Zilele trecute m-a anuntat o prietena ca este insarcinata cu primul copil. Am sarit in sus de bucurie si i-am urat toate cele bune. Dupa ce am inchis telefonul mi-am adus aminte de sarcinile mele.
Inainte de copiii mei eram fascinata de femeile insarcinate, mi se pareau cele mai frumoase si abia asteptam si eu stralucirea de graviduta. La Maria mi-am facut singura un test pe care l-am impachetat cadou si i l-am adus, pe atunci, viitorului sot acasa. Tin minte si acum cum a deschis cutiuta a luat testul si s-a uitat lung la el neintelegand ce-i cu el. Cand s-a dumirit a ramas mut. Maria era programata cateva luni mai tarziu, dar cumva Dumnezeu ne-a trimis-o mai devreme. Dupa socul initial, m-a luat in brate si m-a strans asa de tare, incat simteam ca ma inghite.
De acolo au inceput planurile, controalele la medic, ecografii si multe povesti pe care tati i le spunea micutei in burtica, caci avea multe sa-i spuna. Am planuit sa lucrez pana in luna opta, dar iar ne-a aratat Dumnezeu ca e cum vrea El si nu cum vrem noi.
Dar sa va povestesc cum a fost..
In primele 3 luni abia daca puteam manca ceva si mancam cu forta ca m-a amenintat medicul ca ma interneaza. De la 53 de la kg am ajuns la 50 kg. Ati zice ‘buna dieta’ dar cand esti insarcinata nu este tocmai ce iti doresti. Era vara, norocul sotului, pentru ca tot ce puteam manca era la gratar. Si uite asa in fiecare zi venea Alex de la munca si se apuca de facut gratarul in curte. Radeau vecinii de noi, dar ce sa facem?
In luna cincea am ajuns la spital in pericol de avort iminent. Maria a stat toata sarcina cu capul in jos si apasa sa iasa. Am stat internata, apoi in concediu medical, nu am mai avut voie sa lucrez. M-am bucurat pentru ca ma puteam ocupa de toate lucrurile necesare venirii ei, m-am odihnit si am citit multe carti de nastere si cresterea copilului. Tot atunci au inceput si contractiile si durerile de de toate.
Toata viata am dormit pe burta, din luna patra nu am mai putut si mi-era foarte greu sa dorm. Din luna sasea a inceput sa ma doara spatele foarte rau. Desi nu am luat mult in greutate, 11 kg (avand 61 kg cand am nascut la 1,68) ma simteam imensa. Simteam cum ca nu are loc de miscare, ma lovea des peste tot, se contracta burta foarte tare si ma durea. Partea buna este ca dupa luna cincea am putut manca…multe muraturi ca la ele am poftit toata sarcina. In decembrie 2014, s-a nascut prin cezariana micuta noastra.
La Alexandru a fost si mai si. Am ramas insarcinata la 11 luni de la nasterea Mariei. El a fost foarte bine programat. Ne doream mult sa fie apropiati ca varsta. Pe 23 decembrie (de ziua Mariei) am aflat ca sunt insarcinata. La prima ecografie a aratat ca sunt gemeni. Am fost socati dar foarte bucurosi. Din pacate la a doua ecografie ne-a spus ca e doar unul, al doilea lucru fiind un hematom. Hematom care m-a urmarit pana la nastere…
La 11 saptamani am ajuns la spital cu hemoragie masiva. Am crezut ca il pierdem, dar micutul nostru a luptat pentru a veni la noi. Am stat iar internata si apoi iar acasa, eu reincepand munca la 11 luni ale Mariei. Din nou concediu medical, din nou fara sa am voie sa lucrez. Nu mi-a parut rau, desi era mama la mine sa ma ajute cu Maria eu neavand voie sa fac efort, ma bucuram de tot ce face Maria nou. La Alexandru am luat 9 kg dar tot imensa si grea ma simteam.
De obicei mananc de cateva ori pe luna ceva dulce. Ei bine la Alexandru am mancat foarte mult dulce si foarte multa inghetata. Inghetata am mancat zilnic. De-a lungul sarcinii medicul mi-a urmarit foarte atent taietura de la prima operatie, fiind foarte subtire si in pericol de ruptura uterina. La 31 saptamani am ajuns iar la spital cu recomandare sa stau pana la 34 saptamani cand am fost programata la cezariana.
Alexandru a venit mai devreme si am trecut prin iad, v-am mai povestit despre nasterea lui dar important este ca el e acasa, sanatos, cu 10kg cu care imi rupe spatele. As trece inca de o mie de ori prin toate doar sa ii am, dar cu riscurile, durerile si noptile nedormite, ne gandim greu la al treilea. Nu imi este frica de primele luni cu bebe acasa, ci de cele 9 luni de sarcina (sau mai putin in cazul copiiilor mei).
Stiu, exista cazuri mult mai grave si mereu ma gandesc cat de mare este dorinta si puterea unei mame de a-si avea copilul, ca ar trece prin orice doar sa il stranga in brate. Personal, nu am simtit acea stralucire despre care am auzit, nu am avut sarcini usoare si mi-as fi dorit sa spun ‘nu am simtit ca sunt insarcinata’, ei bine eu am simtit ca sunt foarte insarcinata si abia asteptam sa nasc!
Multa grija si iubire!
