Orice-ati zice, stewardesele sunt mișto!

ianuarie 18, 2018

iconita

Ana Maria Ivan

20180119 123111 min

Aseară mi-am luat soțul de la aeroport.

V-am mai spus că îmi plac aeroporturile? Foarte mult. Poate pentru că toată lumea este fericită. Cei care pleacă sunt entuziasmați, cei care așteaptă sunt nerăbdători, cert este că rar vezi pe cineva certâdu-se. Nu-mi plac avioanele, dar asta-i altă poveste.

Ei bine de fiecare dată de câte ori îl iau pe Alex de la aeroport ajung mereu înainte. Îmi place să îi privesc pe cei care îi așteaptă pe cei dragi. Și admir de o viață stewardesele. Indiferent de companie, acestea sunt mereu elegante, frumoase și grațioase.

Mereu te face să visezi la o viață ușoară și relaxată în care vizitezi multe țări și tot ce trebuie să faci este să ai grijă de tine.
Așa pare cel puțin.

Adevărul este că foarte rar văd țările prin care se ‘plimba’ și foarte puțin. Dacă trăiesc în altă țară, acestea au un program foarte strict și din câte știu în unele țări nu au voie să iasă din complexul în care locuiesc.

Pe zborurile lungi acestea stau la un hotel să se odihneasca, unul cât mai aproape de aeroport, iar în următoarea zi se întorc.
Pe rutele scurte merg și se întorc în aceeași zi.
Cert este că trebuie să aibă mereu valiza pregătită.

Puține dintre ele pot avea și o familie și să continue această muncă, căci puțini bărbați înțeleg ca femeia să fie plecată de acasă atât de mult timp.

Dacă ajung pe o linie de lux, atunci viața îi este ceva mai frumoasă începând cu hotelurile de lux în care stau.
Cele mai bune zboruri sunt cele peste ocean, pentru că au și timp liber dar și cele mai bune condiții.

Salariul este în funcție de linia aeriană și de numărul de zboruri pe lună, dar nu e rău deloc, de fapt unele linii plătesc atât de bine, încât aș aplica și eu maine. Nasol cu atacurile mele de panică..

Un alt mare beneficiu sunt asigurările de sănătate sau de viață ce depășesc câteva zeci de mii de euro iar discounturile și biletele de avion pentru angajată și familia ei o cam conving să devină „dependentă ” de acest job.

Marele dezavantaj? Sănătatea!

Corpul uman nu este făcut să trăiască la 10.000 de metri altitudine, cu un nivel de oxigen scăzut. Așa că, atunci când zboară, problemele medicale se agravează. Au constant: dureri de spate, probleme de respirație, probleme cu pielea, părul, unghiile sau afecțiuni mai grave, de tipul cancerului de piele. Nici riscurile nu sunt de neglijat. Deși avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport, în ultima vreme au apărut tot mai multe accidente aviatice.

Oricum ar fi, stewardesele sunt mișto!

Multă grijă și iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!