Uită de planuri și bucură-te de moment!

de | iun. 1, 2022 | Viata cu copii

Câteodată stau și mă întreb ce o fi în mintea mea de fac planuri cu 3 copii mici. Probabil, că atunci când vor mai crește lucrurile se vor schimba, dar acum e ceva de domeniul fantasticului.
P 20220601 090919 01

La 9 am făcut poza, parcă presimțeam că nu mai apucăm

Dar să vă povestesc despre ziua noastră.
Dimineața știam că o avem împărțită în două evenimente: eu am mers cu Achim la evenimentul de 1 Iunie organizat de buna mea prietenă Sinziana Istrate la clinica Optissima (vă povestesc mâine și ce nebunie a fost aici) iar tati cu cei mari la târgul micilor antreprenori unde Maria a fost ajutată de fratele său să își vândă ‘rețeta’ de biscuiți magici la borcan.

IMG 20220601 WA0004 1 01

A reușit chiar să vândă la târg 20 de borcane din 24 pregătite și în seara aceasta să mai primească alte 4 comenzi de la prieteni.
Sunt foarte mândră de ea!
Dar dimineață nu a fost una obișnuită, căci în timpul pregătirilor s-a luat curentul. Nu, pe zona noastră, ci doar în casa noastră. Fiind grăbiți, soțul a spus că se ocupă la întoarcere, fiind sigur că este o siguranță.
Drumul meu spre Optissima care se află lângă Parcul Cișmigiu, nu putea fi fără peripeții, astfel că dinspre piața aviatorilor spre piața Victoriei, în cel mai mare trafic, Achim a început sa țipe că face ‘caca’. Doar că, se mergea bară la bară.
Cu greu am ajuns în mijlocul pieții Victorii unde am tras pe stânga, pusă pe avarii, fix unde se țin demonstrațiile, să schimb copilul. Mă și vedeam prinsă de poliție și amendată, eu încercând să îi explic că nu făceam altceva decât să mă ocup de o ‘treabă murdară’.
Noroc că sufăr de scenarită, pentru că poliția m-a ocolit iar scutecul lui Achim a fost curat ca lacrima. Dar mi-a tras un zâmbet ștrengar când îl îmbrăcam.
La clinică a fost de vis, am citit ‘De ce plâng bebelușii’ și am primit cel mai frumos feedback de la o fetiță de 9 ani, care mi-a spus la final că a înțeles de ce îi plânge fratele.
P 20220601 120057 01

Achim a fost sufletul petrecerii 😬

Planul nostru de după amiază era să ieșim în Parcul Herăstrău, să ne plimbăm cu vaporașul, să mâncăm înghețată și vată de băț dar au rămas la stadiul de planuri.
Alex a încercat să repare siguranțele timp în care eu m-am ocupat de 4 copii pe terasă (cu al vecinei). Au mâncat înghețată (bine că am mereu în congelator), ne-am jucat război, au ascultat cântece în engleză și au râs mult.
P 20220601 152028 1 01

Ștrengărița cu înghețată

P 20220601 153634 01

Râsete de copii

P 20220601 155300 01

Nu s-au putut juca în curte din cauza ierbii foarte ude, dar copiii au fost bine, doar eu pleoștită de faptul că planurile mele nu ieșeau.
Alex nu a rezolvat problema curentului, adică avem curent doar pe jumătate de casă, din cauza fazelor dela panoul principal, așa că după 2 ore și jumătate și 300 de lei cheltuiți pe siguranțe, mâine sperăm să găsim un electrician.
Pe la ora 17.00 când mi-am dat seama că nu am nimic la cină pregătit și că nu am nimic de gătit (nu mai zic de chef) am început să sun la diferite restaurante dinprejur.
Una singură avea ce îmi doream, doar că nu mai aveau locuri la masă pentru noi (fiind o locație cu multă verdeață și loc de joacă am zis măcar cina să o luăm altfel), așa că m-am dus eu să comand și să iau comanda acasă, timp în care Alex a mers cu copiii la parcul din cartier, unde vecinii au plănuit o bălăceală cu puști de apă.

IMG 20220601 WA0066 1 01

Bineînțeles că și ai mei au mers pregătiți iar când am ajuns eu la parc să îi iau acasă, am fost alergată bine de o ceată de copii care m-au udat până la piele.

IMG 20220601 WA0069 1 01

La masă, copiii ne-au pus tot felul de întrebări despre cum eu și tati ne-am cunoscut, cum ne-am căsătorit, cum au venit ei pe lume.
Cum Maria a aflat (deși i-am mai povestit) că a venit pe neașteptate în viața noastră, ne-a povestit că ne-a ales pentru că știa că se va distra cu noi.
Se spune că, copiii sunt cei care ne aleg și la ce răspunsuri frumoase primim de la ei când vorbim despre momentul nașterii, tind să cred că nu e doar vorbă.
Nu a fost deloc așa cum ne-am plănuit, dar a fost cu distracție (și ceva supărări pe după amiază, dar când nu sunt într-o casă cu copii?), cu voie bună, cu depănat de amintiri, înghețată și mai ales cu bătaie cu apă.
Și a fost doar prima bătaie de apă de anul ăsta. Ohoo, la câte urmează.
Uită de planuri și bucură-te de moment!
Asta e concluzia zilei noastre.
Voi cum ați petrecut azi? V-au ieșit planurile?
Viața e o bucurie!
Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole