Anumite afecțiuni cu care copiii se pot naște pot fi prevenite de către mamicile care îi poartă timp de 9 luni.
Anul trecut am lansat prima campanie antifumat adresată femeilor însărcinate care nu pot sau nu își doresc să se lase de fumat. Stând de vorbă cu foarte multe dintre ele, am realizat că majoritatea nu conștientizează pericolul la care se supun pe ele dar și pericolul la care își supun copiii.
Am rugat-o pe Roxana Cozubaș, medic specialist oftalmolog, să îmi povestească cum pot fi afectați copiii ce se nasc din mame fumătoare dar și ce afecțiuni pot dezvolta copiii care au lângă ei mame fumătoare.
Roxana Cozubaș:‘În afară de cancerul de plămâni și alte afecțiuni ale căror poze le vedem ilustrate pe pachetele de țigări, fumatul poate avea repercursiuni și asupra copiilor născuți sau încă în burtica mamei.
Se știe că fumătorii sau cei care trăiesc alături de un fumător sunt expuși la un risc de 2-6 ori mai mare decât nefumătorii pentru a dezvolta DMLV (degenerescență maculară legată de vârstă), o afecțiune care, din momentul instalării, nu mai regresează ci, în cel mai bun caz, are o evoluție lentă. Când fumați în prezența copiilor, ganditi-va că îi expuneti la un risc foarte mare de a dezvolta anumite afecțiuni la vârsta adultă.
În plus, nu puține sunt cazurile în care copiii fac conjunctivite alergice din cauza expunerii la un părinte fumător. Fumul de țigară poate să ducă la apariția și dezvoltarea unui sindrom de ochi uscat, atât la copilul expus, cât și la părintele care fumează.
Femeile care fumează în sarcină pot da naștere, din cauza toxinelor transmise prin placentă, unor copii prematuri, cu probleme oftalmologice uneori grave – retinopatie de prematuritate, strabism și afectarea nervului optic (care poate duce, în timp, la glaucom). Aceste afecțiuni pot ajunge și la pierderea ireversibilă a vederii, uneori chiar dacă se intervine la timp.
Un studiu desfășurat în SUA a arătat că mamele care fumează în timpul sarcinii au un risc de a da naștere unui copil cu strabism cu 26% mai mare decat cele care nu fumează, ajungând până la 90% mai mare pentru cele care fumează peste 10 țigări pe zi.
Se pare că fumatul în ultimul trimestru de sarcină are potențial mai dăunător la nivel ocular, decât cel desfășurat în primele 2 trimestre. Este foarte important să luați în considerare și fumatul pasiv, care poate atinge un nivel impresionant atunci când partenerul de viață este un fumător înrăit.
Nu în ultimul rând, fumatul duce la dublarea riscului de a dezvolta cataractă, principala cauză de orbire care poate fi prevenită.’
Dacă vă doriți să vă lăsați de fumat dar nu știți cum sau nu puteți singure și aveți nevoie de ajutor, există câteva variante care vă sunt la îndemână, sunt gratuite și le puteți încerca de acasă: programul Renunțîn2 sau Sfaturi despre cum să vă lăsați de fumat.
Dacă aveți o prietenă si nu știți cum să o ajutați să treacă peste acest hop, aceste SFATURI vă pot fi de folos.
Toată campania o găsiți AICI.
Pe Dr. Roxana Cozubaș o găsiți la Clinica Ocuvista – telefon programări 0741.033.566.
Pentru cine nu știe sunt mamă de 3 copii născuți prematur.
Maria a venit pe lume la 35 de săptămâni și 3 zile pentru că așa a decis ea. Am nascut-o prin cezariana la cald (s-au rupt membranele) și nu a avut nevoie de îngrijire specială. Singurul lucru ușor diferit a fost că s-a născut cu un icter puternic care a durat 3 săptămâni, dar asta nu ne-a afectat externarea la 3 zile de la naștere. Evoluția ei a fost perfectă, fără întârzieri în dezvoltare.
Prima poza cu Maria, a doua zi după naștere
Cu Alexandru am rămas însărcinată la 11 luni de la prima naștere, un pic prea devreme față de recomandările medicilor (care spun să treacă minim 2 ani de la prima cezariana pentru ca tesutul să aibă timp să se refacă).
Încă de la început Alexandru mi-a arătat că nu va fi o sarcină deloc ușoară. La fix 11 săptămâni mi s-a declanșat o hemoragie puternică ce a durat 48 de ore și am fost ținută în spital sub observație. Apoi acasă, în pat. Am renunțat la servici și am rămas acasă.
Mergeam des la control, unde mi se urmărea și cicatricea primei cezariane. Burta marindu-se, medicul meu îmi măsura des grosimea acestei operații, care devenise foarte subțire (2 mm).
Tot la ecografia de trimestru 2 s-a putut observa un hematom care stătea fix lângă placentă, pe care medicul l-a verificat ecografic la fiecare control.
Burta îmi devenise foarte mare pentru cât putea ține testutul meu așa că împreună cu medicul am decis ca Alexandru să vină pe lume la 34 de săptămâni și 3 zile (fiind în pericol să se rupă uterul). Asta după ce la 31 de săptămâni ajunsesem iar la spital internată cu dureri groaznice. Alexandru a primit nota 9 la naștere și am fost cea mai fericită când i-am auzit țipătul.
A doua zi în schimb a făcut pneoumotorax (i-a cedat un plămân) și a fost intubat de urgență. Nu apucasem să îl țin în brațe, fiind pus imediat după naștere la oxigen (ca măsură de precauție pentru dezvoltarea imatura a plamanilor lui).
Țin minte și acum că am simțit că îmi cade cerul când m-au anunțat despre starea lui. Era la terapie intensivă și nu se știa nimic concret despre starea lui. Totul depindea de el și de cum avea să lupte organismul lui.
Eram în agonie..
Eu eram în agonie. Eram operată recent, cu dureri și tot ce voiam să fac este să îl strâng la piept și nu puteam.
Am născut într-un spital privat, cu program de vizitare dimineață și seara, insuficient pentru nevoia mea de a-l ține în brațe.
Văzusem multe filme pe internet despre copii intubati, născuți prematur și ținuți în brațe de mama lor. Știam că cea mai bună terapie de refacere a bebelușului este să fie ținut aproape de către mama, iar eu tot ce puteam atinge era piciorusul lui mic 10 minute dimineață și 10 minute seara.
10 zile a stat puiul meu în Terapie Intensivă iar înainte de a-l lua acasă, la recomandarea neonatoloagei m-am reinternat în spital pentru 24 de ore pentru a sta cu Alexandru și a învăța cum să am grijă de el. Deși eram proaspătă mămica de fetița de un an și 8 luni, mi-a prins tare bine să am aproape echipa de medici și asistente pentru care am avut nenumărate întrebări. Este important ca atunci când ai un copil prematur să știi tot ce ai nevoie despre evoluția, dezvoltarea și nevoile sale, care pot fi diferite de la caz la caz, față de un copil născut la termen.
Cu Achim la Terapie intensivă
Achim a venit și el ca surioara lui la 35 de săptămâni și 3 zile. Deși toată sarcina mi-a fost frică de momentul nașterii, prin ceea ce trăisem la Alexandru, la Achim operația a decurs mult mai bine. Achim a stat 6 zile internat la terapiei intensivă, dar fără să aibă viața în pericol.
3 minuni și 3 luptători, fiecare cu povestea lui de naștere specială.
Copiii prematuri sunt mici eroi, iar mamele lor îngeri! Câte rugăciune se spun zilnic până când fiecare mamă își aduce puiul acasă, doar Dumnezeu știe și Maica Domnului culege lacrimile lor.
Ziua Internațională a Prematuritatii și a puilor de oameni mici dar puternici 🙏
Am nascut-o pe Maria pe 23 decembrie. Am fost externate cu 4 zile înainte de Revelion, așa că am avut timp să ne acomodam unii cu alții și să petrecem în 3 noaptea dintre ani.
Țin minte că tati a stat cu Maria cât eu mi-am făcut duș, mi-am pus un rimel și m-am îmbrăcat frumos. Da, eram acasă în 3, proaspăt operată și totuși am avut grijă ca la trecerea dintre ani să mă aranajez un pic. Nu mi se pare nimic deosebit. Dacă nu ai probleme de sănătate sau dorința de a fi în pijamale, nu văd de ce ai face-o.
Ca tot omu’ ne-am făcut poze și am urcat pe Facebook poza cu tradiționalul ‘La mulți ani’ pentru cunoscuți.
Pe lângă multele felicitari primite pentru cea mică am primit și câteva întrebări în privat foarte mirate de ‘Tu așa arăți când abia ai născut?’.
Poza cu pricina:
Povestea kilogramelor mele din sarcina am scris-o AICI.
Ce vreau să vă spun este că nu am înțeles amalgamul de supărări a multor femei la ieșirea lui Kate din maternitate la 7 ore după ce a născut NATURAL. În primul rând mamicile au comparat poza de la externare cu poze imediat după naștere. Nu știm nici noi de fapt cum a arătat Kate cu adevărat imediat ce a născut, nu?
În al doilea rând, toateee, fără excepție am arată ca ea, cu echipa de machiaj și păr pe care a avut-o ea.
Acum 3 săptămâni a născut natural cumnata mea. A cerut să fie externată în aceeași zi dar, ea nu e Kate și nu au lăsat-o, cu toate astea a fost externată la nici 24 de ore după ce a născut.
Personal, mi s-a părut minunat modul în care face lucrurile, pentru că deși nu pare, este foarte greu să aibă o viață ca a ei. Ea nu are o viață privată. Nu are o viață ușoară deloc. Face doar ce trebuie și când trebuie și cu siguranță nu își doreste întotdeauna să facă acele lucruri.
Știți când aveți chef, chiar și ca mame să nu vă bage nimeni în seamă, să stați în pijamale, să nu faceți duș și doar să respirati? Ei bine ea sigur nu poate face asta, pentru că are un exemplu de dat…
Cel mai greu lucru în viață este să îți trăiești viața dând exemplu celor din jur, fără să îți fie dată voie să greșești.
Data viitoare când vă uitați la o poză cu ea ‘perfectă’ gândiți-vă câtă muncă este în spate.
Luni am ieșit la plimbare în parc împreună cu fratele și cumnata mea care este însărcinată în 40 de săptămâni și o zi. 40 de săptămâni și ea se plimbă în parc….
Pentru mine este ceva ce am putut doar visa și ce nu credeam că există. Eu nu am prins nici 36 de săptămâni cu vreunul dintre copiii mei. Dureri, stat în pat, nu am mai avut voie să conduc mașina sau să lucrez. Pe când ea s-a plimbat în voie pe jos zilnic, distanțe relativ mari (de câteva stații de autobuz), a mers la medic doar minimum de controale (nu ca mine aproape săptămânale în ultima perioadă), a luat puțin în greutate (aici și eu), fără dureri și pregătită de naștere naturală.
Sunt așa mândră de ea și nepotica care va veni. Este fix genul de gravidă despre care citești în cărți și spui ‘Norocoasa’.
Norocoasa!
Tot în cărți citești despre bebelușii care dorm toată noaptea din prima zi de când pășesc în paradisul de acasă. Dorm toată noaptea, nu chiataie de vreo durere și sunt liniștiți până dimineața.
Și ai mei au fost cuminți și au dormit dar după 3 și 5 luni (Maria 3 luni și Alexandru 5 luni).
Ei bine și aceste minuni de bebeluși există și nu sunt doar o poveste.
De ce depinde să fie așa nu aș știi să vă spun, dar cunosc eu unul pe care nu l-am auzit plângând până acum.
‘Și uite așa îl pui la sân și laptele va curge siroaie, siroaie‘. Da sigur! Cui?? Asta am simțit eu la ambii copii când îmi doream râurile de lapte și curgeau 2 picături chiar și la 3 săptămâni.
La a doua naștere am văzut acest miracol chiar la Terapie Intensivă unde erau aduși bebelușii la maxim o oră de la naștere (dacă totul era ok) și mămicii de lângă mine i-a tasnit laptele iar bebele a păpat fericit la sân. Eu eram fericită că al meu respira singur dar asta e altă poveste…
O alta prietenă mi-a povestit cum a născut natural în 20 minute și a avut dureri fix ca la menstruatie (asta a fost descrierea ei). Sper să fie la fel și nașterea cumnatei mele!
De ce vă spun toate astea? Mi-a scris o mămică care îmi spunea că peste tot citește doar experiențe negative și lucruri groaznice care se întâmplă de când devii mamă iar la ea totul a fost bine.
Cred că depinde mult de ce ești înconjurat și ce cauți. Adevărul este că există atât de multă informație și povești reale despre cam tot ce se întâmplă încât nu mai știi la ce să te aștepți.
Recomandarea mea este să fiți pregătite de ce este mai rău și să speriați la ce e mai bine. Nimic nu te pregătește de viața de mămică și totul este greu sau ușor și în funcție de așteptările avute.
Pe mine m-a ajutat să fiu organizată, pregătită și gata să iau de unde e mai greu tot ce am citit.
Pe bloguri fiecare își scrie propriile trăiri și experiențe (nimeni nu ar trebui blamat pentru ele) cu care mamele rezonează sau nu.
Nu există o singură cale de a se întâmpla lucrurile iar eu cred că trebuie să citești și ce e bun și ce este greu pentru că doar așa ajungi să fii cât mai pregătită.
Spun despre mine des că sunt o realistă pozitivă, asta pentru că nu ascund capul în nisip atunci când dau de greu și iau totul așa cum vine cu zâmbetul pe buze, accept ușor schimbările și mă redresez pe parcurs dacă este cazul.
Viața nu e albă sau neagră ci viața este făcută din momente iar acelea pot fi bune sau mai puțin bune.
Când ești mamă totul este trăit mai profund și mai apăsat. Când devii mamă te schimbi, te transformi și devii o nouă TU.
Gogoșarul meu atomic a venit pe lume numai de patru luni… Ca o paranteză, trebuie să vă marturisesc cât de tare îmi displace că trebuie să fac numărătoarea astfel! Mi se pare absolut nedrept ca unei ființe vii să i se răpească momente din viață, fie ea și intrauterină… sau cum îmi place să spun, pe când eu eram căsuța ei și o purtam lângă inima mea!
Ei bine, tocmai pentru că sunt proaspăt mămică de buburuză, tare mi-aș dori să nu mă judecați și să considerați experiența mea de Mamă de până acum suficient de concludentă pentru a-mi servi cum se cuvine la redactarea acestui text.
Când mi-a fost cel mai greu ca Mamă?! Sunt unele lucruri care nu le-am împărtășit nimănui până acum, extrem de dureroase și de care îmi doresc să scap, pentru a mă împăca cu mine.
Mi-am luat timp de gândire înainte de a așterne următoarele rânduri și sunt tentată să vă răspund că tot timpul sarcinii, plus aceste patru luni…
Am trăit cu o mogâldeață înăuntrul meu 39 de săptămâni, timp în care nu a trecut zi lăsată de la Dumnezeu să nu mă gândesc oare ce face?! o fi bine?! sunt ce-i trebuie fizic să se dezvolte armonios și, mai ales, sănătos?!
39 de săptămâni în care puțin câte puțin am pierdut controlul asupra corpului care mi-a “slujit” o viață numai mie, unde eram doar eu cu gândurile mele. L-am vazut cotropit de niște stări inexplicabile – nimic din ce trăisem până atunci, biciuit de hormoni și într-o transformare continuă, ce părea de nestăvilit.
Dar nu! Nu voi spune asta! Analizând aceasta perioadă și analizându-mă pe mine ca om ce am devenit în urma tuturor acestor transformări, descopăr că în tot acest timp reacțiile mele erau simple mofturi și că, de fapt, în mod paradoxal, nu m-am plâns nici măcar o secundă pentru că o aveam pe Ea, Buburuza mea. Ea lua din mine tot ce avea nevoie să crească, eu îmi luam din Ea forța de a mai învinge încă o zi grețurile, mirosurile infernale pentru nările mele pretențioase ( la un moment dat aș fi fost în stare să fac o petiție prin care să desființez magazinul Penny de la noi din oraș sau cel putin secțiunea cu produse calde!?!?!! ) și moleșeala continuă, cea mai mare pedeapsă pentru firea mea activă.
Nici momentul nașterii în sine nu a fost o traumă. Dimpotrivă, a fost ceva magic! De la pregătirea pentru operație, nașterea și perioada de la terapie intensivă, am de avut parte de cea mai cool echipă de medici și asistente pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc vreodată. Nici nu sunt genul care să-mi plâng de milă și-mi împing limitele până la extrem; drept pentru care fata s-a născut la 10.10 dimineața, iar la amiază eram deja pe picioare, plictisindu-mă în salonul de la terapie intensivă…
Însă de aici încolo tot entuziasmul, curajul și motivația mea parea că s-au frânt… Totul a luat-o la vale, spre cel mai hidos episod din viața mea de Mami de Îngeraș cu o repeziciune care, și acum când scriu, îmi provoacă cea mai absurdă migrenă posibil și o teribilă stare de anxietate…
De vină?! O “mică” eroare! Asta a făcut ca în maternitate, primele ore să le petrec departe de Minunea mea… Primele ei 7 ore de viață pe care trebuia să și le petreacă alături de Mami i-au fost refuzate cu o încăpățânare acerbă și nejustificată ( cred eu! ) de o “doamnă asistentă”, genul femeii care te-ar lua de perciuni și dacă i-ai fi mamă. Motivul: de la terapie intensivă nu-mi puseseră acea brățară de recunoaștere.
Vocea irațională și cuvintele acestei femei au fost bici pe pielea mea, lovindu-mă cu precizie chirurgicală exact în locul unde odinioară sălășluia Îngerul meu. Am simțit acea durere mai acut decât orice durere fizică… Nu o aveam în brațele mele!!! Și nimeni nu-mi spusese că ar exista posibilitatea să se întâmple astfel!?
O eroare?
Era absurd! Era nedrept! O recunoscusem!?!?!!! Mă văzuse că m-am dus glonț la pătuțul unde era ea! Era A MEA!?! Și, pentru numele lui Dumnezeu, o recunoscusem din toți nou-născuții din acea cameră hidos de mică și meschin de sufocantă! Și aia nu mă lăsa să-mi iau pruncul nici măcar în brațe așa cum visasem îndelung!?!??…
Toate tentativele de a recupera-o au fost inutile, nu mi-au adus-o decât dimineața, înainte de vizită, legată fedeleș și înfometată… probabil că plânsese întreaga noapte…
Acest episod m-a dărmat! Gândăcelul meu mic a stat fără mami a ei, fără căldura ei, fără mirosul ce-i era familiar, fără vocea care-i alina spaimele o veșnicie… A fost pur și simplu aruncată într-o lume ostilă și rece fără sprijin de niciun fel!
Gândindu-mă la acea seară, mă judec aprig pentru că nu am încercat mai mult, că nu am luat-o cu forța, să mi-o țin la piept și să mi-o alin, și să mi-o dezmierd, și să mi-o hrănesc cu laptele meu și să-i ofer toată dragostea pe care o adunasem în mine 39 de săptămâni și câteva ore nenorocite!…
Asa că, dragile mele proaspăt Mămici, dacă nu se întâmplă – așa cum și este normal, comandați să vi se aducă pruncii imediat. Urlați, amenintați, bateți din picior… Un copil născut sănătos, fără complicații trebuie să fie în brațele mamei sale încă din primele lui momente de viață.
Nu vă lăsați pradă neputinței și disperării! Unele veți plânge mult… Unele veți strânge din dinți… Unele, mai norocoase, veți primi sprijiniul celor dragi… Dar, la finalul zilei, veți rămâne singure, aruncate în situații complet noi, lipsite de comfortul unei decizii anticipate. Va fi greu însă repetați-vă într-una, cu voce tare dacă este cazul, că sunteți speciale, că sunteți unice, că făptura aceea minunată din brațele voastre este singura care contează și merită toate nopțile nedormite și stările de veghe, ce inevitabil vor veni după!
Poate că era mai bine să fi vorbit despre noțiuni abstracte însă, gâtuită de emoție, v-am împărtășit acest episod dureros ca pe o confesiune care nu așteaptă izbăvire, ci acceptare și îngăduință!
Pe Anne, mămica superbă vă invit să o citiți pe blogul ei mamisizana.
