O mai stiti pe micuta Cleopatra Stratan care canta toata ziua ‘Ghita’ si o data cu ea si o tara intreaga? La 3 ani a cucerit Romania si a devenit cel mai tanar bine platit artist de pe la noi si sunt convinsa ca nu s-ar fi oprit doar acolo. Un an am vazut-o in concerte si spectacole. Desi dupa succesul primului album, a mai inregistrat inca 3 albume, in spectacole a putut fi vazuta foarte rar. Principalul motiv fiind tatal ei care a declarat ca nu se astepta la acest succes si ca o retrage pentru a se ocupa de scoala si copilarie. Cleopatra a cantat si canta si in prezent alaturi de tatal ei, dar mult mai putin.
Am vazut-o intr-o emisiune pe Noelle, fetita lui Ingrid Vlasov, celebra creatoare de moda. Este o fetita foarte frumoasa dar si foarte matura pentru varsta ei. Mi-as permite sa spun mult prea matura. Era copia fidela a mamei ei ca si postura si atitudine. Rar mi-a fost dat sa o vad pe Ingrid Vlasov zambind si rar mi-a fost dat sa vad o fetita de 12 ani (cat avea acum an cand am vazut-o eu) atat de serioasa. Era imbracata in predominant in negru si i-as fi dat pe putin 20 de ani. Nu din cauza machiajului ci mai degraba a hainelor sobre si a atitudinii.
Geta Dor Popescu… Un copil care si-a urmat tatal pana la moarte. Nu am cuvinte sa descriu aceasta tragedie si nici nu vreau sa judec. Pentru judecat este doar Dumnezeu. V-am dat trei exemple diferite de copii in care a-ti urma si a-ti asculta parintele a fost primordial. Mi-a parut rau ca nu am mai vazut-o pe Cleopatra la TV dar il admir pe tatal ei ca a ales ce este mai bine pentru fiica lui si nu a exploatat-o asa cum au spus altii.
I-as da un sfat doamnei Ingrid Vlasov sa-i permita fiicei sale sa fie copil. Domnului Popescu nu mai am sa-i spun nimic… Se spune ca de mici copiii mostenesc talentul sau interesele parintilor. Este gresit! Poate doar dupa 10-12 ani putem vorbi de ce isi doresc copiii. Daca vor langa mama cand gateste, nu este pentru ca este interesata de gatit, ci isi doreste timp cu mama, iar mama asta face.
Maria a stat lipita de tatal sau cat i-a construit casuta. I-a dat cuie cand i-a cerut, i-a carat ciocanul dintr-o parte intr-alta si a invatat ce este o surubelnita. Nu este interesata de tamplarie ci era fericita ca tati este acasa in cursul zilei, nu doar seara. Maria cand ma vede ca machiez imi arata ca vrea si ea, dar acelasi lucru se intampla si daca ma vede calcand o camasa sau daca ma spal pe cap.
Geta Dor si sora ei cu siguranta au vrut pe munte, dar nu pentru performanta, ci pentru a-si petrece timpul cu tatal lor pe care doar pe munte il gaseau. Cu siguranta le-a placut si au fost fascinate, dar de aici pana a vrea performante si nopti inghetate e cale lunga. Ca ne place sa o spunem sau nu, nu va schimna nimic, dar doar ambitia tatalui a adus-o aici. Nu vreau sa fiu in pielea lui!
Fiecare parinte ar trebui sa-si traiasca propriile visuri in viata pe care o are, nu prin copiii sai. Nu facem copii ca sa traim ce nu am putut! Facem copii ca sa ii lasam sa zboare catre ce lumi isi doresc ei.
Astept soarele ca pe painea calda, mai ales dupa o scurta vizita a iernii. Curand iesim afara si ne vom proteja de caldura si lumina. Ce facem insa cu ochii copiilor? Am stat de vorba cu cativa medici oftalmologi si se pare ca nu se pun de acord. Unii spun ca incepand cu varsta de 2 ani copiii pot incepe sa poarte ochelari de soare, altii incepand cu varsta de 4 ani.
Ce trebuie sa stiti despre vederea bebelusului si a copiilor pana in doi ani?
Ei bine la nastere ochiul unui copil are aproximativ 75% dimensiunea unui ochi adult. In primii doi ani de viata nervul optic, functia vizuala si structurile interne continua sa se dezvolte terminand acest proces dupa varsta de 2 ani.
De ce sa nu ii puneti ochelari de soare inainte de aceasta varsta:
doarece poti interveni in procesul de dezvoltare al ochiului
slaba cooperare a copilului in purtarea ochelarului
ramele ii vor distrage vederea corecta prin lentila
Maria a inceput sa poarte ochelari de soare anul trecut in toamna cand avea 2 ani si 10 luni, doar ca ii poarta pentru scurta vreme. Alexandru vrea si el pentru ca vede la Maria si are si el o pereche de ochelari dar pe care nu ii tine mai mult de 10 minute.
Ce trebuie sa luati in calcul atunci cand va decideti sa cumparati ochelari de soare pentru copil?
un control la un medic oftalmolog care sa va dea acordul ca ati putea sa ii luati ochelari celui mic
este foarte important ca lentilele sa fie de calitate pentru o vedere corecta
rama este la fel de importanta, daca ochelarul nu se aseaza bine pe nas si pe urechi poate interveni in vederea corecta
Daca alegeti totusi sa le puneti ochelari de soare uitati-va dupa lentile de calitate care nu inseamna neaparat un brand scump. Sunt putine branduri scumpe de ochelari de soare care au pus accent si pe o lentila buna, pentru majoritatea platiti rama.
Ce inseamna o lentila de calitate?
lentila sa fie din policarbonat, un material care rezista la loviturile copilului (nu se sparg si nu se poate rani in ele)
lentilele colorate trebuie sa aiba filtru anti-UV 400 (obligatoriu 400 si nu mai putin pentru ca pana acolo sunt razele UV in spectrul luminii)
razale UV sunt de 3 feluri: raze UVA (ajung in totalitate la nivelul ochilui), UVB (sunt absorbite parial de atmosfera) si UVC (sunt absorbite complet de atmosfera).
nuanta lentilei este foarte importanta, cea recomandata pentru copii fiind cea verde, deoarece filtreaza cel mai bine lumina albastra (cea daunatoare vederii) si ofera cea mai buna vedere dintre toate nuantele de lentile (pentru adulti tot cele verzi dar si cele maro sunt recomandate – acestea din urma mai ales la condus).
filtru polarizant pentru a reduce efectele de lumina stralucitoare – orbitoare.
Trebuie sa stiti ca cele mai periculoase raze solare sunt cele care sunt reflectate in apa, zapada si nisip, adica unde se joaca copiii cel mai mult. (Din pacate sunt multe branduri cunoscute care nu folosesc filtru polarizant) – acest filtru reduce efectul de stralucire al obiectelor (lumina orbitoare care se reflecta de la soare, atunci cand ‘ii orbeste lumina puternica’). Totodata acest filtru ajuta la reducerea senzatiei de ‘ochi obositi’ si la o vedere clara cu nuante naturale.
Atentie!! Daca are filtru polarizant nu inseamna ca are si protectie UV.
Un ochelar de soare care are doar lentile colorate, fara protectie UV face mai mult rau decat daca nu i-am purta deloc. Acestia dilata pupila, lasand mai multe raze UV sa intre in ochi si sa produca leziuni ireversibile pe retina alaturi de o vedere neclara. Neprotejandu-i cu ochelarul corect ochii copiiilor sunt afectati pe termen scurt sau mai lung. Pot aparea senzatiile de mancarime sau iritare, ochiul poate sa se inflameze sau poate lacrima, apare de multe ori fotofobia (sensibilitate la lumina) copilul tine ochii stransi. In cazuri mai grave putem vorbi si de aparitia cataractei, arsuri la nivelul corneei sau diverse forme de cancer la nivelul conjunctivitei sau al pleoapelor.
Ramele.
Stiu ca toata lumea isi doreste tot felul de forme amuzante pentru ramele copiiilor, stelute, inimioare si altele, insa trebuie sa stiti ca ramele conteaza la fel de mult ca lentila, fiind suportul acesteia. Lentila trebuie sa fie suficient de mare incat sa acopere toata suprafata ochiului, astfel incat o ‘inimioara’ nu este chiar potrivita. Ramele trebuie sa fie confectionate dintr-un material flexibil si sa nu se rupa usor.
In concluzie v-as recomanda sa nu cumparati ochelarii draguti de la chioscul de pe plaja si sa va treziti in toamna cand duceti copilul la scoala ca are probleme de vedere, ci sa ii luati din magazine specializate, care sa va dea un certificat de garantie atat pentru lentila cat si pentru rame. Ochelarii de soare de calitate nu sunt ieftini. Ganditi-va ca la o investitie in vederea copilului vostru, nu ca la bani aruncati pe fereastra. Daca i se intampla ceva, costul tratamentelor este mai scump.
Prima oara cand am auzit de acest mod de a educa copiii, prin pedepse si recompense, gandul meu a fugit la Aki. (Aki a fost catelul nostru timp de 3 ani iar acum e la bunici). Cand am luat-o pe Aki avea 6 luni. Am chemat un dresor acasa dar facand niste calcule, nu ne permiteam ore de dresaj. Asa ca sotul meu a cautat diverse tutoriale pe youtube despre dresajul cainilor si cea care i s-a parut cea mai blanda a fost cea cu recompense si pedepse. Invata Aki bine si se supunea ordinelor date, primea o bucata de cascaval, nu se supunea, nu mai iesea la plimbare! Dar era vorba de caine…
Modul in care ii educam le va influenta radical viata, in bine sau in rau. A educa inseamna a invata sau a descoperi lucruri. Nu inseamna a le invata cu frica sau durere. Am auzit multi parinti care spun ca folosesc aceasta metoda ‘doar acum, cat sunt mici si nu inteleg’ sau ‘si eu am crescut asa si sunt bine’ sau ‘doar din cand in cand, nu mereu’. Adevarul este ca asa cum esti tu obisnuit ca parinte sa te porti cu copilul de mic, asa o vei face si cand va creste mare, pentru ca, copilul nu va reactiona altfel.
Sunt exagerate? V-am dat doar ordinea in care le veti folosi. Incepe ce-i drept prin nevinovata ciocolata la sfarsit de masa, dar unui copil obisnuit asa, veti termina cu promisiunea unei masini la sfarsit de clasa a 12-a. O recompensa promisa drept cadou pentru un comportament potrivit (a ceea ce intelegem noi potrivit) nu se mai numeste recompensa, ci mita!
Copilul va ajunge sa faca lucruri doar pentru ca va primi ceva in schimb. Nu va face niciodata ceva singur, pentru ca e bine sau pentru ca asa trebuie.
Va fi un fel de ‘mie ce-mi iese la afacerea asta?’ Recompensele materiale sunt cele mai periculoase. Ele invata copilul sa fie egoist si sa creada mai tarziu ca orice i se cuvine pentru ca a facut ceea ce i s-a cerut. Nici activitatile normale, zilnice ca iesitul afara, jucatul pe calculator sau privitul la TV nu trebuiesc folosite ca recompense, pentru ca isi vor pierde valoarea. Copilul isi va pierde increderea atunci cand promiteti o recompensa si nu o oferiti. Folosirea recompenselor va duce la un comportament corect al copilului doar conditionat (ce primesc daca?).
Ce inseamna a educa prin pedeapsa?
Multi parinti considera pedeapsa ca cea mai buna forma de a-si educa copiii. ‘Cum altfel vor invata, spun ei?’ Ei bine, tocmai pedepsindu-i nu vor invata. Copilul invata din greseli, nu din pedepse. Un copil pedepsit va incepe sa minta, de frica pedepsei. Un copil pedepsit se va simti frustrat, umilit si neiubit. Cu cat pedepsele sunt mai aspre cu atat mai mult vor inrai copilul, iar in adolescenta veti avea tipul copilului rebel. Daca va avea un frate mai mic sau o sora mai mica, va aplica aceleasi pedepse pe care le-a trait pe propria piele. Va avea aceleasi reactii acasa sau in colectivitate (la gradinita, la scoala).
Daca parintele obisnuieste sa tipe, sa fie agresiv sau sa ii vorbeasca urat copilului, ii va determina o frica indusa asupra copilului. De multe ori copilul va sti dupa tonul folosit ca urmeaza a fi pedepsit. Cu cat va creste frica de pedepse il vor face agresiv la adresa parintilor sau a celor din jur. (Undeva isi va varsa si el nervii). Pedepsindu-l va incepe sa minta, sa nu-si recunoasca greselile de frica pedepsei si astfel nu va invata nimic din ele.
Cel mai sanatos mod de a educa copilul este prin explicarea consecintelor si libera alegere a copilului. El va invata din greseli mult mai bine decat din ceea ce face corect. Un sistem al recompenselor si al pedepselor determina copilul sa devina dependent de laudele sau mustrarile pe care le primeste. Copiii deveniti adulti, crescuti dupa acest model al recompenselor si al pedepselor, nu vor creste cu principii clare ci cu scopuri bine stabilite, in care vor alerga dupa recompense si facand orice sa evite o pedeapsa (nu a gresi, ci a fi pedepsiti, adica prinsi).
Aveti grija de mod de educare alegeti si ganditi-va bine la consecinte.
Inainte de a avea copii imi propusesem ca ei sa doarma in patutul lor in camera lor si eu sa fug la ei ori de cate ori au nevoie. Unul dintre motive era ca eu dorm pe burta, iar dupa lungile sarcini abia asteptam sa imi reiau locul in pat in pozitia preferata. Acum, cateodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, sau nu mereu.
Maria a dormit in patutul ei dupa primele trei saptamani, timp in care a dormit cand cu mine cand cu sotul. De fapt nu dormeam. O supravegheam! Nu, nu suntem chiar asa disperati, doar ca a iesit din spital cu un puternic icter, iar medicii ne-au cam speriat ca trebuie sa o supraveghem si sa ii urmarim orice schimbare. Asa ca cand dormeam eu cand sotul, iar celalalt o supraveghea pe micuta de 2,700 kg.
In primele trei luni adormea in brate la mine sau la Alex in balansoarul de care v-am mai povestit. Desi e leita ta-su, Maria a dormit din a doua luna doar in pozitia preferata a mamicii, pe burta. Asa ca bubulina noastra adormea pe noi pe burtica in pozitia broscutei, iar eu o miroseam si o pupaceam si doar cand amorteam o puneam in pat.
Din luna patra am mutat-o in balansoarul ei de bebe. La 7 kg ale ei imi rupea spatele. A adormit in el pana in luna 11-a cand tati a zis ca e cazul sa renuntam la balansoar si sa o invatam sa adoarma langa noi in pat. Asa ca am inceput sa o iau la noi, sa o pun langa mine, sa ii dau lapticul si apoi sa o mangai pe spate pana adormea. In primele saptamani dura si o ora toata treaba, apoi ajunsesem la 20 minute. Dupa ce adormea o mutam in patutul ei. Am vrut sa o obisnuim asa si in ideea ca eu ramasesem insarcinata si nu as fi putut sa o adorm leganata.
Inainte sa vina Alexandru pe lume, cu vreo 2 luni inainte, am mutat-o din camera ei (fiind totul pregatit de bebe si unisex ca si culori, am zis ca il vom tine pe Alexandru acolo) in celalalt dormitor care pana atunci fusese camera de oaspeti. Noroc ca avem 3 dormitoare, altfel unul venea cu noi sigur. I-am luat un pat mic de inaltime, special de copii +2 ani (ea avea un an jumate), cu extra protectie ca sa nu cada din pat si de 1.80 m lungime sa incapem langa ea. I-am decorat peretele cu papadii si i-am luat un covor vesel cu fluturi.
Si acum adoarme cu mine sau tati, isi bea lapticul in pat, apoi ii spunem rugaciunea (am spune si povesti dar rar are chef de ele), o iau in brate si adoarme. Procesul este intre 15-30 minute, depinde de cat este de obosita. Apoi o las acolo si ies. Ori de cate ori are nevoie noaptea ma duc la ea. Nu am lasat-o niciodata sa planga sa nu merg la ea. A plans foarte rar pentru ca stie ca atunci cand ma cheama merg la ea.
Nu cred ca ingerasii nostrii ar trebui sa adoarma singuri multa vreme, de fapt eu voi renunta sa ii mai adorm atunci cand imi vor spune ei. Nu imi este greu. Ador sa o tin in brate in fiecare seara, sa ma stranga in brate cu manutele ei mici, sa ma pupe si sa-mi zambeasca. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta?
Copiii au nevoie de noi, au nevoie sa se simta in siguranta. Un copil care stie ca mama sau tata vine atunci cand are nevoie este un copil care va avea foarte putine frici spre deloc. Va fi un copil curajos si cu multa siguranta. Siguranta asta o iau de la iubirea parintelui si nu se compenseaza cu nimic. Un copil care este invatat sa adoarma singur va fi un copil singuratic, trist si cu tendinta de depresie.
Psihologii recomanda cel putin 10 de imbratisari pe zi la adulti pentru o stare de bine. Daca unui adult ii este recomandat ca terapie imbratisarea, care se spune ca este vindecatoare de depresie si alte afectiuni, va dati seama ce miracole face cu un copil? Eu ii imbratisez nonstop. Maria deja a inceput sa aiba momente cand ma impinge si nu vrea sa o tin in brate, asa ca profit din plin de momentele cand ma ia in brate si ma strange.
Nu este o povara sa iti adormi copilul, ci o favoare pe care Dumnezeu ne-a dat-o si pe care multi nu o au, asa ca profitati cat mai mult de ea. Adormiti-va copiii mereu, asta daca nu va adorm ei pe voi inainte!
Pe vremea guvernului Boc (ahaaa cat a trecut, aproape am uitat ca a fost si el), adica prin 2011, au intrat in vigoare unele prevederi ale unei legi ale Ministerului Educatiei. Mai exact art. 365 ce spune, printre altele, ca exista posibilitatea deschiderii unui ‘cont pentru educatie permanenta’ pentru orice copil nascut in Romania dupa data intrarii in vigoare a legii, cont in care statul contribuie cu echivalentul a 500 Euro. Tot in acelasi cont, parintii pot vira pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii, suma purtatoare de dobanda acordata de statul roman.
Va spun sincer uitasem de aceasta lege si din cauza faptului ca la noi legi sunt multe dar nu se prea aplica. Zilele trecute prietena mea Simona mi-a povestit cum a trimis mailuri intreband despre aceasta lege, catre diverse institutii, fara nici un raspuns, pana cand i-a scris unui deputat din judetul nostru (Ilfov – deputat Cornel Zainea, USR). Ca o paranteza va spun ca v-as minti daca v-as spune ca nu fac politica, momentan acasa cu copiii, pentru ca mai mult nu pot, dar fac. Reclama vreunui partid nu, sa zicem ca mai rasariti ar fi cei din USR, poate si pentru ca sunt tineri si ma gandesc ca vin cu alt avant.
Ei bine prietenei mele, Simona, deputatul Zainea a fost singurul care i-a dat un raspuns oficial. Acesta a trimis un mail catre Ministerul Educatiei intreband despre aceasta lege si a primit raspuns din partea Ministrului Pavel Nastase ca: ‘Termenele prevazute la art.361 alin. 3 lit. e) si g) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se proroga pana la data de 1 ianuarie 2018’.
Cu alte cuvinte se amana asa cum s-a tot amanat de 6 ani. Ne mai mira?
Personal am ales un cont privat pentru copii, in care sa viram lunar o anumita suma. Nu stiu ce valoare va avea peste 18 ani, dar macar incercam ceva.
V-as propune sa scrieti si voi cate un mail Ministerului Educatiei sau vreunui deputat din toate partidele afiliate judetului vostru (sa nu facem diferenta intre ei) si intrebat de aceasta lege. Datele despre lege le aveti in articol…poate, poate se mai trezesc!
Eu am scris ieri si astept raspuns…sper doar sa nu faca copiii 18 ani asteptand.
Zilele trecute m-a anuntat o prietena ca este insarcinata cu primul copil. Am sarit in sus de bucurie si i-am urat toate cele bune. Dupa ce am inchis telefonul mi-am adus aminte de sarcinile mele.
Inainte de copiii mei eram fascinata de femeile insarcinate, mi se pareau cele mai frumoase si abia asteptam si eu stralucirea de graviduta. La Maria mi-am facut singura un test pe care l-am impachetat cadou si i l-am adus, pe atunci, viitorului sot acasa. Tin minte si acum cum a deschis cutiuta a luat testul si s-a uitat lung la el neintelegand ce-i cu el. Cand s-a dumirit a ramas mut. Maria era programata cateva luni mai tarziu, dar cumva Dumnezeu ne-a trimis-o mai devreme. Dupa socul initial, m-a luat in brate si m-a strans asa de tare, incat simteam ca ma inghite.
De acolo au inceput planurile, controalele la medic, ecografii si multe povesti pe care tati i le spunea micutei in burtica, caci avea multe sa-i spuna. Am planuit sa lucrez pana in luna opta, dar iar ne-a aratat Dumnezeu ca e cum vrea El si nu cum vrem noi.
Dar sa va povestesc cum a fost..
In primele 3 luni abia daca puteam manca ceva si mancam cu forta ca m-a amenintat medicul ca ma interneaza. De la 53 de la kg am ajuns la 50 kg. Ati zice ‘buna dieta’ dar cand esti insarcinata nu este tocmai ce iti doresti. Era vara, norocul sotului, pentru ca tot ce puteam manca era la gratar. Si uite asa in fiecare zi venea Alex de la munca si se apuca de facut gratarul in curte. Radeau vecinii de noi, dar ce sa facem?
In luna cincea am ajuns la spital in pericol de avort iminent. Maria a stat toata sarcina cu capul in jos si apasa sa iasa. Am stat internata, apoi in concediu medical, nu am mai avut voie sa lucrez. M-am bucurat pentru ca ma puteam ocupa de toate lucrurile necesare venirii ei, m-am odihnit si am citit multe carti de nastere si cresterea copilului. Tot atunci au inceput si contractiile si durerile de de toate.
Toata viata am dormit pe burta, din luna patra nu am mai putut si mi-era foarte greu sa dorm. Din luna sasea a inceput sa ma doara spatele foarte rau. Desi nu am luat mult in greutate, 11 kg (avand 61 kg cand am nascut la 1,68) ma simteam imensa. Simteam cum ca nu are loc de miscare, ma lovea des peste tot, se contracta burta foarte tare si ma durea. Partea buna este ca dupa luna cincea am putut manca…multe muraturi ca la ele am poftit toata sarcina. In decembrie 2014, s-a nascut prin cezariana micuta noastra.
La Alexandru a fost si mai si. Am ramas insarcinata la 11 luni de la nasterea Mariei. El a fost foarte bine programat. Ne doream mult sa fie apropiati ca varsta. Pe 23 decembrie (de ziua Mariei) am aflat ca sunt insarcinata. La prima ecografie a aratat ca sunt gemeni. Am fost socati dar foarte bucurosi. Din pacate la a doua ecografie ne-a spus ca e doar unul, al doilea lucru fiind un hematom. Hematom care m-a urmarit pana la nastere…
La 11 saptamani am ajuns la spital cu hemoragie masiva. Am crezut ca il pierdem, dar micutul nostru a luptat pentru a veni la noi. Am stat iar internata si apoi iar acasa, eu reincepand munca la 11 luni ale Mariei. Din nou concediu medical, din nou fara sa am voie sa lucrez. Nu mi-a parut rau, desi era mama la mine sa ma ajute cu Maria eu neavand voie sa fac efort, ma bucuram de tot ce face Maria nou. La Alexandru am luat 9 kg dar tot imensa si grea ma simteam.
De obicei mananc de cateva ori pe luna ceva dulce. Ei bine la Alexandru am mancat foarte mult dulce si foarte multa inghetata. Inghetata am mancat zilnic. De-a lungul sarcinii medicul mi-a urmarit foarte atent taietura de la prima operatie, fiind foarte subtire si in pericol de ruptura uterina. La 31 saptamani am ajuns iar la spital cu recomandare sa stau pana la 34 saptamani cand am fost programata la cezariana.
Alexandru a venit mai devreme si am trecut prin iad, v-am mai povestit despre nasterea lui dar important este ca el e acasa, sanatos, cu 10kg cu care imi rupe spatele. As trece inca de o mie de ori prin toate doar sa ii am, dar cu riscurile, durerile si noptile nedormite, ne gandim greu la al treilea. Nu imi este frica de primele luni cu bebe acasa, ci de cele 9 luni de sarcina (sau mai putin in cazul copiiilor mei).
Stiu, exista cazuri mult mai grave si mereu ma gandesc cat de mare este dorinta si puterea unei mame de a-si avea copilul, ca ar trece prin orice doar sa il stranga in brate. Personal, nu am simtit acea stralucire despre care am auzit, nu am avut sarcini usoare si mi-as fi dorit sa spun ‘nu am simtit ca sunt insarcinata’, ei bine eu am simtit ca sunt foarte insarcinata si abia asteptam sa nasc!
Conform dex-ului, cicaleala inseamna un repros repetat facut cuiva pentru lucruri marunte. Eee dar cate dintre noi o facem si cam de cate ori pe zi? Inainte de a ma casatori nu priceam de ce se spunea ca sotiile ar fi cicalitoare. De ce i-or bate la cap pe saracii barbati? Si cat rezista ei asa? De ce nu fac ele singure ce ii pun pe ei? E clar, mi-o fi zis cineva de dulce si a zis sa imi arate.
Nu am devenit cicalitoare imediat dupa casatorie, ci mai degraba dupa primul copil. Daca inainte de aparitia copilului putea intra incaltat in toata casa, chiar si eu o faceam, ei bine dupa venirea Mariei e foc si para daca face un pas in plus din hol. Sigur, am scuze! Copiii stau mult pe jos, arunca suzete si le baga in gurita, mai cade cate o bucata de mancare (si nu apuc sa o opresc pe Maria sa o manance) si exemplele pot continua. Dar cine face curat dupa ce pleaca? Sotia, asa ca este indreptatita sa cicaleasca. Si el este constient de aceste lucruri, totusi ‘fac doar un pas sa imi iau telefonul de pe masa’ zice el, iar eu simt cum mi se ridica tensiunea si incep pentru a mia oara ‘nu ti-am zis sa nu mai intri?”
Ei da dragelor, cicaleala se numeste, pentru ca se tot repeta. La noi cred ca este zilnica si pe toate lucrurile marunte: lasa papucii la usa, du te rog gunoiul (asta este clasica), aduna si tu jucariile, te rog nu uita sa…(barbatii mereu uita cate ceva, asa-i?). Deci cumva nu este chiar vina noastra, daca ei nu ar uita noi n-am mai sari cu gura pe ei.
I-am spus intr-o seara sotului: ‘Chiar crezi ca mie imi face placere sa tin minte atatea lucruri si sa ti le repet de o mie de ori?’ Ce mi-ar placea intr-o zi sa facem schimb de locuri si sa vada ca nu este usor sa traiasca in pielea unei femei/mame/sotii. Noi trebuie sa tinem minte tot, de la programul lui, al copiiilor, al nostru si la tot ce tine de ingrijirea caminului.
E usor? Nu este! Ei numesc cicaleala! Dar cine trebuie sa fie organizat cu tot ce tine de casa si familie? Sotia. De ceva timp ma gandesc ca daca tot il cicalesc sa o fac intr-un mod simpatic: azi un zambet, maine un dat din gene, o glumita draguta si tot asa, macar sa destind atmosfera.
Daca tot il cicalesc macar sa o fac cu stil! Intr-o zi m-a intrebat sotul cand o sa-mi treaca cicaleala, iar eu i-am spus zambind: ‘Cand vor creste copiii!’
Cei mai multi dintre noi am fost crescuti conditionati de ‘daca’: daca nu faci ce iti spun nu vezi desene/ciocolata; daca nu mananci tot nu iesi afara; daca nu esti cuminte te fura bau bau; daca nu … si exemplele pot continua.
Nu am fost crescuta conditionata de ceva, cumva mama mea s-a prins ca eram un copil/adolescent/adult foarte incapatanat si daca mi-ar fi conditionat un lucru, l-as fi facut special, asa ca de mica mi-a vorbit ca unui adult spunandu-mi care vor fi consecintele alegerilor mele in functie de situatie si ca eu pot alege.
Maria seamana mult cu mine la caracter (in rest e ta-su intreaga), asa ca am ales sa merg pe cum am fost eu invatata.
De exemplu seara cere lapticul de somn, dar inainte trebuie sa ne spalam pe dinti. Nu ii spun niciodata ‘daca te speli primesti lapticul’ ci ‘dupa ce te speli papam si lapticul’ (ea isi bea lapticul in patul ei si apoi adoarme, dupa ce termina ii dau si apa ca sa nu ii ramana laptic in gurita, inca este micuta dar peste cateva luni o voi ajuta sa isi bea lapticul la masa in canuta, apoi spalat pe dinti si apoi somn). Dupa este un cuvant mai dulce, nu are o conotatie negativa si nu ii indica ca nu il va primi.
Sunt situatii in care copilul trebuie sa faca un lucru: sa se imbrace, sa se incalte, sa mearga…etc, greseala pe care multi parinti o fac este sa ii conditioneze cu acel ‘daca’ la care adauga si ceva recompense sau pedepse, in functie de parinte. (Nu sunt de acord nici cu educatia prin pedepse sau recompense, despre care va voi scrie intr-un alt articol.)
Daca tot trebuie facut ceva neaparat cu copilul in loc de aceea conditionare cu ‘daca’ poti folosi cuvinte mai dulci care sa il determine pe cel mic sau sa il faca sa inteleaga ca acel lucru chiar trebuie facut. Stiu, ia mai mult timp sa ii explici copilului decat sa ii oferi cadouri sau sa il amenintiti cu pedepse, dar ceea ce faceti la varste cat mai mici va avea rezultate frumoase atunci cand vor creste.
Ce faceti de la 1 an sau 2 este sa puneti baza unei relatii frumoase dintre voi. Stiu parinti care spun ‘copilul nu intelege nimic la 1 an, voi discuta cu el cand va fi la scoala, pana atunci face cum zic eu’. Un copil cu care nu ai vorbit, nu i-ai dat explicatii (pentru ca el nu intelege) si pe care nu l-ai ascultat de mic, nu il vei recupera cand va creste sau o vei face cu eforturi foarte mari si foarte putin. Copilul intelege tot, absolut de tot de la cateva luni.
Mai stiti cand avea 2,3 luni si il priveati, ii vorbeati si stiati ca va asculta si va urmareste? De ce ati crede ca la 1 an sau 2 nu ar intelege tot? Pentru ca nu face ce ii spuneti? Incercati sa schimbati modul in care ii transmiteti informatiile si veti vedea alte raspunsuri.
Cum sa eviti ‘daca’?
folosind ‘dupa’ in situatiile in care se poate: ‘dupa ce te incalti, ajungem mai repede in parc’ – sau unde mergeti, nu mintiti copilul
vorbiti-i si explicati-i cat mai multe atunci cand situatia o cere: ‘mami se grabeste foarte mult, te rog ajuta-ma cu..’
jucati-va! Copiii colaboreaza mult mai mult la tot ce se face in joaca..
Pentru mine Pastele este o sarbatoare ce tine mai mult de trairea sufleteasca interioara, de pace cu mine insami si cu cei din jur. Este o sarbatoare incarcata de emotii care ma face sa ma gandesc la cat suntem de trecatori pe acet pamant si la ce conteaza cu adevarat in aceasta viata: copiii si familia. Asta conteaza in mod normal dar de Pasti cumva aceasta incarcatura emotionala este si mai mare. Anul acesta sarbatorim in patru primul nostru Paste. Este inceputul unei vieti in care ma rog la Dumnezeu sa ne ajute sa sarbatorim impreuna cat mai multe sarbatori.
Anul trecut a fost foarte interesant. Maria doarme toata noaptea de la 3 luni. S-a trezit foarte rar noaptea la dureri de dinti dar si atunci mai mult o fastaceala. In noaptea de Inviere s-a trezit la 23.30. Era treaza! Pe bune treaza! Nu am putut s-o culc la loc, asa ca ne-am imbracat si am fost sa luam lumina in trei, eu fiind insarcinata cu Alexandru.
A stat treaza la biserica, foarte atenta la ce era in jur. Apoi acasa a vrut sa se plimbe. Asa ca la 1 noaptea ne plimbam in cartier cu copilul. Pe la 1.30 abia a picat si a adormit. Pentru mine a fost o minune, ca si cum si ea a vrut sa participe la mersul la biserica. De atunci nici nu s-a mai trezit…
Daca asteptam iepurasul? Recunosc ca nu inteleg venirea lui intr-o sarbatoare care pentru noi inseamna sacrificiul suprem pe care Iisus l-a facut pentru noi. Asa ca nu, nu vine iepurasul, ne bucuram doar de trairea crestina pe care o avem.
Sa va gaseasca aceasta sarbatoare cu pace in suflet si multe bucurii alaturi de cei dragi!
Azi voi continua lista cu mamici talentate. Ma minunez intr-una citind povestile lor si ce fac picii nostri din noi. Si eu am inceput acest blog datorita copiiilor mei si pentru ca imi doresc sa raman acasa cu ei cat mai mult timp. Dar sa cunoastem niste mamici demne de toata lauda:
Loredana Butnaru
Graceful Style
Loredana este o mamica fashionista pasionata de haine si accesorii, asa ca de anul trecut o gasiti pe propriul blog cu multe sfaturi utile si povesti picante.
Dana este mamica de doua fete, Iulia si Ioana si se ocupa de proiectul ei de suflet Juxi Magic. Juxi a aparut in urma cu doi ani din nevoia de povesti si activitati diverse pentru fiica cea mare, un copil foarte activ, fiind si numele de alint al fetitei. Juxi Magic ofera spectacole interactive, ateliere de creatie si animatie pentru copii de 1-10 ani.
Juxi este o Zana Buna (ce-mi place) indragita de copii. Echipa este formata din 4 mamici talentate si pun in scena povesti scrise de ea sau de alte mamici partenere. Au spectacole interactive la Carturesti Carusel din Bucuresti (abia astept sa merg si eu), sunt prezente la targuri, in gradinite si la diverse evenimente sociale destinate parintilor si copiilor. Dana a scris si prima carte cu poezii pentru copii ‘Mami, te vreau langa mine’ lansata anul trecut in decembrie si lucreaza la a doua carte.
Alina este o proaspata mamica din Hunedoara care a renuntat dupa 10 ani la un job intr-o multinationala, pentru a-si deschide propria afacere si a se putea dedica fiului ei de 4 luni. Acum un an a inceput o mica cultura de lavanda si pe care isi doreste sa o dezvolte suficient cat sa ii permita sa stea acasa cu micutul. Ea se ocupa de tot ce inseamna ingrijirea culturii de la sapat manual, taiat, ingrijit si cules florile pe care le transforma apoi in martisoare, saculeti cu lavanda sau sare de baie.
Pe Alina si minunile facute de ea le gasiti pe pagina de facebook
Ioana Popescu
Curtea de Vara
Ioana a deschis in Bucuresti un loc de joaca altfel. Se pot organiza zile de nastere sau petreceri pentru cei mici, locatia oferind posibiliatea de a veni cu mancarea si bautura, spatiul fiind inchiriat printr-un contract. Exista si loc pentru gratar, au si o bucatarie complet utilata. Nu exista limita de 3 ore cum au alte locuri de joaca, ziua fiind impartita in doua.
Florina este mama de fetita de 2ani si 5 luni iar Cristina mama de doua minuni baietel de 6 ani si fetita 1an si luni. De anul trecut in noiembrie s-au apucat de faurit lumanari decorative, personalizate, marturii din parafina dar si din ceara naturala de albine. S-au apucat din aceeasi dorinta de a sta cu copiii cat mai mult acasa.
Roxana are 32 de ani si o fetita de 3 anisori. Al doilea ‘copil’ al ei este atelierul de pictura deschis la ea acasa. Deseneaza aproape pe orice de cand se stie. De profesie este economist dar o data cu nasterea fetitei a reinviat si pasiunea ei pentru desen. De doi ani a inceput serios sa picteze diverse obiecte, dar s-a specializat in seturi de mot (abia astept sa comand unul pentru fiul meu si pentru fin, sunt asa frumoase ca greu ma voi decide). Mufica Pufica este porecla fetitei ei si de aici si numele paginii de facebook.
Iuliana Sosu
Mesterul tau de perne
Iuliana este din Iasi si acum 7 ani a inceput sa faca perne pentru gravide si pentru alaptat. Acum detine un atelier cu 3 angajati si are mai multe produse pe care le comercializeaza in tara dar si in strainatate. Are parteneri cu care colaboreaza cum ar fi maternitatile private si banci de celule stem cu care sustine cursuri dedicate viitorilor parinti. Pentru cei doi fii ai ei de 6 si 3 ani si jumatate s-a apucat sa scrie si o poveste intitulata ‘Povestea lui Mos Ene si a Domnului Somn’ petru care spera sa gaseasca repede un sponsor si sa o scoata la tipar. De un an a renuntat la jobul cel stabil si se concentreaza pe mica afacere.
Mariana are doi copilasi, baietelul de 3 ani si 9 luni si fetita de 15 zile (woow! Ce micuta este, sa fie sanatosi!). Mariana sta in Ilfov, face prajituri si are propria pagina de facebook unde ii gasiti bunatatile.
Nicoleta Ionescu
Lilu Tesa
Despre Nicoleta v-am mai scris. Este mamica eroina de trei pici, fetita cea mare are 9 ani, baietel de 7 ani si ultimul nazdravan are 4 anisori. Ea care face niste hainute dementiale cu care apar si Maria si Alexandru in poza de mai sus: mai exact rochita Mariei si pantalonii lui Alexandru. Se pare ca trei copii si o afacere cu hainute nu este suficient cat sa o tina ocupata pe Nicoleta, ca vrea sa deschida si o tabara de copii altfel langa Brasov acolo unde locuiesc.
Cand am scris articolul in care dadeam sfoara in tara ca promovez aici micile afaceri de mamici nu ma gandeam ca voi gasi asa mamici talentate. Sincer vazand ce fac ele m-am simtit mica mica. Felicitari voua minunate mamici, care va doriti sa ramaneti acasa pentru a le fi aproape picilor vostri. Va inteleg perfect! Mamici dragi aveti ce afla din acest articol si sper din suflet ca in loc sa comandati produsele de care aveti nevoie din marile magazine, mai bine sa alegeti produse de calitate si sa sprijiniti si o mica afacere.
Ligia Pop
Bouquet de Chocolat
Ligia este o fosta educatoare care este pasionata de flori pe care le confectioneaza din hartie creponata. A facut un curs de aranjamente florale, apoi urmand pasiunea sotului pentru ciocolata a mai facut un curs de ciocolatier.
Ce poate fi mai frumos decat sa imbini doua pasiuni aranjamentele florale din hartie creponata si bomboanele de ciocolata delicioase si sa dai nastere unor produse rare ce pot fi oferite ca si cadou unic?
Pe ligia o gasiti aici:Bouquet de Chocolat
Elena Stama
Handmade by Elena
Elena este din Piatra Neamt si are doi baieti minunati. Confectioneaza accesorii din lut polimeric marca Fimo sau Cernit si sunt lucrate pe baze metalice argintii sau bronz antichizat. Primele accesorii le-a facut cand era insarcinata cu primul baietel, acum 6 ani.
Despre Madalina v-am mai povestit ca este cea mai minunata fotografa cu care eu am colaborat si cea pe care o numesc Fotografa familiei noastre. Ce nu stiti este ca si ea este mamica de doi pui frumosi, fetita avand 5 ani si 4 luni iar baietelul 2 ani si 10 luni. Asta inseamna ca stie foarte bine cum sa se descurce cu copiii si cum sa ii faca sa ‘stea’ la poze si nu doar cu ei. Lucreaza din 2013 ca fotograf iar eu zic sa imbatraneasca facandu-mi mie poze.
Iolanda confectioneaza bentite pentru fetite cu dichis, inspirata fiind de fetita ei de un an si doua luni, o ‘minunatie de copil’ cum o descrie mamica ei. La inceput a vopsit mobila prin casa si creat diverse accesorii pentru fetita ei. Din august anul trecut are propria pagina de facebook unde va invit sa ii vedeti bentitele care sunt variate si unde sigur veti gasi ceva care sa va placa. Eu abia astept sa fac o comanda.
Facebook Sofia Accessories
Cristina Petrariu
Handmade Store
Din 2013 pentru mamici cochete, tot din Piatra Neamt, Cristina confectioneaza niste frumoase bijuterii din fetru, piele, margele, sarma etc. Pasionata de handmade de prin scoala generala a incepu sa tricoteze pentru ea si pentru cei din familia ei. Apoi a tricotat in toate culorile pulovere pentru baiatul ei, cu tot felul de animalute.
Irina este o mamica de doi pici, fetita de 4 ani si 2 luni si baietel de 2 ani si 5 luni si una dintre cele mai talentate mamici pe care eu le cunosc. Unele mamici o stiu pentru ca ii poarta colierele castigate la concursurile de pe blog. Pe Doamna cu Coc o gasiti pe pagina de facebook unde gasiti niste coliere facute de ea la 5 dimineata, frumoase foc.
Si pentru ca nu este suficient Irina este pasionata si de gatit. Pe blogul ei gasiti niste retete simple cu ce aveti prin casa, bune pentru parinti si pentru copii.
Blogul ei il gasiti AICI Sau pe pagina de facebook
a
Nicoleta Domnu
NEED cosmetice handmade, naturale
Nicoleta este mamica de baietel de 2 ani si datorita lui a gasit inspiratia si puterea de a face o mare schimbare in viata ei. Afacerea ei nu este usoara din cauza legislatiei greoaie. Povestea ei este simpla: satula de produsele din comert pline de chimicale s-a apucat sa faca majoritatea cosmeticelor de care familia ei are nevoie. Gasiti in produsele ei o varianta sanatoasa si eficienta pentru produsele in ingrijirea personala.
Din varii motive aud prea des ‘nu sunt o mama buna’ pentru copilul meu. Prea multe mamici se compara cu altele, prea multe mamici isi compara copiii cu altii, prea multe mamici se simt judecate de cei din jur.
Nimeni, absolut nimeni nu stie ce se afla in sufletul si in casa altei mamici. As spune in afara de alta mamica, dar constat din discutiile pe care le citesc pe grupuri de mamici, ca mamicile sunt cele mai intolerante cu alte mamici.
‘Nu sunt bune’ pentru ca sunt obosite (oboseala aia nu trece usor si la acest capitol tine de puterea fiecarei mamici, unele au nevoie de mai multa odihna, altele de mai putina), pentru ca nu reusesc sa alapteze usor asa cum aud ca fac multe alte mamici, pentru ca nu au nascut prin cezariana, pentru ca mai tipa la copil, pentru ca nu fac lectii cu copiii cum fac alte mame, pentru ca lucreaza de acasa in detrimentul statului cu copiii, pentru ca nu au timp de stat cu sotul, iar motivele pot continua.
Pentru mine o mama buna este cea care isi iubeste neconditionat copilul. Doar ca putine dintre noi stiu ce inseamna acest neconditionat. Inseamna sa il iubesti cu bune si cu nazdravanii (pentru mine nu exista rele intr-un copil), sa il iubesti cand deseneaza pe pereti sau atunci cand iti varsa cafeaua in poala (mie mi-au facut-o des amandoi copiii), sa-i iubesti cand iau nota mica la matematica si sa ii sprijini cand nu sunt de acord cu tine.
Sa le fii aproape chiar si atunci cand iti spun ‘Pleaca!’.
Sa ii saruti seara de noapte buna fara exceptie.
Sa ii asculti cand tu ai treaba, ei sunt mai importanti.
Asta face o mama buna, restul sunt detalii care implica regulile societatii. Societatea nu doarme cu tine-n pat, copiii tai o fac!
Pentru o mama copiii si cei din jur sunt cei mai importanti. Toata ziua se preocupa sa fie mancati, dormiti, sanatosi si voiosi. Dar ce face o mama pentru ea?
Eu am niste dureri de…ei bine de de toate. Am cativa medici la care trebuie sa merg si daca inainte de copii mergeam regulat anual la toate consulturile, cateodata si in plus doar ca sa ma verific, acum stau foarte prost la acest capitol. La ultimele analize gineco am uitat sa iau rezultatele pana cand, dupa vreo 2 luni, mi-am sunat medicul si am rugat-o sa se uite ea pe rezultat…
Da, in halul asta am ajuns!Dar, despre ce probleme vorbesc in cazul meu si cred ca al multora dintre noi?
Dureri de spate! Prima si cea mai importanta, cel putin la mine! Am niste dureri de se duc pe piciorul stang. Am zile cand ma aplec de nu ma mai pot ridica, pur si simplu…
Ochi umflati si cearcane. Nu mai stiu cum arata fata mea fresh ca atunci cand mi-am cunoscut sotul. Traiasca fondul de ten, dar nici el nu face fata intotdeauna
Dureri de cap. D-alea surde, de ma tin toata ziua. Lipsa somnului profund si odihnitor isi spune cuvantul.
Caderea parului. La capitolul asta cred ca sunt pe primul loc. Doua sarcini apropiate si-au facut de cap. Tuns, vitamine peste vitamine (si acum iau), seruri, geluri, masti.. Sunt pe calea cea buna, dar fu’ haos.
Control la gineco. Pe asta l-am facut dar mai greu cu cititul rezultatelor.
Probleme dentare. Aici nu am experimentat dar stiu mamici care se confrunta cu aceasta problema.
Probleme de greutate. Si aici depinde de fiecare femeie in parte si de cate kg a luat in sarcina.
Va spun ce imi spun si mie: mergeti la medic! Copiii nostri ne vor sanatoase!
Pentru ca eu fac sambata pasca, am zis sa va scriu mai devreme aceasta reteta, poate o luati in calcul. De vreo 2 ani fac aceasta reteta in diferite variante si nu o fac doar de Paste, fiind o gustare foarte buna pentru copii. Va dau reteta pentru adulti si la sfarsit mentinunile pentru copii
Ingrediente:
3 oua
500 gr. branza de vaci
250 gr. Mascarpone
2 linguri smantana grasa
3,4 linguri faina
Jumatate de plic praf de copt
50 gr. coniac (optional)
2 linguri de zahar brun
1 baton de vanilie
Migdale crude si merisoare cat cuprinde (optional)
Se separa albusul de galbenus. Albusul se bate tare cu un praf de sare. Galbenusurile se amesteca cu zaharul, branza de vaci, cutia de mascarpone, smanatana si batonul de vanilie.
Se adauga faina si praful de copt cernute, apoi se pune cu o spatula si albusul batut tare. La sfarsit puneti migdalele si merisoarele dupa gust, impreuna cu coniacul. Se baga in cuptorul incalzit la 180 grade pentru o ora pe o tava pe care se pune foaie de copt.
Pentru copii: nu pun zahar si coniac deloc! Pun migdale sau nuci crude, merisoare sau stafide. Noua ne plac merisoarele mai mult.
Maria mea are 2 ani si 4 luni si nu a mancat niciodata ciocolata.
Cred ca sunt printre putinele mamici care tin cutia de ciocolata pe masa si copilul se joaca cu ea. Yep, asta face Maria. Avem o cutie de Toffiffe, una mare pentru ca am zis ca o iau pentru cateva luni bune (la cate bucatele pap eu) si a mea Maria se joaca cu bucatelele, le ia si la muta in alte parti iar cand se murdareste cere un servetel sa se stearga. V-am facut filmulet sa o vedeti.
Nu mananc in fata ei, dar m-a prins de cateva ori ca o pap si cand m-a intrebat i-am spus ca nu e bun si ca mama se lasa si ea. Nu mi-a facut scandal, nu a plans si nu a insistat, totul pentru ca nu ii stie gustul. La orice lucru la care Maria nu ii cunoaste gustul intelege foarte usor daca nu il dau, ceea ce nu se intampla la ce cunoaste.
Vroiam sa vi-o arat pentru ca multe mamici spun ca nu se poate, dar cu blandete din partea mamei (a parintelui) copilul este foarte intelegator. Mult mai intelegator decat am crede noi.
De ce nu i-am dat inca ciocolata Mariei? Pentru ca sistemul lor digestiv nu este inca pregatit sa o digere indiferent de cum este preparata, multi spun pana la 2 ani iar altii pana la 3. Medicii pediatri spun ca este mult mai usor sa ii intarzii oferirea unei bucati de ciocolata primului copil deoarece al doilea vede la fratele mai mare si ca marea majoritate a copiiilor cand ii prind gustul inaintea varstei de 5 ani nu mai renunta la ea. Despre asta am mai scris intr-un alt articol de Craciun.
Chiar si atunci cand incepeti sa ii dati ciocolata trebuie sa stiti cantitatile ideale de a i le oferi: o patratica daca este vorba de o ciocolata mare sau jumatate de baton de ciocolata daca este vorba de cea dedicata copiiilor. De preferat este sa ii invatati la ciocolata neagra care este mult mai sanatoasa decat cea cu lapte sau cea alba. Ciocolata neagra contine antioxidanti care ajuta la imbunatatirea sistemului imunitar (deci este chiar indicata) si contribuie la incetinirea procesului de imbatranire (asta este pentru noi mamici), dar tot in cantitate cat mai mica si nu zilnic.
Exista studii care spun ca acei copii care au consumat zilnic ciocolata si alte produse dulci din comert pe o perioada de 10 ani, incepand cu varsta de 1 an au aratat o tendinta agresiva si foarte agresiva la maturitate (in jurul varstei de 34 ani). Studiul a fost facut pe 17.500 de oameni si a fost publicat de Jurnalul Britanic de Psihiatrie.
De Paste si de Craciun copiii nostri sunt cel mai in pericol. Produsele de ciocolata precum ouale sau iepurasii contin o cantitate foarte mica de ciocolata ‘curata’, restul fiind adaosuri daunatoare celor mici. OMS a confirmat ca folosirea Ieuprasului de Paste pentru promovarea consumului de ciocolata este un factor ce a contribuit la cresterea numarului de copii supraponderali si obezi.
In concluzie mamici daca oferiti ciocolata copiiilor, faceti-o cat mai tarziu si incepeti cu ciocolata neagra sau facuta in casa fara adaosuri precum caramel sau nuga (au o concentratie prea mare de zahar). De sarbatori vreti copii linistiti, nu ii agitati cu ciocolata pentru ca va fi un haos in casa!
Saptamana trecuta m-am certat cu tata. Motivul nu conteaza. Eu si tata semanam foarte mult, suntem doua persoane capoase, care nu cedeaza usor, sau mai bine zis aproape niciodata. Deci e greu cu noi. Cand eram mica si mama vroia sa intervina si eu si tata i-o retezam ca e cearta noastra si sa nu se bage.
Noua ne si place sa ne ciondanim, o facem de o viata. Cand ne trece unul sau altul suna si vorbim ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nu zicem nimic de cearta si foarte rar isi cere cineva iertare. Dar sunt obisnuita asa si nu ma mai afecteaza. Stiu ca sunt certuri ca furtunile de vara, vin si te zgaltie un pic si apoi iese soarele. Spun nu ‘ma mai’ afecteaza pentru ca atunci cand eram mica sau adolescenta, ma afecta. Simteam ca el a gresit si totusi nu spune nimic si tare mi-ar fi placut sa o faca.
Acum sunt mare si da, nu ma mai afecteaza, dar nu inseamna ca la un moment dat nu mi-ar placea sa imi spuna ‘uite scumpa mea, aici eu am gresit si tu ai avut dreptate’! Eu sunt o persoana care spune foarte greu iarta-ma (de ce oare?) dar o fac atunci cand stiu ca am gresit si imi cer scuze sau iertare indiferent cui am gresit, chiar si copiiilor mei. Da, desi au 2 ani si 4 luni Maria si aproape 9 luni Alexandru, cand gresesc fata de ei imi cer iertare si cel putin pe Maria o intreb daca ma iarta, caci eu am gresit.
Sunt foarte putini parinti care stiu sa isi ceara iertare de la copiii lor. De multe ori, copiii nici nu au nevoie sa auda cuvintele, desi daca i-am invata sa o spuna, ar spune-o mai cu usurinta ca adulti (nu ca mine), dar asteapta cu drag o imbratisare, un ‘imi pare rau’ daca este mai usor ca ‘iarta-ma’, o explicatie. Invatati-i de mici prin exemplul personal despre iertare si cum sa o cerem de la cei fata de care am gresit. Copiii au aceasta capacitate de a ierta din tot sufletul si de a uita imediat. Se citeste in ochii lor bucuria ca parintele este fericit si nu mai este suparat pe el.
In definitiv, cu ce ne gresesc aceste fapturi mici si minunate? Ca nu fac ce le spunem? Asta mai tarziu inseamna o personalitate puternica, asa ca nu le taiati aripile. Maria mea se fastaceste toata cand ii spun ‘te iubesc’ iar cand ii spun ‘iarta-ma, mami a gresit’ deschide manutele si mi se arunca in brate.
Azi incepem Saptamana Patimilor. Sa cerem iertare de la copii, de la parinti, de la sot si de la cei carora le-am gresit. Iarta-ma este vindecator daca este spus cu tot sufletul.
Fiecare mamica are propria experienta si traire cu copiii sai. Nici un copil nu seamana cu altul, nici macar daca sunt frati, si nici o mamica nu seamana cu alta. Unele duc mai mult iar altele mai putin. Unele sunt mai rabdatoare iar altele mai putin. Unele privesc totul cu optimism iar altele sunt un pic prea realiste. Dar daca un lucru il avem cu toate in comun aceasta este oboseala.
Sotul meu spune ca eu sunt o optimista realista, adica stiu foarte bine care este realitatea dar aleg sa o ‘infrumusetez’ cu flori atunci cand cerul este negru. Sunt norocoasa sa am doi copii intelegatori, care nu plang foarte mult (dar si asta este relativ pentru fiecare mama), care dorm toata noaptea (atunci cand nu le iese vreun dinte, sau nu sunt raciti, sau nu viseaza urat). Cu toate astea dupa doua sarcini apropiate ca timp si doi pici vioi si plini de viata sunt obosita.
Oboseala care o data instalata nici ca mai pleaca. Ii place sa ‘stea’ pe capul meu si sa-mi manance tot ce am mai bun si uite asa trebuie sa trag si mai mult de mine pentru a gasi resursele necesare de a fi mamica perfecta pentru puii mei. Oboseala care ma face sa uit cum ma cheama cateodata, care ma face sa ma intreb cum se numesc lucrurile din casa, care ma face sa pic din picioare, care nu ma lasa sa dorm profund (pentru ca dorm iepureste sa aud bebefoanele si in cazul in care copiii dorm dusi eu tot ma trezesc sa ma uit sa vad ca sunt bine), care nu ma lasa sa mananc cum trebuie si care ma tine departe de sotul meu minunat (nu mereu, dar cateodata), care ma face sa-mi pierd rabdarea cu cei din jur si din cauza careia nu am mai vazut un film de doi ani jumate.
Cand o aveam doar pe Maria nu-mi inchipuiam de unde voi avea puterea sau timpul sa ma mai ocup de inca o pereche de ochisori, manute delicioase si fundulet puficios. Dar de cand a venit Alexandru nu-mi amintesc cum a fost viata doar cu Maria, pentru ca este grozav cu doi si mult mai usoara in multe privinte.
Am evitat gelozia intre frati cu multa rabdare, atentie si iubire. Nu este usor si presupune multa munca din partea mamicii (chiar si cand pica de oboseala) si comunicare buna cu taticul pentru a fi pe aceeasi lungime in alegerile pentru ei.
Dar, vestea buna este ca dupa ce reusesti sa ii apropii viata este mai usoara. Maria se joaca cu el si atunci pot face alte chestii prin casa, cand el este morcovit ea ii danseaza si lui ii trec toate cele, cand plange unul incepe si al doilea plansul de simpatie (aici as vrea sa ii filmez pentru ca sunt tare amuzanti), cand canta unul si celelalt il acompaniaza, cand rade unul rade si celalalt, cand se imbratiseaza si se pupa inima mea se topeste.
Mi-am dorit mult doi copii apropiati ca varsta pentru ca lasand la o parte partea de inceput care este mai grea, cu multa perseverenta si putere am reusit sa le fac acelasi program: mesele sunt aceleasi, ora de somn de pranz este de cele mai multe ori aceeasi iar jocul lor este fascinant.
Vazandu-i pe amandoi de multe ori ne gandim la al treilea, in definitiv, mai avem loc in bratele noastre.
Stiti cum puteti ajuta o mamica care sta cu copiii desi nu sunteti acasa? Stiu si voi munciti. Mult. Si voi aveti frustrarile voastre de la birou si va doriti calm si multe zambete cand ajungeti acasa.
Si totusi, cateodata gasiti haos. HAOS! Sotiei i-a disparut de cateva zile (saptamani) tot zambetul de pe fata, pentru ca are doi urlatei care o alearga, o bat (cu palmutele lor gingase peste fata) de cate ori apuca, o trag de par, o imping, ii varsa mancare pe ea si da, cateodata fac si pipi (intre schimbari de scutece).
Nu este razboi de cine este mai fericit la locul de munca. Ti-o spun din start ca este mama, dar tot ea are cel mai epuizant ‘serviciu’ fara pauza de cafea, fara barfa din coltul biroului, fara ocheade cu colegul, fara complimente de la colaboratori si mai ales fara liniste. Acasa nu este niciodata liniste, doar daca ai norocul ca amandoi copiii sa doarma in acelasi timp (cum am si eu multe zile) si atunci are o ora, doua de pauza…
Pauza? Ce gluma! In ‘pauza’ aia mamele strang de prin casa haine, jucarii, mancare, scot din masina de vase sau de rufe, se spala rapid pe cap (in 5 minute chiar), mananca (daca apuca) iar unele scriu repede cate un articol (ca subsemnata). Asa ca, dragi tatici, stiti cu ce le puteti ajuta?
Preocupandu-va de starea ei sufleteasca! Facand-o fericita, oferindu-i liniste si pace, flori in zilelele in care nu mai poate (fac minuni si fac sa reapara zambetul de care va este dor). Voi sunteti puterea lor, voi sunteti stalpul de care se sprijina si umarul pe care vor sa planga cand nu mai pot.
Oferindu-le ce au ele nevoie isi vor gasi forta sa isi faca copiii fericiti chiar si in momentele cele mai grele!
