3 controale OBLIGATORII inainte de inceperea scolii

august 28, 2018

iconita

Ana Maria Ivan

‘Se aude un murmur la inima. Nu stiu daca e bine asa ca va recomand o ecografie cardiaca’ – asta ne spunea pediatra la ultimul control la Alexandru, acum o luna.

Am inghetat si am incercat sa le zambesc copiilor desi simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare.
Tot drumul pana acasa mi-am repetat ca nu e nimic si ca va fi bine.
A doua zi am sunat la 2 spitale private sa vad unde gasesc mai repede un loc liber. Am gasit abia ieri un loc.
Asta a insemnat ca in prima saptamana de gradinita, Alexandru sa nu faca sport deloc, pana aveam rezultatul ecografiei.
Cateva zile l-am pregatit pentru ce urma, asa ca in dimineata de sambata am plecat impreuna cu el, tati si Maria la spital. Norocul nostru e ca nu e nimic modificat la inimioara lui, ci s-a auzit  asa deoarece era dupa episodul de herpangina. Sunt cazuri in care sunt cu adevarat probleme, iar copiii ajung sa fie diagnosticati tarziu. Dar daca nu faceam controlul si daca ar fi fost ceva serios?

‘Stiati ca de starea de sanatate depinde si cat de bine vor invata?

Care sunt cele 3 controale de neratat?

Oftalmolog
Daca copilul are probleme de vedere acesta ar putea avea dureri de cap, de ochi, sa se simta obosit si sa nu mai poate fi atent la studiu si profesor.
Mergeti cu copilul la un control oftalmologic unde sa i se masoare distanta pupilara, vederea la distanta si dioptriile.

‘De ce sa duc copilul la oftalmolog daca eu vad ca vede bine?’

‘Examenul oftalmologic la copil este esential in determinarea unor parametri functionali optimi pentru invatare: vederea buna la distanta – cu fiecare ochi in parte, caci de multe ori suntem tentati sa credem ca daca vederea e buna ambii ochi functioneaza simultan bine…este cel mai eronat principiu, iar copilul rareori atrage atentia acestui fapt,  motiv pentru care ambliopia („ochiul lenes„) este inca des intalnita dupa varsta la care se mai poate face corecția ei. Miscari ale globilor oculari coordonate – esentiale in procesul de citit.
Insuficienta de convergenta spre exemplu este o incapacitate de mentinere a aliniamentului ocular pentru multa vreme cand copilul priveste un obiect de aproape. Se manifesta prin disconfort ocular la citit mergand pana la vedere dublă.
Capacitatea de focalizare si perceptia spatiala sunt determinate tot in cadrul unui examen oftalmologic.’ – Dr. Asis. Universitar Sinziana Istrate. Pe doamna doctor o gasiti in Bucuresti la o clinica privata cu un concept unic, unde copiii se joaca liber, invata, indragesc medicul si sunt consultati fara frica. (Nu credeati ca este posibil?). Toate detaliile le gasiti Aici.

Pozele (preluate de pe pagina de facebook Optissima) de la evenimentele speciale pentru copii.

Dentist
Un copil cu dureri de dinti este un copil care nu va da randament la scoala. Nu mai vorbesc de partea estetica in care toti copiii vor rade de el iar partea de socializare ii va fi afectata.
Un consult la 6 luni este OBLIGATORIU pentru orice copil. Este mai ieftin sa previi si sa platesti o consultatie de control decat sa platesti tratamentul a jumatate de dantura.

‘Al meu nu are carii, de ce sa il vada stomatologul?’.

‘Atat pentru noi, dar mai ales pentru copiii nostri, trebuie sa depasim cutuma ‘mergem la medic cand avem o problema’.
Mai mult, in stomatologie preventia este cheia catre o dantura frumoasa si sanatoasa. Caria dentara isi face aparitia discret si abia cand ajunge intr-un stadiu avansat cauzeaza neplaceri dureroase, cu sensibilitate la cald, rece sau dulce, pe langa pierderea treptata a dintilor, ori instalarea unor tulburari grave. Aceste motive aduc pacientul in cabinetul stomatologic, iar de cele mai multe ori dintele nu mai poate fi salvat in totalitate.
Astfel este recomandat, daca nu obligatoriu pentru toti, mai ales in cazul copiilor, ei nefiind in posibilitatea unei alegeri, un control stomatologic cel puțin o data pe an. In cazul copiilor chiar mai des in perioada procesului de schimbare a danturii temporare cu cea definitiva.
Cariile dentare sunt imparțite in doua categorii: vizibile (coloratii negre sau maro) si invizibile sau ascunse (cele dintre dinti sau care apar sub smalt si schimba doar culoarea dintelui, smaltul ramanand integru). Vizualizarea atenta, medicala, cu ajutorul oglinzii dentare si a luminii speciale poate depista cariile ascunse.
Exista si situatii in care medicul stomatolog nu poate descoperi cariile cu ochiul liber si in acest caz se recomanda o radiografie dentara simpla. Aceasta ne arata nu numai locul in care este caria, ci si cat de profunda este.
In cazul copiilor, cel mai bun moment pe care trebuie sa-l alegi pentru prima vizita in cabinetul stomatologic este cel in care minorul nu are nicio problema dentară (nu-l doare nimic). Un control de rutina, poate un periaj, manevre stomatologice care nu-i provoaca durere, ii vor castiga increderea (atat in parintii care-l aduc la cabinet, cat si in medic). Relatia timpurie cu medicul il va conduce in viitor catre o rutina. In acest caz ii va fi mai usor sa previna decat sa trateze.
Sa nu uitam faptul ca sanatatea generala se bazeaza pe o sanatate orala riguroasa.
Un zambet sanatos al copilului inseamna fericirea intregii familii. Oferiti-i copilului, inca de la inceput, un zambet fara durere.’ – Dr. Ana Conescu – Medic stomatologie generala cu specializare in implantologie.

Dr. Ana Conescu, este medicul stomatolog la care am fost si cu Maria si Alexandru. Este minunata, are rabdare cu copiii si mai mult de atat stie sa se joaca cu ei. Ai mei de la tinut gura inchisa au trecut la concurs de guri cascate. Abia asteapta urmatorul consult, dar revin cu un articol detaliat despre asta.
O puteti contacta la numarul de telefon: 0744 436 611 si o gasiti la cabinetul dansei, langa spitalul Coltea, Pta. Universitatii.

Medicul de familie
Atat de blamat de catre parinti. Medicul de familie este cel care evalueaza greutatea, inaltimea, tensiunea arteriala, gatul, nasul si in general confirma daca are o stare generala buna si daca este APT de sport (o conditie foarte importanta pentru a putea face activitatile sportive). La un astfel de control ni s-a spus despre murmurul care se auzea la inima lui Alexandru. La astfel de controale pot fi depistate unele afectiuni, care nu sunt usor de observat asa ca nu le ocoliti.

Pentru intrarea in colectivitate unele gradinite cer: avizul epidemiologic, adeverinta medicala pentru inscrierea in colectivitate, rezultatul examenului coproparazitologic si rezultatul exudatului faringian.

Pe vremea mea la inceputul fiecarui an un astfel de control amanuntit se facea in scoala si nici un copil nu chiulea de la el. De multi ani este datoria parintelui sa se asigure ca cel mic este sanatos. Nu pentru scoala, ci pentru el! Puteti sa le faceti oricand in timpul anului, nu doar la inceput de an scolar. Voi la cate controale v-ati pregatit sa mergeti?

Multa grija si iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!