Noi am mers in medie 12-13 Km zilnic. Eram rupti seara. 50 km de mers pe jos in 4 zile…
- Bisnitarii din pacate sunt si aici si sunt multi rau ca deh sunt multi turisti. Cand vine oricine la voi sa se bage in seama sau sa vorbeasca cu voi tineti minte un lucru vrea sa va vanda ceva sau va va face un favor si va va cere 5 euro dupa. Atentie la toti oamenii imbracati in romani sau fel si fel care va invita la poza sau se baga langa voi sa faceti poza. Imediat dupa poza sunteti taxati cu 5 euro.
Indiferent cand alegeti sa mergeti la Roma, acest oras merita din plin sa fie vizitat. Noi abia asteptam sa creasca copiii sa mergem iar.
Multa grija si iubire!
Apreciază:
Apreciază Încarc...