Ziua Îndrăgostiților, după ce devenim părinți

februarie 12, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

P 20220212 112820 1 01
‘Iubitul meu drag,
Vine iar ziua aia din an (bine, mai sunt vreo câteva: 1 și 8 Martie, Ziua de naștere, de nume, Crăciunul, Ziua căsătorie, dar hey cine le numără?) de care mă prefac că nu îmi pasă (mereu) și în care nu vreau flori (decât pe cele preferate) și nici ciocolată (dar ce fel de femeie aș fi dacă nu aș gusta o bucățică?).
Și pentru că tot internetul va fi plin de dulcegării, m-am gândit să îți aduc aminte că deși apreciez florile cumpărate chiar ieri, fără motiv, până luni sigur se ofilesc și ar fi grozav dacă ai împrospăta casa ca si cum ție chiar îți place să plătești dublu pe flori și să alergi de bezmetic după ciocolata mea iubită (care bineînțeles că se găsește la mama naibii de biroul tău, nicidecum pe lângă casă).
Iar eu promit să te aștept obosită (un praf de zâne are cineva?) cum mă găsești în fiecare seară dar cu un zâmbet strălucitor, așa cum e de când am devenit mamă.
A ta iubită’
P 20211224 224001 1 1 01

Când rămânem singuri

Asta i-aș scrie soțului meu când mă gândesc la Ziua Îndrăgostiților după ce am devenit părinți
Ar fi frumos să spun că plecăm în doi, copiii sunt bunica, dar nu suntem atât de norocoși. De fapt, habar nu avem când vom mai pleca.
Ultima aventură de Ziua Îndrăgostiților a fost fix acum 8 ani, an în care am rămas însărcinată și viața noastră de cuplu a devenit o pictură strecurată prin ploaia de copii (la 3 chiar pot spune asta), scutece schimbate, biberoane, nopți nedormite și iubire furată.
Da, nu mai avem atât de mult timp pentru noi doi, dar iubirea e dincolo de pamfletul scris mai sus.
Iubirea stă în lucrurile făcute cu drag în zi.
Că atunci când
Soțul se trezește mai devreme și le dă de mâncare copiilor și pe mine mă lasă să dorm cât am nevoie.
Sau cafeaua pregătită cu multă iubire și spumă de lapte în fiecare zi de wkend.
Sau cina pe care o pregătește, obosit, după ce a fost la serviciu toată ziua.
Sau un ‘ia-ti o pauză și du-te cu fetele la cafea că culc eu copiii’.
Sau liniștea pe care o simt la fiecare îmbrățișare a lui.
Sau iubirea pe care o văd în ochii lui de câte ori mă privește.
Iar astea, nu sunt doar o zi pe an.
Lăsând gluma la o parte, bărbații sunt rari romantici și mai rar se bucură de vreun eveniment în care ei să aducă flori pentru că o cere ocazia. Alex al meu preferă să mă surprindă fără vreun motiv anume dar vine și în zilele colorate cu ele, pentru că știe că îmi plac mie.
Sărbătorim Ziua Îndrăgostiților?
Da. Pentru că e singura zi din an la nivel mondial când toată lumea se gândește la Iubire și la nivel de planetă, se simte o energie pozitivă și frumoasă.
Sărbătoriți zilele iubirii cu dragul vostru?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: