‘Hai că ai tupeu și te răsfeți. Cum adică ai depresie? Ai un soț care te iubește, nu îți lipsește nimic material, ai un copil sănătos. Ție ți s-a urât cu binele și nu ai de ce te plânge cred. Nu mai bine să îți fie rău să nu te mai plângi? Pai de aia Dumnezeu le pedepsește pe unele. Că au prea mult și nu știu ce să facă cu el’. Asta mi-a spus mama când am încercat să îi spun că îmi face cu ochiul depresia. Nu minte. Le am pe toate. Și atunci de ce mă simt de parcă vreau să mă înghita pământul? De ce îmi vine să plâng până nu mai pot. De ce urlu în mine și nimeni nu mă aude?
Este depresia boala sau moft? Toata lumea vorbeste despre depresia post partum, dar oare cate femei sunt in depresie cu copii mai mari?
Cand am decis sa stau un an acasa in concediul de crestere al copilului toata lumea mi-a zis ca o sa ma odihnesc si o sa scap de stresul de la munca. Si au avut dreptate, am scapat de stresul de la munca, dar atat.
La al doilea copil am decis sa stau 2 ani acasa si iata cum am deja 3 ani de stat acasa.
Viata de mamica are multe parti frumoase dar si parti de care nu povesteste nimeni.
OMS-ul (Organizatia Mondiala a Sanatatii) declara ca depresia este prima cauza de dizabilitate la nivel mondial si ca sunt intre 10% si 20% dintre mame care sufera de aceasta boala cel putin o data in viata.
Daca ai scapat de depresia de dupa nastere s-ar putea sa ai impresia ca ai scapat de tot de depresie. Realitatea spune altceva.
Un numar mare de mame se confrunta cu depresia chiar si la 4 ani de la nastere, conform unui studiu realizat de Murdoch Children’s Research Institute.
🤚Știați că?
👉Aproape un sfert dintre liceeni fumează, 2% consumă alcool în mod frecvent iar 2,73% dintre băieți și 1,71% dintre fete consumă marijuana.
👉Depresia este cauza a peste 800.000 de sinucideri în fiecare an la nivel mondial (3000 doar în România).
👉2 din 10 Români au probleme psihice
👉1 din 10 Români are despresie.
👉1 din 7 copii sau tineri au fost diagnosticați cu depresie în ultimii doi ani (sursa UNICEF).
👉11% dintre mamele care abia au născut prezintă simptome de tulburare obsesiv-compulsiv (datele oficiale, neoficiale sunt mult mai mari).
👉La nivel de genă, depresia se transmite.
📍Care sunt semnele ca esti in depresie?
1. Iritabilitatea. Iti sare tandara din orice, indiferent ca esti cu copilul sau cu sotul. Cam tot ce fac cei din jur te enerveaza.
2. Insomnia. Adormi greu, iar daca adormi de fapt dormi stresata. Te trezesti mai obosita decat te-ai culcat.
3. Crize de plans. Te trezesti ca iti vine sa plangi din orice.
4. Sentimente de coplesire sau vinovatie. Ai impresia ca nu esti o mama buna si te simti coplesita de toate lucrurile pe care le ai de facut.
5. Oboseala exagerata. Te simti obosita chiar si cand nu faci nimic.
6. Ganduri negative. Te cuprind ganduri negre la adresa copilului sau chiar la adresa ta.
7. Scaderea libidoului. Nu ai chef de sot sau de petrecerea timpului cu el.
8. Pierderea chefului de viata. Iti pierzi motivatia de a trai, de a te trezi dimineata, de a face lucruri.
📍Ce poti face pentru a trece peste aceasta depresie?
1. Constientizeaza. Citeste semnele de mai sus si vezi daca esti pe drumul depresiei.
2. Vointa. Trebuie in primul rand sa vrei sa iesi din aceasta depresie si sa fii sincera cu tine.
3. Cere ajutor. Indiferent ca este de la sot, parinti, prieteni, psihologi sau toti impreuna, important este sa ceri ajutor.
4. Redescopera-te pe tine. In perioada in care stam acasa si ne crestem copiii, avem tendinta de a uita de noi, cine suntem ca femei si ce vrem de la viata. Care nu sunt aspiratiile si visele. Prea multe femei se identifica cu postura de mama si sotie si uita cine sunt ele de fapt.
5. Fa-ti timp pentru tine. Stiu, asta spun toate articolele pe care le citesti si te fac sa-ti doresti ochii in cap si sa strigi ‘Cum??’. Timp inseamna ceva ce poti face singura, indiferent ca stai la baie 10 minute in plus cu dusul pornit ca sa auzi doar apa si tu sa stai lipita de usa baii plangand (plansul elibereaza frustrarile) sau ca fugi la piata si te pierzi printre legume, sau esti norocoasa si ai ajutor si atunci lista de activitati este lunga… Timp pentru tine nu inseamna doar spa, sport la sala sau fugit la munte cu fetele. Nu toate mamele isi permit acest lux (din lipsa de ajutor sau din lipsa banilor), asa ca trebuie sa iti gssesti acel timp care sa fie doar al tau.
6. Fa-ti analizele. Cateodata este vorba doar de lipsa unor vitamine si minerale esentiale pentru buna dezvoltare a organismului. Lipsa vitaminei B sau a acizilor grasi Omega3 din organism poate duce la depresie.
7. Terapia prin muzica si/sau miscare. Nu este nevoie sa mergi la sala sau la disco. Ai de facut curat in casa si copiii dorm? Pune o melodie care-ti place si da drumul la treaba in pasi de dans. Nu vei avea chef la inceput, dar trage de tine si vei vedea
ca in timp cheful va veni.
8. Nu te compara cu alte mame. Cateodata faptul ca ti se pare ca alte mame aparent se descurca mai bine, iti poate provoca o depresie.
9. Zambeste. In zilele cele mai proaste zambeste cat mai mult. Terapia prin zambet este cel mai bun tratament antistres.
Neurologul francez Henri Rubenstein sustinea, intr-un studiu, ca un minut petrecut razand ofera organismului pana la 45 de minute de relaxare terapeutica. Ce puteri face? Cititi bancuri, urmariti seriale amuzante, orice va face sa radeti. (Eu imi gadil copiii si tragem toti 3 cate o portie de ras grozava).
10. Gaseste-ti o ocupatie. Da, in timpul putin pe care il ai gaseste sa faci ceva care te face fericita. (Eu am inceput acest blog, care pentru mine este pura terapie).
Depresia este o boala greu de depistat, prin prisma faptului ca oamenii admit greu ca au o problema. Multi pur si simplu nu constientizeaza acest lucru si atunci e greu sa cauti o solutie cand nu stii ca ai o problema.
Nu există o singură cauză în depresie, ci mai degrabă mai multe adunate în timp. Depresia se întâmplă la persoanele care se concentrează pe ce NU au și văd mai puțin ce AU! Nu ești valoros pentru ce AI, ci ceea pentru ce EȘTI!
Viața e o bucurie!
Ana Maria