Pentru cine nu știe sunt mamă de 3 copii născuți prematur.
Maria a venit pe lume la 35 de săptămâni și 3 zile pentru că așa a decis ea. Am nascut-o prin cezariana la cald (s-au rupt membranele) și nu a avut nevoie de îngrijire specială. Singurul lucru ușor diferit a fost că s-a născut cu un icter puternic care a durat 3 săptămâni, dar asta nu ne-a afectat externarea la 3 zile de la naștere. Evoluția ei a fost perfectă, fără întârzieri în dezvoltare.
Prima poza cu Maria, a doua zi după naștere
Cu Alexandru am rămas însărcinată la 11 luni de la prima naștere, un pic prea devreme față de recomandările medicilor (care spun să treacă minim 2 ani de la prima cezariana pentru ca tesutul să aibă timp să se refacă).
Încă de la început Alexandru mi-a arătat că nu va fi o sarcină deloc ușoară. La fix 11 săptămâni mi s-a declanșat o hemoragie puternică ce a durat 48 de ore și am fost ținută în spital sub observație. Apoi acasă, în pat. Am renunțat la servici și am rămas acasă.
Mergeam des la control, unde mi se urmărea și cicatricea primei cezariane. Burta marindu-se, medicul meu îmi măsura des grosimea acestei operații, care devenise foarte subțire (2 mm).
Tot la ecografia de trimestru 2 s-a putut observa un hematom care stătea fix lângă placentă, pe care medicul l-a verificat ecografic la fiecare control.
Burta îmi devenise foarte mare pentru cât putea ține testutul meu așa că împreună cu medicul am decis ca Alexandru să vină pe lume la 34 de săptămâni și 3 zile (fiind în pericol să se rupă uterul). Asta după ce la 31 de săptămâni ajunsesem iar la spital internată cu dureri groaznice. Alexandru a primit nota 9 la naștere și am fost cea mai fericită când i-am auzit țipătul.
A doua zi în schimb a făcut pneoumotorax (i-a cedat un plămân) și a fost intubat de urgență. Nu apucasem să îl țin în brațe, fiind pus imediat după naștere la oxigen (ca măsură de precauție pentru dezvoltarea imatura a plamanilor lui).
Țin minte și acum că am simțit că îmi cade cerul când m-au anunțat despre starea lui. Era la terapie intensivă și nu se știa nimic concret despre starea lui. Totul depindea de el și de cum avea să lupte organismul lui.
Eram în agonie..
Eu eram în agonie. Eram operată recent, cu dureri și tot ce voiam să fac este să îl strâng la piept și nu puteam.
Am născut într-un spital privat, cu program de vizitare dimineață și seara, insuficient pentru nevoia mea de a-l ține în brațe.
Văzusem multe filme pe internet despre copii intubati, născuți prematur și ținuți în brațe de mama lor. Știam că cea mai bună terapie de refacere a bebelușului este să fie ținut aproape de către mama, iar eu tot ce puteam atinge era piciorusul lui mic 10 minute dimineață și 10 minute seara.
10 zile a stat puiul meu în Terapie Intensivă iar înainte de a-l lua acasă, la recomandarea neonatoloagei m-am reinternat în spital pentru 24 de ore pentru a sta cu Alexandru și a învăța cum să am grijă de el. Deși eram proaspătă mămica de fetița de un an și 8 luni, mi-a prins tare bine să am aproape echipa de medici și asistente pentru care am avut nenumărate întrebări. Este important ca atunci când ai un copil prematur să știi tot ce ai nevoie despre evoluția, dezvoltarea și nevoile sale, care pot fi diferite de la caz la caz, față de un copil născut la termen.
Cu Achim la Terapie intensivă
Achim a venit și el ca surioara lui la 35 de săptămâni și 3 zile. Deși toată sarcina mi-a fost frică de momentul nașterii, prin ceea ce trăisem la Alexandru, la Achim operația a decurs mult mai bine. Achim a stat 6 zile internat la terapiei intensivă, dar fără să aibă viața în pericol.
3 minuni și 3 luptători, fiecare cu povestea lui de naștere specială.
Copiii prematuri sunt mici eroi, iar mamele lor îngeri! Câte rugăciune se spun zilnic până când fiecare mamă își aduce puiul acasă, doar Dumnezeu știe și Maica Domnului culege lacrimile lor.
Ziua Internațională a Prematuritatii și a puilor de oameni mici dar puternici 🙏
Viața e o bucurie!
Ana Maria
