Visam de cateva zile la un tort de zahar ars combinat cu mere. I-am spus mamei si mi-a indeplinit dorinta, doar ca dureaza ceva pana ajungi sa il mananci, caci este bun rece dupa ca a stat cateva ore la figider.
Azi am mancat 2 felii si mi-am ignorat arsurile caci muream de pofta. O sa sufar la noapte, dar macar a meritat din plin.
Este unul dintre cele mai bune torturi mancate vreodata, savuros, potrivit de dulce si racoros. Cred ca la vara pe arsita va merge de minune.
Data viitoare vreau sa inlocuiesc zaharul cu mierea sa vad daca merge. Scriu si cu noua reteta daca functioneaza.
Ce va trebuie?
Pentru crema:
7 oua la temperatura camerei
3 linguri de zahar brun
Un praf de sare
Un litru de lapte rece
Cum o faceti?
Se mixeaza 7 albusuri de oua spuma cu 3 linguri de zahar.
Se adauga si restul de 7 galbenusuri, un praf de sare si un litru de lapte rece incet.
Totul se mixeaza la viteza mica.
Incepeti cu topitul a 5 linguri de zahar. Cand se face sirop ungeti toata oala pana sus. Eu am folosit un ceaun inalt, pentru a avea unde creste.
Decojiti 5-6 mere si taiati-le felii.
Incingeti o tigaie cu un cub de unt si caliti merele 2 minute apoi rasturnati-le peste siropul de zahar ars din ceaun.
Cand e gata crema o puteti rasturna peste mar. Introduceti in cuptorul preincalzit la 200 de grade intr-o tava cu apa fierbinte pentru 30 minute.
Ce va trebuie pentru blat?
3 oua la temperatura camerei
2 linguri de zahar brun
2 linguri de faina
Bateti cele 3 albusuri spuma cu cele 2 linguri de zahar.
Adaugati cele 3 galbenusuri si inca 2 linguri de faina.
Turnati peste crema dupa ce aceasta a stat 30 minute in cuptor. Lasati cuptorul la 170 de grade pentru alte 30 de minute.
Cand este gata intredeschideti usa de la cuptor cu o manusa si il mai lasati acolo pentru inca o ora.
Abia dupa ce s-a racit complet, rasturnati pe un platou usor adanc pentru a avea loc si siropul.
Eu nu am avut si din pacate am pierdut o parte din el. Nu e bai, ca nu afecteaza gustul dar parca l-as fi vrut si pe acela.
Blatul iese oricum insiropat cat trebuie.
Pentru cei care isi doresc sa fie mai dulce tortul, puneti cantitati duble de zahar. Mama pe vremuri folosea la crema 7 linguri de zahar si 7 la blat.
Pentru ca am vrut sa dau si copiilor si pentru ca oricum eu nu mananc foarte dulce, a redus mult cantitatile si a fost foarteee bun.
‘3 copii? La 32 de ani? Pfiuu, ti i-a bagat nevasta-ta pe gat, nu?’
M-am intalnit cu un fost coleg de munca si mare i-a fost mirarea cand a aflat ca sunt tata de 3 copii, ba mai mult ca sunt cu aceeasi femeie si ca nu sunt ‘turnati pe gat’.
Cand am cunoscut-o pe Ana am stiut din prima clipa ca va fi sotia mea. Nu sunt vreun sentimental si nici nu credeam in mari iubiri sau povesti extraordinare si uite ca totusi asta am simtit. Cunoscandu-ne mai bine ca si colegi de munca am descoperit cat de extraordinara este si cat de mult ne potrivim din atat de multe puncte de vedere.
Grabiti sau nu, ne-am mutat foarte repede impreuna iar dupa nici 6 luni o ceream in casatorie, in aceeasi perioada in care si Maria a vrut sa isi faca aparitia. Daca a fost programata? Da, era programata sa o concepem atunci cand de fapt, ea a decis sa vina pe lume, adica putin mai devreme. Se spune ca fetele decid cand vor ele, nu cand vrem noi.
Alexandru a iesit fix cand a fost programat, dar fara sa luam in calcul ca organismul Anei nu era pregatit de inca o sarcina atat de devreme, astfel ca nasterea a fost grea din mai multe motive. Pe bebe 3 cred ca l-am vrut eu mai mult decat ea, ei fiindu-i foarte frica de sarcina si nastere, nu de bebe in sine. Plus ca, nu avea nici acordul medicului pentru inca o sarcina, dar uite ca dorinta mea si a lui bebe au invins si in mai putin de 7 zile isi face aparitia.
Copiii nostri au venit intr-o relatie fericita, unde comunicarea, respectul si iubirea sunt lucrurile care ne unesc.
Nu mi-a pasat niciodata de gura lumii si nici de parerea celor din jur despre mine.
Am fost des acuzat de o ‘aroganta intelectuala’ pentru ca imi place sa spun mereu ceea ce gandesc, desi acest lucru nu face placere oricui, insa niciodata nu o fac din rea intentie. Din punctul de vedere al ‘masculului alfa’ si al societatii actuale, barbatii nu fac mai multi copii cu o singura femeie. Moment in care ma gandesc un pic temator cat de ‘patetic’ sunt in comparatie cu alti barbati care au si ei 2-3-4 copii… dar cu femei diferite.
Faptul ca am ajuns si eu la 32 de ani cu 3 copii e de admirat… dar cu aceiasi femeie?
Aud des discutii in jurul meu despre cupluri care aleg sa faca copii pentru a-si salva relatia. Unii sunt impreuna de ani de zile si cumva nu au chef sau timp sa caute altceva, asa ca se multumesc cu cel de langa ei, fara sa fie neaparat fericiti si vine momentul cand ‘hai sa vedem cum e si cu copilul’. Si mai sunt si femei care iau aceasta decizie fara sa il intrebe pe cel de langa ele, sperand gresit, ca ei se vor schimba din noua pozitie de tatici.
Unii chiar cred ca aruncarea responsabilitatii esecului dintr-o relatie in spatele altuia este o solutie. Doar mereu cautam sa gasim vinovati pentru greselile noastre, nu?
Si cand nu gasim vinovati ii ‘facem’ (ii concepem). Si uite asa apar copii in relatii pornite din motive gresite, iar cei care sufera sunt in primul rand ei.
Prea multe cupluri divorteaza dupa aparitia unui copil, cand acel copil ar fi trebuit sa apara ca 9 fericire.
‘Credeam ca se va schimba’, atatia parteneri spun asta despre cei cu care i-au facut. Cel mai des spun asta fameile, dar exista si barbati care o simt.
Copiii nu repara relatii! Copiii nu schimba parteneri! Copiii nu vindeca rani! Copiii nu salveaza pe nimeni! Copiii nu inlocuiesc ceea ce nu exista!
Doamnelor, barbatii moderni au nevoie de cu totul si cu totul altceva decat bunicii nostri si sunt convins ca la fel sunteti si voi, femeile.
In momentul in care cele doua componente (barbatul si femeia) nu se potrivesc degeaba le luati la pila (vorba romanului) ca tot se vor rupe.
Construiti o relatie frumoasa si de durata si abia apoi ganditi-va la copii.
Fiti sprijinul barbatilor vostri, fiti sexy pentru voi si asa deveniti si pentru cei de langa voi, aveti grija de sufletul si corpul vostru si nu le neglijati.
Fiti egoiste si imuabile frumusetii si tandretii, aruncati prejudecatile si luptati pentru ideile voastre.
Si cand simtiti ca nu aveti pentru cine face toate astea cel mai simplu este sa o faceti doar pentru voi si astfel veti schimba si barbatul de langa voi.
O femeie care nu se respecta si nu cere ce isi doreste nu are cum sa fie respectata.
Totul incepe odata cu voi!
Copiii intregesc ceea ce exista deja! Copiii iubesc atunci cand sunt iubiti! Copiii sunt minuni si merita magie!
Fiecare moment al vietii aduce bucurii.Totusi, cand esti bunica, viata e mai simpla decat atunci cand eram mama.
1. Timpul
Ador sa ma joc cu ei si sa fiu doar a lor, dar ma bucur ca este limitat fiindca daca ar fi permanent ar fi o mare oboseala prea mare pentru inima mea si asa bolnava.
2. Relaxarea
Sunt mult mai relaxata pentru ca nu am eu responsabilitatea a tot ce implica cresterea unui copil. Timpul de joaca te relaxeaza mai mult atunci cand esti toata a lor minte si suflet, implicandu-te in viata lor, fara te mai gandesti la cum vei rezolva diverse probleme ale casei. Iar copii simt cel mai bine lucrul acesta.
3. Educatia copiilor
Parintii sunt cei care stabilesc regulile iar eu nu am alta treaba decat sa respect si sa continuu ce au hotarat ei pentru binele copiilor. Am descoperit in timp ca orice regula stabilita de parinte dar calcata de bunici va dezorienta si debusola copilul. De aceea eu tin tare mult si chiar ii intreb in toate situatiile sa rezonez cu ceea ce stabilesc ei deja.
Spre exemplu seara e ora de citit, inainte de culcare. Ei s-au obisnuit ca mami sau tati sa le citesca o poveste, iar ei cuminti asculta si pun intrebari. Eu continuu la fel cand sunt doar cu ei seara si le citesc povestea lor preferata. Bonus? De cateva seri Maria citeste ea povestea. E clar ca la patru anisori ai ei nu cunoaste literele, exceptand vreo 3. Doar ca ascultand cu atentie povestile, ea cunostea actiunea in detaliu. Astfel ca a inceput sa spuna singura povestea care era ca si in carte doar cu partile care ei nu i-au placut schimbate in ceva placut. Iata ca asta i-a stimulat si imaginatia devenind foarte creeativa.
4. Joaca copiilor
E una care tine si ore intregi fara sa se plictiseasca, fiind create mereu jocuri noi, situatii diferite care le antreneaza si mintea odata cu miscarea.
5. Organizarea timpului
Este sarcina parintilor ca si educatia. Iar eu ma simt si din acest punct de vedere ca o pustoaica care nu are alta treaba decat sa respecte orele de somn si masa dar si orele de joaca in care am incerc diverse jocuri.
Anumite jocuri sunt pentru parc, iar altele pentru casa. Mai avem ore de pictat si desenat sau de gatit cand vin in bucatarie dupa mine si cu mare bucurie gatim impreuna.
Cred ca asta imi place cel mai mult la fiica mea, ca a stiut sa ii implice in toate activitatile utile ca intr-o joaca (lucru pe care eu nu l-am facut ca mama), iar ei deprind lucruri care mai tarziu le vor face la fel de firesc, fara sa fie impinsi de la spate. Asa cum seara este atat de firesc spalatul pe dintisori la doi si patru ani, inainte de baita si dimineata.
Sunt si bunicute care sa ma citeasca?
Voi ce activitati faceti cu nepoteii vostrii? Cat de tare va place timpul petrecut cu ei?
Pentru mine timpul petrecut cu ei pe langa ca este o adevarata terapie pentru suflet, imi umple inima de energia lor plina de bucurii si neprevazuturi.
Sa aveti bucurie in suflet, pace si iubire-n case!
Am vazut poze cu acest desert pe Instagram la Teo’s Kitchen acum 2 sau 3 sapatamani. Nu mai stiu exact, pentru ca nu ma bazez pe memoria mea prea mult.
In disperare am luat o portie de La Placinte, fix in perioada aceea. Doar ce, ce sa vezi? Pofta e mare, portia e mica..
Si am zis sa incerc sa o fac si eu acasa, ca tot e mama si ma ajuta.
Am rugat-o sa imi faca o portie de clatite bune clasice (vreo 30, dar am folosit 17).
Bineinteles ca la urmatoarea reteta vreau sa incerc si cu ceva clatite mai sofisticate, sa vad daca schimba cu ceva gustul.
Pana acum, toata savoarea cred ca este data de crema de mascarpone cu frisca.
Ce va trebuie?
15-20 de clatite clasice (cand o sa descopar o super reteta de clatite care sa mearga la aceasta prajitura refac articolul)
2 borcane de visine in compot, fara samburi
O cutie mascarpone
O cutie smantana pentru frisca
Jumatate de ciocolata alba
Incepeti cu clatitele si lasati-le la racit.
Lasati la scurs visinele cel putin o ora.
Mixati smantana lichida pana devine frisca si bagati-o sa stea la rece.
Topiti ciocolata si dupa ce se raceste amestecati-o cu mascarpone.
Amestecati apoi frisca cu crema de mascarpone cu o paleta.
Incepeti rulatul lor. Pe fiecare foaie de clatita insiruiti visinele apoi o rulati.
Dupa ce fiecare rand este complet il acoperiti cu crema pana faceti o piramida.
Eu am ras ciocolata deasupra, dar am curatat-o si am lasat putina crema pentru copii. Practic ei au mancat mai multa clatita cu visine.
La 30 de ani sarbatoream cu prietenele noua etapa din viata mea.
Nu am fost niciodata genul careia sa ii fie frica de cei 30 de ani, din contra toata ziua am vrut sa strig de fericire ca eu faceam 30 de ani. Nu stiam atunci ca acela va fi anul in care imi voi intalni sotul, iubitul, cel mai bun prieten si omul langa care imi voi dori sa imbatranesc.
Dar simteam ca 30 de ani imi va aduce si mai multa fericire decat ce traisem pana atunci.
Asta scriam pe facebook de ziua mea:
La 31 de aniam sarbatorit in doi cu viitorul meu sot, desi atunci nu stiam asta, la Breaza intr-o locatie tare frumoasa, unde abia astept sa mergem si cu copiii intr-o zi.
Am fost doar noi doi si 3 zile parca au fost prea scurte sa ne bucuram unul de altul.
La 32 de aniam sarbatorit prima oara ca mama. Maria era cu noi si parca viata nu fusese niciodata mai frumoasa. Ce stiam eu?
La 33 de aniil asteptam si pe Alexandru care se cuibarea in burtica mea. Maria era mai mare iar noi fericiti de ce urma sa vina.
La 34 de anieram 4 in familie, gandindu-ne ca suntem completi, fara sa banuim ca nu e deloc asa.
La 35 de anisotul mi-a facut o surpriza, cand nu credeam ca mai are cu se ma suprinda si am zburat la Oradea pentru un cadou mult asteptat.
Azi fac 36 de ani. Am o burtica mare si il asteptam pe bebe 3. Abia acum simt ca suntem completi si ca familia este toata. Am sarbatorit in familie, unde ma simt cea mai fericita.
Imi ador sotul ca acum 5 ani si cand ma uit la cate am facut dupa 30 de ani, parca nu imi vine a crede.
30? Nu mi-a fost frica de ei niciodata si am stiut eu de ce sa ii imbratisez cu atata drag.
Varsta e doar un numar. Nimic nu trebuie sa va sperie din viata aceasta! Viata merita traita, savurata, imbratisata si dorita pentru tot ce are de oferit.
E prea scurta pentru regrete, lacrimi si durere.
Daca imi doresc ceva? Sanatate! Sanatate pentru noi si copiii nostri dar si pentru toti oamenii de pe planeta. Daca o avem pe asta, putem muta muntii!
Stiti deja ca am fost o norocoasa cu doi parinti care m-au iubit mult si mi-au si aratat asta de mica. La noi in casa ‘Te iubesc’ se spunea zilnic si am fost si foarte pupaciosi unii cu altii.
Nu am stiut pe atunci ca sunt norocoasa si o buna parte din viata mea am crezut ca asta este normalitatea din orice familie. Mi-a parut rau sa vad si sa aud ca de fapt lucrurile nu stateau asa.
In familia tatei, bunica mea, cu care mi-am petrecut o buna parte din copilarie, era o femeie foarte calda si iubitoare. Nu cred sa o fi vazut vreodata incruntata sau suparata pe ceva. Normal, asa si-a crescut si cei 6 copii dar si cei 16 nepoti: cu multa iubire, zambete si vorba buna. Astfel ca tata a avut un exemplu bun.
In familia mamei, bunica era o femeie rece si distanta. Recunosc ca atunci cand eram mica, in putinele dati in care ne-am vazut, mi-as fi dorit sa o vad zambind sau macar sa vorbim catusi de putin. In familia mamei, bunicul (pe care nu l-am cunoscut niciodata, murind cand mama era tanara) a fost cel iubitor si cald, iar mama mea seamana mult cu el.
Acum ca sunt mama, imi cresc copiii asa cum am fost eu crescuta: cu multa iubire, multi pupici si nesfarsite imbratisari. Nici nu imi pot imagina alt mod de a iti creste copiii.
Pur si simplu nu ma satur de ei. In fiecare moment as vrea sa ii strang doar in brate, sa ii adulmec si sa ma pierd in manutele lor mici.
Uimita am fost, cand saptamana trecuta, o prietena venita in vizita mi-a spus: ‘Ce ii tot iei atat in brate? Copilul se pupa in somn, ca altfel se rasfata.’
Este o tipa cu 2 ani mai mica ca mine, care are o fetita de varsta Mariei. Mara este un copil interiorizat si zambeste rar. De cate ori vine la noi si o intreb daca pot sa ii dau o imbratisare, da din cap ca da, dar nu stie sa o primeasca.
Recunosc ca nu ma asteptam ca si in zilele noastre sa mai existe aceasta mentalitate.
I-am zambit Ioanei (prietenei mele) si i-am spus ca nici un copil nu va fi rasfatat de prea multa iubire. Ca ar putea sa incerce si ea si sa vada cum se simte atunci cand o imbratiseaza mai des, cand o pupaceste fara motiv, cand ii spune ‘Te iubesc’ pe neasteptate.
S-a uitat la mine sceptic si nu mi-a spus nimic.
Ieri, m-a sunat cand eram in spital sa vada ce fac. Dupa ce i-am povestit despre mine, mi-a spus cu glas soptit ‘Multumesc!’. Cand am intrebat-o pentru ce, mi-a spus ‘am incercat sa fac ce mi-ai spus cu Mara si am plans cand am luat-o in brate. Nu stiam cata nevoie are ea si mai ales cata nevoie am eu.’
Sufletul meu a dansat de fericire cand a auzit asta.
Tot din aceeasi categorie sunt:
‘Sa plang sau nu in fata copilului‘ (raspunsul este DAaaa, caci doar asa va invata cat de bine face plansul si cat de elibarator este).
‘Sa imi cer iertare de la copil?‘ (ooo DAaaaa, de cate ori gresesti, pentru ca are nevoie sa stie ca nu a gresit intr-o anumita situatie, ca nu el a fost vinovatul si mai ales ca doar asa va invata si el sa spuna ‘imi pare rau’).
Copilul NU face ce ii spunem, face ce facem noi.
De la noi invata cum tot in viata: ce inseamna afectivitatea, empatia, bunatatea.
Priviti-va copiii si imaginati-va cum va doriti sa fie mari, apoi ‘lucrati’ ca ei sa devina ce va doriti. Vrei un copil care sa spuna ‘imi pare rau cand greseste’? Cereti iertare tu! Vrei un copil care sa stie sa iubeasca? Iubeste-l tu! Vrei un copil fericit? Invata-l ce e fericirea!
Cat de des va pupati copiii? Propun o zi de Sarbatore DOAR DE PUPAT COPIII! Oficiala, nu asa oricum. Poate ar ajuta mai multi parinti sa simta ce a simtit prietena mea.
Am acumulat ceva experienta in tantrumuri si in cele mai multe cazuri ma descurc sa le gestionez, desi imi vine sa imi iau zborul in momentul ala. Sunt atat de bun incat am devenit extrem de enervant pentru cei din jur. Mai sunt situatii cand se incing spiritele pe la birou si ii apuca pe oameni toate cele, iar eu sunt extrem de calm de ii scot din pepeni si mai rau. Tips: la adulti nu functioneaza sa ramai calm :)).
Acum cateva zile am avut o iesire ca baietii cu Alexandru prin curte si ne-am distrat cu diferite treburi pret de vreo doua ore. Totul a fost demential pana sa intram in casa. A fugit la usa, a deschis-o si fix in mijlocul usii deschise l-a apucat brusc …..urlatul. Un urlat de ziceai ca il pici cu ceara! Asa din senin fara nici un avertisment, fara nici un motiv, fara nimic. A fost dezastru. Nici nu am stiut cum sa reactionez: daca vorbeam nu ma auzea ca urla prea tare, daca il bagam in casa prapad, daca il scoteam din casa cataclism.
Ce-am facut?M-am pus in fund langa el, i-am spus ca ma poate lua in brate si am stat vreo 2 minute pana a urlat tot ce a avut de urlat.Ulterior am aflat ca il apucase pentru ca Bubu deschisese usa de la baie fix cand a intrat el si nu a vrut sa o mai inchida.
Intr-un final o sa imi fac un loc de dat cu capul!
Am noroc ca nu sunt multe astfel de episoade per cap de locuitor, dar adunate de la toti fac cat unul cu norma intreaga, pe cuvant. Si ii mai apuca si in ture astfel incat am zile in care programul e complet de dimineata pana seara.
Vedeti voi, fatuca asta mica si adorabila care isi pune ochelarii invers? Ei bine, poate avea niste decibeli demni de invidiat, carora incerc sa le fac fata de fiecare data cand il apuca toate cele.
Sa ne intelegem avem niste copii minunati care niciodata nu plang si nu urla mai multe de doua minute. Daca depasim acest interval atunci ne alarmam pentru ca e ceva cu copilul. Stau si ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca erau ca alti micuti pe care i-am vazut in tantrum.
Am ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie este sa il las in pace si sa ii ofer doar bratele mele. Tipa, urla, stie ca poate veni oricand sa il tin in brate si il las sa termine. Nu vorbesc cu el si nu il ating decat dupa ce ii cer voie.. si totul se stinge asa cum a inceput… brusc. Sunt convins ca fiecare copil are stilul lui, la noi a functionat aceasta strategie pentru amandoi.
Si totusi imi vine sa o iau la fuga cand incepe…. Sotii vostri cum reactioneaza? Poate facem un club si ne ‘antrenam creierii’ impreuna.
De cand i-am anuntat pe copii ca mai vine un bebe nu au incetat sa ma intrebe cand creste burta. Cand in sfarsit au vazut ca incepe sa creasca m-au intrebat cand o pot colora. Asta si pentru ca au vazut poze cu burtica mea desenata de tati cand Maria era in ‘cuptor’ la dospit.
Uite asa se face ca in weekend s-au pus amandoi pe treaba ca nu cumva sa iasa micutul si ei sa fi ramas fara desen. Au discutat si negociat ce sa faca mai exact si au cazut de acord ca un curcubeu ar fi cel mai potrivit. Au desenat pe rand cate o jumatate de cerc cu degetele lor umflatele si apoi s-au desenat si pe ei. Nu este cel mai perfect curcubeu din lume, dar e al lor si nu putea fi mai frumos.
Ma uit cu atata drag la cat sunt de mari, cat discuta unul cu altul, cum se tachineaza dar si cum se impaca si se imbratiseaza dupa o cearta. Ma topesc si ma tot intreb cum va fi curand cu 3 pici, cand sunt toti atat de mici.
In mai putin de 2 saptamani ar trebui sa apara si Praslea…
Emotiile de dinaintea aparitiei unui copil intr-o familie sunt mari, indiferent al catelea copil este. Le-am trait intr-un fel la Maria, fiind prima nascuta, intr-un alt fel la Alexandru fiind cu probleme la nastere, iar acum suntem cu de toate: emotii de cum vor fi copiii cu el, el si nasterea in sine, eu si cum ma voi descurca.
Desi grea ultima suta de metri, ma bucur de ultima mea burtica. Ma uit la bebe care valseaza si care imi mai da cate un ghiont cand nu ii convine ceva. Maria si Alexandru sunt mereu pe faza si ii soptesc usor ‘Las-o pe mami ca o doare’.
Sunt fericita de zielele acestea in care ne straduim cu totii sa aranjam totul pentru bebe sa fie perfect. Maria si-a impartit deja plusurile si are deja un iepure pus bine pentru cel mic ‘Sa il apere de umbre’ mi-a zis. Iar Alexandru i-a aranjat o masinuta mai mare si i-a pus-o sub pat, ‘Sa mai creasca, ca acum nu are ce face cu ea, dar il pazeste ea pana atunci’.
Tati e singurul care se uita la noi si mai zice din cand in cand ‘3 copii la 32 de ani’…
Eu vreau doar sa trec cu bine de operatie, sa ne intoarcem toti acasa si sa ne incepem/continuam viata frumoasa impreuna.
In toata aceasta frumoasa aventura de ‘Vine Bebe’ vreau sa multumesc parteneruluiKloraneBebe.
Mi-am dorit tare mult ca ai mei copii sa invete sa iubeasca de mici valorile bunului simt. Imi doream sa fie INTELEPTI mai mult decat orice altceva.
Imi aduc aminte si acum ca la biserica ma oprise preotul sa ma intrebe mirat: ‘Cum se face ca in acatistele tale tu mereu ceri intelepciune pentru copii. Toata lumea scrie o lista lunga cu dorinte tu doar atata iti doresti pentru copiii tai?’
Nu stiu daca m-a pus la incercare parintele care era obisnuit sa auda tot felul de cereri cu: ‘da-le Doamne casa si masina, serviciu bun si noroc’, dar eu i-am raspuns sincer parintelui:
‘- Da, parinte eu doar asta imi doresc pentru copiii mei. Sa le dea Dumnezeu intelepciune, consider ca e tot ce au nevoie. Un om intelept va fi mereu smerit si cu bun simt, darnic si cu vorba buna pentru toti cei din jurul lor.’
A plecat parintele fara sa-mi spuna vreun argument, nici nu asteptam la vreunul fiindca eu stiam exact ce-mi doresc pentru copiii mei. Si azi nu pot decat sa-i multumesc bunului Dumnezeu ca sunt exact cum mi i-am dorit.
Averea cea mai mare pe pamant strajuie in inima omului, iar eu asta mi-am dorit pentru ei si tot asta imi doresc si pentru nepoteii mei.
Sa poarte Lumina in inima, lumina inocentei lor pure sa dainuie cat mai mult si aceasta sa se transforme in acel bun simt al jertfei de sine pentru ceilalti, a decentei si a daruirii.
Toate astea nu le poti agonisi decat la umbra Crucii lui Iisus, daca El lumineaza viata ta si-L asezi in inima copiilor si nepotilor de mici vor deveni si ei Lumina, lumina pentru ei si pentru cei din jurul lor. Iar acestea copiii le invata doar din trairea frumoasa a parintilor si a bunicilor, fiindca ei sunt oglinda copiilor.
Dupa cum te porti tu ca parinte, ca om in societate din toate exemplele vii traite in familie, asa vor trai si ei.
Cred ca daca as mai trai odata tot aceleasi lucruri le-as dori pentru copiii mei, iar eu azi nu pot decat sa spun ca sunt cel mai bogat om de pe pamant pentru ca am niste copii minunati care l-au asezat in inima inaintea tuturor lucrurilor pamantesti pe Dumnezeu, El este Lumina si Intelepciunea din inima lor si imi doresc si sper ca acesta bogatie pe care nimeni nu le-o poate lua sa o transmita mai departe copiilor lor si nepotilor lor.
Sa aveti bucurie in suflet, pace si iubire-n casa!
Nu am mancat praz niciodata si nici nu am fost tentata.
Ei bine, sarcina asta m-a dereglat cu totul. Copilul asta sigur iese mare amator de legume, ceea ce eu nu sunt. Am fost in ‘conflict’ deschis inca de la inceput. Eu, o mare carnivora – nici o masa fara carne, el, se pare un vegetarian in devenire din burta. Greu am reusit sa gust carne fara sa imi fie rau in toata aceasta perioada. Sunt curioasa daca raman defecta sau ma repar dupa nastere.
Daca tot mananc tot felul de lucruri noi pentru mine sunt fericita ca si papilele gustative s-au schimbat, astfel ca ce sa vezi, imi si plac.
Mama tine post si cat e la noi gateste cu multe legume.
Saptamana aceasta si-a luat din piata praz. M-am uitat lung dar nu am zis nimic. Cat timp l-a gatit in schimb am salivat de ziceai ca imi da cea mai buna friptura. Nu am avut rabdare nici macar sa se raceasca, asa ca am luat direct din cratita sa gust si mi-am fript limba.
Intre cei doi pici ai mei, Maria este cea care refuza cel mai des carnea (desi de 2 luni a inceput sa mai accepte din ea), iar Alexandru este carnivorul. Torusi la aceasta reteta cel care a lins farfuria a fost el.
Reteta este simpla, simpla si delicioasa (nu am crezut ca ajung sa spun asta).
Ce va trebuie?
O ceapa
2 morcovi
2 linguri de ulei
Praz taiat bucati (jumatate de kilogram)
100 grame masline grecesti cu condimente
O lingura de passata
O cana de apa calda
Praf de sare
Cum se prepara?
Se caleste ceapa in uleiul incins si apoi se adauga morcovul taiat marunt. Dupa ce s-a inmuiat morcovul putin adaugati si prazul taiat de 2 cm lungime. Dupa calire (3, 4 minute) puneti peste ele o cana de apa calda si sare si lasati la fiert la foc mic. Dupa o jumatate de ora adaugati passata si maslinele si mai lasati pe foc inca 15 minute.
Sa imi spuneti daca v-ati batut pe el asa cum am facut eu cu mama!
‘Nasti prin cezariana? E normal, alegi calea cea usoara!’
Asta mi s-a spus des si mie si des li se tot ‘arunca’ si altor mamici. NU exista cale usoara cand vine vorba despre nastere. Nu este usoara nici cea prin cezariana si nici nasterea naturala. Dureri exista la ambele variante! Usor ar fi ca bebelusul din burtica sa fie ‘transportat’ prin Duhul Sfant direct pe pieptul mamei. Cum aceasta procedura nu exista, toate celelalte variante existente sunt dureroase.
Ca grad de durere depinde de suportabilitatea mamei si de preferinte, vrei sa te doara cand iese sau sa te doara dupa, de durut doare oricum. Sunt si cazuri exceptii cand mamicile (cel putin la nivel declarativ) nu au avut dureri la nasterea naturala. Eu nu le cunosc dar am o prietena, care a avut o prietena care stie o prietena, deci sigur exista. Fiecare nastere este unica si ambele au beneficii si riscuri, mai mari sau mai mici.
‘Se naste natural de cand lumea si pamantul. Ce? Se nastea prin cezariana pe vremea mamelor noastre? Asta e un moft!’
Se spune ca prima operatie de cezariana a avut loc in perioada Antichitatii si ca zeul Apollo a ajutat la nasterea fiului sau Asclepius (zeul medicinei), scotandu-l pe acesta din abdomenul mamei sale.Exista numeroase scrieri despre nasterea prin cezariana in randul hindusilor, ale egiptenilor, romanilor si chiar si in folclorul european.Cea mai veche referire la cezariana gasita, dateaza din anul 508 i.H, iar scrierea ii apartine lui Gorgias, un celebru orator din Sicilia.Prima mentiune intr-o carte medicala a aparut in anul 1350, facandu-se referire la faptul ca procedura este indicata dupa moartea mamei.
Prima operatie de cezariana oficiala a fost in 1610
Prima operatie de cezariana oficiala a fost realizata in Germania in anul 1610, de catre chirurgul Jeremias Trautmann. Desi pacienta a murit dupa 25 de zile (din cauze necunoscute), s-a descoperit ca uterul acesteia se refacuse complet dupa operatie. O buna perioada de timp aceste operatii au fost evitate deoarece NU existau suturi care sa poate fi folosite la cusutul uterului. Abia in anul 1882 Sanger a introdus o sutura cu adevarat eficienta, cu risc mai mic (decat a ceea ce exista atunci) de infectii pentru mama.
In 1907, Frank din Bonn a introdus o metoda de operatie prin care crea un ‘buzunar’ ce putea exclude cavitatea peritoneala din zona operatiei, astfel ca abdomenul era inchis fara a mai avea consecinte asupra peritoneului viscero-parietal. Nu am gasit date de cand a fost introdusa in Romania. Cu toate acestea si pe vremea mamei mele exista varianta de nastere prin cezariana. Pe atunci nu o puteai alege dar asta si pentru ca erau putini medici care efectuau procedura. Modul de a opera era cu totul diferit de modul in care se opereaza acum.
Ce se intampla mai exact in timpul operatiei de cezariana?
Cezariana este o intervenție chirurgicala al carei scop este de a extrage fatul din uterul gravidei printr-o incizie orizontala a abdomenului deasupra pubisului. Operatia se face sub anestezie generala sau peridurala, caz in care gravida ramane constienta in timpul operatiei.
Medicii spun ca nasterea prin cezariana are avantajul de a fi sigura pentru fat, deoarece nu exista riscuri legate de: noduri ale cordonului ombilical; circulara de cordon; cordon prea scurt; angajare gresita a copilului in canalul pelvin; supunerea acestuia la un travaliu prelungit in conditiile absentei dilatatiei; este eliminata necesitatea de utilizare a forcepsului sau a vacuumului.
Operatia de cezariana trebuie sa fie o alegere asumata!
Asta pentru ca nu este o interventie lipsita de consecinte:
Timpul de recuperare este mai mare la operatia de cezariana decat la cea naturala.
Exista un risc crescut decomplicatiice pot aparea in timpul operatiei, imediat dupa incheierea operatiei sau oricand in primele 60 de zile.
Alaptatul porneste mai greu dupa operatia de cezariana, mai ales cand intervin durerile operatiei si nu poti alapta imediat dupa.
Ce am ales eu?
Ei bine va spun din start ca NU as fi nascut intr-o tara care nu imi permitea sa aleg EU pentru corpul meu. Pana la urma nimeni nu imi traieste durerile. Desi la prima sarcina am plecat de la ideea ca voi naste natural, dupa ce am studiat treaba si am stat de vorba cu medici am ales cezariana. Pe percursul sarcinii, fiind una grea si cu diferite riscuri, am aflat ca nici nu puteam altfel.
Operatia de cezariana nu este usoara!
Tocmai pentru ca stiam de riscuri, de dureri si de tot disconfortul am ales oclinica privata.
Mi-am dorit sa am o stare buna emotionala, buna, sa nu stau cu frica infectiilor din spital atat pentru bebe cat si pentru mine, sa nu alerg medici sau asistente unde sa le bag cate 10 lei in buzunar la fiecare ‘Buna ziua’. Cred ca de starea emotionala a mamei depinde si starea emotionala a bebelusului, astfel ca am vrut sa fiu fericita printre branule, ace, dureri si frici. Am vrut ca nasterea sa fie o experienta memorabila si frumoasa, sa am langa mine oameni pe care ma pot baza si mai ales sa ma simt in siguranta.
Prin ce trece o mama?
Operatia in sine nu este grea pentru mama. Partea cea mai grea pentru mine este introducerea acului in spate pentru efectuarea anesteziei rahiepidurala, doarece am vrut sa fiu treaza si constienta pentru a-mi auzi puii tipand cand vin pe lume. Aici ajuta mult atitudinea prietenoasa a asistentelor dar si a anestezistului care stie sa te faca sa te relaxezi si sa iti fie sprijin.
De vazut nu vezi nimic in timpul procedurii, avand un paravan mare in fata. Operatia dureaza cu totul in jur de 40 de minute pe care nu le simti cand trec pana iti auzi puiul tipand. Apoi esti curatata si cusuta si dusa in Terapie Intensiva unde protocolul spune ca trebuie sa ramai minim 7 ore. Acolo usor, usor iti vei simti iar picioarele si e bine sa incepi sa le misti cat poti de mult pentru a te ajuta in momentul in care trebuie sa cobori din pat si sa fii mutata in salonul tau.
Retragerea uterului si masajul
In timp ce esti la Terapie Intensiva, asistentele iti vor face un ‘masaj’ al uterului care sa il ajute sa se retraga. Nu este deloc un masaj de relaxare, ci chiar dureros (mai ales daca nu asculti sfatul asistentelor). Aici depinde iar de suportabilitatea fiecarei femei.
Procedura este simpla si tine putin. Asistenta iti spune sa respiri adanc si ea impinge cu mana din cateva miscari uterul. Dureaza sub un minut totul si se repeta de cateva ori.
Gata de salon
Cand in sfarsit iti simti picioarele si deja ai facut exercitii cu picioarele ridicate usor, esti gata sa fii mutata in salonul tau. Esti incurajata sa faci macar 2 pasi singura dar esti si ajutata.
Scoate sonda cat mai repede
Asta este sfatul meu. Desi am inteles ca foarte multe paciente prefera sa o tina pana in ziua in care se externeaza, eu am ales sa mi-o scoata imediat ce am ajuns in salon, asta pentru ca asa am fost motivata sa merg singura la baie sau cu ajutorul asistentei daca chiar nu m-am descurcat la primele drumuri.
Lungul drum pana la baie
Primul este si cel mai lung. Desi in spitalul unde am nascut am ales sa stau singura iar baia era la 3 metri de patul meu, mereu mi s-au parut cei mai lungi 3 metri din viata mea.Totusi, de cat de repede si de mult te misti dupa operatie de asta depinde si de cat de repede te refaci si vei fi bine cand vei ajunge acasa.In prima zi au fost drumurile pana la baie. De a doua zi au fost drumurile pe hol.
Multor mamici le este frica de durerile nasterii naturale fara sa stie ca nici la cea prin cezariana nu vor duce lipsa de ele.Operatia de cezariana impacteaza mama dar si ingrijirea bebelusului in primele zile. Cezariana NU este calea cea mai usoara!Nu este nici pe departe lipsita de riscuri pentru mama sau copil, dar trebuie sa fie o decizie asumata dupa multe informatii citite, discutii cu medici dar si aflat povesti din experientele mamelor (atat timp cat nu sunt impuse propriile alegeri).
Raspunsul ideal si pe varianta scurta este: cand vrea fiecare.
Pentru mine ideal a fost fix cand au venit pentru ca asta imi era si dorinta.
Nu mi-am dorit niciodata sa fac copii inainte de 30 de ani. ‘Egoista’ din fire mi-am dorit sa traiesc ce am de trait, sa experimentez, sa calatoresc, sa ma descopar pe mine cu mult inainte sa vina copiii.
Am vrut sa fiu un ‘pachet complet’ de trairi si emotii pentru a le fi ‘mama perfecta din mintea mea’.
La 20 de ani in afara de tineretea mea, altceva nu as fi avut ce sa le ofer. Nu eram nici rabdatoare, nici calma si probabil as fi facut multe greseli cu ei.
La 30 de ani am fost suficient de coapta in toate cele ale vietii cat sa fiu mama pe care mi-o imaginam ca voi fi.
La 30 de ani nu am simtit niciodata ca sacrific vreo dorinta neimplinita sau vreun gand de libertate, caci le-am trait pe toate.
Am avut timp sa traiesc suficient cu mine singura cat sa fiu pregatita de orice pentru puii mei.
A te cunoaste, iubi, accepta si ierta sunt lucruri esentiale in viata oricarui om pentru a fi echilibrat si pentru a educa oameni echilibrati.
Ori la 20 de ani mai aveam sa descopar multe la mine. Nu as schimba experienta pe care le-o ofer cu tineretea frageda pe care o aveam.
Toti suntem diferiti si avem nevoi si dorinte diferite si tocmai de aceea daca dorinta este de a fi parinte tanar si a creste alaturi de copilul tau, atunci nu exista o alta varianta mai buna pentru tine.
Cunosc multe mame care tot ce si-au dorit a fost sa aiba cat mai repede o familie si sunt absolut minunate in aceasta privinta.
NU va comparati e singurul sfat pe care vi-l pot da. Experientele de viata ale fiecaruia sunt unice!
Luati in schimb decizii asumate!
Un copil nu il facem ca pe un moft.
Un copil inseamna responsabilitate, iubire neconditionata si rabdare nemasurata.
Pe cat este de frumos sa cresti un copil pe atat de greu.
Puneti in balanta aspiratiile personale si dorinta de a avea un copil. Vedeti pe termen lung ca va doriti mai mult si abia atunci luati o decizie. Nu inseamna ca alegeti intre cele doua, ci ca alegeti ordinea in care vin.
Intrebati-va ce aveti sa le oferiti din voi (emotional vorbind si nu material).
Ce le voi spune copiilor mei?
Ca depinde de dorintele lor! Ca nu exista un moment mai bun decat momentul pe care si-l stabilesc singuri.
Sa se gandeasca la ce vor sa traiasca inainte de a avea copii. Sa nu aiba regrete si sa nu se simta ‘sacrificati’ asa cum exista cazuri vazute si auzite.
Sa isi traiasca viata in functie de dorintele lor, nu in functie de varsta, societate sau anturaj.
Fiecare familie are propriile principii cand vine vorba de vizite si nou-nascuti.
La Maria nu am primit pe nimeni in vizita primele luni. In prima luna nici mama nu a venit. Si nu pentru ca era primul copil, ci pentru ca era iarna!
Prima vizita se face in functie de sezon!
Conteaza mult sezonul in care se naste copilul. Daca acesta vine intr-un sezon in care virusii umbla din floare in floare, recomandarea mea este sa il tineti departe de orice vizita. Cei care vin pot parea sanatosi dar pot fi purtatori. Nou-nascutii sunt foarte fragili si iau cu usurinta orice.
Daca e vara, atunci riscurile sunt minime.
La Alexandru dadeam primul gratar cand avea 3 saptamani cu familia. Eram vreo 8 adulti si 5 copii de diferite varste, dar am stat in curte.
NU mergeti neanuntati si NU intarziati!
Desi mie mi se pare o regula care se aplica tot timpul, sunt multi care vor sa faca ‘Surprize’.
Suprizele sunt frumoase cand esti in liceu, la facultate sau abia te-ai mutat singura.
Cand abia te misti dupa nastere, copilul tipa de nu stii ce sa ii faci, nu ai facut un dus de 3 zile si frigiderul e gol, ultimul lucru pe care vrei sa il faci e sa zambesti …. oricui. Daca vreti doar sa salutati din usa, lasand si vreo 3 tavi de mancare, atunci e extraordinar!
NU cereti bebelusul in brate!
Bebelusul nu ar trebui sa stea in alte brate in afara de cele ale parintilor in primele saptamani.
Din aceeasi categorie, nu il pupa si nu ii respira in fata. Adultii pot fi purtatori sanatosi cu diferite virusuri.
NU faceti poze bebeluslui fara voia mamei si NU le postati pe retelele de socializare!
Ce faci tu cu viata ta si copiii tai e problema ta, dar nu poti posta poze cu alti copii fara sa le ceri voie parintilor. Poate ca parintii inca nu l-au prezentat lumii sau poate nici nu vor dori sa o faca.
Abtineti-va de la sfaturi si povesti cu comparatii!
Desi bine intentionati, nu oferiti sfaturi daca nu va sunt solicitate. Nici nu incepeti sa povestiti ce ati facut voi in nu stiu ce situatie. Fiecare familie alege doar pentru ea si nimeni NU detine adevarul absolut. Ceea ce ati ales pentru voi nu inseamna ca va functiona si pentru altcineva. Daca mama va intreaba, atunci puteti raspunde dar cat mai obiectiv.
Anul trecut scriam o lista cu cateva idei de cadouri pentru bebelusi. O gasiti AICI.
Bebe Achim vine in aprilie. La noi nu este cazul sa vina nimeni neanuntat, mai ales ca stam departe de oras. Pentru primele saptamani vom sta in familie mai mult. Noroc ca vine vara repede si nu vom sta mult doar noi.
Voi ce reguli ati avut in primele zile sau saptamani?
Era joi noaptea, ora 02.00. Ma duceam la baie pentru a saptea oara la obisnuitul pipi de gravida. Dorm in tricou de ceva vreme, caci imi e cald tot timpul. (A fost cea mai buna iarna pentru sotul meu cand nu a simtit ca e la tropice in casa.) M-am intors in pat si mi-am gasit pozitia de somn cand am simtit un fior de frig. M-am invelelit cu plapuma si m-am intrebat uimita de unde venea? Iarna aceasta nu simtisem frigul. Nu termin bine gandul ca incepe…
Brusc si fara avertisment am inceput sa tremur atat de tare ca tremura si patul cu mine. Imi spun ca nu e de bine si strig la Alex, scurt, de doua ori.
Sotul meu nu a facut armata desi as putea sa jur ca in perioadele de criza e cel putin general.
In doua secunde a fost langa mine si m-a intrebat ce am. Printre dinti, caci deja aveam gura inclestata i-am spus ‘Frig’.
A pus mana pe mine si a simtit si el ‘cutremurul’ care ma luase. A iesit repede din camera si a revenit cu 2 paturi groase, halatul meu de baie si o pereche de soseste de lana. M-a imbracat cu ele, m-a acoperit peste plauma cu paturile si m-a tinut si el strans in brate.
40 de minute de frisoane!
Eu continuam sa tremur ca varga. Imi era atat de frig ca aveam impresia ca sunt in mijlocul zapezii, goala. Aveam tot corpul paralizat iar gura tot inclestata imi era. Ma rugam in gand sa se termine caci nu stiam cum e bebe, ce simte si cum il poate afecta.
Tot episodul a durat 40 de minute pana cand am reusit sa nu mai tremur deloc.
O vesnicie pentru mine!
Cand m-am linistit Alex mi-a adus paracetamol si no spa si mi-a luat temperatura. Aveam 39 de grade. A mai trecut o ora pana cand am reusit sa ma incalzesc si sa reusesc sa mai dau jos din toate cele de pe mine.
Pe la 5 dimineata am fost cat de cat bine sa pot adormi.
M-am trezit la 8 si un pic cu mama langa mine. Mama care apoi toata ziua m-a hranit in pat, mi-a schimbat tricourile ude, mi-a dat sa beau apa si a avut grija sa iau medicamentele.
Tot dimineata a venit si medicul meu de familie sa ma consulte. M-a suspectat de gripa si mi-a recomandat sa fac testul cat mai rapid. Rapid l-as fi facut dar eu abia puteam ajunge la baie. Toata ziua si noaptea urmatoare doar am dormit. Cu mici pauze de masa. In rest somn. Nu imi puteam tine capul ridicat si nici ochii deschisi. Am vorbit si cu medicul care imi urmareste sarcina si mi-a spus sa vin la spital doar daca depaseam temperatura de 39. Am mai avut cateva episoade de febra dar cu 38 si fara frisoane.
Bebe misca normal, conform ‘programului’ sau.
Sambata dimineata m-am trezit mai bine, fara stari de moliciune si fara febra. Inca ma doare in gat si iau sirop de tuse, dar macar stim ca nu-i gripa, decat o viroza puternica. Si ieri si azi am dormit mult. Somnul e cel mai bun medicament.
De cand ma stiu nu tin minte sa fi avut episoade de frisoane ca acum. M-a speriat teribil episodul, mai ales ca sunt insarcinata. Altfel, probabil nu as fi fost asa de panicata.
Alex este ajutorul meu de baza. In toate episoadele de febra, eruptii dentare sau otite, Alex a fost mereu ‘gata de actiune’. Nu stiu cum face dar la orice moment critic, din somn trezit, stie perfect ce are de facut cu noi toti. Ma bucur ca de data aceasta a fost si mama cu noi pentru a avea grija de mine.
A trecut si pana nasc sper sa nu mai trecem prin nimic. Hai inca un pic!
PS: sa nu credeti ca arat bolnava ca in poza din cover. Este o poza mai veche. Acum nu sunt de pozat 😉
Cand aveti cel putin doi copii, trebuie avuta mare grija. Asta pentru ca cel mai mare va avea mereu tendinta de-a se purta cu fratiorii mai mici cu protectia de parinte, chiar erijandu-se mai in gluma, mai in serios in ‘mami’ si ‘tati’ pentru cei mici.
Cand era mica Ana cauta mereu se purta ca o mamica cu fratiorul ei mai mic (cel mijlociu, caci cel mic inca nu venise pe lume). Cauta sa-l invete si sa se comporte cu el cu atata protectie incat foarte des il ridica in brate.
Numai ca ridicatul in brate a fratiorului cu un an mai mic ca ea, dar cu acelasi numar de kilograme s-a finalizat ca la doar patru anisori sa fie operata de hernie inghinala.
Toata viata mea am fugit de ace, medici si spitale. Cum se anunta control la scoala, cum in ziua aceea fugeam pe dealuri si nu ma prindea nimeni. Nici dupa ce am devenit adult lucurile nu s-au schimbat, astfel ca am ajuns la spital mai mult cu forta.
Nu stiu cu cine seamana Ana asa de curajoasa.
Ei si curajoasa a fost si la 4 ani cand a avut prima ei operatie.
Ei, nu va pot spune in cuvinte ce este in inima unei mame nevoite sa suporte asfel de momente pentru puiutul ei. Cat a stat in sala de operatie am avut impresia ca mii de cutite imi sfarteca inima, iar cand am vazut-o iesind din sala de operatie, probabil ca inima mea nu a mai suportat caci am cazut jos lesinata, iar cand mi-am revenit eram intr-un cabinet, nu langa fetita mea. M-am ridicat grabita sa ajung langa ea, neputandu-ma opri nineni si abia ajunsa langa ea, care dormea linistita in patut, m-am mai linistit si eu.
Pe seara eu stateam lesinata pe un scaunel de langa patut, iar puiutul meu zglobiu se plimba prin salon in dreapta si-n stanga dorind sa stie ca se poate misca si umbla chiar daca o durea burtica.
Atentie mamici daca aveti doi copii, ca cel mare sa nu repete dorinta Anei mele de a-si tine in brate des fratele cel mic. Si Maria a avut cateva incercari cu Alexandru dar i-am explicat ca nu ii face bine.
‘Ce bine de tine ca stai acasa si lucrezi cand vrei’. Nu-i asa, as spune si eu?
Partea frumoasa
Da, partea frumoasa a vietii de blogger este ca lucrezi de acasa sau din cafenea sau de unde mai vrei.
Partea frumoasa este ca pot sa imi iau ‘liber’ ori de cate ori simt sau am nevoie. Pot fi langa copiii mei cand sunt bolnavi sau sa merg linistita la activitatile cu parintii de la gradinita atunci cand sunt organizate.
Partea frumoasa este ca daca chiar nu am chef sa lucrez intr-o zi, nu o fac.
Cel mai mult m-a ajutat in perioada asta: cand tot am stat mult in pat si faptul ca am o activitate de pe canapea m-a ajuta mult psihic si emotional. Desi nu am mai fost prezenta la evenimente, am fost ocupata cu scrisul si cu diferite proiecte gandite pentru viitorul apropiat, asa ca nuuu ma plictisesc.
Partea urata a vietii de blogger
1. Injuraturi/critici/judecati
Nu cunosc nici un blogger care sa nu isi fi luat vreodata vreo injuratura macar o data. Nu ma refer pe bune la injuraturi, de acelea nu am avut parte pana acum, dar vorbe grele sau judecati fara sa cunoasca cu adevarat omul din spatele cuvintelor mi-am luat.
Spre exemplu: la articolul foarte citit cu scrisoarea mamicii despre alaptat, o parte dintre cititoare au judecat titlul (fara sa ma intrebe sau sa se gandeasca ca NU eu l-am ales). Titlul era ‘Alaptatul m-a facut sa imi urasc copilul’. Un titlul dur pe care l-am discutat cu mamica in cauza, dar ea a vrut sa transmita o metafora la cat de greu i-a fost, desi nu era departe de a simti acest lucru in anumite momente. Cu titlul a vrut sa sublinieze si mai mult durerea prin care a trecut.
Cele mai multe mamici au inteles asta, dar vai si cate rosii mi-am luat eu pentru el.
Si nu sunt singura, multe bloggerite au fost criticate pentru alegerile lor fara sa le fie intelese contextul.
2. Viata instabila financiar
Oamenii cred ca daca ai un blog firmele arunca cu banii in tine. Realitatea este ca am renuntat de ceva vreme sa fac parte dintr-o agentie, astfel ca pentru fiecare campanie contractata trimit multe propuneri de proiecte dar care nu se finalizeaza mereu. Imi caut doar parteneri in ale caror produse cred si le folosesc. Toate acestea inseamna multe ore de munca neplatite unde trebuie sa fac si creatie si vanzari si strategie si marketing. La acestea se adauga si zecile de ore petrecute pentru cercetare si studiu pentru a putea aduce argumente obiective subiectelor alese.
Pentru fiecare articol platit, muncesc cel putin alte 10, 20 de articole in care nu sunt platita si pe care le public pentru a ajuta (gratuit) multe femei si mamici.
In viata de blogger exista luni in care ai facturi de incasat si altele in care nu ai nici una, desi facturile tale de viata nu inceteaza sa vina.
As mai adauga daca as mai avea, dar eu doar pe acestea le-am experimentat.
Pentru mine balanta inclina de mult spre partea frumoasa a vietii de blogger. Partea urata ce tine de mine mi-am asumat-o de la inceput. Partea cu injuraturi si critici, ei bine si Maica Teresa a avut haterii ei, doar nu era sa fiu exceptia. Am invatat in timp sa nu o iau personal si incerc sa raspund cu respect fiecaruia. Daca chiar nu pot, mai bine tac. Tacerea e de aur in multe situatii.
Daca voi continua sa fac asta? Da. Si sper sa o fac cat mai mult timp pentru toate mamicile care imi scriu public sau in privat si imi spun cat de mult le-a ajutat un articol sau un gand de-al meu. Asta este cea mai mare rasplata pe care o primesc si pentru voi scriu.
Voi, toate cele care ma cititi (98% dintre cei care ma citesc sunt femei) sunteti terapia mea. Nu doar eu va ajut pe voi, ci si voi ma ajutati mai mult decat credeti: cu toate vorbele frumoase, gandurile bune si energia pozitiva pe care mi-o transmiteti. Iar pentru asta va multumesc!
Blogul este casa mea unde pot fi asa cum sunt eu. Nici o alta ocupatie nu mi-ar fi dat libertatea de a fi atat de creativa si a de spune tot ce gandesc. Blogul este sufletul meu pe care vi-l daruiesc cu atata drag in fiecare articol scris.
Timp sa am sa pot pune in scris toate gandurile pe care le am!
Voi cum vedeti viata de blogger? Niciodata nu v-am intrebat si mi-ar placea sa stiu cum vedeti voi lucrurile.
Mie mi-a placut la scoala. Nu stiu cum au fost alti copii sau poate am fost eu norocoasa, dar am avut parte de educatori si profesori buni si unii dintre cei mai simpatici colegi, cu unii inca tin legatura.
Am avut si ‘frunze uscate’ printre profesori dar nu erau regula, astfel ca incercam sa trec cu bine de ora lor.
Mi-a placut foarte mult istoria si in scoala generala eram sigura ca voi deveni avocata. Nu am ales acel drum, desi spun cei din jur ca mi s-ar fi potrivit acea meserie, deoarece mi-am dat seama ca viata e cam scurta si vreau sa traiesc diverse experiente inca de tanara. Asa ca asta am si facut: am trait din plin si am schimbat locuri de munca.
Mi-a mai placut mult ora de literatura si adoram sa citesc cam orice prindeam, preferate fiind piesele de teatru. Dupa o carte citita visam mult cu ochii deschisi.
Ca orice copil am avut si ore la care imi lipsea si talentul si dorinta de a face. Acelea erau orele de lucru manual! Ma plictisea teribil orice insemna taiat, lipit, cusut si erau niste chestii oribile dupa ce le terminam.
Am facut semne de carte pentru mama, felicitari, broderii si margele pe care nu cred ca ar fi fost cineva capabil sa le pastreze.
Pentru copiii mei sunt in stare de orice…..dar vai, nu de lucrul manual.
Stiu ca se poarta mult lucrurile facute de mama si copil, dibuite cu grija si manutele lor, cam cu orice ocazie, dar eu le evit daca pot.
Si ai mei cer sa taie, sa lipeasca si sa creeze diverse iar eu ii incurajez cu cele 2 maini stangi pe care le am.
Ma bucur ca au foarte multe activitati de genul acesta la gradinita, astfel ca acasa le cer rar.
Si le fac cand le cer, desi pentru mine e tortura pura. De Craciun am impachetat cadourile pentru rude impreuna cu ei si m-am bucurat sincer de fericirea lor, chiar daca au iesit niste cadouri uratele, asta nu a contat.
Mama avea o rabdare de fier cu mine si activitatile pe care le aveam de facut pentru scoala si culmea ii ieseau atat de frumos.
Eu cred ca trebuie sa ai si talent pentru unele, altfel sunt doar asa….sa fie facute.
Asa cum sunt cartile de colorat pentru adulti ca forma de relaxare. Mi-am luat si eu acum 6 ani. Dupa primul desen (neterminat) am zis ca astea sunt carti de cum sa te stresezi ca adult. Clar, nu sunt pentru mine!
Pentru copiii mei am devenit cofetar, caci inainte nu gateam nimic din ce gatesc acum dulce.
Pentru copiii mei am devenit erou, caci la mine alearga ori de cate ori au o problema.
Pentru copiii mei am devenit povestitor, caci sunt fascinati de povestile pe care le spun in fiecare seara.
Facem orice pentru copiii nostri? Ce ati devenit pentru copiii vostri? Voua ce va este cel mai greu?
Anul acesta in iunie implinesc 5 ani de casatorie cu sotul meu. Pentru cine nu stie, eu si sotul meu ne-am casatorit la 6 luni de cand incepusem sa iesim si la o luna de cand m-a cerut in casatorie.
Ne-am cunoscut la serviciu, el fiind proaspatul angajat din anul de dinaintea casatoriei noastre.
Daca il intrebi pe sotul meu iti va spune ca a stiut din prima clipa cand m-a vazut ca voi fi sotia lui. Eu am simtit asta mai tarziu.
Nu cred neaparat in dragoste la prima vedere, ci mai degraba in chimie sau atractie.
Primul compliment pe care sotul meu mi l-a facut a fost ca sunt ‘defecta’ si asta prin prisma faptului ca eram destul de inaccesibila emotional. Pur si simplu nu ma mai vedeam inca o data casatorita. Divortasem in urma cu 3 ani, povestea nu fusese chiar usoara si nu mai credeam neaparat ca exista acel cineva asa perfect pentru sufletul meu.
Dar el a fost clar facut pentru mine si eu pentru el. Nu cred ca in viata te potrivesti cu mai multe persoane, ci cred ca exista doar o singura persoana perfecta pentru fiecare dintre noi. Restul sunt doar etape si experiente de la care inveti.
Unul din lucrurile care ne mentin noua relatia frumoasa este comunicarea. Vorbim despre orice si oricat. Nu va imaginati ca reusim sa facem asta in fiecare seara, dar avem momentele noastre in care ne acordam timp, in care nu ne uitam la filme, in care copiii dorm, eventual si soacra (mama care e la noi pana nasc) si reusim sa fim doar noi doi… si zilele astea si o burta mare.
Weekendul acesta am primit cea mai frumoasa intrebare dupa cea in care m-a cerut de sotie: Iti mai place sa fii sotia mea? M-a intrebat cu un zambet mare si ochii lui frumosi.
Si da, inca imi place tare mult sa fiu sotia lui si sa fim un cuplu. Inca ador sa dansez fara muzica cu el. Inca imi place sa iesim doar noi doi din cand in cand. Inca imi place sa stau imbratisata de bratele lui. Inca imi place cum ma priveste. Si inca imi place sa il iubesc si sa fiu iubita de el.
Voi va mai puneti intrebarea asta? Mai apreciati ce aveti? Va mai bucurati unul de altul?
Vine bebe 3 si eu incep sa ma pregatesc intens de venirea lui. Saptamana trecuta tati a montat patutul cu Maria si Alexandru, iar ei au fost atat de incantati.
Nu a trecut asa de mult timp si totusi parca a trecut prea repede perioada de picioruse grasanace de bebelusi adorabili pe care voiam sa le mananc, de mirosul de laptic pe care il adumelcam fara sa ma opresc si de pielea lor delicata ai gingasa.
Maria seamana cu tati, avand inca de la inceput o piele fara probleme speciale. Sta chiar si in soare cand eu uit sa o dau cu crema si nu pateste nimic.
Alexandru e o alta poveste. Seamana cu mine, astfel ca are pielea foarte sensibila. Se irita usor de la orice, uneori chiar si de la anumite materiale pe care pielea lui nu le suporta. De soare nici nu are rost sa vorbesc, pentru ca daca nu apuc sa il ‘imbai’ in crema arata dupa jumatate de ora ca un mic rac rosu.
Nu stiu cum va fi cu bebe Achim si cu cine va semana, astfel ca eu ma pregatesc din timp cu tot felul de informatii despre cum trebuie sa aleg cel mai bine pentru el.
Ce sa luati si voi in calcul?
Ce am ales eu?
Inca de la Maria si Alexandru am ales produse pe baza de galbenele, obtinute din flori cultivate organic, care sa le hidrateze si sa le protejeze pielea impotriva iritatiilor minore si a uscaciunii.
Stiati ca?
Floarea de galbenele este cunoscuta pentru proprietatile sale puternic antiinflamatorii si reparatoare.
Pentru a gasi celelalte cuvinte care formeaza propozitia castigatoare citeste articolele de mai jos. Nu uitati ca mai e un singur articol in afara de acesta si fraza magica pentru concursul Klorane este finalizata. Fiti pregatite.
Ei da, am trait sa o vad si pe asta. Stiu ca mama mea este o femeie curajoasa si singura pe care am avut-o drept model toata viata, dar si pe mine m-a surprins.
Inca de mica o vedeam cea mai frumoasa femeie din lume si mereu ma intrebam de ce nu am iesit si eu la fel de frumoasa ca ea.
Mama a fost si este o femeie modesta, mandra de originea ei simpla de fata de la tara venita la oras, dar cu o bunatate pe care nu o mai gasesti niciunde.
Dumnezeu a incercat-o cu multe dar niciodata nu a renuntat la drumul ei si mereu a fost un exemplu de altruism si blandete pentru cei din jur.
A inceput sa scrie inca din scoala generala cand publica in revista scolii povesti si poezii pentru care a primit cateva premii pe tara. Desi nu a avut sprijinul bunicii in aceasta directie, ea nu a incetat sa scrie niciodata mai ales pentru sufletul ei.
A reusit sa publice o carte de versuri religioase in 1998 ‘Misionar printre ispite’ si desi eram mica, imi aduc aminte si acum ziua lansarii ei la Libraria Eminescu de pe bdul Regina Elisabeta. Eram asa de mandra de ea si de fericita.
Inainte de carte, in 1993 mama si-a indreptat atentia si spre pictura. Cel mai des picteaza icoane pe sticla, panza sau lemn dar si ce ii mai cer copiii. Tabloul meu cel mai de pret din casa, este facut de mama pe panza, acum 2 ani.
In tot acest timp a pictat biserici si a restaurat icoane vechi. Aici nu ma aseman deloc cu ea, caci nu am nici un talent la desen.
De cand a inceput sa scrie pentru blogul meu din rolul de bunica, mama a intinerit. Intr-o zi mai in gluma mai in serios am vorbit de ideea de a avea blogul ei, unde sa scrie tot ce ii doreste inima.
Astfel ca de cateva saptamani a lucrat la articole in care sa isi puna sufletul.
O bucatica din sufletul ei il gasiti pe IzaStoica.ro sau pe pagina ei de facebook Iza Stoica.
Bubu va asteapta cu drag in casa inimii ei. Va scrie despre Dumnezeu, viata de bunica dar si alte lucruri ce le traieste.
