Avortul este o traumă, episodul 2. Au trecut 10 ani și eu încă visez acest copil.

de | iul. 7, 2022 | Poveștile voastre

 

‘Sunt o femeie care a fost crescută în puf. Așa ar spune cei dragi dacă m-ar descrie. ‘Adela a avut mereu tot ce și-a dorit’. Aparent așa este. Am avut norocul să mă nasc într-o familie cu părinți înstăriți. Nu știu ce înseamnă să ceri ceva și să nu primești. Am avut mereu cele mai frumoase rochii, zile de naștere scumpe, vacanțe exotice. Ai mei părinți mă iubesc, în felul lor. Sunt doar puțini prea ocupați să mi-o și arate așa că mereu au compensat cu cadouri. Până la urmă și banii ăștia nu se ‘cresc În copac’, îmi spunea mama când o rugam să stea un weekend acasă cu mine.

Ai mei sunt diplomați, așa că viața de familie este lipsă. Mereu petreceri, serate, prieteni.

Iar eu cu bona. Sau bunica când era în viață.

Dar mereu singură, ca ‘într-un palat de cleștar’ dar mereu singură.

Nu știu ce înseamnă să îți cânte mama la somn sau sa te sărute pe frunte sau să te întrebe de viață. Asta cu viața aveam să o povestesc cu terapeuta, la care am fost obligată să merg de la 9 ani. Așa merge lumea bună, ‘sa aibă cui spune ce are pe suflet’, tot mama îmi repeta mereu. Și am zis. Doar că Nina (psiholoaga) nu spune nimic. Doar tace, notează și pune întrebări.

Pe la 12 ani îi spuneam povești inventate. La 14 ani am aflat că știa de ele, dar știa și că sunt o etapă din viața mea care va trece.

Am fost copilul de 10. Trebuia să îi fac mândrii pe ai mei. Am terminat școala cu 10. Liceul cu 10. Și am intrat la ASE. Nu cu 10, dar suficient cât să fiu printre primele.

În anul doi de facultate am întâlnit un băiat cu ochi albaștri, văr cu prietena mea cea mai bună. M-am topit după el. Era dulce, blând cu mine și mă făcea să mă simt cea mai importantă persoană din lume. Adică ceea ce nu făcuse nimeni pentru mine până atunci.

Știam de cum trebuie să mă protejez de bolile cu transmitere sexuală și mereu foloseam protecție.

După 2 luni de relație, într-o seară după o petrecere, Mihai nu a mai vrut să folosim prezervativul. L-am lăsat. Am zis că o dată nu se întâmplă nimic.

Deși știam că e nevoie doar de o dată de sex neprotejat pentru a rămâne însărcinată, nu am ținut cont atunci și m-am dus fix pe varianta ‘mie nu mi se întâmplă’.

Poate și pentru că eram și îndrăgostită și dacă făceam copil cu el, era cu el, nu conta, nu?

Mihai m-a părăsit când a aflat. Efectiv nu l-a interesat. M-am întrebat de ce am fost așa proastă încât să rămân însărcinată? Eu? Eu eram cea de vină și el nu avea ce să îmi facă. Am plâns. L-am rugat. I-am spus că îl iubesc. Nu a vrut să audă. Nu l-am mai văzut de atunci.

Nici nu l-a interesat ce decizie am luat.

Părinților nu le puteam spune. Îi făceam de râs. Ce-ar fi zis prietenii lor cu fata de 10 care a făcut copil din flori la 19 ani? Mama ar fi fost îngrozită.

O prietenă mi-a spus că știe de un medic care să mă ajute să ‘scap de sacul de celule’, m-a convins că nu este un copil până nu se naște și că ‘e cel mai bine’ decât să devin mamă singură atât de tânără.

Țin minte și acum cum mi se sălta burtica, cum auzeam zgomotul înfiorător de la aparatul cu care îl scotea, durerea fizică care m-a cuprins. Și care nu m-a lăsat niciodată…

M-am lăsat mințită, deși în suflet știam că omor o altă ființă vie. De 10 ani îl visez. Știu că era băiețel. Așa simțeam atunci. De 10 ani, mă bântuie și mă strigă în vis.

Nu am cu cine vorbi apropiat mie. Încă îmi e frică că află mama. Încă îmi e frică că o fac de rușine.

Cel mai rușine îmi este de mine. Dumnezeu să mă ierte, pentru că eu nu o pot face.

Sigur că multe femei vor spune ‘ce proastă, și-a ratat viața’. Iar eu vă spun să nu faceți ca mine. Să vă gândiți bine. Un avort nu se uită niciodată.

Adela R.’

De săptămâna trecută au curs poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci. Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă.’

Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]

Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie. Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.

Viața e o bucurie!

Ana Maria

Citește episodul 1 AICI

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole