Lucrurile se rezolvă când oamenii vorbesc!

martie 26, 2021

iconita

Ana Maria Ivan

C360 2021 03 26 20 35 36 860 1
Nu am nimic!
Sunt bine!
Ți se pare!
De ce crezi că am ceva?
De câte ori le-ați auzit sau chiar le-ați spus înapoi?
Indiferent că vorbim de relația cu soțul, copiii, prietenii sau chiar colegii de muncă, relațiile bune sunt un lucru la care trebuie muncit pe termen lung.
Soțul meu cel mai des când este supărat îmi spune ‘sunt bine’. Eu știu că nu e așa pentru că una e ce spune și alta e ce se simte din partea lui.
Dar el preferă să ‘evite’ vreo ceartă preferând să spună ‘sunt bine’.
De fapt ce face este să întârzie o ceartă și încă una mai puternică cu acest ‘sunt bine’.
Problemele nu se ascund sub preș în speranța că va trece de la sine. Niciodată nu trec. Doar se pun într-o ‘cutie’ și se adună pentru momentul când vine explozia și le pui pe masă sub formă de reproșuri.
Sănătos ar fi să spunem ce avem de spus la adresa celui care ne-a supărat/deranjat. Așa și cel din față are ocazia de a repara.
‘M-a supărat prietena mea. M-a certat într-o zi, deși nu avea dreptate și m-am simțit prost. Nu vreau să îi spun pentru că ar crește supărarea dar nici eu nu pot trece peste.’
Probabil prietena nu știe ceea ce tu simți și atunci nu știe să își ceară scuze și să repare ce a făcut. Iar acum, ambele prietene sunt supărate.
Se întâmplă să supărăm fără să vrem. Oameni sunt diferiți și reacționează diferit la cuvinte sau anumite situații. Am putea învăța unii de alții și sigur ne-ar ajuta sa vorbim deschis ce avem pe suflet.
Nu îmi place să supăr pe cineva. Cui îi place? Dar s-a întâmplat de multe ori să o fac. Când sunt conștientă de asta, îmi cer scuze și fac ce pot sa repar.  Ce-i drept nu pot trece pragul dacă cel din față refuză acest lucru.
Sunt sinceră și nu îmi place să mă ascund după perdea. Treaba cu băgatul sub preș nu e pentru mine. Dar respect și decizia celuilalt.
În timp, am învățat să îi dau soțului spațiu atunci când îmi spune ‘sunt bine’ și încerc să găsesc alte momente în care să putem discuta și să aflu ce are nevoie.
Sigur fiecare om are ‘portița’ sa. Dacă nu o găsești, cel mai probabil celălalt nu vrea să deschidă.
Voi spuneți când sunteți supărați?
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!