Întrebări pe care să NU le adresezi niciodată unei gravide!

Înainte să trec prin toată experiență a doua sarcini și eu am pus multe dintre aceste întrebări, deci cumva nu m-am supărat când mi-au fost adresate de cei care nu au copii. Problema este tot la ‘colegele noastre de breaslă – mamicile ‘ care au trecut bine prin asta și știu ce înseamnă… Sau au uitat?

1. Când mai faci unul?

Nu are importanță că abia l-ai născut pe primul, al doilea sau al cincilea – lumea are impresia că altceva nu îți mai dorești în viață decât ‘sa mai faci unul’.

Vă anunț când îl fac pe al treilea, NU mă mai întrebați!

2. Ce faci dacă e fată/băiat?

La Maria am spus la toată lumea că voi avea fată înainte de a-mi confirma medicul. La fel și la Alexandru. Așa simțeam. Câte întrebări am avut săptămâni întregi îmi e greu să vă povestesc:

Ce se întâmpla dacă era invers? Îi iubeam la fel de mult! Nu îi lăsam la Zoo cu siguranță, deci ce rost are întrebarea?

Dacă va fi și un al treilea, vă anunț că va fi băiat…

3. Dacă nu ai lapte?

Dacă nu am, nu am. Nu va muri de foame și nici nu voi renunța la a spera sau a face ce ține de mine.

Cunoașteți vreun copil pentru care nu s-au găsit soluții?

4. Te descurci cu unul/doi/cinci?

Mă descurc, că de aceea i-am făcut. Nu e întotdeauna ușor și dacă e să fiu sinceră, în primele luni nu e ușor deloc, dar ghici ce? Chiar reușim să fim bine, să fim veseli și să ne iubim. I-am făcut pentru că mi-i i-am dorit, nu pentru că îmi ticaia vreun ceas, cerea societatea sau voiam să pun mâna pe ta-su!

5. Nu sunt geloși/se ceartă/bat?

Momente de gelozie întotdeauna vor fi (că nu știm noi să le depistăm mereu e alta), dar se iubesc și sunt nedespărțiți. Se ceartă când li se pun pata pe aceeași jucărie și e greu să o împartă, se împing fără să vrea când își stau unul în calea celuilalt, dar tot ei vin și își dau mâna să se ajute, se îmbrățișează de câte ori se văd și se adoră așa cum doar ei știu.

Dacă aveți o prietenă care vă calcă pe coadă, o simplă distribuire a acestui articol sigur o va face să înțeleagă cum stau lucrurile….

Voi ce întrebări NU mai suportați să vi se pună?

Multă grijă și iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!