Cum să îți regăsești feminitatea după naștere!  

O bună parte din timpul unei femei este petrecut pentru a avea grijă de ea. Indiferent că este vorba de saloane sau de îngrijire acasă, toate merităm timp pentru răsfăț.

Ce facem când devenim mame și abia avem timp de somn?
Specialiștii recomandă ca pentru a evita intrarea în depresie, să continuăm să avem grijă și timp pentru noi. Mie să îmi spună specialiștii de unde cumpăr și timp pentru asta, dar asta e altă poveste….

Acum, adevărul este că la un copil îți mai faci cum îți mai faci timp, dar cu doi sau mai mulți?
La Maria aveam săptămânal manichiura făcută, timp de măști pentru față sau păr. La Alexandru mă bucuram că pot să le tai doar.

Să ne înțelegem, nimeni nu cere să arătăm ca scoase din cutie sau să fim ca ducesa de Cambridge, Kate, doar dacă avem ajutor sau și mai bine stă mama sau bona cu noi. Altfel, încurcate sunt ițele vieții.
Deși aveam ajutor la curățenie, mama mea a venit rar la mine în primul an cu picii. Țin minte că abia născusem pe Alexandru și după toată nebunia de la început, eram atât de fericiți să fim toți 4 acasă. Alexandru avea 3 săptămâni iar într-un weekend am avut invitați niște prieteni. Toți se așteptau să găsească casa un dezastru și pe mine leșinata pe undeva. Când au intrat au rămas uimiți de ordinea din casă, de unghiile mele făcute și de armonia care se simțea.
Și mie îmi era greu, la fel de greu ca multor altor mămici, dar cred că ține mult și de voința fiecăreia dintre noi și de ce anume ne face să ne simțim bine. Eu am o stare bună cu mine si cei din jur, dacă am părul spălat și o manichiură decentă. Dacă astea lipsesc sunt catranita și nu îmi găsesc locul iar totul în jur e haos. Nu toate trebuie să fim la fel.

Nu îmi pun rochia de seară in casă sau ruj roșu (deși am văzut că se poartă, mie îmi place să îmi pupăcesc puii des, așa că nu aș putea să mă dau cu nici un ruj) dar îmi place să mă îmbrac în haine comode dar cu un twist (un umăr gol, o cămașă închisă sexy) care fac diferența (pentru starea mea de spirit dar și pentru a soțului 😉).

Pe când Alexandru avea 4 luni pentru că nu eram suficient de bine cu mine m-am apucat și de yoga. Din păcate am renunțat din lipsa timpului dar m-am reapucat acasă. Norocul meu este că am o prietenă, antrenor personal care a venit să îmi facă un program fix pentru problemele mele de spate.
Mă ajută nu doar pentru aceste dureri, dar mă face să mă simt și mai sexy și mai zâmbitoare după 10 minute (nu petrec mai mult) făcând aceste exerciții.

Feminitatea este o stare de spirit și totul funcționează în armonie atunci când echilibrul interior este bine. Feminintatea este despre a te simți bine tu cu tine și abia apoi despre cum te văd cej din jur. Când ești veselă și oboseala o simți mai ușoară. Când ești fericită și lucrurile le faci mai repede. Feminitatea este despre TINE și interiorul tău!

Pe voi ce v-a ajutat să vă regăsiti feminitatea după naștere? Este sportul, yoga, cititul, mersul la salon sau altceva care să vă atragă?

Multă grijă și iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!