Nu am dormit în el, deși la cât de fascinată eram la 8 ani aș fi putut.
Am copilărit în sectorul 1 în București, pe o stradă plină de case, locuind și noi într-una dar fără curte (sau mai bine zis avea 2 metri, dar nu se pune). Partea frumoasă era că fix unde era casa noastră se înfunda strada, astfel că eram feriți de orice trafic (după 10 ani s-au înmulțit mașinile) și super loc de joacă.
Pe strada noastră exista o Skoda, un Olcit, o Dacia 1300 și Trabantul tatei în 2 uși.
O chema Sandy Bell și o iubeam cu toții tare mult. În spate nu avea scaune, ci banchetă astfel că aveam spațiu de joacă împreună cu cei doi frați ai mei atunci când plecam la drum.
Centuri? Cine știa de ele? Dar nici trafic nu era sau oameni care să își ia permis pe pile (ups).
Ai mei au luat-o după Revoluție. Era verde și mi se părea ca seamănă cu o broscuta. Ne-a dus la munte și la bunici mulți ani.
Când plecam undeva tata se saluta cu toți proprietarii de Trabant. ‘Doar noi o facem, cei cu Trabant’ mi-a spus într-o zi când l-am întrebat de ce nu se salută cu toată lumea. Țin minte două dăți când am avut probleme cu mașina și am tras pe marginea drumului că imediat s-au oprit alți șoferi …de Trabant, cum altfel, și l-au ajutat. Acum dacă ar avea unul nevoie ar sta cu anii să aștepte un coleg.
Într-o vară când ai mei erau plecați la piața (pe jos, deși făceau 20 minute) și-au lăsat mașina acasă, a fost distracție pe noi cu copiii din cartier.
Ne-am urcat pe rând la volan (nu am pornit-o nici unul, nu știam să folosim cheia) dar ne-am distrat imagindandu-ne că pleacă toată gașca departe.
Foarte tristă am fost când a trebuit să renunțe la ea. Niciodată nu am fost mai tristă după o mașină ca după aceea. Îmi pare rău că nu am nici o poză din acea perioadă cu ea.
Mă uit la copiii mei care cresc în cu totul alte condiții financiare decât am făcut-o eu sau soțul meu. Totuși, îmi doresc tare mult ca picii noștri să învețe să nu aprecieze materialul ci partea de suflet chiar și din lucrurile materiale.
De când mami are mașina tot negociez cu Maria ce nume să îi punem. Ba vrea Mickey, ba vrea Daisy dar nu se poate decide.
La tati a fost simplu, eu îi zic Balena iar Maria Pluto. Nu întrebați de ce…
Voi ce amintiri aveți cu mașina ‘familiei’?
Multă grijă și iubire!
