Eu nu (mai) cred in celebra fraza: Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari. Sa va spun si de ce. De fiecare data cand am avut zile grele, perioade dificile, imi ziceam.. “e cel mai greu acum cand e mic si eu nu pot dormi, e cel mai greu acum cand ii ies dintii, e cel mai greu acum cand are colici, e cel mai greu acum cand vreau sa il intarc, e cel mai greu acum cand sta doar cu mine si nu pot merge nici la baie singura, e cel mai greu cand… Sa fi tot fost zeci de astfel de perioade dificile si nu are nici 3 ani copilul meu.
Asa am ajuns la concluzia ca fiecare moment este cel mai dificil din lume exact atunci cand se intampla. Nici macar cu o zi dupa. Prima oara când mi-a fost greu a fost ce sa vezi, prima noapte petrecuta acasa în 3.
De fapt a doua zi am avut un soc si a inceput acea depresie despre care tot cititsem dar de care nu ma simteam vizata. Nu intelegeam unde era viata mea de dinainte de copil si mai ales, cum voi supravietui eu fara somn ?! Cand mai ies in oras? Cand mai beau cafea-alcool? Cand mai ies ca fetele? Cand mai vad seriale? Cate si mai cate intrebari banale si complet neimportante mi-au trecut prin cap, prindeau contur si se adanceau tot mai mult, incolteau in minte si suflet si nu pareau ca pleaca undeva. Eram eu, in corpul meu dar pe interior parca palisem ca si entitate (pe persoana fizica).
Pana cand, treptat, mi-am dat seama ca noi, oamenii (ca sa nu zic femeile) avem capacitatea fantastica de a ne adapta la situatiile de criza in fata carora ne pune destinul. Pur si simplu situatia si timpul nu iti permit sa te plangi si sa analizezi problema prea mult.
Daca ma intreba cineva acum un an jumate cand a fost cel mai dificil moment ca mama i-as fi spus ca atunci cand l-am intarcat pe D. M-am simtit vinovata de parca faceam o crima refuzandu-i dreptul sau la laptele matern. Dar ne-am gasit repede echilibrul. Apoi au urmat multe altele: cand am ajuns la spital prima oara si am petrecut ore in sir cu copilul in brate incercand sa il adorm ca sa ii faca un CT (dar dupa 8 ore am plans de fericire impreuna cu asitenta care ne-a ajutat toata noaptea), sau cand am incercat sa il invat la olita si 3 zile parca s-au transformat in 3 ani. Ce vreau eu sa spun este ca exista un echilibru fara de care nu am putea trai: dupa furtuna vine si soarele. Mereu dupa clipe grele in viata de mama, apare acel suras sau chicot al lui, care te face sa uiti orice grija si orice suparare ai avut.
Si daca ma intreaba acum cineva cand mi s-a parut cel mai dificl moment din viata de mama… acum as spune mersul la gradinita. Inca nu ma pot adapta la program, la rutina si mai ales, la faptul ca il las plangand, iar sufletul simt cum se rupe in doua de fiecare data. Dar nimic, nimic nu se compara cu fericirea revederii. Am impresia ca brusc cele doua jumatati in care se rupsese sufletul meu dimineata, si-au regasit calea. La fel ca si medalioanele acelea de Best Friends, le mai tineti minte, care erau in voga la sfarsitul anilor 90?
Poate ca nu e frumos din partea mea ca mama sa spun asta, dar uneori, simt ca eu sufar mai mult decat el doar pentru ca voi ţine minte mai multe momente grele din viata noastra, si el nu. Dar poate asa e legea firii, nu?
Pe Alexandra o puteti citi pe Alexisme.
