Martori ajungem oricum, dar până atunci ce alegem să fim? Cu toții știm, simțim sau am citit pe undeva că cele mai bune jucării pentru copiii noștri suntem noi, părinții.
Știm asta și totuși uităm. Cunosc atât de mulți părinți care spun: Dar stau toată ziua cu copilul.
Stai sau te joci cu el?
Îi esti partener în joacă sau martor la ceea ce face singur?
Picii mei au puține jucării. Puține în comparație cu mai toți prietenii noștri și multe în comparație cu cei care nu au deloc. Mai toate jucăriile lor sunt primite (exceptând jocurile de lego, la care adăugăm des câte unul, mingii și cuburi). Chiar si așa, de 2 ori pe an facem curățenie si le ducem copiilor care au mai multă nevoie.
Ei, dar când mergem în vizită la prietenii mei, zici că intră în vreun magazin de jucării: nu știu ce să aleagă si pe ce să pună mâna mai întâi. Avem puțini prieteni cu 2 copii, majoritatea au câte unul. Cele mai multe jucării sunt la copiii care nu au frați. Cumva, mulți părinți au ales să suplinească lipsa lor dar si lipsa unui frate tot prin jucării.
Dacă stai să urmărești un copil care se învârte într-o casă plină de jucării, dar fără atenția părinților, vei observa cât de trist este jocul lui: vorbește puțin, zâmbește rar, ține capul mai mult în jos. Pentru orice joc si orice jucărie ai nevoie de un partener.
Un copil care se joacă mult singur în cea mai mare parte a timpului, va fi un adult care va relaționa mai greu cu cei din jur.
Nu vă spun că este ușor. După o anumită vârsta puțini dintre noi avem deschiderea ‘de a da în mintea copilului’ si de a găsi interesante anumite jocuri. Deși cel mai simplu lucru din lumea asta este să te joci, ‘nu ai întotdeauna chef’.
Partea bună este că un copil are nevoie DOAR de 30% din timpul cu noi pentru a se juca. Am aflat asta de la doamna doctor Ana Munteanu despre care am scris AICI.
Pentru mine a fost o ușurare să știu că NU este nevoie să mă joc cu copiii mei 100% din timp, deoarece încercam să fac asta până atunci și mă obosea foarte tare. Unde mai pui că acești mici strumfi au o energie debordantă. Aleargă 2 adulți și ei tot NU sunt obosiți. Copiii au nevoie de timp sa se joace și singuri, timp petrecut cu alți copii și timp cu noi. (Nici unul dintre aceste momente nu îl poate suplini pe celălalt).
Eram și încă sunt obosită câteodată, nu am chef mereu (mai ales dacă nu dorm o noapte) dar mă joc ZILNIC cu ei. Aleg asta pentru că îmi doresc să ajung cât mai târziu martor al vieții pe care ei o vor alege să o trăiască și să le fiu partener cât mai mult timp. Asta depinde doar de mine!
Voi ce alegeți să fiți?
Multă grijă și iubire!
