Patutul era pregatit, hainutele – frumos aranjate in dulapior, iar geanta pentru maternitate statea cuminte la usa de vre-o doua luni. Asteptam cu totii Marele Eveniment: primul Copil, dorit și asteptat doi ani.
Citisem zeci de carti si o multime de articole pe internet si stiam exact cum va avea loc nasterea si cat de dragalasa si scumpa va fi Bebelusa care tocmai urma sa se nasca. Dar… socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ…
M-am culcat seara. La ora 4 dimineata mi s-a rupt apa, iar eu, cu inima cat un purice, dar plina de fericire, am mers la maternitate. Au urmat 16 ore de chin, iar intr-un final doctorita a decis ca voi naste prin cezariana. Natural nu mai aveam puteri sa nasc. S-a prabusit cerul peste mine, chiar dacă stiam ca suntem pe maini bune si avem in jur doar medici profesioniști, care-și fac bine munca. Am acceptat, pentru ca in acel moment conta ca eu și Fetita sa fim bine.
S-a nascut! Era exact asa cum mi-o imaginasem luni la rand. Doar ca, spre marea mea dezamagire, eu am putut-o vedea abia atunci cand mi-am revenit de pe urma operatiei.
Au urmat zile grele. Ceea ce mi se intampla nu era nici pe departe asa cum citisem in carti si articole. Sanii ma dureau, caci Ea voia sa manance, iar laptele nu venea; aveam nevoie de ingrijire permanent, caci nimic nu puteam face singura, nici nu ma puteam misca fara ajutorul cuiva. Sotul, mama si medicii stateau langa mine, gata sa ma ajute de fiecare data. Eram bulversata, coplesita si neputincioasa…
Dar ce nimeni nu imi spusese ca nașterea poate fi si altfel, ca nu va fi totul numai lapte si miere, asa cum imi imaginasem???
Revenita acasa, Copila plangea, eu nu dormeam, nu o puteam alapta, nu-i puteam face baita si nici nu ieseam cu ea la plimbare. Doua saptamani am stat la pat, cu febra si zapaceala.
Au fost cele mai grele doua saptamani din viata mea de mama. Nici noptile nedormite din cauza colicilor, nici toate durerile care au urmat, nu au fost atat de dificile precum cele doua saptamani de dupa prima nastere, cand am cazut psihologic atat de jos, incat nu stiam daca ma voi mai ridica.
Dar… am renascut ca Phoenix din propria-mi cenusa! Cele 14 zile stat la pat mi-au dat puteri si de 4 ani cresc cel mai minunat copil de pe lume.
Acea perioadă m-a invatat sa privesc maternitatea cu alti ochi, iar cand am mers la a doua nastere, totul a fost exact opusul a ce mi se intamplase anterior…
Pe Anna Casian o puteti citi pe Sunt Mama.
