‘Obișnuiam să judec oamenii foarte ușor atunci când făceau ceva ce părea de nefăcut în opinia mea, mai ales o crimă… căci asta este un avort facut din orice alte cauze în afară de cele medicale.
Afirmam cu tărie că orice ar fi, eu nu aș face așa ceva… și…am ajuns să fac… și nu oricum…ci în cel mai rău mod posibil.
Eu am decis să dau viață, apoi tot eu am decis să o iau, cedând circumstanțelor, amenințărilor, „sfaturilor” și temerilor. Au trecut 10 ani de atunci, am familie cu doi copii minunați și durerea e tot acolo în suflet, mult timp am trăit cu spaima că nu o să mai am copii drept pedeapsă de la Dumnezeu. Așa că nu stiu cum se face de am acum așa două minunății de copii.
Aveam o relație serioasă încă de la 15 ani, urmând ca la doar 16 ani să îmi încep și viața sexuală. Nu 100% din dorința mea, dar astea sunt detalii.
Primii ani de relație au fost frumoși, apoi au devenit toxici urmând ca finalul unei relații de 7 ani să fie cu un avort și multe lacrimi!
Am aflat că în timp ce el îmi îngrădea libertatea din ce în ce mai mult, abia mai puteam merge 2 zile la facultate și rămăsesm cu o singură prietenă din vina lui, el avea o cu totul altă viață față de ce credeam eu că are cu mine.
Avea pe altcineva, fuma, bea, avea probleme cu legea.
În tot timpul ăsta decisesem să facem un copil și după licență să mă mut la el urmând să facem apoi cununia civilă.
Toate astea ca dovadă de iubire de la mine pentru el dar și pentru că el era grav bolnav.
Prin spiritul meu de „mama răniților” voiam să fiu cea care îi face viața frumoasă. Îmi spusese că își dorește enorm un copil așa că am decis să facem unul.
Culmea nu reușeam să rămân însărcinată deși avusesem ceva luni relații fără protecție, așa că am zis Doamne mulțumesc că nu am rămas.
Când am aflat despre cealaltă viață am ales să rup relația. Cu greu dar am reușit.
Doar că la scurt timp după am aflat că sunt însărcinată.
I-am spus și lui, nu pentru a ne împaca (fusesm manipulată și rănită destul și în sfârșit mă simțeam puternică și scăpată de sub jugul lui) ci ca să stie, căci așa mi se părea corect.
M-am așteptat la sprijin,mai ales că spusese că își dorește cu ceva timp în urmă, doar că reacția lui a fost că nu vrea să audă de așa ceva și că ori „îl dau afară” ori mă bate până avortez în fața lui!
M-a amenințat că spune si familiei mele totul. (ai mei tot timpul au fost contra lui și acestei relatii iar bărbații din familia mea sunt foarte duri și misogini).
Nu am cum să descriu tot ce am simțit și nici nu aș avea spațiu, povestea este atât de lungă și mai ceva ca o telenovelă.
Am încercat să îl păstrez, m-am gândit la mai multe soluții posibile, l-am păcălit că fac avort și mă gândeam să plec cumva undeva departe să nu afle niciodată.
Nu mă așteptam că prietena mea cea mai bună și singura de altfel îl informa fără știrea mea de tot ce aveam de gând să fac. Au ajuns chiar să aibă o relație pasageră. Tot ea m-a amenințat că merge cu mine să mă filmeze după ce îmi revin din anestezie să le arate alor mei și întregii lumi că am avortat. După multe alte amenințări și discuții, m-a lăsat în pace și nu am mai văzut-o.
Disperată, nemâncată și numai cu sedative mama mea și-a dat seama că ceva se întâmplă cu mine.
Intr-un final i-am spus totul sperând ca măcar la ea să găsesc susținere și ajutor să nu ma omoare în bătaie tati și bunicul.
Am primit susținere, maximă, dar doar înspre a face avort!! Nu exista altă soluție, eram nebună să fac altfel și îmi repeta într-una că este o greșeală și că îmi distrug viața.
A doua zi m-a dus la spital și să promit că nu va afla tata că sigur mă va omorî în bătaie.
Regret și în ziua de azi că nu am avut putere să lupt pentru copilașul meu, eram terminată și am zis să fac ca mami, că e mama și știe mai bine.
Am fost la spital, am făcut anestezie generală pentru că nu mai eram în stare să suport nici acul de la seringă darămite un avort (auzisem că doare) dar îmi era și foarte teamă de ce urma, nu mai puteam suporta durerea din suflet în primul rând. Voiam să dorm. Să
