Asa ma suparam pe mama cand imi spunea asta! Eee dar trebuie sa ajungi mama sa intelegi ce iti spun parintii si mai ales de ce.
Inainte de intrarea in vacanta Alexandru mergea cu drag din bratele mele in bratele educatoarei. De saptamana trecuta am luat-o de la capat cu lacrimi in ochii de cate ori il las.
In primele zile plangeam si eu cot la cot cu el. Stiu ca tot ce simti transmiti si copilului dar sa stiti ca se poate si invers, tot ce simte copilul sa transmita si mamei. Saptamana asta am zis sa ma opresc din plans, pentru ca stiu ca este bine.
In fiecare zi, nu ajungeam bine la masina ca primeam poze cu el cu cat de bine era si cum se juca cu colegii.
Maria nu are nici o problema. Imi da imbratisari, facem schimb de inimi si fuge la clasa ei singura (nu vrea sa fie insotita de nimeni).
Dupa ce ii las eu ma duc la treaba mea, care poate insemna intalniri cu oameni din agentie, clienti sau prietene. Am o viata tare ‘grea’, privita din exterior. Scriu cat apuc si la pranz fug sa ii iau. Venim acasa unde imi culc puii, de multe ori in ultima perioada si eu cu ei.
Si ma uit la prietenele mele cu copii mai mari. Fuga la scoala, cauta cea mai buna invatatoare, copiii nu vor sa invete, nu vor sa citeasca, vor pe tablete, vor telefoane, vor in cluburi.
Ihm…. cred ca multe dintre cele de mai sus conteaza de unde pleaca ca baza, dar cred ca unele vor fi inevitabile mai devreme sau mai tarziu.
Grija mea acum este sa stiu ce ne jucam dupa amiaza, in ce parc sa mergem si sa pup daca fac vreun cucui.
Grija mea de maine va consta in mai multe lucruri decat imi pot imagina acum.
Cred ca mai vreau sa stam asa un pic, mici si cu griji cat mai mici. Maturitatea mai poate astepta. Noi nu ne grabim!
Grijile voastre cum arata?
Multa grija si iubire!
