Oare te pot numi așa? Ești mamă când tu nu m-ai vrut? Îți sunt copil când tu m-ai dat afară?
Cu ce ți-am greșit ție sau tatei? Am cerut eu să vin pe lume? Te-ai gândit că mi-aș fi putut dori să fiu o parte din această lume, să trăiesc, să respir, să te iubesc?
Sigur te întrebi cine îți scrie, dar tu știi oare că fiecare celulă din corp are o voce, o amintire, iar eu, deși nu m-ai vrut, rămân o parte din tine pe vecie?
Oare te gândești la mine vreodată?
Mă arunci într-un colț să nu mă poți auzi, să nu mă poți simți, să uiți de existența mea, dar eu știu, că atunci când nu te vede nimeni, gândul îți fuge la mine, lacrimile îți curg șiroaie, iar sufletul tânjește după ‘mama’ care nu va fi rostit niciodată.
Viața a dorit să mă aducă pe mine în tine, un om. Nu o intenție, nu o viitoare ființă, chiar dacă doar un ovul amestecat cu un spermatozoid, am fost o persoană din prima clipă.
Mi-ai luat totul. M-ai lăsat fără nimic pentru că tu și tata ați decis să faceți sex, fără să vă gândiți și la consecințe, unele cu două liniuțe. Știu că am fost un accident, dar nu am greșit cu nimic pentru a merita ceea ce mi-ați făcut.
Mi-a fost atât de cald și m-am simțit atât de bine în burtica ta. Nu mi-aș fi dorit să plec. Tot ce mi-am dorit a fost să îți simt pielea și să te miros.
Nu m-ai auzit țipând când medicul mă scoatea cu forța, bucăți din tine? Nu ai simțit cum mă zbat și mă țin să nu te părăsesc. Dar nu am avut forță și atunci am dispărut…puțin câte puțin.
Apoi acel monstru a început să îmi rupă brațele. A durut atât de rău…o durere pe care nu o puteam explica. Nu s-a oprit. M-am rugat să se oprească. Am țipat cu groază când îmi smulgea și piciorul și mă durea, mama. Mă durea. Mai rău decât te-a durut pe tine.
Nici atunci nu m-ai luat în brațe. Nici atunci nu ai vrut să vezi ce a rămas din mine. Nici atunci nu m-ai vrut. Mi-a fost atât de frică. Dar tu nu m-ai salvat.
Ai plecat acasă, singură ca și cum te-ai fi debarasat de un bagaj vechi. Din căldura pântecului tău, m-am gândit bucăți într-o cutie rece și întunecată. Doar sufletul mă mai vedea. Eu nu mai eram și nu mai puteam fi.
Acum sunt în Rai. Sunt un copil iubit și protejat, deși aș fi preferat să fiu in brațele tale.
Oare îți va părea rău? Oare vei regreta? Oare vei mai fi la fel?
Mi-am dorit să fim împreună dar tu ai ales moartea cea mai cumplita pentru mine.
Oare asta face o mamă? Te poți numi mama mea?
Mi-am dorit să îți spun că te iubesc înainte să plec, dar nu știam cuvintele pe care le-ai fi putut înțelege.
Dragă mamă! Dragă? Mamă?
Semnat, bebelușul tău avortat’
Am citit acum câțiva ani altă versiune a acestei scrisori imaginare a unui bebeluș avortat. Și atunci și acum mi-a dat fiori reci și m-a făcut să mi se strângă inima.
Pe aceasta mi-a trimis-o Ștefania, o mamă care spune așa: ‘Nu merit să spun că sunt mamă, pentru că nu sunt. O mamă își apără copiii și nu îi aruncă într-o gaură neagră. Eu asta am făcut. Citesc această scrisoare imaginară în fiecare noaptea de parcă mi-a scris-o pruncul meu. Blestem ziua în care am luat această decizie. Detaliile pentru mine nu mai sunt importante, nu scuză ce am făcut. Nici mama, nici iubitul de atunci, nici prietenii și nici viața, nu îmi salvează sufletul.’
Eu mă rog pentru Ștefania, așa cum mă rog pentru toate femeile care au trecut prin asta și au nevoie de ajutor. Pentru că de ajutor are nevoie o femeie care a trecut printr-un avort, nu de judecatăti și nu de jigniri. Judecata doar Dumnezeu o va avea cu fiecare dintre noi.
De două luni curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci, iar altele fără regrete.
Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă’, așa cum vi le doriți, unele sub anonimat, altele cu numele vostru și datele voastre. Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]
Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.
Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.
Viața e cum e. (Pentru această serie voi scoate mottoul obișnuit al blogului).
Când eram micuță și mi-a povestit mama prima oară despre cum, conform legii lui Dumnezeu, păcatele noastre se răsfrâng până la al șaptelea neam, m-am supărat. Adică cum? De ce să plătesc eu pentru ce au făcut străbunicii mei? E corect?
„Părinţii au mâncat aguridă (strugurele încă necopt, cu gust foarte acru) şi copiilor li s-au strepezit dinţii”(Iezechiel 18, 2), citat din Biblie.
Zilele trecute am văzut și eu filmul despre care toată lumea vorbește ‘Another self’ sau ‘Un alt eu’, un film ce tratează fix tema constelațiilor.
Știam despre ce reprezintă acestea de la prieteni care le și fac sau care au mers la ele, astfel că nu m-a surprins cu nimic filmul, ci doar mi-a adus confirmări între cele două teme.
☘️Pentru cine nu a aflat încă ce sunt, le spun că acestea sunt un proces de conștientizare prin reprezentarea exterioară (utilizând reprezentanți umani sau a unor obiecte) a unui pattern sau a unui mod interior de raportare la un eveniment, la un membru al sistemului de familie sau chiar la persoane din afara sistemului de familie. ‘O joacă’, spun unii.
👉Karma pe familie, karma pe viață anterioară, păcate strămoșești sau constelații de familie, TOATE sunt aceleași lucruri, în funcție de credința pe care o ai.
Cred că toate sunt cu un scop și se adresează fiecăruia în funcție de nivelul de conștiință trezită, dar și de asumare.
🙏Întotdeauna am privit viața ca pe o călătorie, cu un țel dar bucurându-mă mai ales de drum.
Nu mi-am dorit să îmi spună cineva răspunsurile la întrebările pe care le-am avut sau încă le am, ci prefer să le caut singură. Mai întâi în suflet, pentru că sufletul este Vocea Conștiinței noastre care întotdeauna știe ce este bine și ce este rău și după trec prin filtrul minții cu toate informațiile avute.
❤️📚Toate credințele din această lume o să-ți spună că dacă Inima și Mintea sunt de acord asupra unui lucru, înseamnă că sigur este cel bun. În cazul meu, exact așa a fost mereu.
Tot în Biblie găsim răspunsuri:
„Un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi …pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20). Este suficient să te rogi pentru strămoșii tăi și să ai o viață cu conștiința trezită, să nu faci rău și să te rogi și păcatele strămoșești nu se vor atinge de tine sau de copiii tăi. Și aceasta este și calea pe care eu o urmez și în care cred.
🐉Trăim însă timpuri în care oamenii își sufocă Conștiința, preferând să meargă cu ce spun sau aleg cei din jur, găsind variante ușoare.
🌿Uite așa, postul nu este la modă până nu apare o modă că te ține în formă.
🌿Păcatele strămoșești sună teribil, dar când facem constelațiile de familie suntem cool.
🌿Păcatele străbunilor nu sunt privite cu ochii bun, așa că mai bine căutăm în așa zise vieți trecute.
În Biblie și în mărturiile sfinților părinți, găsim și răspunsurile pentru cum aceste păcate pot fi oprite la oricare dintre noi, pot fi iertate și NU este nevoie să ajungă mai departe, la copii. Noi avem această putere!
Boli de tot felul ce pot fi vindecate cu vindecarea rănilor din trecut sau din prezent. Câteodată energiile noaste sunt blocate de tot felul de lucruri ce țin doar de noi. Faptul că nu îți ierți tatăl pentru o greșeală din trecut sau ai o relație defectuoasă cu mama, ține de porunca lui Dumnezeu „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să îți fie Ție!”. Câți fac însă pace cu părinții sau bunicii? Câți înțeleg prin cuvintele lui Hristos că pentru a avea o viață ușoară și fericită, tot ce avem nevoie este de iertarea părinților, indiferent de greșelile lor. Nu lor le facem rău când se întâmplă asta, ci nouă!
Și exemplele pot continua…
❤️🙏❤️Există o moștenire spirituală pe care părinții o lasă copiilor!
Genele transmise din generație în generație sunt cele care ne fac să devenim ceea ce vrem să fim. Dacă părinții au rezolvat o anumită problemă în ei înșiși, atunci copiii lor vor crește cu mai multă luciditate. Dacă însă ei nu vor fi în stare să o rezolve, generația următoare se va lovi de ea, mai devreme sau mai târziu.
Toate aceste informații există atât de ușor de găsit, sunt multe cărți scrise de sute de ani, dar nu-i așa că e plictisitor și anevoios drumul acela, unde mai pui că ‘biserica și Dumnezeu nu sunt la modă’ și ne credem toți mici Dumnezei, care se refac fără ajutor, dar nu ne întrebăm de ce propria viață este haos, de ce nu putem avea copii sau și mai rău de ce există copii bolnavi.(Un gând pe care foarte puțini merg sau o fac abia la final și din disperare).
❤️Adevărul doare, pentru că puțini îi fac față și mai puțini reușesc să găsească Calea spre Adevăr și Viață deși Iisus mereu ne-a spus unde este. La El!❤️
„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”(Ieșirea 20, 5).
Dacă o numești păcat, te vei răzvrăti și nu vei schimba foarte multe. Dacă le numești răni sau lucruri nerezolvate, vei căuta calea ușoară de a afla răspunsuri.
Nu uita însă că viața asta este a ta și ești singurul responsabil de cum o trăiești dar ești responsabil și de cum o vor trăi copiii tăi.
Fiecare alege pe ce cale merge. Dumnezeu a lăsat liberul arbitru, dar atunci când faci o alegere, asumată-ți și consecințele!
Ați văzut filmul? Ce variantă alegeți în viață: constelații sau păcate strămoșești? Faceți ceva pentru ele?
‘Eu nu înțeleg cum de lumea spune ‘La Mulți ani’ de Sfântă Mărie în August. Păi când moare cineva asta spui?’, atât de des aud acest lucru.
Doar că, în ortodoxie Fecioara Maria NU a murit, ci a adormit, de aici și numele Sărbătorii ‘Adormirea Maicii Domnului’, ce se sărbătorește în fiecare an pe 15 August.
Potrivit scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Ioan Evanghelistul, iar Ea nu a murit ci a adormit fiind ridicată cu trup și suflet la ceruri.
Se spune că trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești. Tradiția mărturisește că Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului și dorind să cinstească trupul ei, Apostolii au deschis mormântul. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de către Fiul ei.
Pentru cei care nu cred în aceste lucruri, Maica Domnului a murit și atunci nu spun ‘La mulți ani’, pentru ceilalți însă e zi de MARE SĂRBĂTOARE!
Eu sunt creștin ortodoxă ca mai toți din familia mea, astfel că în fiecare an, începem dimineața cu mersul la biserică, apoi ne bucurăm împreună de timpul în familie.
☘️ Tradiții și obiceiuri
Din 15 August se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului.
Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare.
De Sfânta Marie NU se lucrează!
Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.
De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucat atragi tristeţea Maicii Domnului.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.
În casă suntem două Mării și mâine primim cu drag mesajele de bine 🙏
La mulți ani și sărbătoriților din familiile voastre ❤️
‘Bună, as începe prin a vă spune că mă numesc Sânziana…. Un nume care îi plăcea mamei 😊.
Acum 16 ani, pe când aveam 20 de ani, am trecut și eu nu prin unul, ci prin 3 întreruperi de sarcină!
Povestea este lungă și plină de întâmplări dureroase.
Pe scurt m-am îndrăgostit la aceea vreme de un băiat,o dragoste care s a transformat treptat în teroare, care mă măcina zilnic.
Eram la facultate și îmi doream stabilitate înainte de toate, un job, o bază practic și după un copil.
Dumnezeu însă mi l-a trimis de 3 ori, la momentul nepotrivit.
Doar gândul că voi trăi toată viața lângă un bărbat care mă teroriza psihic, un bărbat care mă desconsidera la fiecare pas, m-a făcut să iau de fiecare dată aceeași decizie de a avorta. Primul avort a fost la 21 de ani, al doilea la 23 și ultimul la 24.
Primul avort l-am făcut conștient, dar celelalte pentru că au venit în urma a două violuri!
Povestea cu acel bărbat nu a continuat voit, doar eu știu câte plângeri la poliție am făcut pentru loviri și alte violențe, nu mai puteam ieși singură din casă, era să îmi pierd anii de facultate.
Nu doresc nimănui să treacă prin toate câte am trecut, să simtă frică la orice pas și cu toate astea nimeni să nu îi facă nimic, încă să mi se zică în față de către polițiști, „că mi am căutat-o”, după ce respectivul mi-a pus cuțitul la gât! Nu m-a ținut în lanțuri nu, doar mi-a pus cuțitul la gât și m-a sechestrat într-o casă abandonată vreo 2 zile, fără telefon și fără ajutor!
Doar eu știu câtă terapie am făcut după, doar eu știu cât mi-a trebuit să trec peste toate, având și o boală care ar fi fost transmisibilă fătului… Și multe altele!
Nu știți ce înseamnă teama de a ieși din casă singure pentru că nu știi ce te așteaptă după colt!
Nu, nu am remușcări pentru că la aceea vreme a fost cea mai bună decizie pentru mine!
De aceea cei care judecă nu știu de multe ori ce este în spatele deciziei de a curma viața din tine.
În fiecare zi îmi spun că a fost mai bine așa decât cu un tată ca acel bărbat!
În prezent sunt mama unui minunat băiat, făcut cu un om pe care îl ador.
Dar și mamă a trei îngeri.
Dumnezeu a fost și doar El mă poate judeca.
Dumnezeu este bun și m-a ferit în egală măsură de o viață amară dar totodată mi-a dăruit iubirea vieții mele!
Aș dori să publici povestea mea să afle toți cei care judecă că nu știi niciodată ce se ascunde în sufletul fiecăruia! Viata este o capodoperă! Îmbrățișări. Sânziana’.
De două luni curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci, iar altele fără regrete.
Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă’, așa cum vi le doriți, unele sub anonimat, altele cu numele vostru și datele voastre.
Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]
Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.
Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.
❤️Bine de știut pentru toate mamele ❤️
Părți din copilul pe care l-au purtat în pântece rămân în interiorul lor, la nivel intrinsec, decenii după naștere, poate chiar pentru totdeauna. Nu e vorba de ceva exclusiv emoțional sau spiritual, ci și de ceva fizic, intrinsec. Studii științifice au demonstrat, încă din 2014, că celulele fetale migrează, prin placentă, în sângele și țesuturile mamei. Este un mecanism natural menit să asigure sănătatea mamei, necesară unei nașteri sigure a unui copil viabil și unei supraviețuiri suficient de lungi pentru creșterea copilului. (Studiul îl puteți citi aici)
Celulele fetale rămân mult timp în corpul mamei, având proprietăți reparatorii și reconstructive. Celulele stem chiar pot să ia forma necesară oricărui țesut: inimă, ficat, rinichi, pancreas, creier. Celulele stem pot repara și telomerii, ceea ce poate însemna chiar întinerirea. Nu degeaba se spune despre femeia însărcinată că “strălucește”. Este clar că acest mecanism poate fi utilizat și în tratarea unor boli grave, cum ar fi cancerul sau Alzheimerul.’
‘Bună! Aș vrea să-mi spun și eu povestea și nu e nevoie să-mi schimbi numele. Voi scrie exact prin ce am trecut și te-as ruga dacă se poate să o publici exact așa cum am scris.
Mă numesc Maria, am 25 de ani, sunt căsătorită și am 4 copii născuti și unul în cer.
La vârsta de 10 ani m-am mutat în altă țară cu familia. Am început școala și nu după mult timp am cunoscut un băiat care era cu 5 ani mai mare decât mine. Eram o copilă și el era primul meu iubit. Nu știam nimic despre relatiile sexuale, despre băieți și el a profitat din plin de asta. La vârsta respectivă eram foarte ușor de influentat plus că el era manipulator expert. M-am culcat cu el prima oară fără voia mea, nici nu știam ce se întâmplă în momentul respectiv și el, manipulator cum era, nu mi-a spus ce are de gând, m-a luat încet cu săruturi și atingeri cum o făcea de obicei și-mi spunea și mă asigura că nu se v-a intampla nimic.
Nu am rămas însărcinată după primul act, ci după muuuulllttt timp, aveam 12-13 ani când am rămas însărcinată.
Am aflat de la mama deși aveam bănuielile mele pentru că îmi intarziase menstruatia foarte mult. El a cumpărat câteva teste dar surpriză, nici unul nu a funcționat.
Până să mai fac un test, mi-a făcut mama. Cum? Simplu. Mi-a spus doar că are nevoie de urina mea pentru ceva controale de rutină. Clar nu am crezut-o, dar nu aveam de ales.
Mama știa de relația mea cu băiatul respectiv și a încercat prin toate mijloacele să rupă relația, dar nimeni nu se putea pune cu mintea unui manipulator expert care știa cu exactitate cum să spele creiere. Am ajuns la medic și îmi amintesc că la vizita respectivă primul lucru pe care l-am aflat a fost că sunt însărcinată și pe lângă testul de sarcină, mama a venit cu niște copii de la conversațiile mele cu el unde discutam că nu mi-a venit menstruația și că e o posibilitate să fiu însărcinată.
Eu nu am vrut să fac avort, dar mama mi-a spus clar că nu am de ales, dacă aleg să țin copilul mă dă afară din casă. Tata în schimb nu voia să fac avort, nu voia să omor un copil nevinovat și mi-a spus că mă va ajuta să-l cresc și să-mi continui școala. Când am fost la doctor, doamna doctor m-a întrebat ce vreau, iar eu i-am spus că nu vreau să fac avort, mama a sărit însă ca arsă și a spus că voi face avort chit că vreau, chit că nu vreau. Tata nu știa nimic pentru că mama s-a asigurat de asta. În ziua avortului mama a venit cu mine și înainte de toată procedură o asistentă a venit în salon și a zis: „vrei să spui ceva înainte sau să vorbești cu cineva?”
Înăuntru meu voiam cu disperare să strig că nu vreau să fac avort, dar privirea rece ca gheața a mamei și ochii ei plini de nervi și ură m-au înlemnit. Și astăzi mă gândesc că dacă aș fi avut curajul să o înfrunt pe mama, poate că astăzi aș fi avut 5 copii.
Îmi amintesc cu durere momentul când Tata m-a întrebat plin de griji și iubire ce fac, cum mă simt, cum merge sarcina și ce-mi face copilul. M-am uitat la el cu durere și l-am întrebat: „nu știi? nu mai sunt însărcinată, m-a dus mama să fac avort fără voia mea.” Tata a înlemnit și ochii i s-au umplut de lacrimi.
Am plâns zile și nopti până ramaneam fără suflare și singurul care a fost lângă mine a fost Tata.
Dragi părinți, vorbiți deschis cu copiii voștri despre relațiile intime și ce consecințe pot aduce. Fiți lângă copiii voștri și iubiți-i chiar și atunci când au greșit.
Vă spun din perspectiva unei fete de 12 ani că dacă mama nu m-ar fi amenințat, dacă nu ar fi țipat, urlat, înjurat și blestemat, poate că nu se ajungea atât de departe. La momentul respectiv voiam să fiu înțeleasă și voiam să vorbesc deschis dar nu aveam cu cine, nu aveam curajul. Voiam să îmi exprim propiile dorințe, dar nu aveam voie.
Eu m-am maturizat foarte repede și mama din păcate a încercat să oprească evoluția mea, și asta a dus la multe probleme. Dacă în loc să încerce să mă oprească să mă maturizez, ar fi încercat să înțeleagă, să accepte și să își facă curaj să vorbească cu mine despre relații intime, poate că singură mi-aș fi dat seama că nu e bine, dar atunci când partenerul e mai mare și manipulator, când corpul tău s-a maturizat de 10x mai mult decât creierul și când nu ai cu cine vorbi, atunci greșeala este inevitabilă.’
🌿De două luni curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci.
Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă’, așa cum vi le doriți, unele sub anonimat, altele cu numele vostru și datele voastre.
Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]
Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.
Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.
Viața e cum e. (Pentru această serie voi scoate mottoul obișnuit al blogului).
