‘M-am enervat aseară când mi-am luat copilul de la grădiniță. Era ciupit de mână de o colegă. L-am certat că se lasă bătut de fete și că data viitoare să dea și el. Ce, el e prost? I-am spus că dacă mai vine bătut acasă îl bat și eu.’
‘Și l-ai convins? Să vezi ce bătaus e al meu. Nu se lasă deloc. L-a învățat bine ta-su. Invata-l de pe acum că sigur crește și va lua bătaie de la toți. Păi ce e fată?’
‘Ah eu și o învat pe fii-mea. O fi ea fată, dar fetele sunt mai rele în zilele noastre. N-ai văzut la TV? A mea nu vreau să fie toanta. Mai bine să le fie frică de ea.’
Asta era discuția pe care am auzit-o în parc între 2 mamici. Copiii la vreo 5 ani erau la o distanță de câțiva metri de ele. La un moment unul dintre copii s-a împiedicat de prietenul lui și cazu. Acesta înloc să îl ajute începe să râdă și să îl împinga și cu piciorul. Mamele erau preocupate cu discuția și nu au văzut. Cel de jos s-a ridicat și l-a impins și el. Acesta a dat să fugă când prietenul lui l-a prins de tricou și l-a împins. Mamele s-au activat și au început să țipe la cel care căzuse primul dar care acum părea agresorul. Mama lui s-a dus urlând la el, dându-i două scatoalce după urechi și începu să îi povestească de cum va fi el pedepsit și acasă…..
Nu este prima oară când văd astfel de scene și nici prima oară când aud mămici de băieți și mai nou de fete care își încurajează copiii să răspundă violent la orice fel de violență primită verbală sau fizică de orice fel: muscatura, împins, palmă peste mână.
Nu îți pică bine!
Știu că nici unui părinte nu îi vine bine când acest lucru se întâmplă. Prima oară când Maria a fost împinsă eram în parcul din cartierul nostru și ea avea un an și 10 luni. Era un băiețel mai mare ca ea și voia să își facă loc să treacă. Cum ea îi stătea în cale a impins-o să treacă. Maria s-a uitat umită la el și s-a dat un pas în spate. Eu și ta-su eram la o distanță mare și urmăream scena. Primul impuls a fost să mergem la ei dar am preferat să vedem ce face ea singură. După ce băiețelul a trecut Maria s-a uitat după el să vadă că se îndepărtează suficient și și-a reluat jocul. Când a venit la noi am întrebat-o dacă este bine și dacă are nevoie de ceva. Nu am deschis subiectul, nu ne-am băgat atunci și NU ne-am luat de copil. La 2 ani și 5 luni Maria și-a luat a doua impinsatura de data asta ea aterizînd cu capul de colțul unei mese și a făcut ditamai cucuiul. Am luat-o în brațe și i-am explicat că a fost un accident și că atunci când aleargă acest lucru se poate întâmpla dar că va trece. Băiețelul cu care se juca a fost certat de părinți și pedepsit. Nu ne-am fi dorit lucrul acesta, dar nici nu ne-a fost permis de către părinți să le spunem ceva. Ne-au spus clar că e treaba lor. La jumătate de oră după ce s-au liniștit lucrurile copiii s-au luat iar cu joaca când băiețelul prietenilor s-a dus direct la Maria și i-a tras o palmă în cap, de data aceasta conștient și aparent fără motiv.
Atunci când un copil este pedepsit mai ales dintr-un accident cum fusese cel de dinainte, copilul se simte nedreptățit și trebuie să refuleze undeva. În mintea băiețelului Maria era de vină pentru pedepseasca primită mai devreme.
NICI un copil nu va înțelege de frică!!! Un copil pedepsit va pedepsi și el la rândul lui! Educația unui copil NU se face prin pedepseasă sau violență fizică (de orice natură: tras de urechi, palme la fund, zgaltait).
Dacă noi îi încurajăm și îi învățăm să răspundă cu violență ‘pentru că nu e prost’ la violență atunci să nu ne mirăm de ce adulți vor deveni.
Copilul întotdeauna va face ce a învățat acasă.
Învățați-i să răspundă cu calm, răbdare, blândețe, iar cât sunt mici să evite astfel de momente. Da, nu îi pot cere lui Alexandru să înțeleagă de ce a primit o palmă peste față, dar îl pot ruga să NU dea înapoi și să plece în altă parte dacă este deranjat de un anumit lucru. Cel mai des încerc să îl fac să răspundă cu mângâieri și să vadă dacă l-a deranjat pe celălat ceva. Câteodată merge și celălat se liniștește iar câteodată nu și atunci mai bună este distanța. Nu sunt pentru intervenția părintelui decât în cazuri extreme, astfel cei mici învață să se descurce singuri în diferite situații.
Maria este foarte liniștită când este pusă în fața unui astfel de comportament și pleacă. Alexandru în schimb are tendința de a da înapoi, așa că sunt destul de grijulie să nu se întâmple asta și să îl învăț un alt tip de comportament.
Violența NU este niciodată răspunsul la nimic!
Nu îmi doresc copii batausi. Îmi doresc copii care să învețe să evite situațiile conflictuale, să lase de la ei (cu riscul de a părea natarai). Îmi doresc să îi duc la un sport de apărare pentru că trăim vremuri urâte, dar doar pentru a-i disciplina și a-i învăța să se apere și NU să atace!
La români este împămîntenita vorba cu ‘esti prost dacă nu dai înapoi’. Ce-ar fi să schimbăm generația următoare? Poate se mai diminuează violența care ne înconjoară.
Ce fel de copii vă doriți să creșteti?
Cum reacționati când copiii voștri sunt loviți de alți copii?
Multă grijă și iubire!
